Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2394/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.2394
Ședința publică din data de 07 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER:- -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 469 pronunțată în data de 27 februarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimata SC AUTO SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La data de 06.10.2009 se înregistrează la dosarul cauzei din partea intimatei, concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.469 pronunțată la data de 27.02.2009 în dosar nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins excepțiile invocate de pârâtele DGFP M prin B M; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Auto SRL în contradictoriu cu pârâtele arătate și obligate acestea să restituie reclamantei suma de 17.082,98 lei achitată cu ordinele de plată nr.32/15.04.2008 și nr.104/18.06.2008 reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Pentru a dispune astfel instanța reținut că reclamanta a achitat in contul Trezoreriei municipului BMs uma de 17.082,983 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aspect dovedit cu ordinele de plată nr. 32 din 15.04.2008 și 104 din 18.06.2008.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
La 29.12.2008 reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice B M pentru restituirea taxei de primă înmatriculare iar aceasta i-a comunicat la 8.01.2009 prin adresa nr. 50380, că restituirea acestei taxe se efectuează în conformitate cu OG 50/2008, art. 11 iar documentația care trebuie depusă pentru restituire este prevăzută de art. 6 din HG686/2008 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a OG50/2008.
Conform art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit art.148 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4), ca atare nu poate fi primită excepția prematurității acțiunii.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă specială pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța consideră că există diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE care se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Prevederile OUG nr.50/2008 invocate de pârâtă, au abrogat art.21411 - 21413 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal fără să facă referire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare, având ca obiect restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, tribunalul consideră că taxa de poluare reglementată prin această ordonanță se percepe doar începând cu 01.07.2008, legea neretroactivând și că aceasta nu substituie taxa de primă înmatriculare, neexistând norme exprese în acest sens, iar împrejurarea că pârâta este de acord cu restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare este lipsită de relevanță ținând cont de normele imperative menționate anterior.
Față de cele arătate instanța apreciază că suma achitată de reclamantă nu este datorată potrivit normelor legislației comunitare, ca atare taxa trebuie restituită în întregime, sens în care va admite acțiunea, în temeiul art. 18 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Cât privește dobânda legală, aceasta este justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și urmează a fi calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice BMs olicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel în dezvoltare se arată că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor legii contenciosului dacă există un act administrativ acela era ordinul nr.148/2007 iar raportat la răspuns în considerarea obiectului demersului refuz nejustificat termenul instituit de art.11 alin.1 lit.a și b era depășit.
Mai arată recurenta că prin instituirea taxei de poluare chiar dacă este clară competența de mediu trebuiau avute în vedere dispozițiile OG nr.50/2008 cele statuate prin decizii constituționale referitor regimul juridic al dreptului anterior cât și rezoluția adoptată și recunoașterea derogărilor de la principii.
Totodată arată recurenta că instanța nu a avut în vedere solicitarea referitor la dobânda și dispozițiile aplicabile în privința acesteia cât și nejustificarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.
Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse în acea fază de recurentă se vădesc a fi legale.
Nici susținerile referitoare la introducerea acțiunii nu pot fi reținute întrucât sunt infirmate de cele rezultate din acte respectiv din acestea rezultă că răspunsul a fost comunicat abia în ianuarie 2009 (11 dosar fond) în raport de care nu se poate reține depășirea termenului de șase lună instituit de norma invocată în argumentare de recurentă.
Pe fond Curtea reține de asemenea că sentința tribunalului este temeinică și legală în raport de reținerile cu privire la starea de fapt și aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție. În plus,Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani nu se poate realiza decât prin acordare dobânzii de la data achitării taxei de primă înmatriculare, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul nelegal al încasării taxei există de la momentul plății acestei taxei.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.
Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată de către intimată, Curtea reține că nu este întemeiată. În acest sens se reține că principiul instituit de art.274 pr.civilă este acela al culpei și al dovedirii cu acte justificative al cheltuielilor. Ori în cauză nu au fost depuse acte justificative context în care cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bîmpotriva Sentinței civile nr. 469 din 27.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimateiAUTOprivind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
4 ex./23.10.2009
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Eleonora Gheța
