Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2018/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2018/2009
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 355 din 17.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC ELECTRICE SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea 146/1997 și art. 229 cod procedură fiscală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, la data de 15 iunie 2009, împuternicirea avocațială a doamnei av., transmisă prin fax, (fila 14), întâmpinare din partea intimatei, transmisă prin fax, ulterior fiind depusă și în original, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ( filele 15-19 din dosar), un set de înscrisuri din partea intimatei ( filele 20-31).
Curtea, după deliberare, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru o justă soluționare a cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 355 din 17 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de reprezentare formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, în contradictoriu cu reclamanta ÎNTREPRINDERE ELECTRICE B M și s-a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantei suma de 1.793,74 lei încasată cu titlu de taxă pentru autoturisme și autovehicule, cu dobândă legală de la data plății și până la achitarea integrală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat, în primul rând excepția prescripției procedurii prealabile și excepția lipsei de reprezentare a reclamantei invocate de pârâtă, apreciindu-le ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma de 1.793,74 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu ordinul de plată nr. 38/10.12.2007.
Prin adresa depusă la dosar la fila 5 emisă de către pârâtă, reclamanta a dovedit că a formulat o cerere privind restituirea taxei achitate ca fiind contrară reglementărilor comunitare, prin adresa cu nr. 24.886/29.07.2008, BMr espingând cererea formulată, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
În aceste condiții,a concluzionat prima instanță, nu se poate susține că reclamanta nu a uzat de plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, excepția prescripției a fost găsită ca neîntemeiată, având în vedere că termenul de 30 zile se calculează de la data formulării cererii, deși cererea formulată de către reclamanta nu a primit la înregistrare un număr și nici nu a fost datată de către pârâta, dar cu toate astea, pârâta îi răspunde, fapt care îi profită reclamantei.
În ceea ce privește excepția lipsei reprezentării, instanța de fond a constatat că acțiunea a fot formulată prin avocat, sens în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 112 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, numele acestuia fiind trecut în cererile formulate de către reclamant la dosar și pe delegația avocațială depusă la fila 23.
Pe fondul cauzei s-a reține de către instanță că potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă și din faptul că de la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
A mai arătat instanța de fond că prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamată nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă, a fost apreciată ca irelevantă, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantei a fost admisă conform dispozitivului mai sus citat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în parte a acțiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al aceste, astfel că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.
Față de aceste critici, pârâta a arătat că atâta timp cânt valabilitatea actului administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale, nu a fost cercetată de instanța de fond, obligarea organul fiscal la restituirea acestei taxe este lipsită de temei legal.
Totodată, a relevă pârâta că răspunsul comunicat reclamantei, chiar dacă emană unilateral de la organul fiscal și nu-l satisface pe solicitant, nu constituie act administrativ fiscal, în acest sens pronunțându-se și prin decizia nr. 5.412 din 11.11.2005 arătând că adresele de răspuns nu se circumscriu definiției date actului administrativ prin art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
În susținere, pârâta a mai arătat că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Cu privire la obiectul acțiunii în contencios administrativ, pârâta arată că aceasta poate consta fie în anularea actului administrativ-fiscal, fapt ce nu s-a cerut și nici nu s-a cercetat de către instanța de fond, fie în constatarea refuzului nejustificat al organului fiscal.
De asemenea, a susținut pârâta, pentru a obliga organul fiscal la restituirea taxei de înmatriculare, instanța de fond nu și-a stabilit competența materială raportat la obiectul acțiunii în contencios administrativ, cercetarea acesteia trebuia făcută raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004, fapt care nu a fost motivat de instanța de fond.
Cu privire la obligarea sa la dobânda legală, pârâta apreciază că aceasta este contrară disp. art. 117 alin. 1 lit. f pr.fiscală, iar acordarea acesteia este întemeiată de la data la care există temei legal sau temei judiciar definitiv, instanța judecătorească fiind singura abilitată constituțional să facă abstracție de dispozițiile legale interne și să aplice dreptul comunitar, nu și organul fiscal, care prin refuzul său nu se poate reține că a produs un prejudiciul reclamantei.
În finalul motivării recursului pârâta a arătat că prin OUG nr. 50/2008 s-a redefinit taxa de poluare pentru autovehicule și totodată a fost prevăzută restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei de poluare, drepturile reclamantei nefiind încălcate.
În argumentarea acestor susțineri, pârâta a invocat mai multe tratate la care România este semnatară precum și dispozițiile pr.civ. pr.fiscală, nr.OUG 50/2008 și Legea nr. 554/2004.
Intimata ELECTRICE BMp rin întâmpinarea depusă în cauză a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate ( fila 32).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 355 din 17 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact./2 ex/15.07.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
