Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 6/2009
Ședința publică de la 07 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 2827/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. la data de 7 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei o întâmpinare din partea reclamantului prin intermediul căreia se solicită respingerea recursului.
Se mai constată că la data de 7 ianuarie 2009 s-a transmis prin fax delegația de reprezentare din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice
Reclamantul intimat relevă instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reclamantul intimat solicită instanței respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, pentru toate motivele evocate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.827 din data de 29.09.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș au fost respinse excepțiile invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B M; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.287 lei reprezentând taxe de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 20.12.2007, cu dobândă legală de 0,1% pe zi întârziere începând cu 22.04.2008 și până la achitarea integrală; obligă pârâtă și la plata către reclamantei a sumei de 254,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Așadar, reține instanța, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală intre produsele importate și cele similare autohtone. Ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Potrivit art. 148 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4)."
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța de fond a considerat că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul care se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor, situație în care excepția prematurității acțiunii nu a putut fi luată în considerare.
Constatând că prevederile OUG nr. 50/2008 invocate de pârâtă, au abrogat art. 21411 - 21413 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal fără să facă referire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare, având ca obiect restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, tribunalul a considerat că taxa de poluare reglementată prin această ordonanță se percepe doar începând cu 01.07.2008 și nu substituie taxa de primă înmatriculare neexistând norme exprese în acest sens.
Cât privește dobânda legală, reține instanța, că aceasta este întemeiată ținând cont de dispozițiile art. 120 alin. 7 raportat la art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, urmând a fi calculată începând cu 22.04.2008 și până la restituirea integrală a sumei.
Împotriva acestei soluții, a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMa solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii la nivelul diferenței prev. prin nr.OG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În susținerea celor solicitate, recurenta arată că în mod eronat se reține de instanța că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import și că taxa de poluare se aplică numai începând cu data de 1 iulie 2008 și nu substituie taxa de primă înmatriculare, neexistând norme exprese în acest sens. Astfel, în dezvoltare se arată că potrivit disp. art. 21411 - 21413 Cod fiscal, taxa specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului se și raportează la operațiunea de înmatriculare; obligația de înmatriculare derivă nu din instituirea taxei, ci din alte reglementări specifice în care sunt definite clar și se face distincție netă între operațiuni și ca atare, discriminarea nu este determinată de instituirea taxei ci de necesitatea efectuării operațiunii de înmatriculare, iar această taxă se achită la înmatricularea autoturismelor din import, cât și a celor de proveniență românească. Chiar dacă taxa de înmatriculare, se arată de recurentă, nu se poate asimila cu taxa de poluare, scopul pentru care a fost instituită taxa de poluare reprezintă o derogare de la principiul liberei circulații a mărfurilor instituit prin art. 90 din Tratat întrucât jurisprudența a constatat excepții, recunoscând statelor dreptul de a institui taxe și impozite pentru asigurarea sănătății publice, protecția consumatorilor. Or, în acest context, se arată, sunt asumate angajamente internaționale pe linie de protecție a mediului, în caz contrar, România ar urma să achite penalizări extrem de severe din partea și tocmai de aceea, dat fiind rezoluția adoptată, autoritatea națională este obligată să recurgă la instrumente corespunzătoare.
Totodată, arată recurenta, că dispozițiile Tratatului, art. 90, nu sunt incidente întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferente de proveniență acestora la momentul primei înmatriculări în România.
De altfel, arată recurenta, că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare; că principiul poluator, pe care se bazează instituirea taxei, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii; că scopul taxei este reglementat prin Legea nr. 571/2003, iar la nivelul autorităților au existat negocieri ce se află în faza finală și din această perspectivă, câtă vreme nu este pronunțată o decizie, negocierile nu sunt finalizate, acțiunea este prematur introdusă.
În fine, se mai arată de recurentă că taxa este percepută în temeiul legislației în vigoare, și mai mult, a fost adoptată noua reglementare privind instituirea taxei de poluare, actul adoptat fiind în conformitate cu directivele și cerințele europene.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului fundamentat, în esență, pe acea că motivele invocate nu pot fi reținute din perspectiva art. 90 parag. 1 din Tratat, a neaplicabilității dispozițiilor actului normativ ce instituie taxa de poluare, nr.OUG 50/2008.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Desigur, relevă recurenta că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 11 din nr.OUG 50/2008,
Cu referire la aceasta, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe de altă parte, nu trebuie omis că dispozițiile tratatului nu sunt susceptibile de interpretare, sunt clare. Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prin urmare, față de cele arătate, reținând că nu sunt motive întemeiate, Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
Totodată, în temeiul art. 274.pr.civ. Curtea va obliga pârâta-recurentă să plătească reclamantului -- cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 471,39 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 2.827 din 29 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurentă să plătească intimatului-reclamant -- cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 471,39 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./2 ex./12.01.2009.
Jud. fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Axente Irinel