Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1238/2009

Ședința publică de la 02 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2770/21.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimatul-reclamant -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de prima înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 19.03.2009, urmare a adresei instanței, s-a depus la dosar, de către intimatul actele solicitate prin adresă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2770 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului - împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S și s-a dispus anularea adresei nr.62332/2008 a Administrației Finanțelor Publice S și restituirea sumei de 4868,87 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, împreună cu dobânda legală aferentă, calculate din ziua plății până la restituirea efectivă, respingând excepția inadmisibilității.

Pentru a hotărâ astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 2 august 2008 reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare achitată conform chitanței nr.-, iar cu adresa nr.62332/2008 pârâta, invocând art.117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.

Raportat la art.205 alin.1 al aceluiași act normativ, contestarea amintitei decizii se constituie într-o cale administrativă de atac, neîmpiedecând pe reclamant să-și exercite dreptul la o acțiune în justiție, ceea ce acesta a și făcut.

Nu mai puțin, adresându-se pârâtei cu o cerere de restituire, reclamantul a înțeles să urmeze procedura prealabilă instituită prin art.7 alin.1 din Legea 554/2004, intentând acțiunea după comunicarea refuzului acesteia de a-i restitui suma pretinsă.

Cu aceste argumente, instanța va respinge excepția invocată subliniind că instituirea unor proceduri prealabile acțiunii în instanță are drept scop și finalitate valorificarea posibilității de rezolvare pe cale amiabilă a unui diferend, nicidecum obstrucționarea ori îngrădirea liberului acces la justiție, ca principiu fundamental al dreptului național și european.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că la data de 19.02.2008 reclamantul a achitat pârâtei suma de 4868,87 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.

Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art.2141alin.3 Cod fiscal.

Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.

Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se află așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Cum, potrivit art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,.au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție este nelegală, drept pentru care acțiunea de față urmează a fi admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a județului S prin care solicită admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței iar pe cale de consecință respingerea actiunii ca netemeinica și nelegala.

În motivare se arată că, se consideră criticabilă sentința pronunțata prin prisma art. 304 punct 7, 9 Cod Procedura Civila și în considerarea dispozitiilor art. 3041deoarece instanta, in motivarea sentintei, obliga pirita respectiv DGFP S la plata catre reclamanta a dobinzii legale aferente, calculata din ziua platii si la restuirea sumei efective fara a avea in vedere dispozitiile dispozitiile Codului d e Procedura Fiscala coroborate cu dispozitiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, dispozitii care prevad la capitolul II procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal

Astfel, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevazut de art. 199(in prezent art. 70) alin. (1) si (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, dupa caz, contribuabilul are dreptul la dobânda conform dispozitiifrlor art. 119 din aceeasi ordonanta. Aceasta se calculeaza începând cu ziua imediat urmatoare expiraraii termenului prevazut la pct. 1 sau a celui prevazut la cap. I pct. 4 alin. (3), dupa caz, pâna în ziua înregistrării, inclusiv, a operatiunii de compensare si/sau a operatiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferente ramase dupa efectuarea compensarii. în conturile bugetare corespunzatoare, cu exceptia impozitului pe venit.

Se mai arată că plata dobânzii cuvenite contribuabilului se face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent, iar cererea de plata a dobânzii se solutioneaza de organul fiscal competent în termenul prevăzut la art. 199 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata.(in prezent art. 70 ).

În continuare se arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabiIilor.

Se mai precizează ca reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire, reprezentind taxa speciala de prima inmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata si modificata.

Astfel că, urmare a acestei interpretări greșite a dispozițiilor art. 2141din Legea nr. 571/2003 de către instanta de fond s-a admis actiunea reclamantului si s-a dispus anularea adresei nr. 62332/2008 a Finantelor Publice S si restituirea sumei de 4.868,87 lei reprezentand taxa de prima inmatriculare.

de a da eficiență textelor art. 2141-2143)(in prezent abrogate de OUG nr. 50/2008) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal instanta de fond a adaugat un nou caz de scutire de la plata taxelor specia le pentru autoturisme, astfel cum au fost prevazute de art. 2143din acelasi act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece, Codul Fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de prima inmatriculare si anume:

Precizează faptul ca atita timp cât cadrul legislativ ( respectiv art.2141-2143) a prevăzut in mod imperativ ca orice persoana fizica si juridica care inmatriculeaza pentru prima data in Romania un autoturism comercial, datoreaza o taxa speciala de prima inmatriculare, aceasta este de stricta interpretare, completindu-se cu principiul "unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem"

Referitor la aplicarea legii civile in timp se arată că instanta de fond a ignorat mențiunile formulate de S, prin care s-a învederat instantei de judecata faptul ca prin nr.OUG50/2008 a fost instituita taxa de poluare pentru autovehicule, iar in baza ordonantei de mai sus a fost emisa nr.HG686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a nr.OG50/2008, în cuprinsul căreia art.11 prevede "taxa rezultată ca diferenta intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 -30.06.2008,cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in Normele Metodologice de aplicare a nr.OUG50/2008." . si cu toate acestea dispune anularea adresei emisa de Z, si restituirea intregii taxe, fara a avea in vedere dispozitiile din noul act normativ.

Dispozițiile art.725 alin 1, din Codul d e Procedura Civila consacra regula aplicării imediate a legii noi de procedura proceselor in curs de judecată, incepute sub legea veche. Acest text de lege nu incalca dispozitiile art.15 alin (2) din Constitutie, avind in vedere ca legea noua se aplica din momentul intrarii ei in vigoare proceselor incepute sub legea veche,dar aflate in curs de judecata(Decizia Curtii Constitutionale nr.628/2006).

Neadmiterea unei atare solutii ar determina rezolvarea diferentiata a aceleasi situatii juridice, (respectiv obligatia achitarii taxei, care atit in noul act normativ, se achita si respectiv intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania), ceea ce ar fi profund inechitabil si contrar spiritului legii noi.

Se apreciază că soluția legala pe care trebuia sa o pronunte Tribunalul S in speța de față trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din OUG nr.50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea in parte a taxei achitata in perioada 01.01.2007-30.06.2008 si nu restituirea integrala a taxei.

Consideră că, in mod nelegal, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului.

În concluzie se arată că, având in vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite in momentul intrării in vigoare a OUG nr. 50/2008, aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ si nu vor putea produce decit efectele prevazute prin acesta referitor la restituirea taxei de prima inmatriculare, astfel că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale OUG nr. 50/2008.

Prin întâmpinarea înregistrată la 20 februarie 2009, reclamantul solicită respingerea recursului formulat ca netemeinic și nefondat.

În susținerea întâmpinării se invocă dispozițiile art. 148, alin. 2 si 4 din Constituția României, în conformitate cu care instanțele de judecată aduc la îndeplinire obligațiile din actul de aderare si din Tratatele constitutive ale În acest sens, se arată că Tribunalul Sălaja făcut o corectă aplicare a acestui text de lege, constatând incompatibilitatea dintre art. 2141- 2143Cod fiscal, față de art. 90 din Tratat și pe cale de consecința a dispus restituirea taxei speciale de prima înmatriculare cu dobânda legală aferentă. Este o hotărâre justă si temeinică și exprimă un adevăr judiciar consacrat pe de alta parte si în jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauze cu obiect asemănător (Cauza - 375/1995 Comisia Europeana împotriva Greciei).

Referitor la apărările paratei privind intrarea in vigoare a nr.OUG 50/2008 si obligativitatea instanței de a face aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Se arată faptul ca aceasta taxa fiind achitată sub vechea lege si efectele se produc tot sub imperiul acestei legi. Astfel că, odată ce o taxă a fost încasată fără temei legal (respectiv taxa de prima înmatriculare) nici un alt act normativ care, ulterior, ar intra in vigoare nu poate să suprime sau să înlocuiască efectele primului. Ca atare, Statul R nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal in aceasta perioada (1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008) indiferent de procedeul legislativ folosit. In caz contrar, taxa specială de primă înmatriculare încasată ilegal (în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ) s-ar valida odata cu intrarea in vigoare a OUG50/2008, privind taxa de poluare.

Nelegalitatea taxei speciale de primă înmatriculare este recunoscută de însuși emitentul acestui act normativ (Guvernul României). Aspect care rezulta din preambulul noului act (OUG 50/2008)"necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței J".Pe cale de consecința, când însăși Statul R recunoaște nelegalitatea acestei taxe restituirea integrala a acesteia se impune in mod obligatoriu.

Curtea Europeana de Justiție, confruntându-se cu astfel de situații, a decis ca statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor Tratatului Comunității Europene pentru a da astfel prioritate principiilor ce guvernează autonomia procedurala si a îmbogățirii fără justă cauză.

Cu privire la OUG nr. 50/2008, și cu referire în mod special la art. 11, se mai arată faptul că, deși s-a invocat ca ar fi neconstituțional, Curtea Constituțională a decis că prevederile legale criticate nu pot fi supuse controlului de constituționalitate si că rămâne în sarcina instanțele de judecată de a face aplicarea directă dreptului comunitar în raport cu cel național.

Cu privire la apărările pârâtei în ceea ce privește dobânda legală aferentă sumei solicitate pentru restituire se arată că acest argument se susține, pe de o parte, prin dispozițiile art. 124, alin.2 și art. 120 alin. 7, Pr.. iar pe de alta parte, cu prevederile comunitare, respectiv europene, invocându-se în acest sens, cu titlu de exemplu cauza - 147/01, unde Curtea Europeana de Justitie () a reținut că organele fiscale din statele membre nu au dreptul sa se îmbogățească reținând, in tot sau in parte, taxele prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sau beneficiind de sumele generate de aceste taxe. În această cauză este evident că pe aceasta perioadă, pârâta a realizat o îmbogățire fără justă cauză.

În consecință si in baza tuturor considerente lor mai sus arătate, reclamantul solicită respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de Apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite

Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis încauza conexatășiunde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, împotriva sentinței civile nr. 2770 din 21.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./Dact.

2 ex./21.04.2009

Jud.fond.

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Cluj