Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 167/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1127/CA/9.12.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursurile sunt declarate și motivate de recurentele pârâte Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și de recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu în termenul prevăzut de lege și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, note de ședință formulate de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având anexate un set de înscrisuri, reprezentând practică judiciară. Un exemplar al acestora a fost comunicat de instanță intimatului reclamant la data de 3 februarie 2010, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată la dosar.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind achitarea onorariului de avocat și concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea cauzei și declară că nu are cereri de formulat, probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Nemaifiind formulate alte cereri, probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimatul reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față
Constată că prin sentința civilă nr. 1127/CA/9.12.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de chemata in garanție, Administrația Fondului pentru Mediu. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.682 lei și suma de 289,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S-a admis cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice B și, in consecință a fost obligată chemata in garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B suma de 2.682 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a apreciat că este fondată și a fost admisă având in vedere obiectul prezentei cauze și faptul că această pârâtă nu a încasat, de la reclamant, nicio sumă de bani cu titlu de taxă de poluare. Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantului in contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Asupra excepția inadmisibilității s-a apreciat că este nefondată. Deși s-a susținut de chematul in garanție că reclamantul nu a indicat actul a cărui anulare o solicită și că nu se solicită anularea unui act administrativ sau fiscal, rezultă că reclamantul contestă refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice de a-i restitui taxa de poluare.
Pe fond, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, s-a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, și nici pentru autoturismele noi cu capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România sau pentru autovehiculele noi cu o capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la anularea actului prin care s-a stabilit taxa și la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, acțiunea sa a fost admisă.
Instanța de fond a avut in vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.682 lei.
In temeiul dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, având in vedere soluția de admitere in parte a acțiunii, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice la plata unei părți din cheltuielile de judecată, constând in taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art 304 pct 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice B a arătat că nu s-a dispus anularea actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit taxele, instanța nu s-a pronunțat cu privire la nici un astfel de act deci este în imposibilitate de a executa hotărârea, împotriva deciziei se poate face contestație în 30 zile potrivit Codului d e procedură fiscală, greșit s-a admis excepția DGFP este cea care soluționează contestația administrativă, reclamantului nu i se poate restitui suma plătită ca taxă de poluare care se face venit la fondul pentru mediu. Potrivit prevederilor art. 3 din HG 686/2008. Înmatricularea autovehiculelor se face conform prevederilor art. 19 OUG 195/2002 și art. 7 alin.1 din Ordinul MIRA nr. 1501/2006 în baza unor documente printre care și dovada achitării taxei de poluare care se plătește în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008. Fără plata taxei autovehiculul nu poate fi înmatriculat.
Taxa s- plătit în temeiul unui act normativ în vigoare, cu caracter imperativ și este una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Taxa de primă înmatriculare a fost percepută conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe ci doar cu privire la modul de stabilire a acesteia. Principiul " poluatorul plătește " este acceptat la nivelul Uniunea Europeană.
Armonizarea legislației interne cu legislația comunitară revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. Nu există temei pentru restituirea taxei achitată benevol la recomandarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Taxa de primă înmatriculare era una din condițiile de înmatriculare autoturismelor. Codul fiscal nu are un caracter permisiv ci imperativ; doar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și nici o instanță nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea actului normativ emis.
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete fără a fi legată de soluții pronunțate anterior.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B precizează că taxa de poluare a fost încasată în baza unui act administrativ fiscal, iar împotriva deciziei de calcul nr. 7286/23.02.2009 reclamantul a formulat contestație soluționată de DGFP și respinsă canedepusă în termen, deci instanța nu se putea investi cu soluționarea cauzei. Pe fond reiterează apărările de la prima instanță care coincid cu ale recurentei Administrația Finanțelor Publice Referitor la chemarea în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu această cerere trebuia admisă deoarece banii plătiți au ajuns la aceasta.
Recurenta chemata în garanție Administrației Fondului pentru Mediu arată, de asemenea, că s-au respectat principiile comunitare în stabilirea taxei de poluare, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 este act normativ compatibil cu dreptul comunitar, iar procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009. Se explică principiile ce stau la baza modului de stabilire a taxei de poluare și se citează din hotărâri. Consideră că nu poate fi obligată la dobânzi și cheltuieli de judecată deoarece nu are nici o culpă că a respectat legea în vigoare.
Intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B precum și recursul chematei în garanție Administrația Fondului pentru Mediu sunt nefondate.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de poluare la Administrația Finanțelor Publice B în data de 15.07.2009, iar această sumă nu i-a fost restituită. Reclamantul a solicitat să se revină asupra obligativității plății acestei taxe considerate de el a fi fiscală și nu una de mediu. Prin Decizia nr. 386/1.09.2009 contestația i-a fost respinsă de DGFP B ca nedepusă în termen. Reclamantul a depus cererea de chemare în judecată apreciind că refuzul de restituire a sumei achitate în data de 9.03.2009 ca taxă de poluare este nejustificat. Nu a atacat Decizia nr. 386/1.09.2009 prin care contestația i-a fost respinsă de DGFP B ca nedepusă în termen. A apreciat că a făcut o plată nedatorată și a cerut restituirea ei.
Susținerea recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice B că instanța nu putea să soluționeze cererea reclamantului nu poate fi reținută, prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut în limitele sesizării și competenței sale. Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu are un interes propriu în susținerea acestui recurs deoarece acțiunea formulată în contradictoriu cu ea a fost respinsă prin sentința recurată. Ea susține practic prin recursul declarat apărările Administrației Finanțelor Publice
Celelalte motive sunt comune celor trei recurente deci vor fi analizate împreună.
Plata sumei de bani constând în taxa de poluare, în fapt tot o taxă de primă înmatriculare în România, este o operațiune prealabilă înmatriculării. S-a pus în discuție nelegalitatea taxei percepute.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Aceiași dispoziție s-a menținut și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008. Conform art. 4 "Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;" Nu s-a pus în discuție înmatricularea unui autoturism nou ci a unuia ce fusese deja înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza ). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință ( în speță se referă la taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Constatându-se că taxa achitată este nelegală corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorată. Judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.
Referitor la acordarea dobânzii legale Curtea constată că în speță nu s-au solicitat și nu s-au acordat dobânzi.
citate de recurenta chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu din jurisprudența vin să întărească cele arătate anterior. Această taxă, stabilită Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 este percepută doar în cazul înmatriculării în România a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Faptul că taxa ajunge la fondul de mediu nu schimbă caracterul discriminatoriu al acesteia.
În privința cheltuielilor de judecată s-au respectat prevederile art. 274 Cod procedură civilă, s-au acordat părții care a câștigat procesul la cererea acesteia și după verificarea documentelor justificative depuse la dosar. În speță se constată că nu se impunea nici aplicarea dispozițiilor art. 274 alin 3 Cod procedură civilă deoarece onorariul solicitat a fost într-un cuantum rezonabil raportat la munca îndeplinită de către avocat, iar pârâtele nu au solicitat micșorarea acestuia în fața instanței de fond.
Deoarece sumele achitate au fost virate la fondul pentru mediu s-a admis cererea de chemare în garanție.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B precum și recursul chematei în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință să mențină dispozițiile sentinței civile atacate.
Se vor avea în vedere și prevederile art. 274 alin 1 și 3 Cod procedură civilă. S-a depus de către intimat chitanță de plată a onorariului avocațial. Față de obiectul pricinii, munca depusă de avocat în recurs și soluția pronunțată, Curtea va obliga recurentele la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1127/CA/9.12.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Obligă recurentele în solidar să plătească intimatului suma de 50 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /02.03.2010
Dact. /04.03.2010
- 6 ex.
Jud. fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Constantin Epure
