Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1672/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1672
Ședința publică din data de 13 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, precum și recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva Sentinței civile nr. 916 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fondul cauzei este insuficient timbrat lipsind 0,6 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 05 mai 2009 s-au înregistrat la dosar din partea intimatei, înscrisuri reprezentând documentele privind proveniența și prima înmatriculare a autoturismului.
Instanța, față de obiectul cauzei dedus judecății la instanța de fond, constată că acțiunea este insuficient timbrată iar reclamantul mai datorează o diferență de timbru judiciar în valoare de 0,6 lei aferent petitului privind solicitarea de restituire a sumei datorate. Față de aceste aspecte, și în considerarea dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997 va dispune darea în debit a intimatului-reclamant cu suma datorată.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.916 pronunțată la data de 28.10.2008 în dosar nr- al tribunalului Bistrița -N a fost respinsă ca netemeinică excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa caracterului administrativ al actului atacat invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor publice B-N; admisă acțiunea formulată de reclamanta SRL B împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Administrația finanțelor Publice a Municipiului B și în consecință a fost dispusă anularea fișei de calcul a taxei speciale de primă înmatriculare din data de 06.02.2008 emisă reclamantei de DGFP B-N; obligată pârâta B să restituie reclamantei suma de 8320,03 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare plătită nedatorat cu chitanța TS 4A nr.- din 07.02.2008.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta DGFP B-N, tribunalul urmează să le respingă ca neîntemeiate pentru următoarele motive: tribunalul constată că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art.15 al.2 din Legea fundamentală), precum și în art.1 din Codul civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzută de art.11 din OUG 50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamanta ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prev.de art.214/1 - 214/3 Cod fiscal a constitui o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin OUG50/2008 nu poate avea acest caracter.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs B și DGFP
În motivarea recursurilor s-a relevat că în fapt concluzia intimatei este aceea că dispozițiile art.2141- 2143din Codul fiscal, in temeiul cărora a achitat taxa solicitata, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus menționate.
Potrivit art. 234 din Tratatul Comunității Europene "C a de Justiție este competenta sa statueze, cu titlu prejudicial: a) asupra interpretărilor prezentului tratat; b) asupra validității si interpretării actelor adoptate de instituțiile Comunității si de Banca Centrala, Europeana; c) asupra interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, când respectivele statute prevăd acest lucru. Atunci când o asemenea problema este ridicata in fata unei jurisdicții dintr-unul din statele membre, aceasta jurisdicție poate, daca estimează ca o decizie asupra acestui punct este necesara pentru a pronunța hotărârea sa, sa ceara Curții de Justiție de a statua asupra acestei chestiuni. Atunci când o asemenea problema este ridicata intr-o cauza pendinte in fata unei jurisdicții naționale, ale cărei decizii nu sunt susceptibile de un recurs jurisdicțional de drept intern, aceasta jurisdicție este ținută sa sesizeze Curtea de Justiție".
Textul invocat reglementează instituția trimiterii prejudiciale, con stand intr-o procedura prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie sa sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Chestiunea prealabila prejudiciala, poate fi ridicata in fata instanței naționale si trimisa Curții de Justiție a Comunității Europene in doua cazuri, in raport cu obiectul asupra căruia poarta. Primul privește trimiterea prejudiciala in interpretare, care consta in sesizarea, de către judecătorul intern a Curții de Justiție, cu o cerere de interpretare a prevederilor tratatelor 1 si actelor adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrala Europeana, iar al doilea se, refera la trimiterea prejudiciala in apreciere a validității si privește actele unilaterale adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrala Europeana.
În aceste condiții se susține că se impune ca instanța de judecata sa declanșeze procedura de trimitere prejudiciale, prin sesizare Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, consecința imediata fiind suspendarea prezentei cauze pana la pronunțarea de către Curtea de Justiție a hotarârii prejudiciale cu privire la chestiunea sesizata.
Totodată se susține că acțiunea intimatului este inadmisibilă întrucât adresa invocată, ce a fost emisă de organul financiar, nu constituie act administrativ fiscal in sensul dispozițiilor cuprinse in Codul d e proc. fiscala, unde la art. 41 se arata ca "in înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale".
Actele atacate, nefiind acte administrative, nu poate fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 si următoarele din Codul d e proc. fiscala, iar mai apoi potrivit Legii llf. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la art. 1, alin. 1 se prevede ca persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului si repararea pagubei.
Cât privește fondul se susține că taxa a fost percepută în baza dispozițiilor codului d e procedură fiscală se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa speciala se aplica nu numai autoturismelor rulate ci si autoturismelor noi produse in tara si in străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa speciala fiind aplicabila in situația in care autoturismul se înmatriculează pentru prima data in România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu fata de autoturismele rulate înmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau fata de autoturismele noi produse in Uniunea Europeana si importate in România, întrucât taxa ce se achita cu ocazia primei înmatriculări in România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
Totodată s-a relevat că restituirea taxei nu era posibilă din perspectiva prevederilor OUG nr.50/2008.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se ținăcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene,și că se areîn vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, Curtea reține următoarele:
Conform fișei de calcul reclamanta la 06.02.2008 a plătit 8320,03 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la 10.04.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire, pârâta răspunzând negativ prin adresa nr.6524. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Prin urmare față de cele arătate, constatând că hotărârea este temeinică și legală, Curtea în baza rt.312 pr.civ. va da o soluție de respingere a recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî mpotriva sentinței civile nr.916 din 28.10.2008, pronunțate în dosarul nr- al tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit a SRL cu suma de 0,6 lei, reprezentând timbru judiciar la fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./19.05.2009
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
