Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 486/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA Nr.486
Ședința publică din data de 3 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
: - -
Grefier: - -
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamant, domiciliat în Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței nr. 65 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice P, P,-, județul
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei potrivit chitanței nr. - din 25.03.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei ce au fost anulate de către instanță și depuse la dosarul cauzei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul personal și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, este timbrat, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cererii, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, criticând hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că atât prin contestația adresată intimatei pârâte cât și prin plângerea depusă la Tribunal a atacat cele 6 decizii de impunere care fac parte integrantă din nota de susținere în valoare de 563 lei, dar cu toate acestea prima instanță a reținut în mod inexplicabil că a contestat numai o decizie care se referă la o altă sumă decât cea contestată, decizie ce a fost comunicată de intimată spre sfârșitul procesului. În această situație, susține recurentul considerentele hotărârii sunt total contradictorii, producându-se o confuzie în hotărârea pronunțată în cauză, necunoscându-se ce decizii au fost contestate.
Totodată, învederează că hotărârea pronunțată este netemeinică și pe considerentul că legea nu condiționează existența cabinetului de avocatură de domiciliul contribuabilului, urmând a se vedea că toate cheltuielile efectuate sunt în concordanță totală cu veniturile realizate prin cabinetul de avocatură numai în
județul P, veniturile impozabile fiind declarate în termen și impozitul aferent a fost achitat în termen.
Față de considerentele învederate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta intimatei pârâte, consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că, în esență motivele invocate sunt aceleași care au fost avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței, în speță în urma verificărilor la Adm. Financiară a sectorului 5 au fost constatate diferențe și ca atare au fost emise alte decizii de impunere, mai mult decât atât orice verificare se face sub rezerva unor recalculări ulterioare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul a contestat decizia nr.79/22.11.2006 a DGFP P, prin care s-a admis în parte contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală întocmit de sector 1 B și deciziei de impunere anuală pe anul 2004 emisă de Câmpina prin care s-a dispus să plătească diferența de impozit pe venit pe anul 2004 în sumă de 563 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a înscris în Baroul d e avocați B, deschizându-și Cabinet individual de Avocatură în B str. -.- nr.15, sector 1, iar din ianuarie 1999 și-a exercitat profesia de avocat la domiciliul din Câmpina.
În luna octombrie 2005,. sector 1 Bad ispus efectuarea unui control fiscal asupra cabinetului reclamantului, reținând că pentru anul 2001 - 2004 datorează diferențe de impozit pe venit, astfel că raportul de inspecție fiscală a fost înaintat Câmpina care în urma verificărilor efectuate, a stabilit că pentru anul 2004 datorează 563 RON derivând din plata făcută la domiciliul din Câmpina privind o parte din costul energiei electrice, gaze naturale și convorbiri telefonice.
Reclamantul a arătat că suma de 563 RON, redusă de pârâtă la 522 RON este nedatorată, întrucât nu există vreun prejudiciu produs ca urmare a plății serviciilor în orașul Câmpina, în caz contrar reclamantul trebuind să plătească de două ori pentru aceleași servicii, rezultând astfel o îmbogățire a statului fără justă cauză - precum și că toate cheltuielile invocate de pârâtă sunt efectuate în concordanță totală cu veniturile realizate prin cabinetul de avocatură în județ P, venituri declarate în termen și impozitul aferent achitat în termen.
S-a mai învederat că domiciliul stabil a fost în Câmpina, astfel că aceste cheltuieli sunt aferente veniturilor realizate și declarate (procesele fiind susținute doar în acest oraș) precum și că suma de 563 RON nu are temei legal, disp.art.48 alin.5 lit.i din Legea nr.571/2003 invocate de pârâtă nefiind aplicabile în cauză.
Reclamantul a mai precizat că a contestat întreaga sumă de 563 RON, iar nu doar pe cea aferentă anului 2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat în esență de faptul că diferențele stabilite au vizat neacordarea deductibilității la calculul venitului net a unor cheltuieli efectuate în anii 2001 - 2004 pentru care erau incidente disp.art.48 alin.5 lit.i din Legea nr.571/2003, în sensul că pentru cabinetul de avocatură, nu sunt deductibile fiscal cheltuielile efectuate cu serviciile diverșilor prestatori la domiciliu.
Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu un martor, instanța încuviințând proba cu înscrisuri și respingând-o pe cea testimonială, ca nefiind concludentă și utilă cauzei.
Din oficiu, instanța a pus în vedere părților necesitatea efectuării unei expertize contabile asupra careia revenit la termenul din 29.01.2008, față de precizările reclamantului privind necontestarea cuantumului sumelor stabilite în sarcina sa de plată.
În cauză părțile au administrat proba cu înscrisuri, depunând la dosar actele administrative fiscale contestate, adresele sector 1 B nr. -/2006 și nr. -/2006, contestația reclamantului nr. 13490/2006, factura fiscală nr. -/2004 deciziile de impunere anuală pentru anii 2001-2004 adresa Câmpina transmisă pârâtei la 3.12.2007 precum și extrase din acte normative.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr. 65 din 5.02.2008, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul și-a exercitat activitatea de avocat titular în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură, " până la sfârșitul anului 2004, când, prin decizia nr. 397/31.01.2005, Baroul a aprobat radierea sa din avocaților.
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 7.10.2006 de către sector 1 Baf ost verificată evidența contabilă a cabinetului de avocatură din perioada 1.01.2006 - 1.01.2005 fiind stabilite diferențe de venit lei (în sumă totală de 3.283 lei) a urmare a neacordării deductibilității la calculul venitului net a unor cheltuieli efectuate de reclamant în perioada menționată, la domiciliul său din Municipiul Câmpina.
Astfel, organele fiscale au apreciat ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile în valoare totală de 974 RON efectuate cu convorbiri telefonice, energie electrică și gaze naturale de 49 RON reprezentând cheltuieli neidentificabile și 73 RON cheltuieli de transport.
În baza raportului de inspecție fiscală menționat, Câmpina a emis decizia de impunere nr.-/11.08.2006, acte administrativ fiscale contestate de către reclamant, prin cererea înregistrată la. Câmpina sub nr. 13490/2006.
Prin decizia nr.79/22.11.2006 pârâta a admis în parte contestația pentru suma de 11 lei - apreciind că suma de 49 RON reprezentând o cheltuială pentru utilizarea telefonului mobil, este deductibilă fiscal - reprezentând diferență impozit pe venit anual pentru anul 2004 și anularea deciziei de impunere contestată în limita acestei sume și a respins ca neîntemeiată contestația pentru suma de 309 lei, precum și ca fiind fără obiect pentru suma de 243 lei impozit pe venit, întrucât aceasta nu a fost stabilită prin decizia de impunere pe anul 2004.
Tribunalul reține că deși în contestația administrativă (înregistrată la Câmpina sub nr. 13490/2006) reclamantul a arătat că înțelege să conteste doar decizia de impunere anuală pe anul 2004, totuși față de împrejurarea că suma contestată indicată a fost cea de 563 lei rezultă că în realitate a înțeles să conteste toate deciziile de impunere prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale de plată (aferente perioadei contestate).
Tribunalul mai reține că reclamantul a înțeles să nu conteste cuantumul și modul de calcul al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa, ci doar temeiul juridic, respectiv legalitatea stabilirii acestora - aspect precizat expres la termenul de judecată din 29.01.2008.
Referitor la legalitatea stabilirii obligațiilor de plată în sarcina reclamantului, respectiv la temeiul juridic invocat în actele administrativ fiscale contestate (art.48 Cod fiscal), tribunalul constată că, într-adevăr pe perioada obținerii veniturilor de către reclamant (până la 31.12.2004) disp.art.48 din codul fiscal reglementau,veniturile neimpozabile ", neconținând vreo dispoziție referitoare la deductibilitatea cheltuielilor, care însă era reglementată în cuprinsul art.49.
Totodată, la data de 1.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr.138/2004 care a modificat disp.art.48 din Codul fiscal, reglementându-se prin acesta, Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente " forma a articolului în vigoare la momentul efectuării controlului și al întocmirii raportului de inspecție fiscală de către Sector 1
Tribunalul apreciază că, în aceste condiții, împrejurarea invocării unor dispoziții din cuprinsul art.48 din codul fiscal - în vigoare la data controlului efectuat de organele fiscale - care la momentul realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor erau cuprinse în art.49 din codul fiscal nu atrage nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate, nefiind vorba despre o neretroactivitate a legii civile - așa cum reclamantul a invocat. Aceasta, întrucât și anterior datei de 31.12.2004 erau în vigoare dispozițiile legale invocate de organele fiscale (privind stabilirea venitului net și deductibilitatea cheltuielilor efectuate pentru activitatea independentă) fiind cuprinse însă în art. 49 din Codul fiscal.
În ce privește nedeductibilitatea cheltuielilor efectuate la domiciliul reclamantului din Câmpina cu convorbirile telefonice, energia electrică și gazele naturale (974 lei) precum și cheltuielile de transport CFR B - Câmpina (73 lei), tribunalul reține că în mod corect pârâta a apreciat că în cauză sunt incidente disp.art.48 alin.4 lit.a, art.48 alin.5 lit.i și art. 48 alin.7 lit.a din Legea nr. 571/2003 în sensul că acestea nu sunt deductibile fiscal pentru cabinetul de avocatură.
Or, în condițiile în care reclamantul avea cabinetul de avocatură în B iar cheltuielile au fost efectuate la domiciliul său din Câmpina, în mod corect ele au fost considerate ca nefiind aferente activității, la dosar neexistând vreo dovadă în acest sens. În mod similar, nu există la dosar dovezi referitoare la cheltuiala cu transportul CFR, în sensul deductibilității menționate, devenind astfel incidente disp.art. 1169 Cod civil.
Tribunalul nu poate reține susținerea reclamantului - privind inexistența vreunui prejudiciu, ca urmare a plății serviciilor la Câmpina și a eventualității îmbogățirii fără justă cauză a statului.
Aceasta, întrucât domiciliul reclamantului, ca persoană fizică, este diferit de sediul fiscal al cabinetului de avocatură, respectiv sediul activității desfășurate de
reclamant, fiecare dintre acestea beneficiind de regimuri proprii, stabilite prin norme imperative.
Or, nu se poate pune semnul egalității din punct de vedere fiscal între cheltuielile efectuate la domiciliul reclamantului și cele efectuate la sediul activității și în interesul acesteia - care sunt deductibile fiscal. Din acest punct de vedere este lipsit de relevanță faptul că ambele cheltuieli, respectiv val. serviciilor achitate la domiciliul reclamantului și la sediul Cabinetului de avocatură - ajung în final la bugetul de stat, câtă vreme fiecare dintre acestea comportă reguli distincte.
Tribunalul mai reține că, deși pârâta nu a analizat, practic, contestația reclamantei pentru suma de 243 lei (considerând-o ca nefiind stabilită prin decizia de impunere pe anul 2004)totuși soluția nedeductibilității cheltuielilor este valabilă și pentru perioada anterioară anului 2004, astfel că soluția respingerii contestației este corectă (însă cu motivarea că aceasta este neîntemeiată) neimpunându-se astfel modificarea sau anularea în parte a deciziei nr.79/2006 doar sub acest aspect, câtă vreme actele administrativ fiscale contestate, precum și obligațiile fiscale stabilite prin acestea în sarcina reclamantului sunt legale și temeinice.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor menționate și ale art. 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins actiunea reclamantului ca neintemeiată..
Impotriva sentinței pronuntata de instanța de fond a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în tot a acesteia și pe fond admiterea actiunii așa cum a fost formulată.
In susținerea recursului reclamantul arată ca sentința instanței de fond conține elemente contradictorii, în sensul că deși a contestat șase decizii de impunere emise în sarcina sa instanța de fond reține greșit în considerentele sentinței ca a contestat decizia de impunere nr -/11.08.2006 decizie care se refera la altă sumă decât cea contestată și care i-a fost comunicată în perioada cât cauza era în curs de soluționare, iar pe de alta parte, prin considerentele aceleiași sentințe se reține că a înțeles să conteste toate deciziile de impunere emise în sarcina sa cu privire la întreaga sumă de 563 lei.
Recurentul mai susține și că dispozitivul sentinței recurate este incomplet deoarece se menționeaza numai faptul respingerii acțiunii făra să se pronunțe asupra decizei nr 79/22.11. 2006 emisa de DGFP și care a constituit obiectul cauzei.
Prin sentinta recurată, instanța de fond, arată recurentul, și-a încalcat propriile dispoziții luate prin încheiere din 23.11.2007,în sensul că a cerut pârâtei un punct de vedere clar cu privire la sumele imputate, totuși a trecut la soluționarea cauzei fără a clarifica acest lucru.
Hotararea este nelegala,arată recurentul,si pentru faptul că s-au retinut ca temei al obligatiei la plata dispozitiile art 48 din Codul Fiscal care au intrat în vigoare la data cand nu mai funcționa ca avocat.
Pe de alta parte sustine recurentul toate cheltuielile efectuate si prezentete sunt în concordanță cu veniturile realizate la cabinetul de avocatura numai în P, impozitul aferent fiind achitat in totalitate si la termen.
La solutionarea cauzei,instanta de fond, mai arată recurentul nu a ținut seama de dispozițiile art 248 Fiscal ca taxele datoarte pentru prestarea serviciilor publice plata energiei electrice, gaze naturale, telefoane nu se varsă la bugetul local,
ci la bugetul general al statului, asa încat nu are relevanta locul unde se efectuează plata.
Curtea, analizând sentința instanței de fond prin prisma criticilor formulate de recurent, avand în vedere actele dosarului și dispozitiile legale în materie, constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru urmatoarele considerente:
Critica recurentului referitoare la faptul ca sentința instanței de fond cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii,critică care urmeaza a fi anlaizată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct 7 Pr.Civ,este neîntemeiată.
Astfel, instanta de fond a retinut că recurentul reclamant a contestat decizia nr 79/22.11.2006 emisa de DGFP P, pe care a analizat-o sub aspectul legalitatii și temeiniciei și asupra careia s-a și pronuntat.
Atât din considerentele sentintei cât și a dispozitivului, instanta de fond a respectat principiul disponibilitatii părtilor în procesul civil, faptul ca sentința este amplu motivata cu referire la situația de fapt și interpretarea dispozițiilor legale aplicabile, nu înseamna că aceasta cuprinde motive contradictorii așa cum invocă recurentul prin recursul declarat.
Nici critica referitoare la faptul ca dispozitivul sentintei este incomplet, nu este întemeiata.
Prin sentinta recurata,instanta de fond a respins actiunea reclamantului, dispozitivul fiind clar redactat nemaifiind necesare completarii ale acestuia cu privire la obiectul cauzei dedus judecatii.Aceasta întrucat prin considerentele deciziei s-a aratat care este obiectul acțiunii și motivele care au dus la respingerea acesteia.
Prin incheierea din 23 octombrie 2007, instanta de fond a pus în vedere paratei să-si precizeze punctul de vedere în ceea ce privește existența a două decizii de impunere emise în acelasi an. Pentru clarificarea situației pârâta a depus la dosar acte, iar instanța de fond a dispus prin încheierea din 9 ianuarie 2008, efectuarea unei expertize asupra careia a revenit la cererea reclamantului carea arată, așa cum reiese din notele depuse la fila 69 dosar fond ca nu contestă modul de calcul al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa.
Chiar daca s-a revenit asupra expertizei dispusa în cauza, instanța de fond la pronunțarea soluției a avut în vedere actele depuse de pârâta, ceea ce face ca susținerile recurentului cu privire la faptul ca instanța și-a încalcat propriile dispoziții sunt nefondate.
Cu privire la legalitatea stabilirii obligațiilor de plată, respectiv la temeiul juridic invocat în actele administrative fiscale contestate -art. 48 Fiscal -, dar care la data realizării veniturilor de catre recurent nu cuprindeau reglementări referitoare la cheltuielile deductibile,dar care erau cuprinse în art. 49 din același act normativ nu afecteaza legalitatea actelor fiscale emise de pârâta intimata.
Pe fondul cauzei, criticile recurentului sunt nefondate deoarece la stabilirea venitului impozabil aferente cabinetului de avocatură nu pot fi avute în vedere ca cheltuieli deductibile decât cele aferente acestui cabinet, nu și alte cheluieli personale cum ar fi cele realizate la domiciliu, asa cum sustine recurentul.
Față de toate aceste considerente, și a faptului că așa cum a susținut recurentul în fața instanței de fond nu contestă modul de calcul al obligațiilor fiscale, recursul este nefondat urmând ca în raport cu art. 312 alin 1 Pr.Civ să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, domiciliat în Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței nr. 65 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice P,cu sediul în P,-, județul
Irevocabila
Pronunțată în ședintă publică azi, 3 aprilie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
- - - -
GREFIER,
- -
Red AU
2 ex./24.04. 2008
f- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
