Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2739/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2739
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 1394/CA pronunțată în data de 29 august 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - având ca obiect anulare act de control taxe și impozite -taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 10.11.2008 se înregistrează din partea DGFP C delegația Administrației municipiului T în baza căreia a fost formulat recursul.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1394 din 29 august 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C,admisă excepția invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu această pârâtă pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun.T și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3.187 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală până la data plății începând cu data de 12.03.2008.
A fost respins petitul având ca obiect anularea actului administrativ fiscal nr.5629/13.02.2008.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că obiectul juridic dedus judecății îl constituie anularea adresei nr. 5629/13.02.2008 prin care pârâta răspunde contestatiei reclamantului si restituirea sumei de 3187 lei cu dobânda legală la momentul plății.
Potrivit prevederilor art.l alin.l coroborat cu art.8 alin.l din Legea 554/2004, raportul juridic este născut între persoana vătămată, în speță reclamantul si autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv pârâta Administratia Finantelor Publice C-N.
Din înscrisul de la fila 13 dosar fond a rezultat că acest act nu a fost emis de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și suma nu a fost achitată în contul acesteia,motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este fondată, urmând a dispune admiterea acesteia și a respinge acțiunea reclamantului față de această pârâtă.
De asemenea in acest sens au fost retinute si dispozitiile cuprinse in art. 7 pct.6, art. 2141-3Cod Fiscal, coroborate cu prevederilor HG 495/2007 potrivit cărora pârâta Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului C nu este titulara dreptului de incasare a taxei auto de prima inmatriculare și, ca o consecință, nu este nici titulara obligatiei de restituire a acestei taxe.
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de 18.06.2008, iar OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare la data de 01.07.2008, circumstanțe in care excepția inadmisibilității urmează a fi respinsă ca nefondată conform principiului neretroactivității legii civile.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 3.187 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria Statului. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Tribunalul a motivat că chitanța prin care reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, neputând fi circumscris dispozițiilor acestor acte normative referitoare la anularea actelor administrative, ci asimilat unui refuz nejustificat.
S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României și a dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
A fost respinsă susținerea pârâtei că este prezentă situația de excepție, respectiv lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au fost reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte, dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și, pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. T de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului T pri DGFP C solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se susține că este neîntemeiată soluția instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii întrucât la data pronunțării sentinței erau în vigoare dispozițiile OUG nr.50/2008 iar art.11 face trimitere la Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și care reglementează în mod expres procedura de restituire a taxei speciale de înmatriculare. Prin urmare recurenta susține că reclamantul trebuia să urmeaze acesată procedură.
Cu privire la fondul cauzei se susține că în mod nelegal Tribunalul Clujs -a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art.90 din Tratatul CE întrucât numai Curtea de Justiție era competentă să interpreteze normele comunitare. Dispozițiile legale, respectiv art.2141- 2143din Codul fiscal nu contraveneau normelor comunitare. Întrucât nu exista o armonizare la nivelul UE în domeniul impozitării autovehiculelor recurenta susține că statele membre sunt libere să stabilească astfel de taxe și nivelul acestora. De asemenea se arată că art.90 din Tratatul CE stabilește principiile liberei circulații a bunurilor și serviciilor iar taxa specială pentru autovehicule nu s-a aplicat exclusiv celor provenind din statele membre UE, aceasta vizând atât vehiculele noi cât și cele second hand indiferent de zona geografică de unde provin, inclusiv din România. Prin urmare instituirea taxei speciale are un caracter de maximă generalitate astfel că nu se poate vorbi de încălcarea unui principiu fundamental înscris în actele comunitare.
Curtea analizând recurs declarat reține următoarele:
Critica formulată de recurentă cu privire la soluția dată la instanța de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii nu este fondată.
Conform chitanței seria - nr. -/25.01.2008 eliberată de Trezoreria Municipiului C-N, reclamanta a plătit suma de 3.187 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrației Finanțelor Publice a municipiului T reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr.2642 din 29 august 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
2 ex./09.12.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon
