Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.359/CA/2008-

Ședința publică din 30 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S în contradictoriu cu intimatul reclamant,din S M,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.252/CA din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice S M - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S M - consilier juridic în baza delegației nr.84691 din 29.10.2008 și pentru intimatul reclamant - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.439 din 29 octombrie 2008, emisă de Baroul Maramureș - Cabinetul individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimatului reclamant arată de asemenea că, nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată că, reclamantul adresându-se direct Tribunalului Satu Mare, nu a îndeplinit condiția obligatorie a procedurii prealabile, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Legat de excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S M, instituție cu care reclamantul a înțeles să se judece, învederează instanței prevederile art.2 din Hotărârea nr.495/2007, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Pe fondul cauzei, învederează că, legea cadru europeană este un act legislativ, care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor. Existența unei taxe de primă înmatriculare, arată că nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului declarat în cauză și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar xerocopia chitanței nr.140 din 28 octombrie 2008. Apreciază că cele două excepții invocate în scris prin recursul declarat în cauză, sunt nefondate. Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S M, arată că, reclamantul intimat a plătit taxa specială de primă înmatriculare la această instituție, aceasta având competența legală de a încasa și calcula această taxă. Învederează că, recurenta s-a comportat ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și acte administrative prin care a refuzat restituirea taxei respective, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență. Astfel, arată că recurenta pârâtă SMa re calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, învederează că, intimatul a adresat recurentei o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, la care a primit un răspuns prin care recurenta și-a exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută, prin lege ordinară, o altă procedură. Sub aspectul legalității, arată că acest răspuns poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, fiind aplicabilă excepția prevăzută de alin.5 din același text de lege. Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea Tribunalului Satu Mare este temeinică și legală, solicitând a fi avute în vedere motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.252/CA din 12 iunie 2008, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea reclamantului, domiciliat în S M,-, jud.S M, împotriva pârâtei DGFP - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța - nr.3-5, jud.S M și-n consecință a dispus anularea actului administrativ nr.35236/12.05.2008 emis de pârâtă și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 26931,30 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism, cu dobânzi legale.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat din Germania 6 autoturisme pentru care în vederea înmatriculării a achitat taxa specială diferențiat la data de 01.08.2007 prin chitanța nr.- suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca Volkswagen Golf Variant cu nr.de identificare -; la data de 12.03.2008 prin chitanța nr.- suma de 995,82 lei pentru autoturismul marca Ford Focus cu nr.de identificare; la data de 28.11.2007 prin chitanța nr.- suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr.de identificare -; la data de 29.08.2007 prin chitanța nr.- suma de 3285,64 lei pentru autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr.de identificare; la data de 03.03.2008 prin chitanța nr.- suma de 5441,10 lei pentru autoturismul marca Skoda 1,9 cu nr.de identificare -; la data de 20.11.2007 prin chitanța nr.- suma de 5.752,90 lei pentru autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr.de identificare - (filele 10, 11, 13, 15, 17, 19 de la dosar).

Prin cererea înregistrată sub nr.32350/25.04.2008, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, fără rezultat pozitiv (filele 5-6 de la dosar). La cererea sa, pârâta a emis răspunsul nr.35236 din 12.05.2008, instanța apreciind acest răspuns ca fiind un act administrativ în sensul disp.art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.

Instanța a reținut în consonanță cu dispozițiile art.214 ind.1 și ind.3 Cod fiscal, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică, care solicită înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.

Conform art.90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Obiectivul acestor reglementări comunitare, materializat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Ca atare, reglementările comunitare, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, ceea ce constituie o discriminare a regimului fiscal, contravenind dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene.

De la 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii Europene, iar prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația respectării tratatelor Comunității.

În consonanță cu dispozițiile art.148 din Constituția României, precum și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau constituțională.

Reținând că, dispozițiile Tratatului CEE se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, că se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, respectiv se dezavantajează direct sau indirect, mașinile din celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone, instanța a constatat că suma plătită de către reclamantă nu este datorată potrivit legislației comunitare, ca atare restituirea ei se justifică.

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat sub forma dobânzii legale conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, art.1084 și 1071 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M, solicitând în principal, casarea ei, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice, apreciind că în cauză calitate procesuală pasivă are S Totodată, solicită și admiterea excepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ.

În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nelegală și netemeinică a acțiunii.

În drept, recursul nu este motivat cu raportare la prevederile art.304 Cod procedură civilă.

În motivele de recurs se arată în esență că, adresa nr.35236 din 12.05.2008, prin care i s-a răspuns petiționarului că nu i se poate restitui taxa specială de primă înmatriculare, a fost emisă de către S M - Administrația Finanțelor Publice S M, iar sumele de bani plătite de către intimat au fost încasate de Trezoreria din subordinea Administrației Finanțelor Publice S

Cum actul vătămător este emis de, se apreciază că aceasta are calitate procesuală pasivă și nu Administrația Finanțelor Publice, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.2 din Hotărârea nr.495/2007 în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală intră Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene, ca instituții cu personalitate juridică, în timp ce Administrațiile Finanțelor Publice intrând în subordinea acestora din urmă, fără a avea personalitate juridică.

Cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile, se arată că înainte de a se adresa instanței, petentul avea obligația să se adreseze ori Administrației Finanțelor Publice, ori, solicitând în tot sau în parte revocarea actului pretins vătămător, ori o asemenea procedură nu a fost efectuată de către petent.

Pe fondul cauzei, se arată că, taxa specială pentru autoturisme, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal.

Sunt invocate în susținerea legalității taxei speciale auto, dispozițiile art.I - 33 din Legea nr.157/2005, privind aderarea României la Uniunea Europeană, potrivit cărora legea cadru europeană este un act legislativ care obligă statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, dar care lasă în același timp autorităților naționale competența în ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

Sunt invocate și dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, considerând că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.

Nici Comisia Europeană, susține recurenta, nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.

Cum regimul taxei auto este reglementat de Codul fiscal, act adoptat de Parlamentul României, Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are competența, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxelor, deoarece competența de a se pronunța dacă un act este sau nu constituțional, revine Curții Constituționale.

În cazul în care legislația națională a unei țări încalcă legislația comunitară, Curtea Europeană de Justiție, așa cum a făcut-o în cazul Ungariei și a Poloniei, obligă doar la restituirea diferenței dintre taxa instituită în aceste state și cea impusă de Comisia Europeană.

În consecință, solicită recurenta admiterea recursului său.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 30 octombrie 2008, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S M, se arată că aceasta s-a comportat ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și recalcularea taxei, fără a invoca în cadrul procedurii de contestare lipsa competenței sale și indicarea unui alt organ ce ar avea o asemenea competență.

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, se susține că, refuzul exprimat prin răspunsul pârâtei recurente de restituire a sumelor de bani, are natura juridică a unui act administrativ fiscal, în sensul definit de art.2 din Legea nr.554/2004.

În atare situație, aspectul legalității acestui răspuns, poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, speței fiindu-i aplicabilă excepția prevăzută la alin.5 al art.7 din Legea nr.554/2004.

Pe fondul cauzei, se arată că potrivit art.11 din Constituția României, Statul Român are obligația să îndeplinească întocmai obligațiile ce-i revin din tratatele în care este parte.

Potrivit Legii nr.157/2005, prin care s-a ratificat Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, prevederile constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile legilor naționale.

În acest sens se invocă și soluția pronunțată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza Administrazione delle Finanze dello Stato / nr.C 106/1977.

Cum taxa specială pentru autoturisme este în esență un nou impozit ce se datorează cu ocazia reînmatriculării pentru prima dată în România a autoturismelor înmatriculate inițial în țara de proveniență din Comunitatea Europeană, în timp ce pentru reînmatricularea autoturismelor și autovehiculelor înmatriculate deja în România nu se percepe o astfel de taxă, este evident că ea instituie un regim juridic discriminatoriu în România, față de produsele altor state membre, încălcându-se astfel dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.

Criticile, vizând lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S M, motivat cu aceea că actul atacat este emis de altă autoritate, respectiv de S M, sunt nefondate, câtă vreme ele sunt contrazise de însăși actul menționat ce se află la fila 7 din dosarul primei instanțe, ce a fost emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului SMa cărui ștampilă se află aplicată pe semnătura șefului acesteia.

Pe de altă parte, așa cum rezultă atât din minuta, cât și din dispozitivul sentinței atacate, hotărârea este pronunțată în contradictoriu cu pârâta - pentru Administrația Finanțelor Publice S M, tocmai în considerarea faptului că, Administrația Finanțelor Publice nu are personalitate juridică.

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile se va constata că, și aceasta este nefondată, deoarece reclamantul intimat s-a adresat chiar recurentei în vederea restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 5- 6 din dosarul primei instanțe, primind răspunsul pe care l-a atacat în instanță.

Procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, creează posibilitatea autorității emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, ori în speță atâta vreme cât petentului i s-a răspuns că nu i se poate restitui taxa de primă înmatriculare, revenirea cu o nouă adresă la aceeași autoritate prin care să se solicite același lucru, ar fi fost contrară scopului dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului administrativ, ducând la o birocrație excesivă, pe care legiuitorul nu a vrut să o legifereze prin textul de lege enunțat.

Pe fondul cauzei, se va reține că, taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o reclamantul intimat, contravine prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât se aplică direct sau indirect produselor naționale similare".

Cum în speță, pentru autoturismele provenite din Comunitatea Europeană, introduse în țară de către reclamantul intimat, ce au fost înmatriculate în Comunitatea Europeană, s-a perceput în România oad oua taxă de înmatriculare, taxă care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art.214/1 și 214/3 din Codul fiscal, ce instituiau această taxă, sunt discriminatorii, astfel că, ele încalcă dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.

În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a recurentei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, în cuantumul indicat în dispozitivul prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M, împotriva sentinței nr.252 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 30 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - 2 ex.

- 05.11.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Oradea