Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 165/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 165/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.938/CA din 30.10.2009 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pronunțată în dosarul civil nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B și avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursurile sunt declarate și motivate de recurentele pârâte Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și de recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu în termenul prevăzut de lege și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B depune la dosar, delegație de reprezentare și practică judiciară pentru a fi avută în vedere la pronunțarea cauzei, și declară că nu are cereri de formulat, probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea cauzei și declară că nu are cereri de formulat, probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Nemaifiind formulate alte cereri, probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de instituția pe care o reprezintă astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și în consecință respingerea acțiunii, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs.
În ceea ce privește celelalte două recursuri, pune concluzii de admitere, astfel cum au fost formulate.
Avocat pentru intimatul reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată că:
La data de 04.08.2009 reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună: obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 685.200 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturisme, achitată de reclamant, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 938/CA/30.10.2009 a Tribunalului Brașov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
A respins excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Administrația Finanțelor Publice B și chematul în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
A admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și în consecință:
- a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 6852 lei reprezentând taxa de poluare.
- a obligat pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 21.05.2009 și până la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință:
- a obligat chematul în garanție să restituie pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B suma de 6.852 lei reprezentând taxa de poluare.
A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 142 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârâte și chematul în garanție au fost respinse ca nefondate raportat la obiectul dedus judecății.
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. fr ( C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și scutiri de la plata taxei ( în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. S-a adus atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile nr.OUG50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 instanța reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr.686/2008.
Instanța a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu s- reținut justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1, 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâtele să procedeze în acest sens.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale a fost admisă avându-se în vedere prevederile art.1082-1083 Cod civil.
Urmare faptului că pârâta DGFP Bac ăzut în pretenții prin admiterea cererii principale s-a admis și cererea de chemare în garanție formulată reținându-se că este întemeiată întrucât suma de bani ce se solicită a fi restituită a fost virată constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și fiind gestionată de către chematul în garanție.
În baza art.274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant constând în onorariu avocațial al cărui cuantum va fi micșorat potrivit alin.3 al articolului menționat raportat la complexitatea cauzei și numărul redus de termene acordate, la care se adaugă taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs cele două pârâte și B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegală.
În dezvoltarea criticilor de recurs declarate de B se arată următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov este dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei de 6.852 lei reprezentând taxă de poluare, sumă ce urmează să fie actualizată cu dobânda legală de la data de 21.05.2009 până la data plății efective.
Instanța de fond în soluționarea acestei cereri a avut în vedere doar dispozițiile dreptului comun, respectiv prevederile art. 1082-1084 din Codul Civil.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond nu a indicat care este temeiul de drept al calculului dobânzii legale și care este prevederea legală care reglementează dobânda legală.
Pentru sumele restituite din bugetul de stat consolidat către contribuabili pentru care organele fiscale sunt obligate să procedeze la calculul dobânzii (nu dobânda legală) există reglementări speciale în materie fiscală.
G nr. 9/2000 este cadrul legal general privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dar nu este aplicabilă în raporturile juridice fiscale dintre un contribuabil și organele fiscale.
Astfel, legiuitorul a prevăzut că pentru instituțiile menționate în cuprinsul articolului mai sus enunțat, plata dobânzilor și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice, existând în acest sens aceste reglementări specifice.
Având în vedere aceste aspecte, hotărârea pronunțată de către instanța de fond nu poate fi pusă în executare, dreptul comun nefiind aplicabil în speța dedusă judecății. Instanța de fond nu a indicat temeiul de drept pentru calculul dobânzii, dobânda legală nu este aplicabilă în materie fiscală, existând reglementări specifice în materie fiscală în acest sens.
Totodată nu s-a indicat perioada pentru care organele fiscale să procedeze la calculul dobânzii.
Instanța de fond nu a analizat că în momentul abrogării dispozițiilor art. 214 indice 1 din Codul Fiscal au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ ce stabilește, începând cu data de 01.07.2008, cadrul legal pentru instituirea și restituirea taxei de poluare pentru autovehicule, respectiv art. 11.
Astfel începând cu date de 01.07.2008 contribuabililor care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în perioada 01.01.2007-30.06.2008 li se va restitui taxa rezultată ca diferență, urmare a aplicării noii reglementări speciale.
Având în vedere prevederile OUG nr. 50/2008, și în prezent, această taxă se achită de către contribuabili cu ocazia primei înmatriculări în România, atât a autoturismelor noi cât și a celor second-hand.
Recurenta a invocat faptul că plata taxei de poluare s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății.
Instanța de judecată nu poate dispune restituirea unei sume care se încasează în continuare în vederea înmatriculării autovehiculelor.
Și prin noul act normativ - OUG nr. 50/2008- pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, achitarea taxei are caracter imperativ și în prezent, fiind una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor.
Regimul juridic al taxei speciale pentru autovehicule era reglementat prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, act normativ cu regim juridic obligatoriu pe care B l-a pus în aplicare până la data de 01.07.2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În mod greșit a aplicat instanța de fond temeiul legal, considerând că taxa de primă înmatriculare este percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, taxa fiind percepută începând cu data de 01.01.2007 conform Codului fiscal, neputând fi aplicată retroactiv, și anume pentru autoturismele înmatriculate deja până la această dată.
B, precizează că începând cu data de 01.07.2008 taxa pe poluare pentru autovehicule se percepe în conformitate cu OUG nr. 50/2008.
În conformitate cu prevederile art. 214 indice 1 din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, text de lege în vigoare din data de 01.01.2007, aplicabil până la data de 01.07.2008, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, cât și pentru autovehiculele second hand achiziționate dintr-un stat membru sau din afara teritoriului comunitar.
Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizăm ca 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Față de cele menționate mai sus, se învederează instanței de judecată faptul că obligația generică de amortizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești.
De altfel, art. 148 alin. 2 din Constituție prevede în mod expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează cu respectarea prevederilor actului de aderare, tratat care instituie obligația statului român, deci a organului competent Parlamentul, de a armoniza legislația internă cu cea europeană.
Prin anularea acestei taxe s-ar anula implicit și înmatricularea autoturismului, acesta fiind una din condițiile prevăzute de legiuitor la înmatricularea autovehiculelor.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză. întrucât taxa de înmatriculare auto se plătește de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne.
Organul fiscal nu notifică, nu comunică nici unui contribuabil că datorează această sumă, aceasta fiind o obligație prevăzută de legiuitor, iar achitarea și încasarea acesteia se fac în baza dispozițiilor imperative ale legii și în prezent.
Taxa auto și în prezent este una din condițiile de înmatriculare a unor astfel de autoturisme, iar obligația incumbă fiecărei persoane care dorește înmatricularea acestor autoturisme.
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete, fără să fie legată de soluții pronunțate anterior.
Mai mult decât atât, textul de lege în baza căruia se datorează taxa de primă înmatriculare a fost în vigoare până la data de 01.07.2008, dată la care au fost abrogate dispozițiile art. 214 indice 1-214 indice 3 din Codul Fiscal și data la care a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei depoluare pentru autovehicule.
Pentru motivele mai sus dezvoltate se solicită instanței de judecată admiterea recursului ca fiind fondat și modificarea sentinței civile nr. 938/CA pronunțată de Tribunalul Brașov, în sensul respingerii cererii ca fiind vădit neîntemeiată.
În drept recurenta a invocat ca temei de drept Legea nr. 571/2003, Cod Fiscal, modificat, Cod procedură fiscală OG 92/2003, Constituția României, Cod procedură civilă și OUG nr. 50/2008.
Recursul a fost scutit de la plata de taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar.
II. În recursul declarat de pârâta DGFP B, se aduc următoarele critici de nelegalitate a sentinței civile a Tribunalului Brașov:
Sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, instanța de judecată aplicând în mod greșit dispozițiile OUG nr. 50/2008, art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene, dispozițiile codului d e procedură fiscală și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În fapt intimatul reclamant a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare achitată la solicitarea expresă a acesteia și înregistrată la B sub nr. 8809/21.05.2009.
Această taxă nu putea fi achitată decât ca urmare a emiterii unei decizii de calcul a taxei de poluare. Această decizie a fost emisă de unitatea fiscală teritorială sub nr. 6594/28.02.2009 și comunicată intimatului reclamant sub semnătură la data de 04.03.2009.
Se învederează instanței de recurs ca acest act administrativ fiscal a fost contestat de către intimatul reclamant, fiind emisă în acest sens Decizia nr. 295/03.07.2009.
Decizia de calcul a taxei de poluare este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea unor obligații fiscale și care potrivit art. 41 din OG nr. 92/2003 reprezintă un act administrativ fiscal, iar orice plângere împotriva acestui act administrativ fiscal trebuie soluționată potrivit codului d e procedură fiscală, astfel cum s-a și procedat în cauză adică prin emiterea Deciziei nr. 295/03.07.2009.
Față de acest aspect în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului litigiului.
Însăși intimatul reclamant a precizat că înțelege să conteste decizia de calcul a taxei de poluare nr. 6594/28.02.2009. Acest fapt reiese în mod clar din răspunsul la adresa nr. 27273/25.06.2009 emisă de DGFP B - Biroul de soluționare a contestațiilor, înscris înregistrat la DGFP B sub nr. 31708/02.07.2009.
Așadar la dosarul cauzei există dovada concretă a faptului că intimatul reclamant a înțeles să conteste actul administrativ în baza căruia a achitat taxa de poluare.
Este fără putință de tăgadă ca instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 554/2004 cât și cele ale codului d e procedură fiscală, legi care concură în speță, trăgând în mod greșit concursul acestora și apreciind netemeinic în ceea ce privește calitatea acestor legi, respectiv care este legea generală și care este legea specială.
În cauza organului administrativ s-a pronunțat prin Decizia nr. 295/03.07.2009 în sensul respingerii contestației ca fiind tardiv introdusă. Deci organul jurisdicțional s-a pronunțat pe fondul cauzei astfel că Tribunalul Brașov era ținut să se pronunțe strict asupra legalității deciziei de soluționare a contestațiilor.
Raportat la prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 217 alin. 1 Cod procedură fiscală unde se arată: Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza de fond a cauzei.
Se învederează instanței de recurs faptul că fondul contestației nu a fost soluționat pe cale administrativă potrivit legislației aplicabile în contenciosul administrativ, aspect față de care soluția instanției de fond este nelegală și urmează a fi cenzurată de către instanța investită să soluționeze cererea de recurs.
Prezenta acțiune se întemeiază pe prevederile Legii nr. 554/2004, fără ca intimatul reclamant să solicite anularea deciziei dată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal. Conform art. 41 din OG 92/2003 actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, iar conform art. 44 alin. 2 acesta poate fi comunicat prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului.
Astfel, ne aflăm în prezența unei plângeri prealabile împotriva unui act administrativ fiscal, plângere care a fost soluționată de către organul fiscal fiind emisă în acest sens Decizia nr. 295/03.07.2009.
Instanța de fond nu a procedat în mod corect la analizarea acțiunii prin prisma restricțiilor impuse de Legea nr. 554/2004 și a refuzat să analizeze legalitatea deciziei emisă în soluționarea plângerii prealabile, cu toate că avea obligația de a analiza cu precădere aceste aspecte.
Se solicită instanței de recurs să constate că obligațiile fiscale ale intimatului reclamant au fost stabilite prin actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 6594/28.02.2009 și menținute potrivit Deciziei nr. 295/03.07.2009, act care nu este contestat în cadrul prezentului litigiu(deși DGFP B, instituie care a emis această decizie este chemată în judecată în calitate de pârâtă), fiind ocolite prevederile imperative ale Legii nr. 554/2004.
Așadar în soluționarea cererii intimatului reclamant, DGFP B Biroul Soluționarea a Contestațiilor a emis Decizia nr. 295/03.07.2009 și a respins contestația formulată de către ca fiind nedepusă în termenul stabilit în mod imperativ de dispozițiile art. 207 din OG nr. 92/2003.
Toate aceste elemente, esențiale pentru o corectă soluționare a litigiului, nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, fapt pentru care hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală.
În cuprinsul acțiunii intimata nu a făcut nici o referire la o eventuală repunere în termenul de contestare a Deciziei de calcul a taxei de poluare, fapt pentru care toate referirile la fondul cauzei sunt de prisos.
Taxa de poluare este stabilită prin decizie de calcul care constituie titlu de creanță iar împotriva acestui act administrativ fiscal, cel prejudiciat are deschisă calea contestației administrative potrivit dispozițiilor art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, cale de care a și înțeles să uzeze.
Având în vedere soluția pronunțată de Biroul Contestații din cadrul B, respingerea contestației ca nedepusă în termen, instanța de fond putea să pronunțe doar o hotărâre privind eventuala repunere în termenul de contestații al reclamantei. Orice soluționare a cauzei pe fondul ei fiind nelegală.
Pe cale de consecință instanța de fond putea să se pronunțe doar dacă organele de soluționare a contestațiilor, prin Decizia nr. 295/03.07.2009, au respins în mod corect, contestația intimatei ca nedepusă în termen.
Dacă instanța aprecia, în baza probelor ce s-ar fi administrat, că prin Decizia contestată s-a respins în mod corect contestația intimatei, se putea pronunța doar o hotărâre de respingere a acțiunii și de menținere a Deciziei nr. 295/03.07.2009 emisă de P
Pentru aceleași considerente instanța de fond a dispus, în mod greșit, prin sentința nr. 958/CA/30.10.2009 respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Instanța de fond în considerentele sentinței recurate confunda taxa de primă înmatriculare ce a fost reglementată de dispozițiile art. 214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal cu taxa achitată de către intimatul reclamant, respectiv cu taxa de poluare reglementată de dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Instanța în mod evident nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare nr. 6594/28.02.2009 și chitanța nr. nr. -, înscrisuri din care rezultă data la care a fost achitată taxa respectiv, 21.04.2009.
Sentința recurată este netemeinică și nelegală în condițiile în care contradictorialitatea între considerentele și dispozitivul hotărârii este evidentă.
Hotărârea recurată este criticabilă și în ce privește aprecierile asupra fondului cauzei.
Așadar hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și sub acest aspect, întrucât o eventuală cerere de executare împotriva P B în sensul de a se proceda la restituirea taxei de poluare nu poate fi pusă în executare.
Taxa a fost încasată de către B și nu de
În cauză nu au fost aplicate eronat dispozițiile legale, taxa de poluate fiind încasată în temeiul OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculul cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, din analiza prevederilor OUG nr. 50/2008 reiese faptul ca plata taxei de poluare are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga în condițiile stabilite de către legiuitor.
Organele fiscale au posibilitate restituirii la cerere numai a anumitor sume de bani expres reglementate de lege, cazul de față nefiind cuprins printre acestea.
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală se poate observa faptul că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate.
Față de conținutul textelor de lege enunțate se observă faptul că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi sens în care cererea intimatei formulată la unitatea fiscală este neîntemeiată și a fost, în mod corect, respinsă prin Decizia nr. 295/03.07.2009.
Nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa această taxă, întrucât această activitate face parte din atribuțiile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare a acestora.
Taxa de poluare este prevăzută de un act normativ în vigoare, respectiv OG nr. 50/2008. Acest act normativ este legal și constituțional și în concordanță cu legislația europeană la care reclamantul face referire în nenumărate rânduri. Majoritatea țărilor europene au reglementat achitarea unei astfel de taxe în condițiile actuale de accentuare fără precedent a gradului de poluare.
Așa cum am arătat organele fiscale au, potrivit atribuțiilor ce le revin, obligația de a respecta prevederile din legislația internă, care în cauza de față reglementează încasarea taxei de poluare în condițiile OUG nr. 50/2008.
Comisia Europeană care nu consideră taxa de poluare nelegală, această taxă fiind de altfel aplicată în 16 state ale UE.
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă însușită și de către Comisia Europeană, este evident că această taxă, în noua sa formă nu contravine Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României.
Instanța de fond a obligat în mod greșit recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în prezentul litigiu, întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare își are fundamentul într-un text de lege cu caracter imperativ și prin urmare este evident că nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal în acest litigiu și cu atât mai puțin a organului ierarhic superior care a soluționat contestația administrativă.
În considerentele sentinței recurate instanța de fond reține că în cauză ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de restituire.
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu face nici o referire la Decizia nr. 295/2009 emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul B, decizie prin care s-a respins ca tardivă cererea intimatului.
Pe cale de consecință hotărârea este în mod vădit nelegală și netemeinică.
Pentru aceste considerente se solicită instanței de recurs admiterea prezentului recurs și modificarea în tot a sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință respingerea acțiunii introductive.
III. În recursul declarat de chemata în garanție se aduc următoarele critici de nelegalitate a sentinței civile atacate în cauză:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă). Astfel instanța de fond confundă taxa de poluare cu taxa specială de primă înmatriculare.
Soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul poluatorul plătește, care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate din afara tării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementează introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 01.01.2007.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.
Față de această observație a Comisiei Europene, se menționează că, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau achiziții intracomunitare.
OUG nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.
În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, ci o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Practic, nici Curtea Europeană de Justiție a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării.
Pentru aplicarea articolului 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a vehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul în care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Cât privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul, și în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul fondului pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.
Pentru aceste motive, se solicită să se admită prezentul recurs și să modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm Cod procedură civilă, OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, precum și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Toate cele trei recursuri au fost declarate în termen legal și scutite de la plata taxei judiciară de timbru și a timbrului judiciar.
În cauză, chemata în garanție a depus practică juridică (25-38) practică a Instanței de la P și B în materie.
În recurs, intimatul reclamant a formulat Concluzii scrise ( 41-43 dosar) în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, dezvoltând apărarea sa prin concluzii în sensul legalității acțiunii și a menținerii sentinței civile a Tribunalului Brașov.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 938/CA/30.10.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate de cele două recurente, B, P B și chemata în garanție M constată recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul declarat de pârâta B se constată următoarele:
Față de actele dosarului și sentința civilă a Tribunalului, recurenta a criticat hotărârea afirmând că hotărârea este nelegală deoarece este dată cu aplicarea greșită a legii și că în mod greșit s-a dispus restituirea sumei de 6.852 lei taxă de poluare având în vedere doar prevederile art. 1082-1084 Cod civil, dar nu a indicat temeiul de drept al calculului dobânzii legale și nici prevederile ce reglementează acesta.
Recurenta a susținut că în materie fiscală nu se plătește dobânda legală ci conform prevederilor fiscale, iar OG nr. 9/2000 nu se aplică în domeniul fiscal.
Față de această critică de la punctul 1 din recurs, instanța de recurs constată că dimpotrivă hotărârea Tribunalului are temei legal atât în ce privește restituirea sumei respective cât și în ce privește dobânda legală, iar temeiul de drept îl reprezintă încălcarea prevederilor de drept comunitar fiind taxa de poluare, fiind aplicabile prevederile art. 1082-1088 cod civil pentru acordarea dobânzii legale.
Ca atare, aspectele criticate la punctul 1 recurs se vor înlătura ca nelegale și netemeinice.
Referitor la a doua critică de recurs, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că la abrogarea prevederilor art. 214 Cod fiscal au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule - art. 11, ca temei de drept al achitării acestei taxe începând cu 01.07.2008.
Instanța de recurs constată că această critică este nelegală deoarece taxa de poluare conform normelor comunitare nu se datorează, motiv pentru care trebuie restituită reclamantului și că OUG nr. 50/2008 nu are prioritate ca aplicabilitate în speță, ci ca normă de drept comunitar.
Ca atare această critică va fi înlăturată ca nelegală.
Referitor la critica de la punctul 4 recurs, în sensul că plata taxei s-a făcut în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății și că nu se putea dispune de instanță restituirea acestei taxe deoarece este o condiție impusă de legiuitor de înmatriculare a autoturismului, instanța de recurs constată că și această critică este netemeinică și nelegală.
Instanța reține că atât taxa de primă înmatriculare cât și taxa de poluare încasată în baza OUG nr. 50/2008 contravine normelor comunitare și că se impune restituirea lor.
Nu se poate reține apărarea recurentei, nici în ce privește aplicarea prevederilor OG 50/2008 și nici în ce privește faptul că prin restituirea acestei taxe se încalcă prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, deoarece se aplică prevederile art. 90 paragraful. 1 din Tratatul CE cu prioritate față de normele interne, aspect prevăzut ca principiu de drept și de Constituția României.
Așa fiind, se va înlătura și critica de la punctul 4 recurs ca fiind netemeinică și nelegală.
În esență, se constată că toate criticile de recurs de la punctul 1-4 sunt nelegale urmând a fi înlăturate, iar recursul PBe ste nefondat, motiv pentru care va fi respins conform art. 312 al. 1 cod procedură civilă.
II. Referitor la criticile de recurs formulate de pârâta B, instanța de recurs constată că în fapt și în drept criticile formulate de aceasta sunt asemănătoare cu cele formulate de recurenta, ce se referă la restituirea nelegală a sumei reprezentând taxa de poluare, că actul fiscal de calcul al taxei a fost contestat tardiv cu depășirea termenului legal, și că pe fond nu s-a soluționat contestația așa încât, instanța de fond nu putea trece peste acest aspect.
Față de aceste critici instanța reține că restituirea taxei s-a dispus în mod corect și legal prin sentința civilă atacată, iar în ce privește atacarea actului fiscal de stabilire a acestei taxe instanța de recurs constată că obiectul acțiunii este de restituire a taxei și nu de anulare a unui act administrativ.
Evident că pentru a fi achitată această taxă reclamanta trebuia să aibă un act de calcul al acesteia emis de
Este irelevant actul contestat, calculul sau actul fiscal, câtă vreme cererea reclamantei are ca obiect restituirea sumei achitate în mod nelegal conform normei comunitare.
În cauză, nu se pune problema contestării actului administrativ emis de pârâtă ci temeiul de drept al achitării, respectiv restituirea acestei taxe de poluare.
Așa fiind, instanța de recurs, va înlătura argumentele de recurs invocate de recurenta B, privind nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivul că ar fi fost tardiv contestată taxa stabilită prin cadrul actului fiscal, iar Decizia 295/03.07.2009 aac onstatat tardiv contestarea actului fiscal, aceste aspecte vor fi înlăturate ca nelegale și nu pot conduce la modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei privind restituirea taxei de poluare.
Așa fiind, se va respinge critica în sensul că instanța de fond a trecut peste declarația P care nu a soluționat pe fond contestația și că trebuia mai întâi analizată legalitatea Deciziei P în soluționarea plângerii prealabile, motiv de nelegalitate a sentinței civile atacate.
Se critică faptul că atât timp cât nu a fost repus în termen reclamantul nu se putea analiza fondul cauzei direct din instanță, instanța de recurs față de obiectul cauzei apreciază că nu pot fi reținute aceste aspecte.
Se critică și faptul că în mod greșit a dispus instanța de fond prin hotărârea atacată, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și că dimpotrivă această excepție trebuia admisă și respinsă ca tardivă, acțiunea, plângerea prealabilă fiind depusă cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 7 din Legea 554/2004.
Față de această critică, instanța de recurs constată că în fapt și în drept, în mod corect a fost soluționată de instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, în sensul că acțiunea reclamantului este admisibilă conform Legii nr. 554/2008 și normei de drept comunitar.
Referitor la critica de la punctul 2 recurs, instanța constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal și nici ale OUG nr. 50/2008, ci norma comunitară în materie.
Ca atare, critica de la punctul 2 recurs formulat de - B- va fi înlăturată ca nelegală, iar hotărârea atacată este conformă cu actele dosarului și cu prevederile legale aplicabile.
Referitor la critica de la punctul 3 recurs - pe fondul cauzei, instanța constată că taxa de poluare a fost încasată de P, fiind irelevant că P nu a încasat banii, deoarece și această pârâtă a apreciat că taxa se datorează, ceea ce conduce la ideea că nu a respectat prevederile legale comunitare.
Evident că taxa respectivă dacă a fost virată la respectiv la, ele vor restitui taxa adică către, iar către reclamant.
Nu se poate reține faptul că nu se poate executa sentința atacată, ci dimpotrivă ea se va executa în condițiile legii.
Ca atare, se va înlătura și critica de la punctul 3 recurs ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la critica de la punctul 4 din recursul - B, în sensul că în mod eronat nu au fost aplicate prevederile OUG nr. 50/2008 de instanța de fond privind instituirea taxei de poluare, motiv de nelegalitate a sentinței civile atacate, instanța de recurs constată că restituirea taxei are un suport legal și că este relevant faptul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea restituirii acestei taxe, deoarece ea fiind nelegal percepută și încasată, restituirea ei se impune atât în baza art. 998 Cod civil, art. 1082-1088 cât și a art. 90 paragraful. 1 din Tratatul Comunității Europene.
Faptul invocat de pârâta P prin recurs, în sensul că în speță față de prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 și art. 117 din OG 92/2003, taxa de poluare nu poate fi restituită, instanța de recurs, constată că aceste critici nu pot fi luate în considerare, raportat la prioritatea aplicării normei comunitare conform căreia această taxă nu este legal datorată.
Nici faptul invocat de recurentă, că taxă de poluare a fost încasată de organul fiscal în baza unui temei de drept OG 50/2008 în vigoare la data plății, nu poate fi reținută de instanța de recurs, deoarece așa cum am arătat mai sus s-a achitat, plată ca taxe conforme normei din Tratatul CE art. 90.
Ca atare, se va respinge critica și aspectele invocate de recurenta la punctul 4 recurs ca nelegale și netemeinice.
În ce privește critica de la punctul 5 recurs - în sensul că în cauză nu este vorba de un refuz al pârâtei de restituire a taxei de poluare și nici culpa materială a acesteia, instanța de recurs apreciază că față de actele dosarului această pârâtă a achiesat la refuzul de restituire a taxei de poluare, la cererea reclamantului.
Prin urmare, se va respinge și această critică de recurs ca nelegală.
În ce privește critica de la punctul 6 recurs, în sensul că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, ea neavând în culpă procesuală, instanța de recurs reține contrariul celor susținute de recurentă, față de actele depuse la dosar și față de prevederile legale art. 274 Cod procedură civilă.
În esență și această critică este nelegală și va fi înlăturată.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept expuse mai sus, se constată că toate criticile de recurs ale B, sunt nelegale, vor fi înlăturate, iar recursul este nefondat motiv pentru care conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins.
III. Referitor la criticile formulate de chemata în garanție, instanța de recurs constată următoarele:
Privitor la critica de la punctul 1 recurs în sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii și fără temei legal, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că această critică este nelegală, și pentru considerentele expuse la cele două recursuri de mai sus, urmează a fi respinsă această critică ca nelegală, iar dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză
Nu se poate reține faptul invocat de recurentă în sensul că, instanța de fond a confundat taxa de poluare cu taxa specială de primă înmatriculare.
Cu atât mai mult se reține faptul corect argumentat de instanța de fond în sensul restituirii acestei taxe, pe motiv că în conformitate cu norma comunitară această taxă nu are temei legal, iar norma internă nu poate fi aplicată înaintea normei comunitare.
Ca atare și critica de recurs a în sensul de a fi reținută aplicabilitatea normei naționale privind taxa de poluare și nu a celor comunitare, nu poate fi reținută de instanța de recurs și nici aplicarea OUG nr. 50/2008 nu are prioritate în cauză.
Nu se poate reține faptul invocat de această recurentă în sensul că UE a acceptat OUG nr. 50/2008 ca fiind un act normativ perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, și că se impune nerestituirea taxei de poluare.
De altfel, se constată că în speță are prioritate aplicarea prevederilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE față de norma internă invocată de pârâte și de recurentă.
Critica recurentei în sensul că OUG nr. 50/2008 nu încalcă norma comunitară, nu poate fi reținută câtă vreme prin acest act nu se continuă, perceperea taxei de poluare în mod nelegal.
În esență, criticile aduse de de mai sus vor fi înlăturate ca nelegale față de actele de la dosar și prevederile legale aplicabile.
Referitor la critica recurentei că în mod greșit instanța a obligat la plata cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, instanța de recurs constată că această critică este nelegală și că în cauză dobânda este corect admisă de instanța de fond, la fel și cheltuielile de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă, întrucât acțiunea reclamantei s-a admis, iar pârâții și chemata în garanție sunt în culpă procesuală.
Ca atare și această critică de recurs va fi înlăturată ca nelegală și nejustificată. În concluzie și acest recurs este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.938/CA din 30.10.2009 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pronunțată în dosarul civil nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /05.03.2010
Dact. /12.03.2010
- 4 ex.
Jud. fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Constantin Epure
