Obligația de a face. Decizia 2396/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.2396
Ședința publică din data de 07 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER:- -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNî mpotriva sentinței civile nr.1330 pronunțată în data de 15.05.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimata - C SRL având ca obiect obligația de a face-taxă de primă înmatriculare.
La data de 05.10.2009 se înregistrează concluzii scrise din partea intimatei iar la data de 06.10.2009 se înregistrează concluzii scrise și din partea recurentei.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1330 din 15 mai 2005 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta - Tiv C SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, și în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 15.508 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda prevăzută de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Iveco, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 15.508 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 3895/09.02.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Finanțelor C-N, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apărare, a arătat că, din suma de 15.508 lei achitată cu chitanța nr.-/22.08.2007 reclamantei i-a fost restituită suma de 1.410 lei rămânând nerestituită suma de 14.098 lei.
Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a obligat-o pe pârâta C-N să-i restituie reclamantei suma de 15.508 lei, deoarece suma rămasă nerestituită era de doar 14.098 lei.
În al doilea rând, acțiunea reclamantei ar fi trebuit respinsă ca tardivă, deoarece a fost depusă la Tribunalul Cluj, cu depășirea termenului de 1 an, prevăzut de art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, termen care a început să curgă de la data la care a fost efectuată plata taxei speciale de primă înmatriculare (chitanța nr.-/22.08.2007).
Raportat la data efectuării plății, termenul de 1 an, prevăzut de art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, a fost depășit de către reclamantă cu 18 zile, acțiunea fiind înregistrată la Tribunalul Cluj la 19.02.2009.
În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că termenul de 1 an a început să curgă la data de 1.07.2008, data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
În al treilea rând, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art.11 din OUG nr.50/2008 și a prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004.
Actul prin care s-a stabilit că taxa în sumă de 14.098 lei este datorată, este decizia de restituire nr.27833/11.09.2008 emisă conform art.11 din OUG nr.50/2008.
Împotriva acestei decizii de restituire a nu a exercitat calea administrativă de atac prevăzută de art.205 și urm. din OG nr.92/2009.
Atâta timp cât decizia de restituire nu a fost desființată, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat din partea Administrației Finanțelor Publice.
La soluționarea recursului trebuie avută în vedere și decizia Curții Constituționale nr.499/2009, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art.11 din OUG nr.50/2000.
Reclamanta nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte că autovehiculul pentru care a achitat taxa specială, ar fi fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, astfel încât art.90 din Tratatul CE nu este aplicabil în speță.
Pe de altă parte, prin obligarea la plata dobânzii prevăzute de art.124 din OUG nr.92/2003, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce reclamanta nu a cerut.
Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a cerut obligarea la plata dobânzii legale prevăzută de OG nr.9/2000 care este mult mai mică decât dobânda prevăzută de art.124 din OG nr.92/2003.
Reclamanta nu a solicitat restituirea sumei ce face obiectul cauzei în temeiul prevederilor art.117 alin.1 din OG nr.92/2003, situație în care s-ar fi aplicat prevederile art.124 din același act normativ.
Nu în ultimul rând, recurenta a subliniat faptul că nu se precizează în dispozitivul hotărârii atacate data de la care se calculează dobânda.
Caî nvederat faptul că dobânda nu poate fi datorată decât începând cu 15.03.2009, când a expirat termenul de 45 zile prevăzut de art.70 din OG nr.92/2003.
În drept, au fost invocate disp.art.304 pct.1, 6, 8 și 9.pr.civ. 242.pr.civ. art.17 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OUG nr.32/2005.
Intimata legal citată a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de C-N, menținerea în întregime a sentinței civile nr.1330/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, a arătat în esență că în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de către recurentă, deoarece s-a reținut că obiectul acțiunii este restituirea unei sume apreciată a fi nedatorată și nu anularea unui act administrativ individual.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată, corect instanța fondului a respins această excepție, -" C"SRL neexercitând calea de atac a contestației prevăzută de art.205 și urm. din OG nr.92/2003, împotriva deciziei de restituire nr.27833/11.09.2000 deoarece nu avea interesul exercitării căii administrative de atac.
Prin cererea formulată de către societate s-a solicitat restituirea diferenței între suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.
OG nr.50/2008 nu poate fi aplicată decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii, astfel încât și sub acest aspect criticile recurentei sunt neîntemeiate.
Suma ce se solicită a fi restituită a fost achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, întreaga sumă fiind achitată în mod nelegal, astfel încât se impune a fi restituită în întregime.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii prevăzute de art.124 pr.fiscală, în mod corect instanța de fond a procedat în acest fel, deoarece în materie fiscală sunt incidente prevederile acestui text de lege.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp.art.148 alin.2 din Constituția României, respectiv art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
In consecință, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele iar ulterior după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la anumite categorii de persoane potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art.2141fiscal.
Taxa specială de înmatriculare nu este însă percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepute numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului societății reclamante, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era deja înmatriculat într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie fiind interzisă potrivit art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat Curții să respingă ca nefondat recursul declarat în cază și să mențină ca temeinică și legală sentința atacată.
La data de 05.10.2009, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise din partea -" C"SRL iar la 06.10.2009 concluzii scrise din partea recurentei C, prin care se reiau apărările formulate de părți prin recurs respectiv întâmpinări la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma disp.art.304 și urm. pr.civ. Curtea reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea introductivă de instanță, intimata - C SRL, în contradictoriu cu Cas olicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15.508 lei plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă actualizată cu dobânda legală până la data restituirii efective.
În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligata să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale Uniunii și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Plecând de la cele invocate, în raport de actele depuse tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Protocol.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Cas usținut însă că acțiunea este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimata are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantei dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142.pr.civ. este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate.
Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor Tratatului Comunităților Europene nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură.
Cu toate acestea greșite sunt însă reținerile instanței referitoare la cuantumul sumei de restituit si la dobândă.
Astfel, așa cum în mod corect a învederat recurenta, o parte din suma achitată de către intimată i-a fost restituită acesteia, rămânând un rest de 14.098 lei.
Doar această sumă se impune a fi plătită intimatei deoarece numai în această măsură patrimoniul său a fost diminuat prin achitarea taxei ilegal stabilite, în caz contrat ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a - C SRL.
Pe de altă parte, acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Așa cum s- arătat mai sus obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ei și executivului, organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale.
În acest context al reparării se impune și obligarea la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 3 alin 3 din OG nr.9/2000 calculate asupra sumei de restituit începând cu data de 22.08.2007 până la plata efectivă a sumei reținute cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Evident se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda s-a raportat la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art.112, art.124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și prin acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv OG nr.9/2000.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C împotriva hotărârii 1330/2009 a Tribunalului Cluj, va modifica în parte sentința civilă nr. în sensul că va obliga pârâta C să restituie reclamantei suma de 14.098 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală, prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, începând din 22.08.2007 și până la restituirea integrală.
Se vor menține dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Deși intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nu a depus la dosar nici un înscris doveditor al unor sume avansate cu acest titlu astfel încât nu poate fi făcută aplicarea art. 274.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C împotriva sentinței civile nr.1330 din 15.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta C să restituie reclamantei suma de 14098 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală, prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, începând din 22.08.2007 și până la restituirea integrală.
Menține dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red/MH
Dact/MB/22.10.2009/4 EX.
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Eleonora Gheța
