Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1012/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1012/2009
Ședința publică din data de 16 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanta - - SRL, împotriva sentinței civile nr. 2106 din 07.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic, pentru intimata C și consilier juridic, pentru intimata C, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, la data de 11 februarie 2009 s-a depus la dosar un înscris din partea intimatei, prin care s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la care s-au anexat dovezile ce testă achitarea taxelor de timbru datorate ( 6 -7).
Reprezentanta intimatei Cad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și a învederat instanței că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond, punct de vedere susținut și de către reprezentanta intimatei
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților intimaților în dezbateri judiciare asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentanta intimatei Cas olicitat respingerea recursului, pentru motivele detaliate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului pe fond. Reclamanta nu a contestat decizia de impunere fiscală, nu s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de Codul d e procedură fiscală.
Reprezentanta intimatei Cas olicitat respingerea recursului, întrucât Raportul de inspecție fiscală nu produce efecte fiscale, ele fiind produse doar de Decizia de impunere fiscală, care modifică baza de impunere fiscală și care trebuia atacat potrivit legii contenciosului administrativ.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 2106 pronunțată la data de 7 noiembrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de - SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, și ca nefondată împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C având ca obiect anularea deciziei nr.48/19.03.2008.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin decizia nr.48/19.03.2008, emisă de F: C în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr.94661/28.12.2007 pentru suma totală de - lei, reprezentând 146.606 lei TVA suplimentar și 32886 lei majorări TVA.
Din cuprinsul contestației promovate de reclamantă a rezultat fără dubiu că aceasta în mod concret a contestat actul cu nr. de mai sus, deși prin adresa nr.4985/19.02.2008 trimisă prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire in 28.02.2008, organul de soluționare a contestației i-a pus în vedere să-și precizeze contestația in sensul contestării și a deciziei de impunere nr.1007/28.12.2007 în conformitate cu OG 92/2003.
În aceste circumstanțe însă reclamanta nu și-a precizat contestația, astfel încât în mod corect organul de soluționare a analizat-o în raport de precizarea menționată în conținutul acesteia, în conformitate cu prevederile art.213 al.1 din OG 92/2003.
Potrivit prevederilor art.206 al.1 din OG 92/2003, "obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță".
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că actul administrativ fiscal susceptibil de a fi contestat este numai decizia de impunere întrucât numai aceasta constituie titlu de creanță, care cuprinde diferențe in plus sau in minus față de creanța existentă, creând o situație juridică nouă prin stabilirea obligațiilor fiscale de plată în sarcina contribuabililor.
Având în vedere că obiect al contestației unui act administrativ nu poate constitui decât titlu de creanță ori in speță reclamanta contestând actul premergător deciziei de impunere, respectiv raportul de inspecție fiscală, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respinsă contestația ca inadmisibilă, reclamanta nerespectând procedura prealabilă a contestației administrative, astfel cum este reglementată prin art.205 și urm. din OG 92/2003.
Așa cum rezultă din acțiunea promovată, reclamanta a contestat Decizia de impunere nr.1007/28.12.2007, direct in instanță, fără parcurgerea căii administrative de atac prealabile cu încălcarea prevederilor art.175 pr.fisc. care are caracter imperativ, în sensul că organul specializat trebuie să se pronunțe in prealabil asupra fondului contestației acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - - SRL solicitând admiterea acestuia, respingerea excepției inadmisibilității cu casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării fondului contestației, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea recurată este în esență netemeinică și nelegală întrucât ignoră împrejurarea că persoana care a formulat și a semnat contestația este o persoană fără cunoștințe juridice, fără a fi beneficiat de asistență juridică sau fiscală. Mai mult de atât, persoana respectivă nu este de naționalitate română, necunoscând nici limba română și cu atât mai puțin, legislația României.
Acesta este motivul pentru care nu a răspuns pozitiv invitației organului fiscal de a-și preciza contestația în modul adecvat. Apreciază, de asemenea, că atât organul fiscal cât și instanța de judecată trebuia să interpreteze contestația formulată în singurul fel în care putea produce efecte juridice, reținând că reclamantul a solicitat desființarea măsurilor fiscale adoptate cu ocazia și ca urmare a controlului fiscal efectuat.
Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimata arată că, solicitarea reclamantei de anulare a deciziei de impunere nr. 1007 din 28 decembrie 2007 emisă de intimată, este inadmisibilă deoarece reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă a contestației administrative prevăzută de art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003 republicată și modificată împotriva deciziei de impunere anterior menționate.
În mod corect Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, prin decizia nr. 48 din 19 martie 2008, respins ca inadmisibilă contestația formulată de - SRL deoarece, în conformitate cu art. 305 alin 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată, contestația poate fi formulată împotriva titlului de creanță iar conform art.85 alin 1 lit b coroborat cu art. 110 alin 3 din ordonanța actul care constituie titlu de creanță și care trebuia contestat de către reclamantă este decizia de impunere nr. 1007/28 decembrie 2007 emisă de intimată.
Prin contestația depusă la organul fiscal, reclamanta nu a contestat decizia de impunere nr. 1007/28 decembrie 2007 emisă de către intimată.
Examinând recursul declarat de către reclamanta - - SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ.Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantei - - SRL vizează anularea obligației de plată stabilită suplimentar în sarcina acesteia urmare a controlului efectuat de către organele abilitate ale pârâtei la data de 28 decembrie 2007 și care vizează taxa pe valoarea adăugată aferentă veniturilor din închiriere. În scopul obținerii acestui rezultat, reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr.4985 din data de 31 ianuarie 2008; din cuprinsul acestei contestații rezultă fără echivoc împrejurarea că reclamanta a luat la cunoștință despre existența obligațiilor suplimentare stabilite în sarcina acesteia de către organele de control fiscal, că este nemulțumit de modalitatea de stabilire și că solicită anularea acestora.
Organele de soluționare ale contestației precum și instanța de fond, interpretând coroborat dispozițiile art. 41, 94, 109 și 205 din Codul d e procedură fiscală, au făcut aplicarea art. 182 alin. (5) din același act normativ și au apreciat că demersul judiciar al reclamantei este inadmisibil întrucât nu cuprinde în conținutul său mențiunea expresă a contestării deciziei de impunere nr.1007/2008.
Practic, pentru un considerent formal, legat de forma și de denumirea actului contestat, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin prepușii săi, nu a analizat legalitatea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.
Potrivit art.94 alin.1 din OG nr.93/2003, inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere,stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora, iar conform art.109 din același act normativ, la finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale.
Analizând dispozițiile art.205 pr.fiscală se reține că pot constitui obiect al contestației, potrivit acestui cod, titlurile de creanță precum și orice alte acte administrative fiscale, iar contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii, iar obiect al contestației îl constituie - potrivit art.206 alin.2 - numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
Conform art.41 pr.fiscală,actul administrativ fiscaleste actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privindstabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Coroborând dispozițiile legale enunțate mai sus se poate conchide că raportul de inspecție fiscală întocmit de organele de control cu prilejul finalizării inspecției fiscale este un act administrativ fiscal - în înțelesul legii fiscale și coroborat cu prevederile art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, iar decizia de impunere prevăzută la art. 83 și următoarele din Codul d e procedură fiscală nu epuizează sfera actelor administrativ-fiscale supuse procedurii de contestare reglementate prin Titlul IX al aceluiași act normativ, art. 175 alin. (1) referindu-se expres la contestarea titlului de creanță și a altor acte administrative fiscale.
Se poate observa, așadar, că în speță, soluția instanței de fond este nelegală întrucât confirmă soluția nelegală a organelor de soluționare ale contestației aparținând pârâtei. Astfel, rezultă fără echivoc, prin prisma prevederilor legale amintite mai sus, că și raportul de inspecție fiscală poate constitui obiect al contestației formulate de către reclamantă iar legalitatea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina acesteia trebuie analizate înlăturând neregulile de ordin formal existente în cuprinsul contestației.
Trebuie reținut, de asemenea, că în calificarea juridică a unui act, esențială este natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea acestuia. Susținerile contrare ale pârâtelor potrivit cărora raportul de inspecție fiscală nu este act fiscal și nu poate fi contestat întrucât nu stabilește obligații de plată către bugetul de stat și, prin urmare, nu prejudiciază interesele legitime ale reclamantei sunt contrazise de însuși conținutul său care statuează că urmare a stabilirii unui TVA suplimentar de plată și a penalităților aferentes-a dispus diminuarea TVA de rambursat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că recursul declarat de către reclamanta - - SRL este fondat, iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 îl va admite, și constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va soluționa fondul acesteia.
La adoptarea acestei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența CEDO. Astfel, Curtea amintește constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). De asemenea, este cunoscut faptul că Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturiconcrete și efective(CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr"auzite", adicăexaminate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
Nu în ultimul rând, trebuie reținut că după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c/Greciei și Sandor c/ României, autoritățile constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, ca atare, garantarea unor drepturi concrete și efective revine și în sarcina acestora deopotrivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței civile nr. 2106 din 07.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red./
3 ex./01.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
