Anulare act administrativ fiscal. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 487

Ședința publică din data de 3 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

: - -

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamant INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B - prin reprezentant legal, B, B-dul - -, nr. 48, județul B împotriva sentinței nr. 81 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, comuna, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, iar recurentul prin cererea de recurs solicită și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. Civ, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cererii și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5542/114/15.10.2007, la ribunalul Buzău, reclamanta Instituția Prefectului județului Bas olicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea hotărârii nr.45 din 30.08.2007.

In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin hotărârea evocată privind trecerea din punct de vedere administrativ, didactic și financiar contabil a Școlii cu clasele I-IV, și din subordinea Scolii de Arte și Meserii nr. 2, prin arondare în subordinea Școlii de Arte și Meserii Forestiere, a fost încălcată dispoziția art. 142 lit. d și e din Legea învățământului nr. 84/1995, modificată și completată.

Reclamanta consideră că Inspectoratului Școlar în calitatea sa de organ descentralizat de specialitate, subordonat Ministerului Educației, Cercetării și T are competența atât de înființare de unități școlare cu avizul ministerului cât și de desființare sau, după caz, reorganizare unităților școlare din raza sa teritorială, conform principiului simetriei.

Tribunalul Buzău prin sentința 81/29.01.2008 a respins acțiunea reclamatului reținând că hotărârea atacată este legală, iar prin aceasta nu se încalcă dispoziția art. 7 alin. 10 și art. 142 lit.d și e din Legea învățământului nr.84/1995, modificată și completată, ostiei cum susține reclamanta.

În conformitate cu dispoziția art.7 alin. 10 din Legea nr.84/1995, modificată și completată, în mod excepțional pe baza criteriilor înscrise în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ pre universitar de stat, autoritățile administrației publice locale pot aproba, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, funcționarea ca persoane juridice a unor unități cu un număr mai mic de 200/100 de elevi/ preșcolari.

De asemenea, în conformitate cu dispoziția art. 142 lit. d și e, Inspectoratul Școlar ca organ descentralizat de specialitate, subordonat Ministerului Educației și Cercetării că are atribuțiile de înființare, cu avizul de unități școlare ale învățământului de stat: grădinițe, școli primare, gimnazii, școli de arte și meserii, precum și de a propune rețeaua de școlarizare din raza lui teritorială, în conformitate cu politica educațională, a studiilor de prognoză, după consultarea unităților de învățământ, a autorităților locale, a agenților economici și a partenerilor sociali interesați.

Ori, prin hotărârea nr.45/2007 s-a aprobat numai trecerea din punct de vedere administrativ, didactic și financiar contabil a Școlii cu clasele I-IV- și din subordinea Școlii de Arte și Meserii nr. 2 prin arondare în subordinea Școlii de Arte și Meserii nr. 1 Forestieră, nu și înființarea unei noi unități școlare.

Prin urmare, nu a fost încălcată competența Inspectoratului Școlar județean, astfel cum susține reclamanta.

Împotriva sentinței a declarat recurs Prefectul județului arătând că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece Consiliul Local nu a respectat dispozițiile art. 142 lit.d și din Legea 84/1995, cu modificările ulterioare, conform cărora inspectoratele școlare înființează cu avizul Ministerului Educației Cercetării și T, unități școlare ale învățământului de stat, propun aceluiași minister rețeaua de școlarizare din raza lor teritorială, după consultarea unităților de învățământ, a autorităților locale, a agenților economici și a partenerilor sociali interesați.

Prin prisma acestor reglementări legale s-a considerat că, dacă Inspectoratul Școlar înființează unități școlare, tot inspectoratul are competența de a desființa, sau după caz, a reorganiza unitățile școlare din raza sa teritorială.

Se solicită admiterea recursului și anularea Hotărârii 45/2007 adoptată de Consiliul Local.

Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente in cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 142 lit.d din Legea 84/1995, cu modificările ulterioare Inspectoratele școlare înființează, cu avizul Ministerului Educației Cercetării și T, unități școlare ale învățământului de stat - grădinițe, școli primare, gimnazii, școli de arte și meserii, propunând conform lit. a aceluiași articol, către Minister rețeaua de școlarizare din raza lor teritorială, în conformitate cu politica educațională a studiilor de prognoză, după consultarea unităților de învățământ, a autorităților locale, a agenților economici și a partenerilor sociali interesați.

Rezultă din interpretarea acestei dispoziții legale, că tot Inspectoratul școlar are și competența de a desființa sau reorganiza unitățile școlare din raza lor teritorială, potrivit principiului simetriei.

Susținerea intimatei că prin măsura luată a aplicat doar dispozițiile art. 36 al. 4 lit.a, pct.1 și 19 și art. 63 lit.a din Legea 215/2001 este nefondată, având în vedere că prin măsura dispusă nu a asigurat bugetul și cadrul legal pentru educație, ci a reorganizat unitățile școlare respective, depășindu-și astfel, competențele stabilite de lege.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 Cod proced. civ. se va admite recursul, se va modifica în tot sentința și pe fondul cauzei se va admite acțiunea prefectului, anulându-se Hotărârea Consiliului Local.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamantINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B- prin reprezentant legal, B, B-dul - -, nr. 48, județul B împotriva sentinței nr. 81 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, comuna, județul

Modifică în tot sentința nr. 81 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Admite acțiunea și anulează Hotărârea nr. 45/2007 a Consiliului Local.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /3ex./21.04.2008

Dosar fond - al Tribunalului Buzău.

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Ploiesti