Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2043/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2043/2009

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.914 din 24.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimații - SRL și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 4 iunie 2009 intimata a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de instanță în traducere legalizată.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 pr.civ.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 914 din 24 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -. SRL împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și în consecință: a fost anulat actul administrativ fiscal nr. 2967/20 februarie 2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Biroul autorizări și supraveghetori fiscali și actului administrativ fiscal nr. 5790/28 martie 2008.

Pârâtele au fost obligate la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamantă în cuantum de 16.304,54 RON conform ordinului de plată nr. 119/20 aprilie 2007 prin BCR actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă a sumelor și obligă pârâtele la 4 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea formulată la DGFP BN sub nr. 2970 reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată de aceasta cu ocazia înmatriculării autoturismului scond-hand marca Volvo achiziționat în cursul anului 2007. Ca urmare a acestei solicitări DGFP BN i-a comunicat reclamantei că înmatricularea s-a făcut în baza legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

S-a constatat că taxa specială de primă înmatriculare auto a fost plătită în baza unui titlu nelegal, art. 214 alin.1 și 2 Cod fiscal, care încalcă prevederile comunitare din domeniu și este stabilită în mod discriminatoriu, conform cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare.

Art. 25 din Tratatul Comunității Europene interzice taxele vamale și import și export sau taxele cu efecte echivalent taxelor vamale între statele membre, iar art. 90 vine în completare, stabilind că nici un stat membru nu supune direct sau indirect produsele celorlalte state membre unor impozite interne de orice natură.

S-a apreciat că taxa specială de primă înmatriculare este o taxă cu echivalent taxelor vamale, fiind o taxă pecuniară impusă în mod unilateral de către o autoritate publică și prevăzute ca și condiție pentru înmatricularea autoturismelor.

Esențialul rămâne ca taxă specială, care nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate sau modificarea acesteia în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă pentru lipsa calității procesuale pasive a instituției, ca inadmisibilă și lipsită de obiect, invocând în drept dispozițiile art. 3041și 304 pct. 8 și 9.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele au arătat că instanța de fond în soluționarea speței ce a făcut obiectul dosarului este greșită întrucât dispozițiile art.214 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene care prevede că "nici un stat membru nu poate impune direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".

De asemenea, pârâtele au considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către C, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.

Pe fond, pârâtele au mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.

De asemenea, recurentele au invocat și disp. art.14 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.

Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:

Conform chitanței eliberată de Trezoreria Municipiului C-N, reclamanta a plătit suma de 16.304,54 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.

Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.

Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.

Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."

În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.

Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.

Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.

Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.

Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.

Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr.914 din 24 oct. 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./22.06.2009

Jud.fond.-

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2043/2009. Curtea de Apel Cluj