Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1039
Ședința publica din data de 18 martie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului -, împotriva Sentinței civile nr. 908/CA din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, privind și pe pârâta intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este scutit de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 13.03.2009 intimata a înregistrat înscrisuri în susținerea cererii sale privind restituirea taxei de primă înmatriculare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 908 din 22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, precum și cererea de suspendare a cauzei, formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și, în consecință:
A fost anulat actul administrativ fiscal nr. 6961/16.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Biroul Autorizări și Supraveghetori Fiscali și actul administrativ fiscal nr. 8232/08.05.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost obligată să restituie reclamantei taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de contestatoare, în cuantum de 9.285,46 lei, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data înregistrării acțiunii și până la data restituirii efective.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule în valoare de 9.285,46 lei, prin cererea înaintată pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B
În condițiile în care reclamantei i s-a pretins plata taxei speciale de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141și 2142din OG nr. 92/2003 și a achitat-o, după care a solicitat restituirea acesteia, iar cererea de restituire a fost respinsă, se constată că aceste acte sunt acte unilaterale, ce exprimă voința unilaterală a autorității emitente de respinge cererea de restituire a taxei.
Aceste acte au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii (art. 2141și 2142din obligația de a plăti taxa de primă înmatriculare, refuzându-se restituirea acesteia).
Așa fiind, actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 și prin urmare, a fost respinsă ca neîntemeiată susținerea celor două pârâte conform căreia actele nu ar avea caracterul unor acte administrative. În consecință, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, ridicată de pârâte, prin întâmpinare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost respinsă și solicitarea de suspendare a cauzei, în vederea declanșării procedurii de trimitere prejudicială, întrucât s-a apreciat că este aplicabilă teoria actului clar.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în cuprinsul prevederilor alin. 4 ale aceluiași articol, se prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Raportat la aceste prevederi constituționale și la art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, și ținând seama că România a ratificat Tratatul privind aderarea la prin Legea nr. 157/2005 și de la 1 ianuarie 2007 devenit stat membru al Uniunii Europene, aplicarea dispozițiilor din legislația României se face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul comunitar.
În considerarea celor mai sus arătate, s-a constatat că dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (introduse prin Legea nr. 343/2006), prin care s-a stabilit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule contravin dispozițiilor art. 90 paragraf I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, deoarece se face o discriminare între ce privește nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, care este mai mare decât taxa percepută produselor naționale similare.
Ca atare, acțiunea reclamantei a fost admisă, dispunându-se anularea actelor administrativ fiscale atacate și restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată de reclamantă, în cuantum de 9.285,46 lei. Cum, reclamanta a fost lipsită în mod nelegal de suma mai sus menționată, pârâta îi datorează acesteia și dobânda legală aferentei acestei sume, în baza art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil.
De asemenea, s-a considerat că prev. OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile în speță, dat fiind principiul neretroactivității legii civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B N, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției invocate, a exonerării de la plata dobânzii legale la suma solicitată și a respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiate.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și că au fost încălcate formele de procedură, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
S-a invocat de către recurentă, în primul rând, împrejurarea că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că înscrisurile atacate nu constituie acte administrativ-fiscale.
Pe fond, conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea acestor două state la Uniunea Europeană, prevede că legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competențe în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
Față de aceste prevederi, apreciază că nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Momentul la care reclamanta a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ar fi nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Suma achitată de reclamantă are caracter de taxă, aceasta fiind încasată la solicitarea reclamantului și nu a fost impusă de organul fiscal.
În egală măsură, reclamanta era îndreptățită numai la restituirea unei sume calculate conform art. 11 din OUG nr. 50/2008, iar acordarea de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plății reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, susținută și în fața instanței de fond, Curtea observă că adresa nr. 6961/2008 materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă, invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Pe fondul recursului, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
Însă, în cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunita, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu respectă cerințele prevederilor OG nr. 9/2000 nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
În egală măsură, Curtea reține că nivelul dobânzii acordate de către prima instanță urmează a fi cuantificat în baza prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge recursul pârâtei, menținând în întregime sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 908 din 22.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța
