Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1471/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1471
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Maria Pohoață
: - -
Grefier: - -
&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatoareaSC - SRLTârgoviște,-, județul împotriva sentinței nr.442 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D - cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul D.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei potrivit chitanței nr. -/22.07.2009 si timbru judiciar de 0,50 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta contestatoare SC - SRL reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat și că atât recurenta prin intermediul cererii de recurs cât și intimata prin întâmpinare solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul contestatoarei, avocat, având cuvântul, critică sentința instanței de fond pe care o consideră vădit nelegală atunci când prin ea s- constatat că în mod corect organele de inspecție fiscală nu au acceptat la deducere cheltuielile înregistrate, deoarece acestea nu au putut fi apreciate că au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
În esență, susține că, potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, aceste cheltuieli fiind înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor. Așadar, susține contestatoarea, cheltuielile înregistrate au fost efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile de către societate din vânzarea echipamentelor clientului final, conform contractului încheiat cu SC SA, venituri ce au fost luate in calcul la stabilirea impozitului pe profit în luna septembrie.
Pentru considerentele învederate pe larg în cererea de recurs solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1876/120/24.04.2009, contestatoarea SC - SRL a chemat în judecată pe intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând anularea deciziei nr. 22/24.03.2009 emisă de intimată cu ocazia soluționării contestației formulate de SC - SRL, si anularea în parte a deciziei de impunere nr. 19 din 27.01.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu privire la sumele de 192.000 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar si majorări de întârziere in cuantum de 17.856 lei, 228.000 lei, reprezentând TVA suplimentar de plată, și 28.044 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA -ului stabilit suplimentar.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, potrivit contractului de achiziție nr. -/07.06.2006 încheiat între SC - SRL și SC SA, SC - SA avea obligația de livrare a unui număr de 6 instalații de intervenții și reparații capitale, cu mențiunea că respectivul contract a fost încheiat de SC - SRL în calitate de comisionar al SC SA Târgoviște, producătorul instalațiilor.
A susținut contestatoarea că, în acest cadru juridic, organul fiscal a înțeles să stabilească o bază de impozitare suplimentară în cuantum de 1.200.000 lei reprezentând cheltuieli înregistrate în contul 607, motivat de faptul că aceste cheltuieli nu sunt aferente veniturilor, întrucât cheltuielile suplimentare ar fi trebuit suportate de SC SA.
Prin această măsură s-a ignorat regula de drept civil potrivit căreia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante (art. 969 alin. 1 Cod civil).
Contestatoarea a învederat instanței faptul că SC - SRL, în calitate de comisionar, trebuia să-și stabilească strategia de vânzări, în funcție de produsele comitentului SC SA, dar față de dificultățile în aprovizionare și majorarea prețurilor la materia primă, la solicitarea SC SA, SC - SRL a reușit să obțină de la beneficiarul final SC SA, decalarea succesivă a termenului de livrare a produselor, însă cu privire la prețul contractului nu a acceptat nici un fel de derogare.
Astfel, SC - SRL arată că s-a văzut în situația de a suporta alături de SC SA, majorarea de preț aferentă creșterii prețului la materia primă, fără însă a putea considera că aceste cheltuieli suplimentare nu ar fi făcute în scopul obținerii de venituri în condițiile în care contractul cu SC SA ar fi fost onorat.
Execuția contractului a durat peste un an, iar în această perioadă prețul la importuri a crescut cu peste 20 %, iar la metale a crescut între 23 % și 46 %, impunându-se deci renegocierea prețului. În condițiile în care contractul nu ar fi fost executat conform clauzelor stabilite, contestatoarea ar fi fost în situația de a plăti penalități de întârziere de 0,06% pe zi de întârziere, sumă care ar fi fost mult mai mare decât cea de 1.200.000 lei achitată de contestatoare către SC SA, ca urmare a măririi prețurilor.
În cazul nerespectării contractului SC - SRL ar fi fost obligat direct față de SC SA, iar SC - SRL, în calitate de comisionar al SC SA nu ar fi avut acțiune împotriva acestuia din urmă în calitate de comitent.
Față de cele arătate, contestatoarea arată că încadrarea sumei de 1.200.000 lei ca " nejustificată ", cu motivarea că valoarea contractelor nu a suferit modificări în raport cu clauzele contractuale, nu este reală, deoarece înregistrarea de către SC - SRL a sumei menționate în contul 607 " cheltuieli cu mărfurile ", ca urmare a facturilor primite de la SC SA, este prilejuită de existența între cele două societăți a contractului de comision și a actului adițional în baza cărora s-au emis facturile anexate la prezenta cerere.
Prin sentința nr. 442 din data de 12 iunie 2006 Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea formulată de contestatoarea SC - SRL în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că activitatea de inspecție fiscală care a întocmit raportul de inspecție fiscală, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. 19/27.01.2009, a constatat că SC - SRL a încheiat un contract de comision cu SC SA, înregistrat sub nr. 6162/13.09.2002. Pentru acest contract de comision au fost constatate cheltuieli suplimentare în sumă de 1.200.000 lei rezultate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de SC SA, care trebuiau suportate de această societate și nu de societatea contestatoare SC - SRL, drept pentru care nu au fost acceptate aceste sume la deducere cheltuieli menționate, înregistrate în contul 607, acestea nefiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Totodată, nu au fost acceptate nici la calculul TVA. Organele de inspecție fiscală, prin mărirea bazei impozabile au calculat impozit pe profit suplimentar, în sumă de 192.000 lei, fiind încălcate prevederile art. 19 alin. 1 coroborat cu art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și taxa pe valoare adăugată suplimentară, în sumă de 228.000 lei, fiind încălcate prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Pentru debitele suplimentare au fost calculate majorări de întârziere în sumă totală de 45.900 lei, conform prevederilor art. 119 și art. 120 din OG nr.92 /2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, tribunalul a apreciat că față de prevederile contractului de comision încheiat între SC - SRL, în calitate de comisionar și SC SA, în calitate de comitent, cheltuielile suplimentare în sumă de 1.200.000 lei rezultate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către SC SA, trebuiau suportate de această societate. Astfel, în mod nejustificat susține contestatoarea în motivarea acțiunii că s-a obligat să suporte mărirea prețului la materii prime și materiale, alături de SC SA, deoarece în caz contrar prin neîndeplinirea obligațiilor față de furnizorul final, ar fi plătit penalități de întârziere, mult mai mari decât valoarea acestor cheltuieli suportate.
Prin actul adițional nr. 78/10.06.2008 la contractul de comision nr. 6162/2002, părțile modifică prețul echipamentelor al căror beneficiar este SC SA, diferența de preț fiind 1.200.000 lei, dar acest act adițional nu a adus modificări articolelor din contractul de comision inițial, acesta făcând referire numai la capitolul IV, art. 1 Deși acest act adițional are în vedere contractul încheiat între SC - SRL și SC SA, la acest din urmă contract nu au fost încheiate acte adiționale de modificare preț.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa formulat recurs SC - SRL criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea în tot a acesteia si pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulata în sensul anularii actelor fiscale si exonerarea sa de plata sumelor stabilite prin acestea.
In susținerea recursului reclamanta arata ca organele fiscale a stabilit greșit ca baza de impozitare nu poate fi majorată cu suma de 1.200.000 lei, deoarece aceste cheltuieli nu pot fi caracterizate ca deductibile deoarece nu sunt aferente veniturilor. Prin aceasta măsura inspectorii fiscali, susține recurenta a ignorat principiul care guvernează relațiile comerciale in sensul că, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, principiu înscris în art. 969 alin 1 din Codul Civ.
In aceasta situație arată recurenta trebuia sa-si stabilească strategia de vânzări în calitate de comisionar în funcție de produsele comitentului SC SA Târgoviște
Cum execuția contractului a durat o perioadă de peste un an, când a avut loc o majorarea de prețuri la materii prime și materiale și cum beneficiarul nu a acceptat aceasta majorare ca diferență de preț,aceasta a fost suportat atât de ea, arată recurenta în calitate de comisionar cât si de executantul produsului comitentul, cheltuieli care nu se poate considera că nu a ajutat la aducerea de venituri pentru a fi deductibile.
Mai mult, arată recurenta că aceste cheltuieli au fost înregistrate în contul 607 conform ordinului 1752/2005 pentru aprobarea contabile conforme cu directivele europene si reprezintă cheltuieli privind mărfurile pe baza facturilor primite de la SC SA, în baza contractului de comision nr 6162/2002 si a actului adițional nr. 78/2008, facturi care au fost acceptate la plată si plătite ca atare.
Aceste cheltuieli sunt deductibile deoarece derivă din executarea contractului încheiat între părți, așa cum a fost modificat prin actul adițional încheiat ulterior,au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile în baza cărora s-a stabilit impozitul pe profit aferent lunii septembrie.
Neacceptarea la deducere a sumelor plătite ca urmare a majorării prețurilor de materii prime si materiale, arată recurenta, de către organul fiscal nu are baza legală, atâta timp cât au fost făcute numai în scopul realizării de venituri.
Aceleași motive sunt invocate de recurenta și în ceea ce privește obligarea la plata TVA suplimentar si a majorărilor aferente.
In plus recurenta mai arată ca în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2008 deconturile de TVA depuse de societate au înregistrat sume negative care depășesc cu mult suma de plată cu acest titlu și ca atare se putea opera o compensare în acest sens a datoriilor fără a fi necesar calculul majorărilor si a penalităților eferente.
Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond, prin prisma criticilor formulate de recurentă, având în vedere actele dosarului si dispozițiile legale în materie, constată că recursul este nefundat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Se retine astfel că recurenta a contestat suma de 465.900 lei stabilită prin Decizia de impunere emisa de DGFP în sarcina acesteia, reprezentând taxa pe valoare adăugată si impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente.
Sumele stabilite de plată în sarcina recurentei a fost făcuta urmare raportului de inspecție fiscala încheiat la data de 27.01.2009.
Prin acest raport de inspecție fiscala s-a stabilit ca recurenta a încheiat un contract de comision cu SC SA,in scopul de a vine o serie de utilaje fabricate de comitent către beneficiarul SC SA.
Deoarece execuția comenzii a fost făcuta cu depășirea termenelor contractuale, și prețurile materiilor prime și a materialelor au crescut a fost necesară efectuarea de cheltuieli suplimentare în cuantum de 1.200.000 lei,suportate de recurentă în calitate de comisionar și pe care le-a considerat cheltuieli deductibile și avute în vedere la stabilirea bazei impozabile a impozitului pe profit si a TVA.
Mai este de reținut ca recurenta în calitate de comisionar si SC SA in calitate de comitent prin actul adițional nr 78/10.06.2008 au modificat prețul echipamentelor cu diferența de 1.200.000 lei,dar fără a se modifica contractul dintre comisionar si beneficiar în același sens.
In aceasta situație recurenta a considerat că diferența de preț pe care a suportat-o de 1.200.000 lei, constituie cheltuiala deductibila, stabilind baza de impozitare si impozitul pe profit si TVA în raport cu aceasta.
In raport de situația de fapt existentă, în cauză sunt incidente art. 19 din Codul Fiscal, în raport cu care - profitul impozabil se calculează ca diferența între veniturile realizate din orice sursă si cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri,dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adăuga cheltuielile nedeductibile.
Ca atare, regula de bază în stabilirea bazei impozabile și a impozitului pe profit consta în stabilirea diferenței dintre veniturile realizate și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri.
Or, așa cum s-a reținut de instanța de fond si organul fiscal, cheltuielile în cuantum de 1.200.000 lei ocazionate cu executarea contractului dintre părți nu au fost făcute în scopul realizării de venituri așa cum susține recurenta, deoarece actul adițional încheiat între recurenta în calitate de comisionar si executantul produselor în calitate de comitent nu s-a finalizat în a modifica prețul de vânzare a produselor către beneficiar.
In aceasta situație, culpa în efectuare de cheltuieli suplimentare aparține executantului, respectiv SC SA care s- obligat prin contractul de comision art 5, să respecte întocmai prevederile contractelor de vânzare și să suporte toate cheltuielile rezultate din neîndeplinirea acestora avându-se în vedere că răspunderea comisionarului este numai pentru culpa proprie.
Cum culpa, în efectuarea cheltuielilor suplimentare, aparține executantului așa cum s-a relatat și prin prezentul recurs,constând în neexecutarea la termen a contractului, acestea trebuiau suportate de comitent si nu de comisionar.
Nu se poate reține ca în cauză, organul fiscal nu a respectat voința parților exprimata prin contractele încheiate.
In cauza s-a respectat întru-totul contractele încheiate între părți,inclusiv actul adițional nr 78/2008, in sensul ca majorările de preț să fie suportate de recurenta în calitate de comisionar, dar această cheltuială nu se poate considera ca a fost efectuata în scopul realizării de venituri.
Din contra aceasta cheltuiala efectuată din culpa comitentului care nu a respectat termenii contractuali nici ca termen de livrare si nici ca preț, constituie un prejudiciu pentru recurenta, dar care putea sa-l recupereze de la SC SA, beneficiu la care a renunțat prin încheierea actului adițional.
In concluzie cum recurenta si-a diminuat nejustificat baza de impozitare, cuantumul impozitului pe profit și a TVA au fost greșit stabilite, motiv pentru care, atât raportul de inspecție fiscală,decizia de impunere si sentința instanței de fond sunt legale și ca atare în raport cu art. 312 alin 1 Cod proc. civ, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoareaSC - SRLTârgoviște,-, județul împotriva sentinței nr.442 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D - cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Maria Pohoață
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. I/ 4 e/ 18.11. 2009
Dosar fond - al Tribunalului Dâmbovița
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță Maria Pohoață
