Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2995/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2995/2008
Ședința publică din 12 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 2378 din 16 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate - Contruct SRL B-M, avocat C - de la Baroul Maramureș, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare și învederează instanței că nu are alte cereri sau probe.
Curtea găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantei intimate - SRL B-M solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței doveditoare depuse, apreciind că recursul nu este întemeiat deoarece vizează admiterea în parte a acțiunii reclamantei, respectiv restituirea doar a diferenței de taxă de primă înmatriculare față de taxa de poluare, în speță nefiind aplicabile dispozițiile OUG Nr. 50/2008.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2378 din 16 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost respinsă excepția de prematuritate formulată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice B și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință a fost anulată dispoziția nr.1788 comunicată la data de 02.07.2008
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să restituie reclamantei suma de 10.148,46 lei dobânda de la data de 09.04.2008 și până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând excepțiile invocate instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate datorită următoarelor considerente:
Sesizarea Curții Europene de Justiție de către o instanță judecătorească română este facultativă și nicidecum obligatorie.
Astfel, textul articolului 234 alin. 2 din Tratat, (fost art. 177) prevede în mod expres:
"În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunțat o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune".
În această situație consideră că nu este cazul ca instanța de judecată sesizată, respectiv Tribunalul Maramureș să ceară Curții Europene de Justiție să interpreteze art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în condițiile în care obligativitatea sesizării Curții Europene de Justiție intervine numai "în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern".
Examinând acțiunea, instanța a reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Pentru considerentele sus menționate constatând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.148,46 lei reprezentând suma încasată nelegal, a fost admis potrivit dispozitivului, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de 09.04.2008 și până la restituirea efectivă.
Dispoziția emisă de Administrația Finanțelor Publice BMc onstituie act fiscal în sensul art. 41 din OG92/2003 întrucât este emisă de un organ fiscal, privește drepturi și obligații fiscale, motiv pentru care a fost anulată potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorar de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în parte a acțiunii și restituirea diferenței de calcul conform noilor legi.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că taxa de primă înmatriculare a fost legal încasată de la reclamant, în condițiile existenței unei legislații naționale ce a înlocuit începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării tării noastre la Comunitatea Europeană, legislația referitoare la accizarea produselor din import.
Neluarea măsurilor de instituire a unei taxe speciale, a arătat pârâta, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autoturismelor second-hand la scurt timp de la introducerea lor în tară.
Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor intimata a arătat că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Pârâta susține că nici Comisia Europeană nu exclude plata taxei ci a ridicat obiecții doar cu privire la modul de calcul a taxei.
La nivelul Uniunii Europene, a arătat pârâta, există încă alte 16 state membre care percep taxă cu prilejul primei înmatriculări.
Pârâta mai arată că acțiunea este prematur formulată, excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, motivat de faptul că s-a declanșat procedura de infringement, Uniunea Europeană prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, declarând formal împotriva României procedura de " infringement ", respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul Cu privire la conținutul acestei proceduri pârâta a arătat că discuțiile sunt axate exclusiv în sensul modificării formulei de clacul și nu eliminării efective a taxei.
În finalul motivării recursului pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Intimata SRL prin întâmpinarea depusă în cauză a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate ( fila 8-10).
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Conform ordinului de plată nr.6, reclamanta a plătit suma de 10.148,46 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantei de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamanta, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamanta are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantei de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamanta nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Reclamanta a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a JUDEȚULUI M prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B M în contradictoriu cu intimata SRL având ca obiect sentința civilă nr.2378 din 16 septembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu
- - --- - - -
GREFIER
Red.//2 ex./16.12.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu
