Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2305/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2305/2008
Ședința publică din data de 22 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare - ÎN VEDEREA - recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1372/20.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1372/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis cererea reclamantului împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice S și, în consecință, s-a dispus anularea Deciziei nr. 44/21.05.2008 a pârâtei, care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 3837 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, achitată prin chitanța - nr. -/28.01.2008, împreună cu dobânda legală aferentă, începând cu data de 30.05.2008 și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 639 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 44/21 mai 2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice Sar espins contestația formulată de către reclamant pentru suma de 3837 lei, reprezentând taxă specială.
Pentru aceasta, organul fiscal arată că reclamantul a achitat în data de 28.01.2008 cu chitanța seria - nr. - suma de 3837,72 lei reprezentând taxa specială pentru un autoturism marca Renault Laguna, cu greutatea maxim autorizată de 2030 kg, conform cărții de identitate a vehiculului existentă în copie la dosarul cauzei.
La data de 12.02.2008 cu cererea înregistrată la. Șimleu S sub nr. 2577 solicită restituirea sumei de 3837 lei reprezentând taxa specială plătită în vederea înmatriculării autoturismului achiziționat. Urmare acestei cereri Șimleu emite Decizia de restituire a sumelor de la bugetul de stat nr. 3932/28.02.2008 prin care se refuză restituirea sumei solicitate.
În continuare sunt prezentate textele legale în baza cărora taxa contestată a fost percepută, respectiv prevederile art. 2141,2142din Codul Fiscal și art. 117 din Codul d e Procedură Fiscală.
La data de 28.01.2008 reclamantul a achitat pârâtei suma de 3837,00 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se află așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cum, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamant cu menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 44/2008.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și că au fost încălcate formele de procedură, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea acestor două state la Uniunea Europeană, prevede că legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competențe în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
Față de aceste prevederi, apreciază că nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Momentul la care reclamantul a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ari nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Suma achitată de reclamant are caracter de taxă, aceasta fiind încasată la solicitarea reclamantului și nu a fost impusă de organul fiscal.
Se mai subliniază și faptul că la momentul la care reclamantul a achitat taxa nu a solicitat încasarea într-un alt mod, nu a învederat la acel moment prevederile Tratatului de care se prevalează doar prin promovarea acțiunii astfel că solicitarea acordării de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plății reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare. Faptul că pârâta este obligată la cheltuieli de judecată fără a fi în culpă și nefiind întrunite nici condițiile răspunderii obiectiv, reprezintă o soluție nelegală.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativtaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă.
Dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Din această ultimă perspectivă, prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, reținând că pârâtele nu se află în culpă procesuală.
Culpa procesuală a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice fiind dovedită, aceasta va fi obligată, în temeiul art. 274.pr.civ. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1372 din 20.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să achite intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 600 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./07.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
