Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 2008/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2008/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentele intimate - SRL și - SRL și de către intimații -recurenți CONSILIUL LOCAL I și PRIMARUL MUNICIPIULUI I, împotriva Sentinței civile nr. 905/CA/14.10.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosar nr- privind și pe intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -REPREZENTAT DE DGFP, cu obiect contencios administrativ -vânzări spații comerciale.
S-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentelor - SRL și - SRL I, formulate prin avocat .
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.06.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 905 din 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași s-a respins excepția inadmisibilității cererii principale pentru neefectuarea procedurii prealabile de către reclamantele-pârâte, ca neîntemeiată.
S-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâțilorStatul RomânșiPrimarul Municipiului Iîn cererea principală.
S-a respins cererea principală, formulată de reclamantele-pârâteLșiLîn contradictoriu cu pârâțiiStatul Român,prinMinisterul Economiei și Finanțelor,cu sediul ales la a județului I șiPrimarul Municipiului I,ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru plata drepturile bănești aferente perioadei 1999-02.2000.
S-au respins capetele de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor pârâte la plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-02.2000.
S-au respins excepțiile neefectuării concilierii și a prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru drepturile bănești aferente perioadei 02.2000- 08.2006 formulate de către reclamantele pârâte, ca neîntemeiate.
S-a disjuns cererea principală formulată de reclamantele-pârâteLși în contradictoriu cu pârâtul-reclamantConsiliul Localprecum și cererea reconvențională formulată de către pârâții-recIamanțiConsiliul Local IșiPrimarul Municipiului I, cu excepțiacapetelor de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor pârâte la plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-02.2000 de cererea principală formulată de reclamantele-pârâteLșiLîn contradictoriu cu pârâțiiStatul Român,prinMinisterul Economiei și Finanțelor, Primarul Municipiului Iși de capetele de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor pârâte la plata drepturile bănești aferente perioadei 1999-02.2000 și s-a dispus formarea unui nou dosar care ca urmare a repartizării manuale, să aibă termen la data de 25.11.2008, la același complet, D1 ca, pentru când se va administra proba cu expertiză, se va emite adresă în acest sens expertului cu precizarea perioadei pentru care urmează a fi calculate drepturile bănești solicitate, respectiv 02.2000- 08.2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța potrivit lucrărilor dosarului, cu prioritate excepțiile invocate potrivit art. 137 Cod procedură civilă, apreciind că nu se impune unirea excepțiilor cu fondul cauzei, întrucât pe de o parte, pentru soluționarea acestora nu este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu fondul cauzei iar pe de altă parte în absența stabilirii exacte a perioadei pentru care intervine, eventual, prescripția, expertul desemnat nu poate efectua o expertiză contabilă concludentă și utilă cauzei, a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererii principale pentru neefectuarea procedurii prealabile de către reclamantele-pârâte, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât înscrisurile depuse la dosar atestă că în prealabil acestea s-au adresat Consiliului Local pentru încheierea din nou a contractelor de vânzare - cumpărare pentru cele două spații.
În privința calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și Primarul Municipiului I, instanța a reținut, din actele și lucrările dosarului, că imobilele ce fac obiectul acestei cauze se află în proprietatea Consiliul Local În acest sens, în rejudecare, s-a depus la dosar hotărârea 126/1997 ( fila 16) prin care spațiile în cauză a fost trecute în patrimoniul Consiliului Local.
Cum art. 4 dinLegea nr. -privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestări de servicii, aflate in administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local atribuie calitate de vânzător pentru astfel de spații și stabilește întreaga responsabilitate în sarcina consiliilor locale, instanța apreciază că numai acestea pot avea calitate în raportul juridic de drept dedus judecății, lor revenindu-le obligația perfectării contractelor, nu și altor,persoane de drept public sau privat, aceasta fiind titulara dreptului de proprietatea, spațiile fiind trecute în patrimoniul Consiliului Local.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturile bănești aferente perioadei 1999-02.2000, instanța a apreciat că sumele solicitate sunt prescrise, intervenind termenul de prescripție general de 3 ani.
În privința excepțiilor neefectuării concilierii și prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru drepturile bănești aferente perioadei 02.2000- 08.2006, formulate de către reclamantele pârâte, instanța a apreciat că ambele excepții sunt neîntemeiate, întrucât pârâții-reclamanți au făcut dovada efectuării procedurii concilierii, aceasta având de altfel, un caracter facultativ iar dreptul la sumele solicitate, pentru perioada ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a născut din momentul în care s-a pronunțat Curtea de Apel Iași în mod irevocabil, prin Decizia Curții de Apel Iași nr. 449, la data de 24.05.2006, astfel încât nu se poate reține că a intervenit termenul general de prescripție. Atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare încheiat în februarie 2000 era în vigoare pârâtele aveau calitate de proprietar și reclamanta nu putea să le solicite chirie, sau lipsa de folosință a spațiului, aceasta redobândind cu efect retroactiv ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de proprietar, în virtutea căreia solicită pretinsele drepturi. Prin urmare cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 02.2000- 08.2006, dreptul pretins s-a născut abia la data de 24.05.2006, dată în raport cu care cererea este formulată în termenul de prescripție de trei ani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele - SRL și - SRL și pârâtele CONSILIUL LOCAL I și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Recurenții CONSILIUL LOCAL I și PRIMARUL MUNICIPIULUI I prin recursul declarat critică sub aspectul nelegalității hotărârea pronunțată de prima instanță cât privește respingerea excepției inadmisibilității cererii principale și deopotrivă admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-februarie 2000.
În concret, în mod nelegal prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii principale deoarece reclamantele - SRL și - SRL au formulat cererea de chemare în judecată în temeiul HG nr. 389/1996 și HG nr. 505/1998, care au fost abrogate prin HG nr. 1341/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 550/2002.
Așadar, în opinia recurentelor nu pot fi admisibile în temeiul acestor acte normative nici capetele de cerere privind obligarea pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și nici capătul de cerere privind constatarea achitării prețului minim, întrucât acest preț a fost stabilit în temeiul unor acte normative abrogate.
Cât privește legea nr. 550/2002, invocată de asemenea de către reclamante în susținerea pretențiilor lor, recurentele arată că aceasta nu este aplicabilă în speță din mai multe rațiuni.
Art. 17 din Legea nr. 550/2002 impune obligativitatea celor ce dețin spațiul în temeiul unui contract de închiriere, locație de gestiune, concesiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a acesteia, de a depune cerere de cumpărare în termen de 30 de zile de la data intrării acestuia în vigoare.
Deoarece reclamantele nu au depus cerere în termenul prevăzut de art. 17 al Legii nr. 550/2002 acestea nu mai pot solicita nici organizarea unei licitații pentru vânzarea spațiilor întrucât nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 20-23 ale Legii nr. 550/2002.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-februarie 2000 recurentele susțin că hotărârea este nelegală deoarece instanța de fond nu a motivat admiterea acestei excepții fiind incidente prevederile art. 261 alin (1) pct 5 Cod procedură civilă așa încât hotărârea este nulă, neputând forma obiectul controlului judiciar.
La rândul lor, reclamantele - SRL și - SRL prin recursul declarat invocă prevederile art. 304 pct 9 Cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă sub aspectul greșitei interpretări și aplicării legii de către instanța de fond.
Se susține că în mod greșit instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească atacabilă cu recurs în soluționarea unei excepții dirimante de fond care putea fi soluționată printr-o încheiere interlocutorie atacabilă odată cu fondul potrivit art. 282 alin (2) Cod procedură civilă coroborat cu art. 269 Cod procedură civilă "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul".
Excepțiile de fond, cum ar fi și cea a prescripției dreptului la acțiune se soluționează în cadrul procesului prin încheieri interlocutorii care sunt atacabile odată cu fondul, nicidecum prin hotărâri supuse recursului.
Totodată, în mod greșit instanța a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente perioadei 1999-august 2006 astfel cum au fost formulate prin cererea reconvențională, făcând o greșită aplicare a regulilor în materia prescripției în raport de prevederile art. 1 și 3 ale Decretului nr. 167/1958.
În concluzie, în mod greșit instanța a recunoscut pârâților reclamanți dreptul de a pretinde lipsa de folosință pentru o perioadă de 6 ani anterior desființării contractelor de vânzare-cumpărare ca efect a nulității atâta vreme cât termenul de prescripție pentru aceste creanțe este de 3 ani și în condițiile în care pentru pârâți cursul prescripției nici nu s-a întrerupt nici nu a fost suspendat, ori în raport de anul 2006, moment la nașterii dreptului la acțiune intimata nu putea cere despăgubiri o perioadă mai mare de 3 ani, așadar cel mult pentru intervalul 2003-2006.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, având în vedere prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea cu opinie majoritară a apreciat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 905 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr- instanța a respins excepția inadmisibilității cererii principale pentru neefectuarea procedurii prealabile de către reclamantele pârâte, ca neîntemeiată, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților STATUL ROMÂN și PRIMARUL MUNICIPIULUI I în cererea principală, a respins cererea principală formulată de reclamantele pârâte - SRL și - SRL în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și PRIMARUL MUNICIPIULUI I, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-februarie 2000, respins excepțiile neefectuării concilierii și a prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale pentru drepturile bănești aferente perioadei februarie 2000-august 2006 formulate de către reclamantele pârâte ca neîntemeiate și în cele din urmă a disjuns cererea principală precum și cererea reconvențională, cu excepția capetelor de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor pârâte la plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-februarie 2000 de cererea principală formulată de reclamantele pârâte în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și de capetele de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor pârâte la plata drepturilor bănești aferente perioadei 1999-februarie 2000 dispunând formarea unui nou dosar.
Pornind de la maniera în care prima instanță a înțeles să soluționeze excepțiile cu care a fost investită pronunțând o sentință Curtea consideră necesar a se face următoarele observații:
Hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată cu privire la pretențiile pe care părțile le-au dedus judecății, fiind deci actul final al judecății.
În privința denumirii hotărârilor, art. 255 Cod procedură civilă prevede că hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc "sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii"; toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri".
Chiar dacă prima instanță pornind de la textul art. 255 Cod procedură civilă a dat ca și titulatură hotărârii pronunțate aceea de sentință, aceasta în fapt are caracterul unei încheieri deoarece prin aceasta nu s-a rezolvat fondul cauzei ci dimpotrivă instanța a dat o dezlegare asupra mai multor excepții cu care a fost investită.
Odată stabilită calificarea hotărârii pronunțate ca fiind aceea de încheiere instanța de recurs reține că la rândul său încheierile de ședință deoarece preced hotărârea se mai numesc și încheieri premergătoare.
La rândul său, încheierile premergătoare sunt de două feluri: preparatorii și interlocutorii.
Încheierea pronunțată de prima instanță are caracterul unei încheieri interlocutorii întrucât prin aceasta instanța de judecată rezolvând un aspect al procesului (soluționarea excepțiilor inadmisibilității, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune) lasă să se întrevadă care va fi soluția procesului.
Încheierea interlocutorie prezintă două caracteristici: prejudecarea fondului și faptul că leagă instanța, care nu va mai putea reveni asupra ei.
Cât privește măsura de disjungere dispusă de instanță în cadrul aceleiași hotărâri, și aceasta se realizează pe calea unei încheieri care însă are un caracter preparatoriu. Așadar, din orice perspectivă s-ar privi lucrurile hotărârea în ansamblul ei pe care a pronunțat-o prima instanță are caracterul unei încheieri premergătoare împotriva căreia poate fi exercitată o cale de atac însă numai odată cu fondul (art. 282 alin (3) Cod procedură civilă).
De la această regulă sunt exceptate încheierile prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecății, care pot fi atacate separat, precum și acele încheieri pentru care legea prevede în mod expres că nu pot fi atacate cu nici o cale de atac.
În concluzie, potrivit dispozițiilor art. 316 raportat la art. 282 Cod procedură civilă, încheierile premergătoare nu pot fi atacate separat de hotărârea pe care o preced, decât în situația în care prin acestea s-a întrerupt cursul judecății.
Pe de altă parte, potrivit art. 282 alin (3) Cod procedură civilă apelul declarat împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare, iar această dispozitie legală poate fi considerată aplicabilă și în faza recursului, în baza art. 316 Cod procedură civilă, având în vedere și faptul că nu este incompatibilă cu structura acestei căi de atac.
Pentru aceste considerente, opinia majoritară este în sensul că, hotărârea prin care prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor are caracterul unei încheieri premergătoare care nu poate fi supusă căii de atac a recursului decât numai odată cu fondul așa încât recursul declarat de reclamante și pârâți apare ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi:
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamantele - SRL și - SRL și pârâtele CONSILIUL LOCAL I și PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 905/14.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași pe care o menține în întregime.
Cu opinia separată în sensul admiterii recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2009.
JUDECĂTORI GREFIER
- - -
Red./
2 ex./25.06.2009
Motivarea opiniei separate:
Contrar opiniei majoritare, apreciez ca se impunea admiterea recursurilor, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul I, aceasta fiind singura modalitate in care erorile procedurale evidente si inadmisibile savarsite de catre judecatorul fondului pot fi cenzurate.
Astfel prin sentinta recurata, instanta de fond, dupa ce a dat cuvantul partilor pe exceptiile invocate, a ramas in pronuntare pe solutionarea exceptiilor, insa in loc sa solutioneze exceptiile printr-o incheiere interlocutorie, premergatoare solutionarii fondului, a disjuns exceptiile de cererea de chemare in judecata si de cererea reconventionala si s-a pronuntat asupra lor printr-o sentinta, ca macar aceasta disjungere sa fie pusa in discutia partilor (a se vedea in acest sens incheierea de sedinta din 1.11.2007).
Prin disjungerea exceptiilor de fondul cererii de chemare in judecata principale si de cererea reconventionala si prin pronuntarea sentintei recurate, judecatorul fondului a facut in cazul concret dedus judecatii dovada deplinei ignorante a normelor procedurale care guverneaza solutionarea unui proces in procedura civila, solutia pronuntata nu are nici o legatura cu vreo norma procedurala sau cu vreo opinie avansata in doctrina si practica judiciara.
vreo ezitare legata de constatarea acestei erori procedurale elementare, in completul de recurs a aparut o divergenta legata de modul in care aceasta eroare poate fi indreptata. Astfel, in opinia majoritara s-a retinut ca sentinta recurata are caracterul unei incheieri interlocutorii si in consecinta nu poate fi atacata decat odata cu fondul cauzei si in consecinta recursul declarat este inadmisibil.
In opinia minoritara, pozitia adoptata de majoritatea judecatorilor din complet nu poate fi acceptata, deoarece, chiar daca in locul sentintei recurate ar fi trebuit pronuntata o incheiere interlocutorie, nu poate fi ignorata realitatea: prima instanta s-a pronuntat cu privire la exceptiile enuntate printr-o sentinta data cu cale de atac separata, s-a dezinvestit cu privire la solutionarea exceptiilor, iar prin respingerea recursului, sentinta recurata si implicit maniera de solutionare a exceptiilor devine irevocabila, intra in puterea lucrului judecat si promovarea unei alte cai de atac impotriva acestei hotarari judecatoresti devine imposibila doarece s-ar incalca autoritatea de lucru judecat.
Eroarea esentiala savarsita de catre prima instanta a plecat de la maniera in care in lipsa unui fundament legal a procedat la disjungerea exceptiilor invocate (exceptia de inadmisibilitate pentru neefectuarea procedurii prealabile, lipsa calitatii procesuale pasive a Statului R si a Primarului Municipiului I, exceptia lipsei procedurii de conciliere si exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune, ultimele doua raportate la cererea reconventionala) de cererea de chemare in judecata principala si cererea reconventionala care au fost inregistrate sub un numar nou de dosar.
Aceasta este eroarea esentiala savarsita de catre judecatorul fondului, deoarece exceptiile trebuiau solutionate in cadrul aceluiasi dosar cu cererea de chemare in judecata si cererea reconventionala, avand in vedere mai ales faptul ca investirea instantei cu aceste doua cereri a prilejuit si a creat cadrul procesual de invocare a exceptiilor. C mult, se putea pune in discutie disjungerea cererii reconventionale de cererea principala, in ipoteza indeplinirii conditiilor reglementate de dispozitiile art. 120.
Este real faptul ca prin recursurile declarate nu a fost invocata nelegalitatea acestei disjungeri, insa in cauza devin incidente dispozitiile art. 306 alin. 2. confom carora,otivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, care insa este obligata sa le puna in dezbatere partilor, La termenul din data de 9.06.2009 instanta din oficiu a pus in discutie legalitatea solutiei de disjungere.
Nelegalitatea disjungerii este in opinia instantei un motiv de ordine publica, motivat de faptul ca aceasta institutie procedurala are o directa legatura cu modul de administrare a justitiei ca serviciu public, fiind instituita pentru eficientizarea si garantarea celeritatii modului de realizare a actului de justitie.
In consecinta, pentru toate aceste argumente, in baza art. 304 alin. 1 punctul 5. avand in vedere faptul ca prin masura neprocedurala a disjungerii s-au incalcat forme de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2. iar vatamarea produsa partilor consta in imposibilitatea de a ataca modul de solutionare al exceptiilor odata cu solutia care va fi pronuntata pe fondul cererii de chemare in judecata principala si al cererii reconventionale, se impune casarea in intregime a sentintei recurate, respingerea disjungerii exceptiilor de cererea principala si cererea reconventionala, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul I, cu dispozitie de a se pronunta asupra exceptiilor printr-o incheiere interlocutorie care sa poata fi atacata odata cu fondul, in masura in care nu se impune unirea exceptiilor cu fondul, conform art. 137 alin. 2.
Instanta apreciaza ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul I, deoarece stramutarea pronuntata de catre Inalta C de Casatie si Justitie a vizat doar solutionarea recursului, doarece acesta facea obiectul dosarului - al Curtii de Apel I, solutionare realizata de catre Curtea de Apel Cluj prin prezenta decizie, iar pe de alta parte, in conditiile in care se impunea respingerea disjungerii, cauza trebuia trimisa in vederea solutionarii la instanta care a ramas investita cu solutionarea cererii de chemare in judecata principala si a cererii reconventionale.
Presedinte
Red.
2 ex.15.07.2009.
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
