Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1032/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1032
Ședința publica din data de 18 martie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Z, împotriva Sentinței civile nr. 2769 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, privind și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este scutit de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 11.03.2009 intimatul a înregistrat înscrisuri în susținerea cererii sale privind restituirea taxei de primă înmatriculare.
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale A Finanțelor Publice a județului S și rămâne în pronunțare pe această excepție și asupra recursului promovat de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2769 pronunțată la data de 21.11.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Z și în consecință a fost dispusă anularea dosarelor nr.59779/2008 și 63026/2008 și a deciziei de restituire nr.63027/2008 ale pârâtei, obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5464 lei taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă; respinsă excepția inadmisibilității.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut cu privire la excepția inadmisibilității că la data de 0.09.2008 reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Z solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5464 lei, iar cu decizia nr.63027/2008 pârâta, invocând art.117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.
Raportat la art.205 alin.1 al aceluiași act normativ, contestarea amintitei decizii se constituie într-o cale administrativă de atac, neîmpiedecând pe reclamant să-și exercite dreptul la o acțiune în justiție, ceea ce acesta a și făcut.
Nu mai puțin, adresându-se pârâtei cu o cerere de restituire, reclamantul a înțeles să urmeze procedura prealabilă instituită prin art.7 alin.1 din Legea 554/2004, intentând acțiunea după comunicarea refuzului acesteia de a - i restitui suma pretinsă.
Cu aceste argumente, excepția invocată se va respinge subliniindu-se că instituirea unor proceduri prealabile acțiunii în instanță are drept scop și finalitate valorificarea posibilității de rezolvare pe cale amiabilă a unui diferend, nicidecum obstrucționarea ori îngrădirea liberului acces la justiție, ca principiu fundamental al dreptului național și european.
Pe fondul cauzei mai reține instanța că la data de 07.02.2008 reclamantul a achitat pârâtei suma de 5.464 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art.2141alin.3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se află așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cum, potrivit art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție este nelegală.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs DGFP S în nume propriu și în numele Z solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că în mod greșit s-a respins excepția întrucât actul atacat, adresa nu reprezintă un act administrativ, nu s-a respectat procedura prealabilă instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004; existența unei jurisdicții administrative, obligă persoana vătămată în dreptul său sau interesul său legitim să se adreseze mai întâi în conformitate cu dispozițiile arătate; nerespectarea celor instituite în condițiile normelor și a art.109 alin.2 fiind pr.civ. fiind un fine de neprimire a demersului.
Cât privește fondul se arată că taxa a fost încasată în baza reglementărilor interne; că suma solicitată se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului în baza dispozițiilor OUG nr.50/2008, act normativ instituit în conformitate cu normele Comisiei Europene.
Față de cele relevate în contextul în care DGFP S nu a fost parte în procesul inițiat în fața primei instanțe Curtea în baza art.137 pr.civ. invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în recurs a entității menționate, excepție apreciată ca întemeiată.
În acest sens se reține că prin demersul introductiv intimatul a chemat în judecată Z iar hotărârea a fost pronunțată cu respectarea principiului disponibilității și în contradictoriu cu această entitate pârâtă.
Calitatea procesuală activă a fost definită în doctrină ca fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, ea presupunând existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.
În privința calității procesuale a părților în căile de atac, tot în doctrină s-a relevat că instanța de control judiciar trebuie să stabilească dacă acestea au participat la judecata în primă instanță, întrucât o persoană care nu a fost parte în proces nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluționat un litigiu între alte subiecte de drept și care, în aceste condiții, nu le este opozabilă.
Curtea reține că, raportat la cele mai sus redate, aceste considerente se verifică pe deplin în cauză. În aceste condiții, în care nu s-a făcut dovada calității de parte la fond a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S iar prima instanță nu a obligat-o la vreo prestație, excepția lipsei calității procesuale active în recurs apare întemeiată și ca atare recursul va fi respins.
Trecând așadar la examinarea recursului Z Curtea reține că acesta nu este întemeiat pentru următoarele:
Adresa evocată reprezintă o manifestare de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătite de intimat invocând ca justificare dispozițiilor legale ale dreptului material fiscal aplicabil acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice. Un astfel de act se poate considera în condițiile efectelor produse că întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit.e precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale între altele refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Tot astfel actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art.41 fiscal. întrucât a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Ori, într-o atare situație căile sau alte mijloace pe care le indică recurenta pe care intimatul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Această argumentație indică că intimatul trebuia să utilizeze altă cale jurisdicțională în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritate înseamnă a expune pe intimat nu doar pe o durată de timp de folosi bunul conform destinației sale dar și a-l împiedica să exercite dreptul la acțiune în justiție, a îngrădi accesul liber la justiție ceea ce ar duce și la încălcarea principiilor instituite de constituție și de normele Europene. În speță intimatul a ales să se supună legislației interne iar apoi să apeleze pentru recuperare de la organul fiscal modalitatea fiind corectă întrucât orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este o plată nedatorată și supusă ca atare restituirii. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentei cu privire la greșita sesizare și la finele de neprimire apar ca neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerile recurentei referitor la taxa de primă înmatriculare, la aplicabilitatea dispozițiilor deoarece este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și în cea a CJCE că art.90 din tratat produce efecte directe și ca atare crează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cât privește dobânzile acordare de prima instanță. Curtea reține că aceasta reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora Ii s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active în recurs aDirecției Generale a Finanțelor Publiceși respinge recursul ca atare.
Respinge recursul declarat deAdministrația Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.2769 din 21 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
3 ex./31.03.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța
