Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2245/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2245/2009
Ședința publică de la 29 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M, împotriva sentinței civile nr. 1211 din 04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1211 din 04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință:
S-a anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
S- constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 9734 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. -/19.09.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 9734 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamantul reprezentat de AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN, FILIALA - AGENȚIA B M, prin acțiunea înregistrată la această instanță în data de 22.08.2008 a chemat în judecată pârâtele DIRECȚIA GENERLĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMp entru ca prin hotărâre ce se va pronunța să se constate nulitatea refuzului de-a soluționa favorabil cererea reclamantului având ca obiect restituirea sumei de 9734 lei, achitată la bugetul de stat în temeiul art. 214/1-214/2 din Codul Fiscal, exprimat de Administrația Finanțelor Publice B M, obligarea acestei autorități să restituie reclamantului suma achitată cu dobânzi de 0,1% pe zi de întârziere, calculată din 14.07.2008 și pâră la achitarea sumei pretinse.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Reclamantul a arătat că refuzul practicat de Administrația Finanțelor Publice B M de a i se restitui taxa de prima înmatriculare este un act administrativ fiscal care poate fi cenzurat potrivit legii contenciosului administrativ.
Împotriva refuzului de mai sus reclamantul a formulat contestație întemeiat pe dispozițiile art. 209 al. 1 lit. "a" din Codul d e Procedură fiscală care, în opinia reclamantului fost soluționată greșit de către Administrația Finanțelor publice B M în loc să fie soluționată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cu ocazia soluționării contestației autoritatea fiscală și-a reiterat punctul de vedere exprimat inițial.
Încasarea taxei de primă înmatriculare încalcă reglementările comunitare cuprinse în art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și ca atare, nu este datorată cu aplicarea dobânzilor prevăzute de art. 124 al 2 Cod de procedură fiscală calculată de la data răspunsului dat contestației formulate de reclamant împotriva refuzului de restituire.
Reclamantul a apreciat că nu este util să analizeze consecințele ce derivă din adoptarea OUG. 50/2008 deoarece implementarea acestei ordonanțe se face cu încălcarea flagrantă a legii. Au fost enumerate 4 considerente în sprijinul acestei susțineri, rezumatul acestora fiind următorul:
- Ordonanța modifică Codul fiscal deși acest lucru nu se poate face decât prin lege, în consecință prevederile art. 214/1 și următoarele din Codul fiscal nu pot fi considerate ca fiind abrogate;
- Ordonanța ar trebui să intre în vigoare abia la 01.01.2009 cu condiția să fie aprobată prin lege;
- Dacă Ordonanța nu intră în vigoare decât la 01.01.2009 nici dispozițiile cuprinse în art. 14 privind restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare, nu intră în vigoare decât la 01.09.2009;
- Ordonanța este discriminatorie deoarece nu prevede încasarea taxei de poluare de la toți cei care poluează.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii acțiunii invocând mai multe excepții, astfel:
- excepția prescripției acțiunii în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ. Pârâta a considerat că termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ trebuie calculate în raport cu data plății sumei a cărei restituire se cere. La fel și contestația la comunicarea refuzului de restituire a fost formulat tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 205 Cod de procedură fiscală.
- excepția de prematuritate în raport cu împrejurarea că, Curtea Europeană de Justiție nu a pronunțat până în prezent o hotărâre preliminară în conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de constituire a Uniunii Europene;
- excepția recursului prealabil prin care pârâta a înțeles să ceară instanței să sesizeze Curtea Europeană de Justiție pentru ca aceasta să se pronunțe dacă legislația națională este conformă cu dreptul comunitar sau nu.
Despre redefinirea taxei de primă înmatriculară ca și taxă de poluare, pârâta a arătat că s-a obținut acordul Comisiei Europene pentru această măsură și că OUG nr. 50/2008 nu este retroactivă deoarece suprimă doar producerea în viitor a efectelor unor situații juridice constituite sub imperiul vechii legi.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice B M cu o prima cerere de restituire a taxei de prima înmatriculare în data de 16.06.2008. Răspunsul primit a fost negativ. Împotriva răspunsului negativ, reclamantul a formulat "contestație", ceea ce nu ar fi fost cazul deoarece împotriva unui refuz, în accepțiunea legii contenciosului administrativ nu se mai formulează plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din această lege fiind deja deschis accesul în instanță. Aceeași instituție i-a mai comunicat odată reclamantului răspunsul său negativ și la 14.07.2008.
De la prima comunicare a refuzului de restituire a taxei de primă înmatriculare, nu au trecut mai mult de 6 luni așa cum cere art. 11 al. 1 lit. "b" din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, până la introducerea acțiunii, pentru ca acțiunea să poată fi considerată ca prescrisă. Plata efectivă a sumei nu face să curgă termenele de prescripție prevăzute de Legea nr. 554/2004. Restituirea poate fi cerută oricând în termenul general de prescripție, care în materie fiscală este de 5 ani. Din momentul refuzului se naște pentru contribuabil dreptul la acțiune în contenciosul administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile comunității.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
Rezultă din textul de mai că pentru instanța fondului sesizarea Curții de Justiție nu este obligatorie.
În altă ordine de idei se cuvine de arătat că această discuție ar fi fost de actualitate numai dacă instanța ar fi găsit argumente valide în a considera că taxa de poluare se asimilează cu taxa de primă înmatriculare. Întrucât astfel de argumente nu au fost aduse, tribunalul nu va considera acțiunea reclamantului ca fiind prematură, implicit nici întemeiată cererea de sesizare a Curții de Justiție.
Cauza se află în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr.423/2009 pronunțată în dosarul cu nr-.
Cauza a fost reînregistrată sub dosarul nr- pe rolul Tribunalului Maramureș.
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de APEL CLUJ Secția Comercială, de Contencios Administrativ și fiscal instanța de fond a verificat dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța a solicitat reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantului și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate autoturismul reclamantului marca Mercedez a fost înmatriculat prima dată la data de 01.06.2002, țara de origine fiind Germania.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantului.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial determină instanța să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind fără obiect la acest moment, apreciind că nu se mai impune analizarea acesteia.
Asupra cauzei de față tribunalul a constaat că aceasta este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 9734 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/19.09.2007, pentru autoturismul marca Mercedez înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 01.06.2002.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 23600/10.07.2008 prin care a precizat în plus că între timp a fost adoptată și OUG 50/2008 pentru înlocuirea taxei de înmatriculare.
Soluționarea în această manieră a contestației formulate de către reclamantă este netemeinică și nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de legea contenciosului administrativ, pârâta BMd epășindu-și atribuțiile.
În acest context actul administrativ emis de pârâtă sub adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și va fi anulat, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte s- constatat că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea a fost admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG 50/2008.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta a fost justificată în baza art.3 din OG 9/2000 și a fost calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul.
În motivarea recursului recurenta arată că răspunsul comunicat intimatului sub nr. 17504/17.06.2008 nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală, motiv pentru care nu a fost soluționată contestația formulată de intimat, înregistrată la organul fiscal emitent al răspunsului. Potrivit art. 205 alin. (2) din nr.OG 92/2003 privind Codul Procedură Fiscală "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."Ori dreptul la restituirea taxei de înmatriculare nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, răspunsul neîndeplinind condițiile unui act administrativ fiscal, pe de o parte, iar pe de altă parte organul fiscal nu poate aplica decât legislația fiscală internă, dreptul de a aplica direct norme de drept comunitar revenind instanței de judecată. In concluzie instanța de fond a reținut în mod greșit că organul fiscal - Administrația Finanțelor Publice B M si-a depășit atribuțiile prin nesoluționarea contestației reclamantului și că răspunsul împotriva căruia reclamantul a formulat contestație reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală susceptibil de a fi contestat conform art. 205 și următoarele din Codul d e Procedură Fiscală.
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, această normă de procedură dând posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai M în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă. Iar reclamanta și-a exercitat acest drept prin cererea de restituire soluționată favorabil prin restituirea sumei de 3736 lei conform situației anexate.
Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.
Cu privire la dobânda legală, instanța de fond acordă dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9I2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e Procedură Fiscală având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecații, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de altă parte, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, deși petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legală era de 0.1 % de la data de 14.07.2008.
În mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă și să facă aplicarea directa a dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a acordat reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.004,3 lei, deși din dovezile depuse în justificarea acestora rezultă doar cheltuieli privind onorariu avocațial de 700 lei, iar în contractul de asistență juridică nr. 269/26.02.2009 nu este menționat vreun cuantum al onorariului. Diferența de 304.3 lei - cu excepția taxei judiciare de timbru și timbru judiciar nu este justificată, acordarea altor cheltuieli nu este temeinică, întrucât la data primei soluționări a cauzei aceste cheltuieli nu erau făcute de către reclamant.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
În raport de aceste noi înscrisuri depuse în instanța de recurs, urmare a unor solicitări similare ale instanței efectuate în exercitarea prerogativelor instituite prin art.129 alin.5 pr.civ. în numeroasele dosare aflate pe rolul instanței și în care s-a prezentat mandatarul reclamantului (având același obiect și parțial aceleași părți), Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind întemeiat. Astfel, în baza art.312 alin.5 pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat, va casa hotărârea instanței de fond și va proceda la rejudecarea litigiului.
În rejudecarea cauzei, instanța reține că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior soluționării cauzei în primă instanță, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M astfel că excepția lipsei capacității procesuale a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut este nefondată.
Nefondată este și susținerea pârâtei potrivit căreia soluționarea prezentului litigiu nu este de competența instanțelor judecătorești întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a unei taxe achitate de către contribuabili, taxă apreciată ca fiind nelegală.
Cât privește fondul litigiului dintre părți, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B- suma totală de 9734 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/19.09.2007.
Prin cererea înregistrată ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresa emisă de pârâtă, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră. Soluționarea contestației formulate de către reclamant este nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de Legea contenciosului administrativ, pârâta depășindu-și competența, situație în care actul administrativ emis de pârâtă prin adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și urmează a fi anulat.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Din actele de la dosar rezultă însă că din suma de 9734 lei achitată de reclamant, intimata i- restituit suma de 3736 lei urmând ca să fie obligată prin prezenta decizie doar la restituirea diferenței de 5998 lei.
Întrucât recurenta a fost obligată pe cale judecătorească doar la restituirea unei părți din suma achitată, se va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond la suma de 650 RON.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale calculată asupra sumei potrivit OG nr.9/2000, începând cu data plății și până la restituirea integrală a sumei achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M împotriva sentinței civile nr. 1211 din 4.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5998 RON taxă de primă înmatriculare.
Reduce cheltuielile de judecată la suma de 650 RON.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/ 26.10.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
