Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1233/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1233
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de chemata în garanțieDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-,în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.178 din data de 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantaPOȘTA ROMÂNĂ SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P, nr.8, județul P și pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P - SERVICIUL PUBLIC DE FINANȚE LOCALE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata-reclamantă Română SA prin Direcția Regională de Poștă P, reprezentată de consilier juridic și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public de Finanțe Locale, reprezentată de consilier juridic, lipsind chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice P în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:
Consilier juridic, pentru intimata-reclamantă Română SA prin Direcția Regională de Poștă P depune la dosarul cauzei întâmpinare, un exemplar al acesteia fiind comunicat și intimatului-pârât Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public de Finanțe Locale.
Consilier juridic, pentru Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public de Finanțe Locale, depune la dosarul cauzei întâmpinare, un exemplar al acesteia fiind comunicat intimatei-reclamante Română SA prin Direcția Regională de Poștă
Părțile prezente având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata-reclamantă Română SA prin Direcția Regională de Poștă P, solicită menținerea sentinței nr.178/2009 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală și respingerea recursului ca netemeinic.
Intimata-reclamantă susține că între CN Română SA și Ministerul Economiei și Finanțelor au existat, începând cu anul 2006, contracte de prestări servicii care au avut ca obiect recepționarea cantitativă și calitativă a timbrelor fiscale mobile comandate pentru tipărire de către Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și primirea în custodie, păstrarea și comercializarea acestora prin rețeaua poștală, pentru efectuarea cărora părțile au stabilit de comun acord ca achizitorul are obligația de a acorda prestatorului un comision de 10% din valoarea nominală a timbrelor fiscale mobile vândute de prestator.
Susține intimata-reclamantă că la punctul 9.1 din contract părțile au convenit ca până la data de 20 a lunii în curs, Direcțiile Regionale de Poștă au obligația virării la bugetele locale a contravalorii timbrelor fiscale mobile, mai puțin comisionul stabilit însă, în urma inspecției fiscale efectuată de inspectorii Consiliului local P și finalizată prin Raportul de inspecție fiscală din data de 3.11.2007, s-a stabilit că trebuie să vireze la bugetul local valoarea integrală a timbrelor fiscale comercializate, inclusiv comisionul stabilit de comun acord cu MEF, care reprezenta contravaloarea prestației efectuată.
Precizează intimata-reclamantă că în baza contractului încheiat cu MEF și-a reținut lunar comisionul rezultat din vânzarea timbrelor fiscale, instanța de fond reținând în mod corect că a prestat un serviciu în baza unui contract pentru chematul în garanție MEF, serviciu pentru care are dreptul la plata contravalorii acestuia, care în cauză este reprezentat tocmai de comisionul stabilit de comun acord în sumă totală de 169.641 lei.
Arată intimata-reclamantă că MEF nu contestă obligația către Română, ci se opune acesteia motivând că nu dispune de fonduri.
De asemenea, susține intimata-reclamantă, recurenta recunoaște în cuprinsul recursului că are obligația acordării comisionului către CN Română și, totodată, recunoaște că această plată nu s-a făcut niciodată efectiv de către MFP, întrucât nu dispune de fonduri.
Se solicită respingerea recursului ca nelegal și netemeinic și menținerea sentinței nr.178/2009 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală în sensul obligării chematului în garanție la plata sumei de 169.641 lei reprezentând comisionul pentru vânzarea timbrelor fiscale moile, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public de Finanțe Locale P, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, întrucât în speță nu se pune problema încălcării art.295 alin.11 lit.d din Codul fiscal.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - Română SA a solicitat anularea parțială a deciziei de impunere nr.-/13.11.2007 emisă de către P - în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 191.447 lei, anularea obligației de plată a dobânzilor de 45.993 lei stabilite prin adresa nr.10044/2.04.2008, având în vedere că decizia de soluționare a contestației i-a fost comunicată la data de 12.06.2008, precum și suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin decizia de impunere contestată s-a constatat o obligație fiscală a reclamantei în sumă de 191.447 lei, decizie ce a fost contestată în termen legal, pârâta emițând inițial decizia nr.27/16.01.2008, care conținea dispoziții contradictorii și, ulterior, decizia nr.373/12.06.2008, prin care contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Arată reclamanta și faptul că pârâta a compensat datoria inițială de 169.641 lei cu un plus de 16.278 lei (pe care reclamanta îl virase în plus), rezultând o datorie finală de 153.363 lei. Această compensare a fost efectuată în mod eronat, întrucât reclamanta nu recunoaște ca datorie suma stabilită de pârâtă prin decizia de impunere. Între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice s-au încheiat contracte de prestări servicii, în baza cărora a comercializat timbre fiscale mobile, virând la bugetul local contravaloarea acestora, mai puțin comisionul cuvenit. Din interpretarea dispozițiilor codului fiscal, rezultă că nu există obligația virării integrale a valorii timbrelor fiscale comercializate.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat, în esență, de faptul că dispozițiile art.295 al.11 lit.d din codul fiscal și dispozițiile pct.283 al.1,2,3, și 4 din HG 44/2004 prevăd în mod expres că taxele extrajudiciare de timbru rezultate din vânzarea timbrelor mobile se fac venit la bugetul local al unității administrativ teritoriale, unitățile care vând astfel de timbre având obligația să vireze contravaloarea timbrelor fiscale vândute, cel mai târziu până la data de 10 inclusiv a lunii curente, pentru luna precedentă.
La termenul de judecată din data de 9.12.2008, reclamanta a renunțat la judecata cererii de suspendare a executării actelor contestate.
Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în cazul respingerii acțiunii, să-l oblige pe acesta la plata sumei de 194.447 lei - reprezentând 169.641 lei obligație fiscală principală, 21.806 lei majorări aferente acesteia - actualizată cu indicele de inflație până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în garanție, reclamanta a arătat, în esență, că între ea și ministerul menționat a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.-/30.05.2006, în baza căruia reclamanta s-a obligat să vândă timbre fiscale mobile, având obligația ca până la data de 20 ale lunii în curs să vireze la bugetul local contravaloarea timbrelor fiscale comercializate luna anterioară, mai puțin comisionul stabilit conform dispozițiilor 2.3 din contract.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată, întrucât contractul încheiat cu reclamanta dădea naștere la obligații doar în sarcina acesteia, iar reclamanta trebuia să rețină în mod direct contravaloarea comisionului, virând la bugetul local diferența. Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea acțiunii, arătând că pârâtul nu poate pretinde altceva decât este prevăzut în contractul de prestări servicii, precum și că termenul de virare a banilor la bugetul local a fost stabilit în mod eronat, în realitate data corectă fiind 10 ale fiecărei luni, iar nu 20 - așa cum s-a menționat în contract.
După administrarea probei cu înscrisuri,Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr.178/07 aprilie 2009, prin care a respins acțiunea formulată de CN POȘTA ROMÂNĂ SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ P, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P - și chematul în garanție MEF ca neîntemeiată, a admis în parte, cererea de chemare în garanție, formulată de reclamantă, a obligat chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantei suma de 169.641 lei, reprezentând comisionul pentru vânzarea timbrelor fiscale mobile, în perioada reținută în raportul de inspecție fiscală din data de 13.11.2007, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și a respins cererea de obligare a chematului în garanție la plata majorărilor de întârziere aferente obligației fiscale de 169. 641 lei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta și chematul în garanție au încheiat contractul de prestări servicii nr.-/31.05.2006, în baza căruia reclamanta s-a obligat să vândă timbre fiscale mobile, emise de Compania Naționala "Imprimeria Națională" SA, iar până la data de 20 ale lunii în curs să vireze la bugetele locale contravaloarea timbrelor fiscale comercializate luna anterioară, mai puțin comisionul stabilit conform dispozițiilor 2.3 din contract.
Reține tribunalul că în urma inspecției fiscale, efectuată în perioada 22.10.2007-12.11.2007 la reclamantă, - finalizată prin raportul de inspecție fiscală din data de 13.11.2007-, pârâtul a constatat, printre altele, că reclamanta trebuia să vireze la bugetul local valoarea integrală a timbrelor fiscale comercializate, însă aceasta a virat doar diferența dintre această valoare și comisionul stabilit de comun acord cu Ministerul Economiei și Finanțelor și, ca urmare, pârâtul a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale restante în sumă totală de 169.641 lei, aferente perioadei 1.11.2003-30.09.2007, la care se adaugă majorări aferente de 28.806 lei.
Ulterior, în baza raportului de inspecție fiscală menționat, pârâtul a emis decizia de impunere nr.-/13.11.2007, în care se regăsesc sumele precizate anterior, decizie pe care reclamanta a contestat-o, contestația sa fiind admisă inițial, prin decizia nr.27/16.01.2008.
Întrucât decizia precizată conținea dispoziții contradictorii, existând o neconcordanță evidentă între considerentele acesteia și soluția pronunțată, la solicitarea reclamantei pârâtul a emis o nouă decizie, nr.373/12.06.2008, prin care a respins contestația reclamantei, ca neîntemeiată.
A reținut tribunalul și faptul că, anterior pronunțării ultimei decizii, pârâtul a efectuat compensarea obligației fiscale de 169.641 lei cu suma de 16278 lei virată în plus de reclamantă, rezultând o obligație de plată în sarcina reclamantei de 153.363 lei, aspect ce i-a fost comunicat reclamantei prin adresa nr.-/8.01.2008 și prin nota de plată din data de 2.04.2008.
A reținut tribunalul că dispozițiile art.295 alin.11 lit.d din Codul fiscal (în vigoare pe toată perioada pentru care s-au stabilit obligațiile fiscale în sarcina de plată a reclamantei, deci inclusiv la data emiterii actelor administrativ-fiscale contestate), prevedeau expres faptul că taxele judiciare de timbru constituie venit la bugetul local.
Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor legale menționate prevăd că "taxele extrajudiciare de timbru rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile se fac venit la bugetul local al comunei, orașului, municipiului, după caz, în a cărei/cărui rază administrativ-teritorială se află amplasată unitatea care vinde timbre fiscale. Unitățile care vând aceste timbre au obligația să depună contravaloarea timbrelor fiscale la bugetele locale beneficiare până cel târziu la data de 10 inclusiv a lunii curente pentru luna precedentă. Nedepunerea sumelor rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile la termenul prevăzut la alin.(3) se sancționează potrivit Codului d e procedură fiscală, având elementele constitutive ale obligațiilor bugetare locale calculate și reținute la sursă".
Din interpretarea dispozițiilor art.295 al.11 lit.d din codul fiscal și pct.283 al.1-4 din normele metodologice de aplicare a dispozițiilor art.295 din codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, rezultă neîndoielnic faptul că reclamanta avea obligația depunerii integrale a contravalorii timbrelor fiscale comercializate, la bugetul local, până cel târziu la data de 10 inclusiv a fiecărei luni (pentru luna precedentă).
Un ultim argument reținut de tribunal are în vedere modificarea dispozițiilor art.295 al.11 lit.d a codului fiscal, prin dispozițiile art. pct.17 din OUG 127/2008, în sensul că se fac venit la bugetul local "taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, exclusiv contravaloarea cheltuielilor efectuate cu difuzarea timbrelor fiscale". Or, dispozițiile art.I pct.17 din OUG 127/2008 au intrat în vigoare, conform dispozițiilor art.II lit.c din aceasta, la data de 16.10.2008, astfel că doar din acest moment putea produce efecte dreptul reclamantei de a reține comisionul stabilit prin contract, norma precizată neputând să producă efecte retroactiv.
A reținut tribunalul și faptul că prevederile contractului încheiat de reclamantă cu Ministerul Economiei și Finanțelor nu puteau să înlăture în vreun fel aplicarea dispozițiilor legale imperative menționate anterior, mai ales că, de esență, contractul produce efecte partes, iar părțile nu pot să deroge, prin voința lor, de la dispoziții legale imperative.
De asemenea, tribunalul a considerat că, atât reclamanta, cât și chematul în garanție, au fost în culpă, întrucât au încheiat un contract de prestări servicii cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative în materie, dispoziții care erau obligatorii, raportat la forța juridică a actelor normative, pentru toate subiectele de drept fiscal, deci chiar și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a constatat că obligațiile fiscale stabilite în sarcina de plată a reclamantei (principale și accesorii - neplata acestora fiind imputabila exclusiv reclamantei) sunt legal și corect stabilite - de altfel, reclamanta nu a contestat cuantumul lor, ci doar modalitatea de interpretare de către pârât a dispozițiilor privind virarea contravalorii taxelor judiciare de timbru la bugetul local -, astfel că actele administrativ fiscale contestate sunt legale și temeinice.
Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior și ale art.18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, întrucât, chiar dacă prezentul contract de prestări servicii, încheiat de reclamantă cu Ministerul Economiei și Finanțelor, nu produce efecte juridice în contra dispozițiilor imperative din codul fiscal, totuși el produce efecte juridice față de părțile sale, conform dispozițiilor art.969 Cod civil. un serviciu pentru chematul în garanție (constând în recepționarea, păstrarea și comercializarea timbrelor fiscale mobile), reclamanta are dreptul la plata de către acesta a contravalorii serviciului prestat, care în cauză este reprezentat tocmai de comisionul stabilit de comun acord, în sumă totală de 169.641 lei.
În acest sens, tribunalul a considerat că situația prezentă a fost generată de împrejurarea că timbrele fiscale aparțineau Ministerului Finanțelor Publice, erau comercializate de reclamantă contra unui comision, iar contravaloarea acestora nu se întorcea direct la ministerul precizat ci, prin voința legiuitorului, se făcea venit la bugetul local. Chiar dacă chematul în garanție nu a încasat contravaloarea timbrelor fiscale mobile, el este obligat să o despăgubească pe reclamantă pentru serviciul prestat de către aceasta, prin restituirea comisionului cuvenit acesteia, în sumă de 169.641 lei.
În ce privește majorările de întârziere (21806 lei) aferente obligației fiscale principale de 169.641 lei, tribunalul a considerat că nevirarea contravalorii timbrelor fiscale mobile în condițiile legale îi este imputabilă exclusiv reclamantei, aceasta neputând să invoce în apărare contractul de prestări servicii care încalcă dispozițiile codului fiscal și, ca urmare, nu chematul în garanție este vinovat de nevirarea sumelor la termenul legal, ci reclamanta, obligația legală revenindu-i acesteia, astfel că aceasta trebuie să suporte plata majorărilor precizate.
Ca urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 din Codul d e procedură civilă, potrivit dispozițiilor art.1073, art.1084 și următoarele Cod civil, raportat la dispozițiile art.63 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamantei suma de 169.641 lei - reprezentând contravaloare comision aferent vânzării timbrelor fiscale mobile -, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective (măsură menită să asigure repararea corespunzătoare a prejudiciului suferit de către reclamantă prin obligarea la plata obligației principale și a majorărilor de întârziere).
Totodată, tribunalul a respins cererea de obligare a chematului în garanție la plata majorărilor de întârziere aferente obligației fiscale de 169.641 lei (respectiv de 21.806 lei), ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice P în numele Ministerului Finanțelor Publice,criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.
Susține recurenta că soluția de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 169.641 lei reprezentând comisionul pentru vânzarea timbrelor fiscale mobile, nu face decât să prejudicieze Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu dispune de fonduri alocate unor astfel de plăți și, mai mult decât atât, prestarea serviciului, respectiv vânzarea timbrelor mobile nu s-a făcut în favoarea ministerului, pentru a putea da naștere unei contraprestații.
Precizează recurenta că deși în contractul de prestare de servicii nr. -/02.05.2007 părți contractante sunt Ministerul Finanțelor Publice și CN Română SA, achizitorul nu face decât să comande pentru tipărire la CN Imprimeria Națională necesarul de timbre mobile, de la acest moment nemaiavând nicio sarcină și niciun avantaj., păstrarea, gestionarea și comercializarea timbrelor se face de către - Română SA, iar contravaloarea acestora se face venit la bugetele locale, administrate de autoritățile publice locale, nicidecum la bugetul general consolidat, administrat de Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, chiar dacă în contractul de prestare de servicii se stipulează că achizitorul se obligă să acorde prestatorului comisionul de 10% din valoarea nominală a timbrelor, această plată nu s-a făcut niciodată efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta nedispunând de fonduri destinate acestui scop și nebeneficiind de nimic în urma prestării serviciului, comisionul fiind reținut întotdeauna de CN Română SA din veniturile obținute în urma vânzării timbrelor mobile.
Apreciază recurenta că susținerile instanței de fond în sensul că respectivul comision nu trebuia reținut nu sunt conforme cu realitatea, întrucât chiar dacă în legislația aplicabilă la momentul derulării contractului nu se prevedea expres posibilitatea reținerii acestui comision din valoarea timbrelor vândute, aceasta era firesc să se întâmple, întrucât CN Română SA nu putea și nu ar fi fost interesată să facă acte de caritate în folosul bugetelor locale fără să obțină diverse avantaje, iar prestația sa nu putea fi decât cu titlu oneros.
De altfel, susține recurenta, pentru acest motiv, de a nu mai lăsa loc interpretărilor, s-a intervenit în legislație prin art.1 pct.17 din nr.OUG127/2008, care a modificat dispozițiile art.295 alin.11 lit.d a Codului fiscal, în sensul că se precizează expres faptul că se fac venit la bugetul local taxele de timbru, exclusiv contravaloarea cheltuielilor efectuate cu difuzarea timbrelor fiscale.
Solicită recurenta a se admite recursul, modificarea în parte a sentinței nr.178/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în garanție formulată de CN Română SA prin Direcția Regională de Poștă P împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
În temeiul dispozițiilor art.308 alin.2 Cod procedură civilă, intimatele au depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată ca recursul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
În urma inspecției fiscale întreprinse în anul 2007 de către consilierii fiscali din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale P la Compania Națională Română SA - Direcția Regională de Poștă P, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală și a fost emisă decizia de impunere nr. -/13.11.2007, prin care a fost stabilită, în sarcina reclamantei, și o obligație fiscală de 191.447 lei reprezentând taxa extrajudiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii, reclamanta-intimată a formulat contestația nr. 280/40936/13.12.2007, soluționată de către intimată prin decizia nr.27 din 16.01.2008. acestei decizii se referă, însă, la aspecte ce nu au legătură cu inspecția fiscală întreprinsă și constatările acesteia, dispunându-se eronat anularea unei alte decizii de impunere decât cea contestată.
În urma solicitării reclamantei, intimata Serviciului Public Finanțe Locale P - Biroul Contestații și fiscale a emis o nouă decizie nr. 373 din 12.06.2008, prin care respinge ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. -/2007.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei menționate și, pe cale de consecință, anularea obligației de plată a sumei de 191.447 lei, precum și a dobânzilor în cuantum de 45.993 lei, stabilite prin adresa nr. 10044 din 2 aprilie 2008. Totodată, a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, pentru a fi obligat, în situația respingerii acțiunii, la plata sumei stabilite ca obligație fiscală restantă.
Din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată că între reclamanta-intimată Compania Națională Română SA - Direcția Regională de Poștă P și recurenta-chemata în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor Publice s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. - din 31 mai 2006, în baza căruia reclamanta s-a obligat să vândă timbre fiscale mobile, urmând ca, până la data de 20 ale lunii în curs, să vireze la bugetele locale contravaloarea timbrelor comercializate luna anterioară, mai puțin comisionul stabilit prin art. 2.3 din contract.
Potrivit dispozițiilor art. 295 alin.11 lit.d din Codul fiscal, taxele judiciare de timbru constituie venit la bugetul local.
Normele metodologice de aplicare a acestor dispoziții legale, aprobate prin HG 44/2004, prevăd la pct.283 alin.1-4, obligația unităților care vând aceste timbre să depună contravaloarea timbrelor fiscale la bugetele locale beneficiare până cel târziu la data de 10 inclusiv a lunii curente pentru luna precedentă.
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, dispozițiile legale menționate se referă la contravaloarea timbrelor comercializate, și nu la o cotă-parte a acesteia, rezultată din scăderea comisionului aferent serviciului prestat.
Împrejurarea că părțile convenției de prestări servicii au încheiat un contract cuprinzând o clauză contrară dispozițiilor legale imperative în vigoare la momentul încheierii actului, nu este de natură a înlătura răspunderea reclamantei pentru neîndeplinirea unei obligații bugetare locale, în mod corect fiind emisă decizia de impunere.
În ceea ce privește chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, Curtea constată că reclamanta a căzut în pretenții, în temeiul convenției de prestări servicii putându-se întoarce împotriva cocontractantului pentru recuperarea sumei stabilite cu titlu de obligație fiscală. Mai exact, în temeiul contractului, reclamanta poate solicita obligarea chematei în garanție la plata comisionului convenit pentru prestarea serviciului de comercializare a timbrelor fiscale mobile.
Lipsa fondurilor alocate în acest scop la Ministerului Economiei și Finanțelor Publice este o împrejurare lipsită de relevanță juridică, chemata în garanție obligându-se prin contractul încheiat la plata comisionului respectiv. Neprevederea, în buget, a sumelor corespunzătoare este rezultatul propriei culpe a acestei instituții, culpă de care nu se poate prevala pentru a fi înlăturată răspunderea sa contractuală.
Nerelevantă este și susținerea recurentei în sensul că nu este beneficiarul serviciului prestat de reclamantă, obligația de plată a comisionului născându-se în sarcina sa în forma rezultată din contractul încheiat, independent de acest beneficiar.
Împrejurarea că OUG 127/2008 a prevăzut expres excluderea contravalorii cheltuielilor de difuzare a timbrelor fiscale din veniturile la bugetul local nu înlătură obligația fiscală stabilită în sarcina reclamantei în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment, fiind evident că OUG 127 nu poate retroactiva, prin aplicarea sa unei situații juridice născute și stinse sub imperiul unei alte legi anterioare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de chemata în garanțieDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-,în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.178 din data de 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantaPOȘTA ROMÂNĂ SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P, nr.8, județul P și pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P - SERVICIUL PUBLIC DE FINANȚE LOCALE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
Red.VG/CC
6 ex/29 octombrie 2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
