Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1472/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1472

Ședința publică din data de 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Valentin Niță

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P-, județul P împotriva sentinței nr. 402 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant - P, str. -. -., nr. 261,. 12,. B,. 1,. 50, județul

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Prahova potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,

Reprezentanta intimatului reclamant, avocat, arătând că nu mai are alte cereri de formulat solicită cuvântul în combaterea recursului. Astfel, așa cum reiese și din întâmpinarea pe care o depune la dosarul cauzei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală pentru motivele învederate în aceasta, susținând că dispozițiile OUG 50/2008 sunt nelegale deoarece nicio ordonanță de urgență nu poate modifica Codul Fiscal care la rândul său poate fi modificat numai printr-o lege. Solicită de asemenea și plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Pas olicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu nr.56848/08.12.2008 și a chitanței seria - nr.-/11.12.2008, recunoașterea dreptului de a i se restitui taxa de poluare nedatorată, restituirea taxei de poluare în cuantum de 2.165 lei ce a fost achitată ca urmare a achiziționării din Germania a unui autoturism marca Opel, plata dobânzii de la data efectuării plății taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei de bani.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achiziționat din Germania autoturismul marca Opel pentru care a achitat, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare, taxe și contribuții seria - nr.-/11.12.2008 emisă de Trezoreria P și deși s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a plății nedatorate, aceasta a refuzat recunoașterea dreptului reclamantului prin adresa nr.22206/17.04.2008.

A mai arătat reclamantul că apreciază că se impune restituirea sumei de 2.165 lei, întrucât taxa de poluare este o taxă nelegală și discriminatorie, întrucât în România se păstrează prin intermediul nr.OUG50/2008 și se percepe numai pentru autoturismele care se înmatriculează pentru prima dată în Români, conform art.4 lit.a, fără a se face distincție între autoturismele produse în România și cele importante, nici între autoturismele noi și cele second-hend, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxe nu mai este percepută.

Mai arată că introducerea acestei taxe prin prevederile nr.OG50/2008 apare ca nelegală, deoarece încalcă dispozițiile art.20 alin.2 și art.148 din Constituția României, cât și dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunităților Europene care prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, și această taxă fiind cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE.

Menționează că rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone și pe cale de consecință, sarcina fiscală aplicată autoturismelor originale din alte state membre nu poate fi mai mare decât cea aplicată autovehiculelor similare, înregistrate deja pe teritoriul respectivului stat membru.

În final, arată că, așa cum a arătat Constituția României statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile interne contrare, ceea ce conduc la concluzia că dispozițiile ordonanței ce reglementează taxa menționată au caracter nelegal.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.20 și 148 din Constituția României, art.170 din Legea nr.157/2005, art.70, art.117 alin.1 lit.f, art.120 alin.7 și art.124 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit art.7 alin.11 din Legea nr.554/2004 și art.205 pr.fiscală. reclamantul înainte de a se adresa instanței, trebuia să solicite revocarea actului instituției emitente.

A mai arătat că reclamantul anterior sesizării instanței de judecată, avea obligația parcurgerii procedurii prealabile în termen legal, respectiv să se adreseze organului fiscal la care s-a efectuat plata taxei de poluare cu o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art.207 alin.1 din nr.OG92/2003, iar decizia organului fiscal să o conteste, în situația refuzului acesteia, potrivit prevederilor dispozițiilor art.205 și urm din nr.OG92/2003.

Prin sentința nr. 402 din 30.06.2009 s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE

S-a anulat Decizia nr.56848/08.12.2008 emisă de pârâtă și s-a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.165l ei reprezentând taxă de poluare, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității este neîntemeiată deoarece potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, reclamantul a efectuat procedura prealabilă fapt ce rezultă din adresa nr.22910/23.04.2008 prin care pârâta i-a refuzat restituirea taxei.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Opelș, tară membră a Uniunii Europene, un autoturism second-hand, cu an de fabricație 2000.

Tribunalul a mai reținut că taxa de poluare a fost introdusă prin nr.OG50/2008 și se păstrează prin intermediul acesteia conceptul de taxă de primă înmatriculare, deși denumirea de taxă de poluare este în măsură să inducă în eroare, la o privire artificială, întrucât această taxă se percepe numai pentru autoturismele care se înmatriculează pentru prima dată în România, fără a se face distincție între autoturismele produse în România și cele importate, nici între autoturismele noi și cele second-hand, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

De asemenea, tribunalul mai reținut că, potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, tocmai pentru a nu permite existența unei discriminări din punct de vedere fiscal între produsele importate și cele similare autohtone, cu atât mai mult cu cât România nu percepe nicio taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.

Astfel, dispozițiile nr.OUG50/2008, conform cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme să achite o taxă specială de poluare pentru înmatricularea în România, sunt nelegale, această taxă fiind cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE, care stipulează că între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent și această interdicție se aplică și taxelor vamale cu caracter fiscal.

Tribunalul a reținut că actul administrativ fiscal vătămător, în sensul art.2 pct.1 lit.c din Legea nr.554/2004 pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei de poluare, astfel încât va admite acțiunea, în baza dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004 și va dispune anularea deciziei nr.56848/08.12.2008 și restituirea acesteia către reclamant.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova a formulat recurs P care a susținut că decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu nr. 56848/08.12.2008 este legala si temeinică și nu a fost contestată potrivit OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, reclamantul nerespectând termenul legal de depunere a contestației, acela de 30 de zile începând cu data de 12.12.2008 așa încât acțiunea sa este inadmisibilă.

Verificând actele și lucrările dosarului, văzând motivul de recurs precum si dispozițiile art. 304 Cod proc. civ. Curtea constată următoarele:

La cererea contribuabilului, Pae mis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu nr. 56848/08.12.2008, rezultând o taxa de 2165 lei; decizia a fost comunicată contribuabilului, rezultând din dovada de comunicare că acesta a luat cunoștința de ea și ca a achitat taxa.

La 17.04.2009 reclamantul formulează o plângere prealabila potrivit disp. art 7 din Legea 554/2004,solicitând restituirea taxei de poluare.

Plângerea prealabila formulată de reclamant, de fapt o contestație potrivit codului d e procedura fiscală, a fost făcută cu mult peste termenul prevăzut de lege, adică cel de 30 de zile de la 12.12.2008, când reclamantul a luat cunoștința de decizia pronunțată în cauza.

Așadar, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule cu nr. 56848/08.12.2008 este definitivă, nefiind contestată potrivit codului d e procedura fiscală. Ca atare nefiind respectată procedura prevăzuta de lege, Curtea va admite recursul, va schimba in tot sentința tribunalului și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P-, județul P împotriva sentinței nr. 402 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant - P, str. -. -., nr. 261,. 12,. B,. 1,. 50, județul

Modifică în tot sentința și respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/4 ex. 02.12.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1472/2009. Curtea de Apel Ploiesti