Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 136/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 136/
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta " "SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor și cu chemații în garanție Pierre și Pierre, având ca obiect "anulare act control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 9 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 2009.
CURTEA,
Asupra acțiunii reclamantei - SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, având ca obiect anulare acte administrative fiscale emise de către instituțiile pârâte:
Prin acțiunea introductivă, înregistrată cu nr. de mai sus, reclamanta SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, a solicitat instanței anularea Deciziei nr.9/23.01.2008 emisă de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, întocmită de către Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Vamală în data de 17 octombrie 2007 și înregistrată cu nr.59149/CUI/MA/LL/17.10.2007. Reclamanta a solicitat admiterea contestației și anularea titlului de creanță ca fiind întocmit cu nesocotirea dispozițiilor legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: măsura de obligare a societății comerciale reclamante la plata sumelor de bani stabilite prin actul de control este ilegală, întrucât Codul vamal aprobat prin Legea nr.86/2006 stabilește în art.284 că operațiunile vamale inițiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a codului vamal actual se finalizează potrivit acelor reglementări. De asemenea, art.660 din Regulamentul aprobat prin HG nr.707/2006 prevede că operațiunile pentru care s-au depus declarații vamale sub regimul prevăzut în reglementările vamale anterioare noului regulament se derulează și se încheie în conformitate cu acele reglementări. Autorizațiile emise în temeiul reglementărilor vamale anterioare noului regulament își păstrează valabilitatea. Reclamanta susține că din aceste reglementări rezultă că reglementările vamale aplicabile regimului de antrepozit dedus judecății sunt cele prevăzute de Legea nr.141/1997, respectiv HG nr.1.114/2001- Codul vamal anterior, care ar fi aplicabil întregii operațiuni vamale în discuție, în ansamblul său. Ca atare, reglementările noi în materie fiscală și vamală invocate de organele de control nu ar avea aplicabilitate în cauză, pe baza lor nu ar putea să se stabilească elementele constitutive ale raportului de drept material fiscal concret, fiind, dimpotrivă, aplicabile reglementările anterioare, anume art.143 din Codul vamal anterior, în vigoare la data întocmirii declarației vamale și la data deschiderii operațiunii de antrepozit.
Reclamanta mai susține că datoria vamală ia naștere de la data la care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, iar persoana care a săvârșit fapta de sustragere devine debitor. În solidar cu aceasta mai răspund persoanele care au participat la sustragere și care cunoșteau sau trebuiau să cunoască faptul că mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală, respectiv persoanele care au dobândit astfel de mărfuri și care cunoșteau sau trebuiau să cunoască, la data dobândirii sau primirii, că mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală. Organul de control a constatat nemijlocit că bunurile au fost sustrase de la supravegherea vamală de către doi dintre asociații francezi ai societății comerciale reclamante, împotriva acestora reclamanta formulând plângere penală la organul de poliție competent. Reclamanta mai susține că asociații francezi care au sustras bunurile devin debitorii obligației vamale, nicidecum societatea comercială, administratorul sau ceilalți asociați. Reclamanta mai arată în acțiune că sumele stabilite de organul fiscal, anume TVA și majorările aferente, au fost calculate nelegal de către organul fiscal pârât care a întocmit actul de control fiscal. În privința TVA, reclamanta arată că la data întocmirii declarației vamale de antrepozitare reglementările fiscale exonerau în mod expres regimurile suspensive de la plata TVA. Codul fiscal acordă o scutire expresă de la plata TVA la livrarea de bunuri care sunt amplasate în regim de antrepozit vamal, scutire ce rezultă din prevederile art.144 alin.1 lit.a Cod fiscal. De asemenea, Codul fiscal mai prevede scutiri de la plata TVA pentru importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situație scutită de TVA, cum este cazul societăților producători agricoli - categorie în care intră reclamanta, care sunt scutite conform art.141 alin.2 lit.b Cod fiscal. Reclamanta a mai arătat că majorările de întârziere calculate organul de control fiscal sunt nelegale, câtă vreme nu există debitul principal, la care ar putea să se calculeze accesorii.
În probațiune reclamanta a depus înscrisuri privind antrepozitul și acte de control fiscal și vamal, a propus ascultarea unor martori referitor la sustragerea bunurilor de către cei doi asociați francezi, dar a arătat că nu solicită efectuarea unei expertize contabile cu privire la corectitudinea modului de calcul al sumelor de plată stabilite prin actele fiscale contestate.
În întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Bas olicitat respingerea acțiunii reclamantei și menținerea Deciziei nr.9/23.01.2008 emisă de ANAF și, implicit, a deciziei de regularizare a situației nr.59149/17.10.2007 și a procesului verbal de control nr.32891/17.10.2007 încheiate de Direcția Vamală În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că societatea reclamantă a obținut autorizare de funcționare a unui antrepozit vamal de tip E nr.11099/19.07.2005, cu termen de depozitare de 12 luni de la data emiterii, obținând și scutire de la obligația garantării datoriei vamale nr.11557/29.07.2005, valabilă până la data de 31.12.2006. Codul vamal în vigoare la data obținerii autorizației de antrepozit vamal, adoptat prin Legea nr.141/1997, definea în art.101 antrepozitul vamal ca fiind locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate, în aprobarea dată autoritatea vamală stabilind și termenul în cadrul căruia titularul de antrepozit este obligat să solicite acordarea unui nou regim vamal. Potrivit art.104 din Legea nr.141/1997 (Codul vamal anterior), deținătorul antrepozitului vamal este administratorul și gestionarul mărfurilor depozitate în acesta și are mai multe obligații față de autoritatea vamală, inclusiv aceea de supraveghea mărfurile, pentru a evita sustragerea acestora de sub controlul vamal. Prin art.173 din HG nr.1114/2001 se stabilea obligația pentru autoritatea vamală de a încheia din oficiu proces verbal, la expirarea termenului de antrepozitare, dacă mărfurile nu au primit o altă destinație vamală, proces verbal prin care se încheie regimul de antrepozit și se încasează taxele vamale și drepturile de import. Astfel, datoria vamală a luat naștere la data la care marfa a fost sustrasă de sub supravegherea vamală. Codul vamal anterior, în art.144 alin.1, prevede că datoria vamală ia naștere și la momentul neîndeplinirii uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate. Pârâta mai arată că prevederile menționate în actul de control ca fiind din Legea nr.86/2006 se regăseau și în Legea nr.141/1997, astfel că sunt aplicabile cauzei sub aspectul conținutului normativ. Împrejurarea că bunurile au fost sustrase de asociații francezi nu prezintă relevanță în cauză câtă vreme nu există hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi stabilit persoana vinovată, iar titularul de regim vamal este societatea reclamantă. Pârâta mai arată că nu poate fi reținută susținerea reclamantei potrivit căreia societatea reclamantă este scutită de TVA fiind societate agricolă, deoarece aceste prevederi legale, cuprinse în art.131 alin.2 și 4, respectiv art.144 alin.1 lit.a din Codul fiscal, nu se aplică unor bunuri aflate în regim vamal suspensiv, cum este regimul vamal de antrepozitare. Sustragerea de la supravegherea vamală și neacordarea pentru mărfurile antrepozitate a unui nou regim vamal în cadrul termenului aprobat nu pot constitui livrare de bunuri în sensul art.128 alin.1 din Codul fiscal (Legea nr.571/2003), pentru ca reclamanta să poată invoca beneficiul art.141 alin.2 lit.b din Codul fiscal. Prin urmare, reclamanta datorează și majorările de întârziere stabilite în mod corect de către organul de control fiscal și menținute în decizia atacată, acestea fiind datorate de reclamantă conform art.120 alin.1 din OG nr.92/2003.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâta ANAF prin DGFP B, solicitând respingerea acțiunii reclamantei și menținerea deciziei nr.9/23.01.2008 emisă de pârâta ANAF ca fiind temeinică și legală, cu o motivare în esență similară cu aceea a pârâtei - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Astfel, pârâta ANAF arată că organele de soluționare a contestației au apreciat corect și legal asupra caracterului obligațiilor fiscale stabilite de organele vamale în sarcina societății reclamante, în sensul că potrivit prevederilor legale în vigoare la data expirării termenului pentru care s-a obținut scutirea de la obligația garantării datoriei vamale, reclamanta nu a obținut de la autoritatea vamală prelungirea acesteia sau acordarea unui nou regim vamal. Astfel, scutirea de la obligația garantării datoriei vamale era valabilă până la data de 31 decembrie 2006, iar mărfurile introduse în antrepozit vamal cu declarațiile de antrepozitare nr.81416/19.12.2005, 78910/09.12.2005, 14582/06.03.2006 și 18191/20.03.2006 au fost sustrase de sub supraveghere vamală în data de 6 octombrie 2006. Pentru mărfurile introduse în regim de antrepozit cu declarațiile nr.14582/6.03.2006, 41591/09.12.2005, 35168/22.05.2005 și 22180/03.04.2006 reclamanta nu a încheiat regimul vamal de antrepozitare în termenul acordat de autoritatea vamală, respectiv 31.12.2006. Pârâta ANAF a arătat, la rândul său, că nu se poate considera scutită de la plata TVA operațiunea de import efectuată de reclamantă întrucât sustragerea de la supravegherea vamală și respectiv neacordarea pentru mărfurile antrepozitate a unui nou regim vamal în cadrul termenului aprobat nu pot constitui livrări de bunuri în sensul art.128 alin.1 din Legea nr.571/2003, iar majorările de întârziere reprezintă accesorii ale obligației principale, fiind calculate începând cu ziua următoare termenului de scadență, conform art.120 din OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamanta - SRL, pentru următoarele considerente: Prin procesul-verbal nr.32891/17.10.2007 și Decizia de regularizare a situației nr.59149/17.10.2007, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, prin funcționari din Direcția Vamală, a constatat că societatea reclamantă - SRL a obținut autorizare de funcționare a unui antrepozit vamal de tip E nr.11099/19.07.2005, cu termen de depozitare de 12 luni de la data emiterii, obținând și scutire de la obligația garantării datoriei vamale nr.11557/29.07.2005, valabilă până la data de 31.12.2006, pentru mai multe mărfuri, ce au fost introduse în antrepozit vamal cu declarațiile de antrepozitare nr.81416/19.12.2005, 78910/09.12.2005, 14582/06.03.2006, 18191/20.03.2006, 41591/09.12.2005, 35168/22.05.2005 și 22180/03.04.2006. Dintre acestea, o parte au fost sustrase de sub supraveghere vamală, anume mărfurile introduse în antrepozit vamal cu declarațiile de antrepozitare nr.81416/19.12.2005, 78910/09.12.2005, 14582/06.03.2006 și 18191/20.03.2006, societatea reclamantă susținând că au fost sustrase de sub supraveghere vamală în data de 6 octombrie 2006, de către doi asociați francezi ai societății comerciale reclamante, anume Pierre și -Pierre, împotriva cărora societatea reclamantă a formulat plângere penală la Poliția Pentru mărfurile introduse în regim de antrepozit cu declarațiile nr.14582/6.03.2006, 41591/09.12.2005, 35168/22.05.2005 și 22180/03.04.2006 reclamanta nu a încheiat regimul vamal de antrepozitare în termenul acordat de autoritatea vamală, respectiv 31.12.2006.
Regimul juridic aplicabil antrepozitului de mărfuri în cauză este cel stabilit prin Legea nr.141/1997, având în vedere că declarațiile de antrepozitare sunt emise în perioada în care codul vamal anterior (Legea nr.141/1997) era încă în vigoare), iar art.284 din noul Cod vamal adoptat prin Legea nr.86/2006 prevede expres că sunt aplicabile reglementările anterioare pentru operațiunile vamale deschise prin declarații vamale date sub vechea reglementare.
Autoritățile de control vamal au aplicat corect legea, anume art.143 din Legea nr.141/1997, apreciind că datoria vamală pentru societatea reclamantă ia naștere de la data la care marfa din antrepozit vamal a fost sustrasă, implicit calculând accesoriile reprezentând majorări de întârziere la suma de plată ca debit principal, acestea calculându-se începând cu ziua următoare termenului de scadență, conform art.120 din OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală. Pentru eventuala antrenare a asociaților cu privire la care reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție în cauză și, separat, plângere penală, instanța de fond a dispus judecarea separată, constituindu-se un alt dosar de contencios administrativ și fiscal, asupra căruia are înrâurire modul de soluționare a plângerii penale formulate de societatea reclamantă împotriva chemaților în garanție Pierre și -Pierre. Prin urmare, potrivit art.104 din Legea nr.141/1997, deținătorul antrepozitului vamal răspunde pentru supravegherea mărfurilor aflate în antrepozit vamal, până când prin mijloace procesuale legale se stabilește, pe cale judiciară, dacă alte persoane ar fi sustras bunurile aflate în regim de antrepozit vamal. Ulterior, societatea reclamantă are posibilitatea legală de a se îndrepta împotriva persoanelor stabilite a fi vinovate de sustragerea bunurilor din antrepozitul vamal.
În privința scutirilor de la plata TVA menționate de reclamantă în acțiune, cu motivarea că este societate comercială care desfășoară activități de producție agricolă, instanța nu poate reține această apărare a reclamantei față de actele administrative fiscale contestate, întrucât mărfurile sale se aflau în regim de antrepozit vamal, în regim vamal suspensiv, iar datoria reclamantei față de bugetul de stat a luat naștere, așa cum corect au reținut organele fiscale, deoarece regimul vamal de antrepozitare nu mai putea fi menținut câtă vreme societatea reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate la acordarea regimului vamal. Astfel, o parte din bunurile constituite în antrepozit vamal au fost sustrase, cu consecința incidenței automate a art.143 din Legea nr.141/1997, respectiv pentru cealaltă parte din bunuri reclamanta nu a solicitat autorității vamale acordarea unui nou regim vamal în cadrul termenului aprobat și nu a solicitat prelungirea termenului din autorizația de antrepozitare, determinând astfel incidența dispozițiilor art.144 alin.1 din Legea nr.141/1997 referitoare la cazurile de naștere a datoriei vamale, anume la cazul neîndeplinirii vreuneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile.
Pe de altă parte, niciuna din aceste două operațiuni nu pot fi definite ca "livrare de bunuri" în sensul art.128 alin.1 din Codul fiscal (Legea nr.571/2003), pentru a atrage raționamentul făcut de reclamantă, în sensul că ar putea, ca producător agricol, să beneficieze de scutirea de TVA și, implicit, de scutirea de plata eventualelor accesorii (majorări de întârziere).
În consecință, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, menținând actele administrative fiscale emise de către instituțiile pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta - - SRL, cu sediul în com.-, jud.B, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, cu sediul în B,- sector 5 și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B,-, sector 1, având ca obiect anulare acte administrative fiscale emise de pârâte.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2009
Președinte, --- - | Grefier, - - |
Red: /11.12.2009
Dact: MD/15.12.2009 - 7 ex.
11 2009
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu
