Alte cereri. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 154
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTORI: Vasilică Pintea, Maria Violeta Chiriac Loredana
-
GREFIER:
La ordine a venit în pronunțare recursul declarat de recurenta - reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL, împotriva sentinței civile nr. 110 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2008.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- reclamantul Instituția Prefectului Județului B, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului B, solicitat modificarea 360/2006 în sensul includerii facilităților prevăzute de art. 284 din Legea 571/2003, anularea pct. 8 din Anexa 1 și pct. 4 din Anexa 3 a 361/2006 și anularea L 370/2006.
În motivarea cererii reclamantul arată că 360/2006 stabilește impozitele și taxele locale pentru anul 2007 și nu cuprinde comune prevăzute de art. 284 din Legea 571/2003 iar prin 361/2006 au fost stabilite, prin anexa 1 pct. 8 și anexa 3 pct. 4 sancțiuni contravenționale pentru fapte care sunt infracțiuni potrivit Codului penal.
În ceea ce privește 370/2006, prin aceasta pârâtul a aprobat Acordul colectiv de muncă al funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și a subordonate și Contractul colectiv de muncă al personalului contractual al subordonate Consiliului Local al municipiului B, altele decât regulile autonome și societățile comerciale, precum și al salariaților din Aparatul permanent al Consiliului local.
Susține reclamantul, ca hotărârea contestată a fost emisă cu încălcarea competenței materiale de a adopta acte administrative precum și pe cea cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual. Ca primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și numește personalul din aparatul de specialitate al primarului stabilindu- salariul și celelalte drepturi, pârâtul putând numi și stabili doar drepturile personalului din aparatul permanent al consiliului local. Se arată că potrivit Legii 188/1999 competența de a încheia un acord colectiv o are doar primarul, tot acesta putând încheia și contractul colectiv de muncă. Că în aparatul permanent al consiliului local sunt doar doi salariați și în consecință greșit a aprobat prin hotărârea contestată acordul și contractul colectiv de muncă.
Mai arată reclamantul că cele două acte juridice anexă ale hotărârii consiliului local stabilesc drepturi care nu sunt prevăzute în legislația specială privind salarizarea funcționarilor publici și personalului contractul din instituțiile publice, respectiv sume de bani pentru asigurarea unei ținute decente, a unei mese calde pe zi și ajutor bănesc pentru refacerea capacității de muncă. De asemenea se susține ca nelegală reținerea că aceste drepturi se suportă din clarificația economică de bunuri și servicii.
În motivația cererii s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâtul arată că în ceea ce privește fiscale, sunt prevăzute de lege (art. 282 din Legea 571/2003) și nu există obligativitatea să fie menționate și în hotărârea consiliului local, că în același sens sunt și dispozițiile art. 15 alin. 4 din Legea 24/2000. se arată că 361/2006 a fost modificată prin 38/2007 în sensul celor arătate de reclamant și astfel acțiunea, sub acest aspect, a rămas fără obiect.
În ceea ce privește 370/2006 se arată că sumele acordate sunt măsuri de protecție și au fost prevăzute în buget ca cheltuieli materiale și astfel este normal să fie supuse aprobării consiliului local, că la data adoptării hotărârii contestate bugetul local nu era aprobat și era legal ca pârâtul să aprobe orice cheltuială care ar greva în mod direct bugetul. Că acesta, din moment ce poate aproba bugetul poate aproba și părți din buget și nu există nici un temei legal care să interzică primarului să supună consiliului local un proiect de hotărâre.
Arată pârâtul că drepturile la care se referă reclamantul nu sunt drepturi salariale ci măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea randamentului, asigurarea condițiilor pentru ca salariații să poată respecta regulamentul interne și codul d conduită.
Arată pârâtul că măsurile contestate sunt cuprinse în capitolul privind condițiile de muncă, măsurile fiind permise de lege, iar contractul și acordul colectiv de muncă au fost înregistrate sub nr. 49121/29.12.2006 și 49119/29 decembrie 2006 conform Legii 130/1996.
În ceea ce privește obligația personalului cuprins în cele două convenții de a efectua controale medicale, aceasta este legală, deoarece potrivit art. 50 din Legea 188/1999 funcția publică poate fi ocupă de o persoană care are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice iar potrivit art. 84 alin. 4 lit. f se consacră dreptul angajatorului de a elibera din funcție persoane care nu mai îndeplinește condiția privind starea de sănătate.
În combaterea acțiunii pârâtul depune înscrisuri și practică judiciară.
Prin sentința civilă 110/CA/19 martie 2007 s-a respins ca rămasă fără obiect acțiune privind 361/2006 și ca nefondate celelalte două capete de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect completarea L nr. 360 din 28.12.2006 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007 în municipiul B cu comune prevăzute de art. 284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prin Legea nr. 243/2006, instanța a reținut că, acestea există și sunt aplicabile tuturor beneficiarilor prevăzuți în acest act normativ, indiferent dacă sunt sau nu cuprinse în HCL nr. 360 din 28.12.2006.
La elaborarea unor proiecte de hotărâre autoritățile publice locale nu au stipulate nicăieri obligația de a prelua texte din cuprinsul unor acte normative cu forță juridică superioară - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, situație în care instanța a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 15 al. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă potrivit căruia într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normativ de nivel superior, nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, această normă fiind o normă de recomandare și nu obligatorie, situație de altfel precizată în cuprinsul textului de lege menționat " fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință".
Că într-adevăr Consiliul local poate acorda anumite scutiri la plata impozitelor și taxelor locale conform art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acestea fiind trecute în concret în Hotărâre, însă în situațiile enumerate de contestatoare în prezenta acțiune, contestate nu sunt acordate de Consiliul local ele fiind prevăzute prin lege și sunt puse în aplicare în mod obligatoriu.
Cu privire la solicitarea contestatoarei la capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 370/2006 privind aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Ba A cordului Colectiv de muncă pentru funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului și al subordonate Consiliului local al municipiului B, altele decât Autonome și, societățile comerciale, precum și a Contractului colectiv de muncă, instanța de fond reținut:
Prin L nr. 370/2006 s-a aprobat Acordul colectiv și Contractul colectiv de muncă, nu s-au stabilit drepturi salariale ci măsuri de protecție socială, referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă. Art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevede că Autoritățile și Instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igiena de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică.
acordate au fost date cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul de muncă prin care se stabilește că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În speță, tribunalul a apreciat că în Contract au fost preluate drepturile prevăzute de alte legi fără ca acestea să fie negociate, iar în cazurile în care drepturile acordate s-au referit la facilități privind protecția socială a salariaților, acestea au fost stabilite de comun acord între părți intrând în categoria drepturilor pentru care chiar legea nu a prevăzut o sumă sau un procent fix lăsând la aprecierea părților să fixeze cuantumul in limitele impuse de actul normativ. Faptul că în Contract au fost enumerate drepturi de care pot beneficia salariații în limitele prevăzute de lege, nu însemnă că au fost încălcate prevederile art. 61 al. 1 din Legea nr. 188/1999 întrucât acest articol atunci când se referă la cuprinsul acordurilor cu Sindicatele are în vedere doar acele clauze care se pot negocia fără să se interzică ca în Contracte să fie enumerate și drepturi deja stabilite prin acte normative cum ar fi G 123/2003,.G nr. 82/2004; G 281/2003; G nr. 92/2004, etc.
Sumele aferente acestor măsuri de protecție au fost prevăzute în buget la capitolul financiar - cheltuieli materiale și nu la capitolul - drepturi salariale. In acordul colectiv și în Contractul colectiv de muncă nu sunt prevăzute decât măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, creșterea randamentului salariaților, asigurarea condițiilor pentru ca salariații să poată respecta Regulamentul intern și codul d e conduită. Astfel, în Cap. II din Acordul Contractul colectiv de muncă sunt stabilite: salarizarea, drepturile, îndemnizațiile și sporurile, toate încadrându-se în prevederile legale, nedepășind în acest domeniu limitele impuse de lege, cu atât mai mult cu cât s-au stabilit în mod concret, preluând din legislația în domeniu toate dispozițiile obligatorii, nefiind vorba de negocierea acestora. Clauzele prevăzute în Contractul colectiv de muncă la acest capitol nu exced clauzele minimale prevăzute de lege, contestate regăsindu-se în Capitolul IV în acord și Capitolul V în contract, capitole care reglementează condițiile de muncă, protecția socială, protecția muncii și și nu în Capitolul care reglementează drepturi salariale.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici autoritățile și Instituțiile publice pot încheia anula în condițiile legii, acorduri cu Sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă și sănătatea și securitatea în muncă.
În Acordul Colectiv de Muncă și în Contractul colectiv de muncă la capitolul "condiții de muncă, protecție socială, protecția muncii și I" s-au prevăzut măsuri privind acordarea unei sume în cuantum de 200 Ron în vederea acoperirii unei părți din cheltuielile cu medicamentele și tratamente medicale, acoperirea unei părți din cheltuielile determinate de munca în condiții de stres, suma acordată în vederea asigurării stabilirii personalului și înlăturării efectului - stres. În vederea obținerii unui randament cât mai ridicat la locul de muncă și pentru a îmbunătăți condițiile de muncă s-a prevăzut ca angajatorul să asigure o masă caldă servită în incinta instituției, iar în măsura în care nu se poate realiza măsura prevăzută în natură, angajatorul va asigura plata unei sume în cuantum de 200 Ron fiecărui funcționar sau salariat. Funcționarii publici vor beneficia lunar de 200 Ron pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu asigurarea unei ținute decente proprii unei activități ce implică lucrul cu publicul, cu obligația salariaților de a deconta trimestrial sumele acordate pe bază de documente contabile justificative, situație în care aceste drepturi exced drepturilor salariale.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 142/1998 privind tichetele de masă, în speță instanța reține că în condițiile în care în cuprinsul Acordului colectiv și a Contractului colectiv de muncă nu există enunțat denumirea tichetului de masă, iar acordarea unei mese calde se înscrie în prevederile legale care privesc îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătate și securitate în muncă, instanța apreciază această măsură ca înscriindu-se în admise de textele de lege menționate.
Măsurile cuprinse în Acordul colectiv și în Contractul colectiv de muncă dispuse de intimat, privesc numai îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătatea și securitatea în muncă și nu sunt măsuri cu privire la drepturile salariale sau tichete de masă, situație susținută de contestatoare, cu respectarea prevederilor art. 61 al. 1 din Legea nr. 188/1999 nefiind încălcate dispozițiile legale menționate deoarece în Contract s-au precizat și enumerat drepturi de care pot beneficia salariații în limitele revăzute de lege, articolul referindu-se la cuprinsul acordurilor cu Sindicatele și statuează doar clauzele care pot face obiectul negocierii fără să interzică expres ca în contractele încheiate să fie enumerate drepturi deja stabilite prin actele normative incidente în cauză.
Potrivit art. 68 lit. b din Legea nr. 215/2001 modificată primarul întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare Consiliului local. În aceste condiții, instanța apreciat că intimatul ca autoritate deliberativă poate să aprobe orice cheltuială care ar greva în mod direct Bugetul local neexistând nici o prevedere care să interzică primarului să supună adoptării în Consiliul local un proiect de hotărâre care să cuprindă menționate în conformitate cu prevederile art. 38 al. 9 din Legea nr. 215/2001 în are este înserat "Consiliul local îndeplinește oricare alte atribuții stabilite prin lege.
Cu privire la măsura socială privind achiziționarea unei ținute de lucru decente este o măsură normală și pertinentă conform cerințelor Codului d e conduită și ce reglementează activitatea funcționarilor publici și salariaților în care se prevăd și se impun obligațiile angajatorului pentru asigurarea unei ținute corespunzătoare în relațiile cu publicul sau cu alte instituții, cu atât mai mult cu cât beneficiarii au salarii în medie de 400 Ron.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care critică sentința numai cu privire la capătul de cerere privind anularea 370/2006 susținând că greșit a reținut instanța că drepturile recunoscute prin hotărârea contestată nu ar fi drepturi salariale și măsuri de protecție socială, că s-a ignorat dispozițiile art. 12 alin. l din Legea 130/1996, că nu există temei pentru acordarea acestor drepturi.
În ceea ce privește competența pârâtului de a aproba hotărârea contestată recurentul susține că primatul poate încheia acordul colectiv și contractul colectiv de muncă și nu consiliul local în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii 215/2001, art. 236 din Codul Muncii și art. 1 din Legea 130/1996, pârâtul putând aproba doar pentru aparatul permanent conform art. 791din OG 35/2002. Că greșit a aprobat acordul și contractul colectiv de muncă pârâtul neavând competențe în acest sens.
Prin întâmpinare pârâtul arată că prin acordul și contractul colectiv de muncă sunt prevăzute doar măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, creșterea randamentului salariaților, asigurarea condițiilor ca salariații să poată respecta regulamentul și codul d e conduită, măsuri cuprinse în capitolul cheltuieli materiale și nu fond de salarii.
Se invocă în continuare apărările formulate prin întâmpinarea de la instanța de fond arătând în plus că art. 10 din Legea 487/2006 nu este aplicabilă pârâtului deoarece nu este finanțat din bugetul asigurărilor de stat și bugetul asigurărilor de șomaj.
La termenul din 14.02.2008 prin precizările depuse (fila 39 - 41) intimatul a invocat excepția nulității recursului acesta fiind promovat de Instituția Prefectului și nu de Prefect.
Ulterior, prin concluziile scrise intimatul detaliază excepția nulității recursului care ar deriva din excepția lipsei calității procesuale active a Instituției Prefectului de a ataca actele administrative ale autorităților locale, invocând dispozițiile art. 123 alin. 5 din Constituție și art. 3 din Legea 554/2004, că nu există similitudine între Instituția Prefectului și Prefect și astfel Instituția Prefectului nu are calitate procesuală activă la promovarea acțiunii și nici în formularea recursului.
În ceea ce privește competența pârâtului de a aproba acordul și contractul colectiv de muncă se reiau apărările de la prima instanță invocându-se și înregistrarea celor două acte juridice la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familiei.
Prin decizia 935/29 noiembrie 2007 s-a admis recursul și s-a admis în parte acțiune în sensul că s-a anulat în parte 370/28 decembrie 2006 și anexele 1, 2 ale hotărârii cu privire la drepturile și obligațiile colective referitoare la asigurarea pentru funcționarii publici a unei ținute de lucru decente, asigurarea unei mese calde zilnice pentru fiecare funcționar public, acordarea unui ajutor pentru refacerea capacității de muncă și menținerea sănătății, la asigurarea transportului în timpul serviciului precum și la plata unor sume de bani privind aceste drepturi, respectiv obligarea funcționarilor publici să se supună examenelor medicale. S-au menținut celelalte dispoziții.
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BACĂU pârâtul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei 935/2007 iar prin decizia 55/1998 instanța a admis contestația în anulare, a anulat decizia contestată și a fixat termen pentru soluționarea recursului.
Curtea, verificând sentința recurată cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și în limitele motivelor de recurs formulate, constată fondat recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția invocată, aceasta este nefondată.
Sub un prim aspect trebuie reținut că excepția lipsei calității procesuale active Instituției Prefectului a fost invocată în recurs, prin concluziile scrise. În consecință, având în vedere că această excepție nu a fost pusă în discuția părților fiind formulată după începerea dezbaterilor asupra fondului, instanța nu a fost investită legal cu această apărare și în consecință nu o va analiza.
În ceea ce privește excepția nulității recursului aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată acțiunea a fost promovată de Instituția Prefectului, fiind recurată de Prefect, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu Instituția Prefectului și Consiliul Local al municipiului
Având în vedere că Instituția Prefectului a fost parte în cauza în care s-a pronunțat hotărârea recurată, aceasta era îndreptățită să formuleze orice cale de atac prevăzută de lege, în procedura contencioasă, de principiu hotărârile pronunțate pot fi atacate numai de părți.
În consecință recurenta fiind parte în cauza în care s-a pronunțat hotărârea recurată poate exercita calea de atac prevăzută de lege, excepția invocată nefiind fondată.
Așa cum a reținut și prima instanță, prin 370/28 decembrie 2006 s-a aprobat Acordul colectiv de muncă încheiat între Primarul municipiului B, reprezentanții Consiliului local și reprezentanții aleși ai funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și ai subordonate consiliului local precum și Contractul colectiv de muncă încheiat între primarul municipiului B și reprezentanții consiliului local și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului și ai subordonate consiliului local.
Cele două acte juridice aprobate prin hotărârea contestată au natură contractuală, Acordul colectiv de muncă fiind consacrat prin art. 61 din legea 188/1999 iar Contractul colectiv de muncă prin art. 236 și urm. din Codul Muncii.
Ambele convenții au fost înregistrate sub nr. 375/29 decembrie 2006 din registrul Unic de Înregistrare a Contractelor colective de muncă.
Potrivit art. 61 din Legea 188/1999 în forma în vigoare la data încheierii Acordului colectiv de muncă, autoritățile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele sau reprezentanții funcționarilor publici, exclusiv cu privire la măsurile expres prevăzute la lit. a - e din alin. 1 al art. 61.
La data încheierii Acordului Legea 188/1999 nu conținea dispoziții privitoare la procedura de urmat pentru încheierea acestor acorduri stabilind însă că acestea se vor încheia "potrivit legii".
În lipsa unor reglementări speciale, devin aplicabile dispozițiile art. 93 din legea 188/1999 în vigoare la acea dată potrivit cărora dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii.
Așadar, atât Acordului cât și Contractului colectiv de muncă le sunt aplicabile aceleași dispoziții legale respectiv art. 237 din Codul Muncii și Legea 130/1996 în forma în vigoare la data încheierii celor două convenții.
Potrivit art. 1 din Legea 130/1996 (R) Acordul și Contractul colectiv de muncă sunt convenții încheiate de persoana fizică sau juridică ce angajează salariații prin încheierea contractelor individuale de muncă (alin. 1 și 2).
În verificarea legalității 370/2006 se impune a se verifica dacă pârâtul îndeplinea cerințele prevăzute de lege pentru a încheia (aproba) acordul și Contractul colectiv de muncă
Atribuțiile consiliului local sunt cele reglementate de art. 36 din legea 215/2001 (R) iar printre atribuțiile prevăzute de acest act normativ nu se regăsește și aceea de "angajator" în sensul prevăzut de Legea 130/1996.
Atât funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate cât și conducătorii și serviciilor publice de interes local sunt numiți de către primar (art. 63 al. 5 lit. a din Legea 215/2001) și nu de consiliul local, în această limită putând să încheie și Contractul colectiv de muncă.
Este adevărat că pentrudoi salariațipârâtul are calitatea de angajator conform art. 791din Regulamentul - cadru aprobat prin OG35/2002.
Chiar și în acest caz contractul colectiv de muncă se încheie conform art. 22 din legea 130/1996, pârâtul stabilind prin Hotărârea 333/2006 persoanele desemnate să negocieze șisă semnezeContractul colectiv de muncă (fila 247), acordul de voință al părților contractante fiind suficientă pentru încheierea Contractului colectiv de muncă dacă sunt îndeplinite și condițiile formale referitoare la forma scrisă și înregistrarea la direcția generală de muncă și protecție socială județeană.
Susținerea intimatului că la data încheierii actelor juridice ce au făcut obiectul hotărârii contestate nu era aprobat bugetul local și că hotărârea 370/2006 ar reprezenta o aprobare a cheltuielilor materiale ca parte a bugetului loca, nu poate fi primită.
Este adevărat că potrivit art. 63 alin. 4 lit. b din Legea 215/2001 (R) primarul are obligația de întocmi proiectul bugetului locale, însă proiectul de buget urmează regulile stabilite, până la 01 ianuarie 2007, de Ordonanța de urgență a Guvernului 45/2003.
Potrivit art. 2 pct. 7 bugetul reprezintă documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile, document care se elaborează de primar cu respectarea însă a principiilor prevăzute de art. 7 - 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului 45/2003.
Față de exigențele dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului 45/2003, hotărârea contestată nu poate fi asimilată cu o hotărâre prin care se aprobă bugetul local și cu atât mai puțin părții din buget, această modalitate invocată de intimat nefiind permisă de lege.
Nici invocarea principiului "cine poate mai mult poate și mai puțin" nu poate fi reținută. Potrivit art. 23 din Legea 215/2001 (R) consiliul local este autoritate deliberativă iar primarul este autoritate executivă, între aceste două autorități neexistând raporturi de subordonare (art. 6 alin. 2 din Legea 215/2001 (R).
Fiind o autoritate deliberativă principiul invocat de intimat ar putea fi reținut numai în sfera atribuțiilor specifice autorității deliberatore nu însă și în cele executive care sunt în competența primarului.
În consecință, față de considerentele ce preced, hotărârea recurată este nelegală sub acest aspect, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs acestea, chiar întemeiate sub aspectul dispozițiilor legale invocate, nu pot afecta legalitatea hotărârii contestate.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea 130/1996 contractul (și acordul) colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de părți (așa cum s- reținut pârâtul nu are calitatea de parte), se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă a județului. Din probele administrate rezultă că cele două contracte (acordul și contractul colectiv de muncă) au fost înregistrate la 29 decembrie 2006 în registrul unic de înregistrare a contractelor colective de muncă.
În acest caz, clauzele convenite de părțile din contract, chiar vădit nelegale, nu pot fi verificate decât în procedura prevăzută de art. 24 din Legea 130/1996 și 281 și urm. din Codul Muncii.
Nu se poate reține nici aplicarea art. 18 din Legea 554/2004 care se referă la verificarea legalității actelor și operațiunilor care au stat la baza actului supus judecății deoarece hotărârea contestată a aprobat cele două contracte și nu a fost emisă în baza acestora.
Așa fiind, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 3041, 304 pct. 1 și 312 al. 2 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va admite capătul de cerere privind anularea 370/2006 și va anula hotărârea contestată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantăINSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL, împotriva sentinței civile nr. 110 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
Modifică în parte sentința recurată în sensul că anulează hotărârea Consiliului Local B nr. 370/2006.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,21 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
- - JUDECĂTORI: Vasilică Pintea, Maria Violeta Chiriac Loredana
- - -
-
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex. 24/24 martie 2008
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Maria Violeta Chiriac Loredana