Contestație act administrativ fiscal. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 8/2009
Ședința publică de la 07 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat reclamanta BANK SA LEGALA A BĂNCII COMERCIALE SA ȘI A BĂNCII ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 2255/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu MUNICIPIUL BMP RIN PRIMAR, DIRECȚIA DE VENITURI din cadrul PRIMĂRIEI B M, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea intereselor recurentei, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. recursul este legal timbrat și este declarat în termen legal, la data de 7 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei o întâmpinare din partea intimatului Municipiul BMp rin Primar.
Reprezentantul recurentei solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință despre conținutul întâmpinării depuse la dosar în cursul acestei dimineți prin fax.
Curtea lasă cauza la a doua strigare la solicitarea reprezentantului recurentei.
La a doua strigare, se prezintă consilier juridic în reprezentarea intereselor recurentei.
Reprezentantul recurentei relevă faptul că luat la cunoștință despre conținutul întâmpinării și depune la dosar copia sentinței civile nr. 1402/2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a anulat dispoziția nr. 3735/2007 emisă de Primarul municipiului BMp recum și a raportului de inspecție fiscală nr. 9442/2006 emis de Primăria municipiului B Totodată relevă faptul că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită instanței, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei pe fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2255 pronunțată la data de 15.09.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta bank A privind anularea dispoziției nr.1179 din 14.04.2008 emisă de Primarul municipiului B M, a raportului de inspecție fiscală din 19.02.2008 și a deciziei de impunere nr.791/19.02.2008 ambele întocmite de Direcția de Venituri din carul Primăriei B
Prin aceeași hotărâre s-a luat act și de faptul că reclamantul a renunțat la judecarea cererii de suspendare a actelor administrative contestate.
Pentru a dispune astfel instanța reține următoarele:
Reclamanta deține cu titlu de chirie spațiul situat în B M- la care a executat o serie de investiții în baza Autorizației de construire nr.472/10.09.2003, lucrările fiind recepționate în baza procesului verbal din 2.02.2004, la valoarea de 104.933.129 lei pe care și-a înregistrat-o în evidențele contabile în contul clădirii.
Potrivit dispozițiilor art.253 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii iar în conformitate cu art.254 alin.3/1 în vigoare din ianuarie 2007, locatarul persoana care extinde, îmbunătățește o clădire existentă are obligația să comunice locatorului valoarea investițiilor pentru ca acesta să depună declarația de impunere în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs modificările, ori reclamanta nu a dovedit acest lucru, aspect constata prin actele încheiate de organele fiscale.
Pe de altă parte reține instanța că în conformitate cu prevederile cuprinse în cap.I secțiunea A pct.7 din HG nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 modificată și completată prin OG nr.54/1997 reținute de organele de control sunt asimilate mijloacelor fixe și se impune amortizării investițiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie.
În acest context arată instanța ținând cont de faptul că reclamanta a înregistrat în evidențele sale contabile suma reprezentând valoarea de inventar a lucrărilor executate la clădirile închiriate urmare a recepționării acestora prin procesul verbal nr.979/2.02.2004 și nu și-a dovedit că ar fi declarat această valoare pentru stabilirea impozitului pe clădiri pe anii fiscali 2004 - 2006 obligația prevăzută de art.254 alin.31din Legea nr.571/2007 actele administrative atacate sunt legale și temeinice.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei pe fond iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios pentru motivele arătate în cererea introductivă, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate recurenta arată că hotărârea este nelegală întrucât orice impozit este datorat în conformitate cu dispozițiile legale respectiv poate fi stabilit și perceput numai în temeiul legii; dispozițiile codului fiscal nu pot retroactiva cu privire la situații anterioare precum și din perspectiva că argumentele aduse au fost înlăturate fără nici o motivare și fără a se observa că imobilul care a făcut obiectul deciziei de impunere este deținut de banca în folosința în temeiul unui contract de închiriere încheiat la 16.07.2003 proprietar fiind iar în conformitate cu clauzele contractuale încheiate cu respectarea reglementărilor în vigoare la acel moment locatorul își asumă răspunderea deplină conform legii de a achita toate impozitele și alte servicii de natură fiscală care sunt sau pot fi percepute pentru sau în legătură cu spațiul închiriat incluzând dar fără a se limita la impozitul pe clădiri, impozitul pe teren etc.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că recurenta datorează impozit pe clădire deoarece deține cu titlu de chirie imobilul situat în B M,-, imobil în care societatea bancară a realizat investiții de amenajare interioară, ignorând astfel valoarea de inventar a clădirii închiriate iar investițiile efectuate în conformitate cu HG nr.909/1997 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 modificată și completată de OG nr.54/1997 sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării investițiilor efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie. Ca atare se arată de intimata societatea era obligată să-și declare la data recepționării lucrările în vederea impunerii, valoarea lucrărilor realizate în baza prevederilor legale și de a achita obligații conform legii.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente, cu dispozițiile art.304 pr.civ. Curtea reține că acestea sunt întemeiate.
În acest sens se reține că în urma verificărilor efectuate la recurenta cu privire la determinarea evidențierea și vărsarea impozitelor și taxelor locale prin raportul de inspecție fiscală din 19.02.2008 s-a reținut că în perioada 2003 - 2004 s-au realizat conform autorizației de construire nr.472/10.09.2008 emisă de Primăria BMl ucrări de investiții la sucursala bancară pe- recepționate potrivit procesului verbal de recepție nr.879/2.02.2004 și înregistrate în evidențele contabile la valoarea de inventar de 1.- lei.
Prin același act s-a mai reținut că valoarea investițiilor ulterior a fost reevaluată și păstrată în evidențele anului 2006 la 1.406.630,31 lei; că recurenta nu a depus declarația pentru stabilirea impozitului pe clădire și pentru aceasta conform art.253 persoanele juridice datorează impozit pe clădire prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate, impozitul în contextul reglementării fiscale fiind în sarcina fiscală a locatorului (18 fond). Drept consecință la aceeași dată (15) a fost emisă și decizia de impunere nr.719 pentru sumele datorate ca impozit și accesoriile aferente respectiv -,69 lei (56.472,56 lei impozit suplimentar, 44878,84 lei majorări; 1664,24 lei penalități, 573,74 taxă de înfrumusețare.
Cele statuate au fost contestate de recurentă în considerarea că se datorează conform reglementărilor impozitului de către proprietar și nici o prevedere nu statuează plata de către chiriaș a unui impozit pe clădiri pentru îmbunătățirile aduse unui spațiu închiriat.
Prin dispoziția nr.1179 contestația a fost respinsă fundamentat pe aceea că în baza autorizației de construire nr.472/10.09.2003 eliberat în favoarea contestatoarei au fost efectuate investiții, a căror valoare a fost înregistrată în contul clădirii, iar potrivit art.253 al.1 din Legea nr.571/2005 impozitul pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice se calculează prin aplicarea unei cote asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora și potrivit art.254 al.6 persoana care extinde, îmbunătățește, demolează distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună declarația de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs modificări, fapt nerealizat de contestator.
Actele administrative mai sus arătate au fost contestate în instanță de către Bank A acestea relevând incidența dispozițiilor art.249 fiscal.
Actul normativ evocat de părți (în forma aplicabilă la momentul realizării modificărilor realizate la construcția închiriată prin dispozițiile art.249 prevede că, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru această clădire iar impozitul se datorează către bugetul local al comunei, orașului, municipiului în care este amplasată clădirea.
Același articol prin art. 3 mai prevede că în cazul unei clădiri aflate în administrare sau folosință după caz a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de proprietar.
Din normele enunțate rezultă că impozitul pe clădire se datorează de proprietar și în situația în care clădirea este închiriată și pentru aceasta se plătește chirie.
În speță, actele depuse în probațiune nu atestă că recurenta este proprietar al clădirii pentru care s-a stabilit obligația plății impozitului. Astfel, actele relevă că la 16 iulie 2003 recurenta a închiriat de la M imobilul în suprafață construită de 226 mp situat în B M- (12 dosar fond) cu destinația sediu secundar de bancă, sens în care s-a încheiat contract de închiriere. Ulterior în scopul desfășurării activității recurenta a procedat la amenajarea spațiului pentru care obținut anterior autorizația de construire nr.472/2003 iar apoi după recepționare în baza procesului verbal încheiat a procedat la înregistrarea valorii investiției în contabilitate, valoare pe care în decursul anilor 2005, 2006 reevaluat-
Din cele de mai sus respectiv din contractul de închiriere se observă că proprietar al construcției din- BMp entru care s-a stabilit obligația plății impozitului este o altă entitate decât recurenta și anume Or, în aceste circumstanțe, a celor rezultate din acte și a celor statuate de dispozițiile mai sus enunțate reținerile instanței cu privire la proprietar și obligația plății sunt greșite.
Evident se relevă că în cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii iar în conformitate cu art.254 alin.31în vigoare din ianuarie 2007 locatorul persoana care extinde sau îmbunătățește o clădire existentă are obligația să comunice locatarului valoarea investițiilor pentru ca acesta să depună declarația de impunere în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs modificările.
Acestea nu pot fi reținute deoarece se omite a se avea în vedere reglementările în vigoare la momentul realizării îmbunătățirilor și în raport de care impozitul cădea în sarcina proprietarului; faptul că modificările legislative se aplică situațiilor viitoare nu celor anterior create iar sancțiunea pentru necomunicare locatarului valoarea investițiilor nu atrage stabilirea impozitului în sarcina altei persoane decât proprietarul ci cel mult acesta poate viza raporturile dintre locatar/locator ce se pot reglementa eventual pe o altă cale.
Desigur se arată de intimată că investițiile au fost înregistrate în evidențele contabile la capitolul clădiri și ca atare se datorează impozit. Nici aceste împrejurări nu pot fi reținute deoarece înscrierea investiției în contabilitate nu conferă titlu de proprietate cu privire la clădire. Ca atare câtă vreme înregistrarea contabilă nu constituie titlu de proprietate, iar alt act nu atestă că s-ar fi cumpărat, că ar fi înscris în CF în favoarea recurentei imobilul iar actele relevă doar deținerea în baza unui contract de închiriere susținerile referitoare la corecta stabilire a impozitului în sarcina recurentei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Prin urmare în condițiile în care din acte rezultă că proprietarul construcției este o altă entitate, că acesta nu a transmis printr-un titlu susținerile recurentei referitoare la greșita reținere în sarcina sa a obligației plății impozitului sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Așadar, constatând cele de mai sus în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va da o soluție de admitere a recursului, va modifica în parte și în consecință va admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Bank SA și va dispune anularea dispoziției nr. 1179 din 14.04.2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului BMa raportului de inspecție fiscală din 19.02.2008 și a deciziei de impunere nr. 791/19.02.2008, ambele întocmite de Direcția de Venituri din cadrul Primăriei B M și reclamanta va fi exonerată de plata sumei de 103.011,69 lei, reprezentând impozit pe clădiri, cu majorările și penalitățile aferente. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de BANK împotriva sentinței civile nr. 2255 din 15.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte și în consecință: Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Bank și dispune anularea dispoziției nr. 1179 din 14.04.2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului B M, a raportului de inspecție fiscală din 19.02.2008 și a deciziei de impunere nr. 791/19.02.2008, ambele întocmite de Direcția de Venituri din cadrul Primăriei B M și exonerează reclamanta de plata sumei de 103.011,69 lei, reprezentând impozit pe clădiri, cu majorările și penalitățile aferente.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 7.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red././
3 ex./02.02.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Axente Irinel
