Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2248/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2248/2009
Ședința publică de la 29 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 444/ 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 444/ 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, având ca obiect contencios administrativ fiscal.
În motivare se arată că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea Deciziei nr.54/2008 emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii, arată că prin decizia atacată i s-a comunicat că figurează în evidență fiscală cu suma de 15684 lei aferente actului constatator nr.87/01.10.2001, care i-a fost comunicat în urma sentinței civile nr.393/2004, pronunțată de Judecătoria Salonta in dosar nr.54/2004.
Reclamantul susține că atât în decizia nr.44/SR/24.01.2008 cât și în somația emisă de S au fost calculate penalități de întârziere, majorări și penalități de întârziere de la data de 22.05.1997, sau TVA de la data de 29.07.2002, în condițiile în care actul constatator mai sus arătat i-a fost comunicat în baza sentinței nr.393/22.06.2004, astfel că doar de la această dată ar putea exista o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Ulterior, reclamantul și-a extins acțiunea și față de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Prin decizia 54./03.04.2008, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de pentru suma de 15684 lei, reprezentând: 8725 lei majorări de întârziere aferente taxelor vamale, 6807 lei majorări de întârziere aferente TVA, 86 lei penalități de întârziere aferente taxelor vamale și 66 lei penalități de întârziere aferente TVA.
Concomitent s-a transmis dosarul cauzei Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C pentru capătul de cerere privind contestarea de către petent a somației nr.17057/21.10.2002, emisă de Direcția Regională Vamală Interjudețeană C, urmând ca pentru acest petit organele vamale să transmită dosarul spre competentă soluționare la instanța judecătorească in a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contestatorul.
menționate mai sus au fost calculate pentru debitul în sumă de 2770 lei, stabilit prin actul constatator nr.87/01.10.2001 de Biroul Vamal S ca urmare a neîncheierii de către reclamant în termen legal în calitate de titular de tranzit a unei operațiuni vamale de tranzit consemnată în declarația vamală nr.173/22.04.1997, act care a fost emis acestuia în urma sentinței civile nr.393/22.06.2004 pronunțată in dosar 54/2004 a Judecătoriei Salonta.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat, majorările și penalitățile de întârziere au fost stabilite prin decizia nr.44/24.01.2008 fiind calculate de la data de 22.05.1997 data la care s-a născut datoria vamală în sumă de 2770 lei, prin expirarea termenului de 30 zile acordate acestuia, în conformitate cu art.144 al.1 lit.b din Legea nr. 141/1997.
Împrejurarea că drepturile vamale în sumă de 2770 lei stabilite prin actul constatator menționat au fost comunicate reclamantului la data de 09.08.2004 nu-i dă dreptul acestuia ca accesoriile aferente să fie calculate ulterior comunicării debitului, deoarece nu a încheiat operațiunea de tranzit in termenul de 30 zile acordat de Biroul Vamal S Rutier, iar debitul a fost stabilit definitiv și irevocabil prin decizia nr.9618/14.09.2005 a Curții de APEL CLUJ.
Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că accesoriile aferente acestui debit în sumă de 15684 lei, au fost calculate în mod corect și legal de la data nașterii datoriei vamale 22.05.1997, motiv pentru care s-a dispus respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală.
Împotriva sentinței a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul arată că prin hotărârea atacată, tribunalul i-a respins acțiunea în contencios fiscal pentru suma de 18.445 lei, sumă ce reprezintă taxe vamale și TVA datorate în baza actului constatator nr. 87/01.10.2001, precum și majorări și penalități de întârziere datorate pe perioada 22.05.1997 - 24.01.2008, în baza Deciziei nr. 44/S/R/24.01.2008.
Prin actul constatator nr. 87/01.10.2001, emis de Dircția Generală Vămilor, s-a stabilit că datorează suma de 27.704.849 ROL cu titlu de taxe vamale, act ce i-a fost comunicat ca urmare sentința civilă nr. 393/2004 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 54/2004.
Acest debit principal a fost stins prin achitare, iar sumele datorate cu titlu de majorări și penalități de întârziere au fost stabilite prin actul fiscal atacat și menținute prin Decizia nr. 44/S R/2008.
Potrivit art. 205 alin. 1 din OG 92/2003, împotriva titlului de creanță fiscală se poate formula contestație administrativă, iar ulterior acțiune în contencios administrativ-fiscal.
Prima instanță pronunțat o soluție care este nelegală sub următoarele aspecte:
În primul rând sentința atacată este nemotivată, ceea ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, neexistând nici o urmă de cercetare fondului cauzei.
Instanța de fond nu i-a răspuns nici unui argument pe care recurentul l-a prezentat și nici nu indicat vreun text de lege pe baza căruia să fi respins acțiunea, astfel că la acest moment este în imposibilitate să cunoască cu ce anume a greșit în acțiunea formulată și care este motivul respingerii acesteia.
În cauză intervenit prescripția stabilirii obligațiilor fiscale.
Potrivit art. 91 alin. 1 Cod proc.fisc. dreptul organului fiscal de stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Recurentul nu datorează penalități de întârziere decât de la data când i s- comunicat actul constatator nr. 87/01.10.2001, care intervenit la 09.08.2004.
În sprijinul susținerilor sale este art. 111 alin. 2 Cod proc.fisc. care prevede că, pentru orice diferențe de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora.
Potrivit regulilor generale, plata poate fi pretinsă numai când obligația stabilită este exigibilă, deci atunci când ea a ajuns la scadență, astfel că din momentul în care se face comunicarea, plata obligației stabilită prin titlul comunicat poate fi pretinsă, numai atunci când este exigibilă, numai din acest moment neplata la termen este sancționată prin penalități de întârziere (obligații fiscale accesorii).
Prin urmare, penalitățile stabilite anterior momentului comunicării actului constatator al obligației principale sunt nelegale.
Creanța fiscală fost greșit stabilită. Este adevărat că autoturismul adus de recurent pentru o persoană juridică de drept privat, cu scop nelucrativ, fost plasat sub regim vamal suspensiv și că la încheierea perioadei regimului suspensiv persoana pentru care adus autoturismul nu s- prezentat pentru transformarea regimului într-unul definitiv. Ca atare, regimul a fost încheiat de vamă din oficiu, însă în mod greșit. Regimul suspensiv trebuia transformat în regimul vamal definitiv tipic pentru bunul importat, respectiv regimul vamal cu taxă vamală zero, pentru că la acel moment asociațiile și fundațiile erau scutite de plata taxelor vamale.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Examinând recursul, instanța constată următoarele:
Problema ridicată în speță este aceea de a determina momentul de la care începe să curgă accesoriile bugetare aferente debitului de 2770 lei, respectiv acest moment este doar de la data comunicării actului constatator, ori acestea curg de la data nașterii debitului, după expirarea celor 30 de zile pe care reclamantul putea să încheie operațiunea de tranzit vamal prevăzută de lege.
Recurentul consideră că accesoriile în sumă de 15.684 lei aferentă debitului în sumă de 2770 lei trebuie calculate începând cu data comunicării actului constatator nr. 87/1.10.2001, considerând că până la data menționată nu are nici o obligație de plată.
Potrivit art. 144 alin. 1 lit. din Legea nr. 141/1997," datoria vamală ia naștere și în cazul neîndeplinirii uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate".
Raportat la articolul sus arătat, datoria vamală s- născut la data de 22.05.1997, dată la care contestatorul în calitate de titular al operațiunii vamale de tranzit încălcat una din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care fost plasat bunul, în speță, condiția referitoare la încheierea operațiunii de tranzit în termen de 30 de zile aprobat de Biroul Vamal
Art. 9 (1) din OG nr. 11/1996 privind colectarea creanțelor bugetare, prevede că "obligațiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale", iar disp. art. 13(1) din același act normativ arată că "orice obligație bugetară neachitată la scadență creează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării sumei datorate, inclusiv ".
Deci calculul majorărilor de întârziere începe cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare, astfel că este nefondată susținerea recurentului că accesoriile aferente debitului principal trebuiau calculate ulterior comunicării debitului.
Având în vedere faptul că debitul principal fost stabilit în interiorul termenului de 5 ani prev. de art. 61(1) și 87(1) din Legea nr. 141/1997, accesoriile aferente debitului curg de drept și întrucât acestea au fost calculate și comunicate recurentului și anterior emiterii deciziei nr. 44, nu se poate reține că dreptul organului fiscal de a calcula și de a solicita accesoriile bugetare, s-a prescris pentru perioada anterioară datei de 01.01.2003.
Mai mult, prin Decizia nr. 9615/2005 Curții de Apel s-a statuat irevocabil că suma de 2770 lei se datorează.
Calcularea accesoriilor bugetare se face potrivit actelor normative în domeniul fiscal care reprezintă legislația specială derogatorie de la dreptul comun și care nu interzice depășirea cuantumului debitului principal de către accesoriile bugetare.
Prin modul de redactare al hotărârii rezultă că soluția instanței este motivată fiind precizate considerentele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul, nici unul din motivele de recurs nefiind circumscrise prevederilor art. 304 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 444/20.02.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în sedința publică din 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
7 ex/23.10.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
