Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1088/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1088/CA/2008

Ședința publică de la 14 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr.388/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar cerere de amânare pentru angajare de apărător din partea reclamantei intimate.

Instanța respinge cererea de amânare formulată în cauză și față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtelor recurente de judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Reclamanta a solicitat în dosarul Tribunalului Sibiu nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S anularea actului administrativ fiscal nr.1918/ 29 01 2008 emis de Sibiu "chitanță pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții" seria - 4 nr.-/21.12.2007 reprezentând taxă specială de înmatriculare și restituirea sumei de 981,09 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare, plata dobânzii legale de la data plății efective până la restituirea integrale a sumei și plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 388/CA/18.06.2008 admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ fiscal și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 981,09 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă de la data încasării până la achitarea integrală a creanței. Au fost acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 43,6 lei.

S-a respins excepția tardivității invocată de pârâta Sibiu.

Pe fond instanța a reținut prin considerentele expuse că în discuție este o taxă ce se face venit la bugetul statului și fără plata acesteia nu este posibilă înmatricularea autoturismelor. Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MEDIAȘ numai în ce privește soluționarea excepției apreciind că instanța nu a motivat respingerea excepției ceea ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtele DGFP Sibiu și Sibiu, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se susține că potrivit Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată doar după alte criterii. Deși inițial Comisia Europeană a demarat procedura de infringement,ca urmare a adoptării OUG 50/2008 aceasta urmează a fi închisă,noile taxe fiind conforme cu Tratatul.

In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civilă.

Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.

Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare.

Analizând sentința atacată sub aspectul recursurilor declarate, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford Fiesta din Germania, fabricat în anul 2002, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal.

Reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, potrivit dispozițiilor art.205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei, dar pârâta 2 arată că pentru restituirea taxei este necesar a prezenta chitanța ce atestă plata, cu mențiunea că nu a fost utilizată.

Sub aspectul inadmisibilității acțiunii, instanța reține că pârâtele <LLNK 1200administrează impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat. Acest fapt presupune ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 (3) din Codul d e procedura fiscala. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale (art. 41din Cod). In consecință, în măsura în care organul fiscal este cel care administrează sumele ce se fac venit la bugetul statului și este competent în aplicarea legislației privind stabilirea și colectarea creanțelor fiscale, stabilirea caracterului legal sau nelegal al încasării unei taxe intră în sfera contenciosului administrativ fiscal.

Taxa a fost percepută în temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează. Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).

Norma internă încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național are obligația să aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.

In acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială foarte mare doar pentru autoturismele și autovehiculele folosite care provin din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se are în vedere valoarea reziduală a taxei pentru autoturismele de aceeași vechime și aceleași caracteristici tehnice înmatriculate în România anterior acestei prevederi fiscale, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1. Această jurisprudență are relevanță și în cazul României pentru că indiferent de denumirea taxă,impozit acciză,prin momentul și după criteriul în funcție de care se percepe, conformitatea ei trebuie analizată prin prisma prevederilor art.90 al.1 din Tratat. In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamant urmează a fi restituită. Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicită restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede că se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale si cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod). Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale (art. 120 al.1 și 7 din Cod).Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori (art. 124 al.2 din Cod). Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)

In conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele deja înmatriculate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării operațiunii juridice nu putea cunoaște o prevedere legală ce nu era în vigoare.

In consecință, recursurile pârâtelor sunt nefondate nefiind incidente dispozițiile art.304 pct. 9.pr.civ. și urmează a fi respinse conform art.312 al 1.pr. civ.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr.388/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Șt.

Dact.

2 ex./05.11.2008

Jud. fond -

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1088/2008. Curtea de Apel Alba Iulia