Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 382
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr.369 din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă - SRL B avocat, fiind prezent și administratorul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimatei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat pentru intimata-reclamantă arată că în anul 2004, ca urmare a unei cereri formulată de organele de cercetare penală, organele fiscale au făcut un control pe o perioadă de 10 ani, deși se ceruse doar pentru ultimele 3 luni. Astfel s-a întocmit un proces - verbal în care s-au consemnat numai nereguli și au aplicat penalități de 50 milioane lei și au întocmit trei procese verbale de contravenție. În urma acestui control intimata a făcut trei contestații, toate respinse.
Arată că, după 5 ani creanțele fiscale se prescriu astfel că un control pe 10 ani nu este legal, anul 1999 fiind anul de separare a perioadei prescrise.
În ce privește evidența din cele 4 caiete, organul de control, când a făcut calculul a procedat greșit că a adunat această evidență deși ea se suprapunea.
Instanța de fond a analizat corect situația iar prin cererea de recurs, recurenta arată că prescripția a fost întreruptă, făcându-se trimitere la art.133 Cod fiscal, care se referă la executarea silită.
Un alt motiv invocat în cererea de recurs este cu privire la scutirea de la plata penalităților de 50 milioane lei. Evidența contabilă a fost ridicată din 2003 și restituită în august 2004, astfel că nu aveau cum să depună în termen declarațiile fiscale. Nu puteau depune declarația fiscală pe baza evidenței extracontabile, cum lasă să se înțeleagă recurenta.
Expertul contabil, cu privire la penalități, arată că acestea au fost calculate la debitul constatat de organul fiscal prin procesul verbal și care nu este real.
Cu privire la amenzile contravenționale, organul fiscal a introdus în centralizator, toate sumele, inclusiv amenzile, în cuantum de 690 milioane lei. Procesul verbal de control a fost contestat iar plângerea trebuia trimisă organului competent, dar nu au trimis-
Cu privire la cheltuielile de judecată arată că nu se impune reducerea acestora doar pentru că s-a făcut îndreptare de eroare materială. Faptul că s-a dispus anularea în parte a deciziei, nu duce la reducerea cheltuielilor întrucât este o chestiune tehnică, deoarece nu au susținut că nu au datorii la bugetul de stat ci s-a contestat doar cuantumul acestora și s-a cerut a se stabili datoriile reale.
În concluzie, apreciază că nu sunt motive de admitere și solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4549/11.06.2004 la Tribunalul Bacău, reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, și ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL B, a formulat contestație împotriva Deciziei nr.186. și a Procesului verbal de control nr.1/09.03.2004.
În motivarea contestației se arată că deși a formulat contestație împotriva actului de control, înregistrată sub nr. 666/22.03.2004,completată ulterior (nr. 693/23.03.2006 și nr. 1073/22.04.2004) prin care s-a menționat faptul că înțelege să conteste întregul proces verbal de control nr.1/09.03.2004, totuși prin Decizia nr.186/14.05.2004 nu sunt analizate toate motivele invocate, ci doar parțial pentru suma de 375.238.801 lei, și fără a se face vreo mențiune cu privire la cele trei procese verbale de contestație încheiate cu ocazia controlului.
Cu privire la actul de control s-a arătat că acesta este nelegal ca si decizia atacată, deoarece controlul fiscal s-a efectuat la solicitarea J B,pentru perioada aprilie-iunie 2003,iar inspectorii fiscali au extins controlul pe o perioadă de 10 ani (1994-2003), nefiind îndeplinite condițiile stabilite de lege (art. 25 din nr.OG 70/1997, care prevede că termenul de prescripție este de 10 ani în caz de evaziune fiscală stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă) și în condițiile în care obligațiile fiscale se prescriu în termen de 5 ani.
Ca urmare, obligațiile fiscale stabilite pentru perioada 1994-1998 inclusiv sunt prescrise și ca urmare o obligație fiscală prescrisă nu poate genera majorării și penalități.
S-a mai arătat că în ce privește impozitul pe profit, reglementat de nr.OG70/1994, a intrat în vigoare pentru anul fiscal 1995, iar organul fiscal a aplicat-o retroactiv pentru anul 1994, iar art. 4 alin.3, lit. a, b, c, e, are aplicabilitate din anul 1997, deci reținerea ca temei de drept art.4 pentru anii 1995-1996 este eronată.
De asemeni, pentru anul fiscal 1997, organul fiscal înlătură cheltuiala făcută pentru modernizarea tehnologiei de fabricație, mărind în mod artificial baza impozabilă fără a se verifica dacă sumele proprii erau cheltuite în momentul reducerii, iar începând cu anul 2001, organul fiscal a mărit baza impozabilă, adunând veniturile din contabilitatea firmei cu cele înscrise în caietul de evidență extracontabilă, fără să observe că evidențele se suprapun, că mărfurile și documentele se regăsesc în ambele evidențe, fapt ce a determinat în mod nelegal dublarea sumei datorate ca impozit pe profit.
Acest mod de calcul a influențat în mod automat și alte categorii de taxe și implicit majorările și penalitățile calculate.
În ce privește majorările de întârziere calculate, s-a arătat că acestea au fost introduse prin nr.OG11/1996, cu aplicabilitate din luna mai 1996 și ca urmare calcularea de majorări de întârziere pentru debite stinse anterior acestei date (1994-mai 1996) sunt nelegale deoarece legea nu retroactivează.
Referitor la penalitatea de 50.000.000 Rol pentru nedepunerea în termen a declarațiilor pentru perioada iulie-decembrie 2003,s-a arătat că actele contabile au fost ridicate de organele de poliție, neputându-se continua întocmirea evidenței contabile, organul de control precizând în procesul verbal, că pentru perioada aprilie-iunie 2003, i-au fost puse la dispoziție de către organele de poliție.
Cu privire la amenzile contravenționale, s-a apreciat că acestea nu puteau fi aplicate și imputate prin procesul verbal de control, cu atât mai mult cu cât s-au întocmit separat procese verbale de contravenție, care au fost contestate în termen la agentul contestator, conform G nr.2/2001, culpa aparținându-i pentru netrimiterea lor la instanța competentă.
În susținerea contestației au fost depuse înscrisuri.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare, P B, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, menționând că prin Decizia nr.186/14.05.2004, au fost analizate doar sumele contestate, respingându-se contestația pentru suma de 357.238.801lei, respectându-se procedura de soluționare a contestațiilor, care impune precizarea sumelor contestate și motivele contestării acestora.
Referitor la contestarea proceselor verbale de contravenție s-a arătat că prin adresa nr.1073/22.04.2004, împreună cu alte precizări referitoare la termenul de prescripție, contestatoarea amintește de trei procese verbale de contravenție din 09.03.2004, fără a formula plângere pentru fiecare proces verbal, cu motivele în susținere, pentru a fi înaintate la instanța competentă.
Astfel, contestatoarea nu a formulat în termenul prevăzut de lege plângere împotriva proceselor verbale de soluționare a contravențiilor, înțelegând să le conteste cu adresa nr. 1073/22.04.2004 cu mult peste termenul legal.
S-a mai arătat că în cauză, s-a efectuat un raport de expertiză contabilă întocmit de și un supliment de expertiză întocmit de, ambele lucrări reținând în sarcina contestatoarei sume de plată la bugetul de stat, primul expert concluzionând că - SRL, datorează la bugetul de stat suma de 646.742.836 Rol, iar cel de-al doilea expert suma de 545.820.823 Rol, experții delimitând sumele datorate dinaintea anului 1999, care depășesc perioada de 5 ani și sumele datorate după anul 1999.
Organele fiscale au înțeles să extindă perioada supusă controlului pe timp de 10 ani, urmare a demersului organelor de cercetare penală, care indicau fapte de evaziune fiscală, dar care nu au făcut obiectul unui dosar pe rolul instanțelor judecătorești, astfel delimitarea făcută de experți este întemeiată.
În ce privește evidența extracontabilă ținută în cele 4 caiete, organul de inspecție fiscală, în lipsa altor documente și în baza prevederilor art.49 și 63 din Codul d e procedură Fiscală a luat în considerare aceste înscrisuri la stabilirea bazei de impunere.
Referitor la penalitatea de 50.000.000 Rol s-a arătat faptul că - SRL, făcând obiectul cercetărilor penale, nu o absolvă de obligația de depunere a situațiilor fiscale sub protecția și motivația ridicării unor documente contabile, administratorul societății răspunzând de evidența contabilă, având la dispoziție inclusiv evidența extracontabilă din cele 4 caiete, pentru îndeplinirea obligațiilor referitoare la depunerea situațiilor fiscale la organul fiscal competent.
În cauză, instanța a aprobat efectuarea unei expertize contabile și a unui supliment la această expertiză, lucrările fiind depuse la dosarul cauzei (filele 1-66, vol. I și 1-74, vol. III).
Instanța, analizând probatoriile administrate în cauză a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.186/14.05.2004, emisă de PBa fost soluționată contestația formulată de - SRL B împotriva procesului verbal de control nr.1/09.03.2004 întocmit de Activitatea de Control Fiscal B, fiind respinsă contestația pentru suma totală de 357.238.801 lei compusă din 262.624.172 Rol reprezentând: impozit pe profit cu accesoriile aferente, impozit pe venitul microîntreprinderilor cu accesoriile aferente,TVA cu accesoriile aferente, 50.000.000 Rol penalități și 94.614.629 Rol reprezentând impozit pe profit, impozit pe venitul microîntreprinderilor, TVA,cheltuieli nedeductibile fiscal.
Prin Decizia nr.186/14.05.2004 s-a reținut că obligațiile fiscale stabilite prin procesul verbal nr. 1/09.03.2004 sunt legale și temeinice; penalitatea de 50.000.000 Rol pentru nedepunerea în termen a declarațiilor de impozite și taxe a fost aplicată în mod corect având în vedere prevederile art. 13 (2) din G nr.68/1997 republicată, modificată și completată de G nr. 36/2003.
Referitor la adresa nr. 1073/2.04.2004 prin care - SRL B aduce completări la contestație, s-a reținut art. 25 din G nr. 70/1997,modificată prin legea nr. 64/1999 care prevede că termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor și a diferențelor de impozit este de 10 ani în caz de evaziune fiscală, iar la control s-a constat că faptele săvârșite de - SRL se încadrează în prevederile art. 11 lit. c, din Legea nr. 87/1994 republicată, pentru combaterea evaziunii fiscale.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru creanțele fiscale născute anterior anului 1999, instanța și a constatat ca fiind prescrisă creanța în sumă de 37.230,821,89lei (fila 6 din suplimentul la raportul de expertiză), având în vedere dispozițiile art.89 (88 articol vechi) din G nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală,conform cărora dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel (alin.1).
De asemeni alin.3 și 4 prevăd că dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acesta rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală și sancționată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Ori, în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (art.11 lit. d din Legea nr. 87/1994 republicată) prin Ordonanța nr. 1828/P/2004/25.01.2005 dispunându-se scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților și, administratori ai -.. SRL B.
În ce privește obligațiile fiscale datorate de contestatoare începând cu data de 01.01.1999-30.06.2003, instanța reținut următoarele:
Deși reclamanta prin contestația înregistrată sub nr. 666/22.03.2004, completată cu contestațiile înregistrate sub nr. 693/23.03.2004 și nr. 1073/22.04.2004 a înțeles să conteste procesul verbal de control nr.1/ 9.03.2004 în integralitatea sa, deși pârâta DD.P B în decizia nr.186/14.05.2004 reține și face referire la cele trei contestații,totuși aceasta se pronunță doar asupra sumei de 357.238.801 lei,deși procesul verbal contestat a avut în vedere suma totală de 690.308.795 Rol din care: 620.308.795 Rol obligații la bugetul de stat, 50.000.000 Rol penalități, 20.000.000Rol amenzi contravenționale.
Referitor la obligațiile datorate la bugetul de stat pentru perioada 01.01.1999 - 30.06.2003 de către - SRL B, așa cum s-a reținut în suplimentul la expertiza contabilă (filele 7-11) acestea sunt în cuantum de 411.470.661 Rol, societate datorând bugetului de stat și bugetului fondurilor speciale suma de 351.930.067 Rol din care unitate a decontat suma de 135.579.614 Rol, rămânând de plată suma de 216.350.453 Rol la care se adaugă majorările de întârziere în cuantum de 165.197.538,45 Rol, penalități de 0,50 % de 23.445.606,35 Rol și penalități de 10% în cuantum de 6.477.063 Rol, calcul pe care instanța îl apreciază ca fiind corect, având în vedere că în mod nejustificat organul de control a mărit baza impozabilă prin adunarea celor 4 caiete cu evidența extracontabilă la evidența contabilă a societății.
Cu privire la penalitatea de 50.000.000 Rol instanța apreciază că nu este datorată, deoarece în perioada iulie-decembrie 2003, documentele financiar - contabile ale societății au fost reținute de către organele de cercetare penală din cadrul J B, situație confirmată de dovada eliberată de organul de cercetare penală la data de 4.08.2004( fila 98 vol. 2) când au fost restituite documentele societății, precum și adresa nr. 42905/12.03.2008 emisă de P B ( fila 31) prin care se confirmă depunerea la data de 18.04.2005 a declarațiilor de impozite și taxe aferente perioadei iulie-decembrie 2003.
În ce privește amenzile contravenționale în cuantum de 20.000.000 Rol, instanța reține faptul că deși s-au încheiat distinct procese verbale de constatare a contravenției nr. -/9.03.2004, nr.-/9.03.2004 și nr.-/9.03.2004 amenzile în cuantum total de 20.000.000 Rol au fost reținute nelegal ca obligații de plată prin procesul verbal de control, în condițiile în care acesta nu poate cuprinde decât obligațiile fiscale, accesoriile și celelalte sume asimilate acestora și prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
De asemeni reclamanta a făcut dovada că prin contestația înregistrată sub nr. 1073/22.04.2004 (fila 15, vol. I) că a contestat și procesele verbale de contravenție menționate anterior, cu rugămintea ca acestea să fie înaintate la instanța competentă pentru soluționare.
Ca urmare, susținerea pârâtei B conform căreia plângerea formulată de către - SRL B împotriva proceselor verbale de contravenție, nu a îmbrăcat forma prevăzută de G nr. 2/2001 și a fost formulată peste termenul prevăzut de lege, nu poate fi reținută, deoarece doar instanța de judecată se poate pronunța asupra acestor aspecte.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept reținute, instanța prin sentința civilă nr. 369 din 02 iulie 2008 a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 186/14.05.2004 emisă de P B și a procesului verbal de control nr.1/09.03.2004 încheiat de Direcția de Control Fiscal, a obligat reclamanta să achite la bugetul de stat și la bugetele fondurilor speciale suma totală de 411.470.691 Rol, reprezentând creanțe fiscale cu accesoriile aferente conform suplimentului la raportul de expertiză.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 12.600lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorar experți, onorar avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE În motivarea recursului se arată că din suplimentul la raportul de expertiză rezultă că din volumul creanțelor restante până la data de 31 decembrie 1998 de 8.698.818 lei, societatea decontat în perioada 01.01.1999 - 25.01.2004 suma de 3.038.740 lei.
Potrivit aceluiași supliment, suma de plată este de 448.701.482 lei și nu 411.470.601 lei, cât reține instanța de fond, susține că sumele datorate nu sunt prescrise, întrucât prescripția a fost întreruptă prin plată și invocă dispozițiile art. 133 lit. a din nr.OG 92/2003.
Recurenta mai arată faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului de expertiză întocmit de expert contabil și a reținut obligațiile de plată stabilite în suplimentul la raportul de expertiză.
Consideră greșită aprecierea instanței că intimata nu datorează penalități, motivat de faptul că documentele contabile au fost ridicate de organele de cercetare penală. Potrivit art. 6 și 10 din Legea contabilității, administratorul societății răspunde de evidența contabilă și depune declarațiile privind obligațiile fiscale în termenele prevăzute de lege.
Din materialul probator rezultă că intimata avea și o evidență extracontabilă.
Mai arată recurenta că instanța a reținut greșit că B nu înaintat instanței competente plângerile pentru amenzile de 20.000.000 lei. Din analiza contestației depuse la. B și din adresele de completare nu rezultă formularea unor plângeri împotriva amenzilor aplicate de organul de inspecție fiscală.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în raport de soluția de anulare parțială deciziei nr. 186/14 mai 2004, este nelegală obligarea la plata integrală a acestora.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Instanța de fond a constatat prescris dreptul la acțiune pentru creanțele anterioare anului 1999 în sumă de 37.230.822,89 lei.
Recurenta a invocat faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt prin plățile făcute la societate în perioada 1999 - 20903.
Motivul de recurs invocat este neîntemeiat. Instanța de fond a apreciat în mod corect că organul fiscal nu a avut dreptul să extindă controlul pe o perioadă de 10 ani, în condițiile în care administratorii nu au fost condamnați pentru săvârșirea unor fapte penale care au avut ca rezultat înregistrarea societății cu obligații fiscale suplimentare.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței asupra raportului de expertiză întocmit de expert, Curtea reține că în acest raport de expertiză s-a răspuns la un singur obiectiv referitor la stabilirea creanțelor ce datorează din perioada 1994 - 1999, iar suma reținut de acest expert ca fiind prescrisă este de 43.565.929 lei, fiind mai mare decât cea reținută de instanță.
Referitor la penalitățile aplicate în cuantum de 50.000.000 lei ROL aplicate intimatei pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de impozite și taxe pentru lunile iulie - decembrie 2003, instanța de fond a apreciat în mod corect că s-a făcut dovada faptului că societatea s-a aflat în imposibilitatea de a depune declarațiile datorită faptului că documentele de evidență contabilă ale societății pentru perioada aprilie - iunie 2003 au fost ridicate de. B, ceea ce a determinat faptul ca evidența contabilă pentru lunile ulterioare să nu poată fi întocmită. Faptul că societatea avea și o evidență separată nu are relevanță, mai ales că nu s-a ținut o evidență dublă.
Din înscrisul aflat la fila 15 dosar fond. I rezultă că intimata - reclamantă a formulat contestație și împotriva a 3 procese verbale de constatare a unor contravenții (anexele 20, 21, 22 la raportul de inspecție fiscală). Separat de acest aspect, instanța de fond a apreciat în mod corect că amenzile în cuantum total de 20.000.000 lei nu trebuiau înscrise ca obligații fiscale de plată stabilite prin actul de control. Amenda este aplicată distinct, iar procesul - verbal de constatare și soluționare a contravențiilor are un alt regim, poate fi contestat conform procedurii prevăzute de OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, Curtea reține că soluția de anulare parțială deciziei civile nr. 186/14 mai 2004 nu conduce în mod automat la admiterea parțială cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Intimata - reclamantă a contestat cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa, contestația i-a fost admisă, iar cheltuielile au fost ocazionate de administrare de probe și de asistența juridică acordată tocmai pentru a dovedi contestația.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 369 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 4549/2004) în contradictoriu cu intimata - reclamantă L și intimata - pârâtăACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL B,ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la10 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
08 mai 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Vera
