Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 679/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 679/R-

Ședința publică din 27 iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței nr.27/CF din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind -, cu sediul în P,-, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin consilier juridic, lipsă fiind intimata.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Constatând că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 20 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, Curtea a reținut cauza sper soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 05.10.2007, reclamanta - - Pac hemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând anularea Deciziei nr. 45/08.-, a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 658/23.04.2008 și a Deciziei de impunere nr. 6/23.04.2007 ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control efectuat pentru lunile august, septembrie, octombrie și decembrie 2006 în legătură cu TVA de rambursat, organele fiscale au reținut la reclamantă existența unei operațiuni de cumpărare a unui imobil (clădire plus teren) căreia îi erau aplicabile dispoz. art. 160.Fiscal, adică procedura simplificată de "taxare inversă". Întrucât s-a constatat că nici vânzătoarea, nici cumpărătoarea imobilului nu au aplicat "taxarea inversă", nu au admis la rambursare TVA în sumă de 160.941 lei, sumă în raport de care au calculat și majorări de întârziere. În consecință, în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală, s-a emis Decizia de impunere nr. 6/2007 privind TVA suplimenatr de plată și penalități de întârziere.

Aar espins contestația administrativă formulată împotriva celor doua acte fiscale prin Decizia nr. 45/2007.

Actele fiscale sunt nelegale, întrucât reclamanta a achitat integral c/val. facturii emise pentru cumpărarea imobilului, în cuantum de 1.008.000 lei, cu nr. 1821/28.11.2006, inclusiv

Organele fiscale au procedat în mod greșit, deoarece nu au ținut cont de dispoz.art.82 alin.10 din HG nr. 44/2004 care stabilesc că închiderile cu privire la TVA achitat ca urmare a neaplicării măsurilor de simplificare urmează a se face în luna în care se finalizează controlul și doar prin regularizări contabile

Prin sentința nr.27/CF/31.01.2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă- Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 45/08.-, Raportul de inspecție fiscală nr. 658/23.04.2008 și Decizia de impunere nr. 6/23.04.2007, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 160.941 lei TVA și a sumei de 10.739 lei majorări de întârziere.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că organele de control ale Administrației Finanțelor Publice pentru contribuabili Mijlocii, prin nr. 658/23.04.2007, au stabilit că societatea reclamantă, în luna noiembrie 2006, nu a aplicat măsurile simplificate și a înregistrat numai în jurnalul de cumpărări, fără a înregistra și în jurnalul de vânzări, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 160.941 lei aferentă facturii nr. -/30.11.2007 reprezentând avans achitat către - MOTORS SRL pentru achiziționarea unui imobil teren + clădiri, în baza contractului nr. 3861/28.11.2006. De asemenea, societatea reclamantă nu a colectat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 160.941 lei.

Cu privire la cele reținute de către organul de control, dispozițiile art.160 din Codul fiscal țin cont și de natura bunurilor vândute, respectiv cumpărate, la data facturării, în speță ambele societăți ale tranzacției fiind plătitoare de TVA. Totodată, textul de lege prevede măsuri simplificate ce vizează împrejurarea ca atunci când se realizează operațiuni de genul celor reținute de art.160 alin.2, se menționează pe factură fiscală "taxare inversă". Acest lucru are drept efect faptul că TVA-ul înscris în factura fiscală nu se mai plătește de către cumpărător, și pe cale de consecință nu se mai colectează de către vânzător, deci, nu mai există obligația vânzătorului de a vira la bugetul de stat TVA-ul în cauză, acesta nemaifiind colectat.

In speță, cele două societăți comerciale nu folosit procedura simplifivată, ci pe cea obișnuită de plată a TVA, colectarea acesteia de către vânzător și virarea la bugetul de stat.

De altfel, art.82 alin.10 din HG nr.44/2004 prevede: " În situația în care organele fiscale, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute la art.160 alin.1 și 2 din Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426=4427 și înregistrarea în decontul de TVA întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat la rândurile de regularizări".

Față de acest text de lege, se observă că, în măsură în care părțile merg pe procedura obișnuită și plătesc TVA-ul către societatea cu care tranzacționează, este eronat a se reține din nou această contribuție pe motiv că nu a fost reținută ca plată către bugetul de stat.

De asemenea, și critica privind penalitățile de întârziere este întemeiată, întrucât din actele încheiate de părți rezultă că societatea vânzătoare ( cu care a tranzacționat contestatoarea) - MOTORS SRL a colectat TVA-ul aferent facturii nr. -/30.11.2006 și l-a virat la bugetul de stat. In aceste condiții, bugetul de stat nu a fost prejudiciat, astfel încât și penalitățile de întârziere au fost greșit reținute în sarcina contestatoarei.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta A care, invocând dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prima instanță a apreciat subiectiv dispozițiile legale, pronunțând soluția fără ca reclamanta să își fi probat susținerile din acțiune.

În mod corect au fost întocmite actele fiscale, având în vedere că reclamanta nu a aplicat măsurile simplificate și nu a înregistrat și în jurnalul de vânzări TVA în suma de 160.941 lei aferenta facturii reprezentând preț achitat către vânzătoarea - Motors SRL pentru vânzarea-cumpărarea imobilului "teren și clădiri". Totodată, încălcând dispoz. legale, societatea reclamantă nu a colectat TVA în sumă de 160.941 lei.

Potrivit art. 1601alin. 2 lit. b) și c) și alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și pct. 651alin. 8 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, furnizorii și beneficiarii au obligația să aplice măsurile de simplificare pentru vânzările de terenuri și clădiri, evidențiind TVA aferentă livrărilor/achizițiilor respective în jurnalele de vânzări și de cumpărări concomitent și înscriind-o în decontul de TVA atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăți efective de TVA între cele doua societăți. Factura fiscală se înregistrează jurnalele de vânzări și de cumpărări. Responsabili de aplicarea acestor dispoziții sunt și furnizorul, și beneficiarul, iar daca furnizorul nu a respectat legea sub acest aspect, beneficiarul este obligat să aplice taxarea inversă și să îndeplinească obligațiile prev. de lege.

În speță, reclamanta - cu toate că a le-a cunoscut - nu a respectat prevederile imperative ale legii și deși instanța de fond a constatat acest fapt, a trecut peste el.

Organele fiscale au procedat corect în raport de dispoz. pct. 82 alin. 9 din HG nr. 44/2004, în nici un caz reclamanta neavând dreptul la rambursarea TVA aferentă achiziționării imobilului "teren și clădire".

Faptul că reclamanta a plătit către societatea vânzătoare TVA aferent achiziționării imobilului, nu este relevant din perspectiva aplicării procedurii simplificate. Reclamanta are la dispoziție o acțiune în pretenții împotriva vânzătoarei.

În cauză, în privința accesoriilor fiscale, sunt aplicabile dispoz. art. 115, 116 și 118 alin. 2 din OG nr. 92/2003/

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Într-adevăr, în baza art. 1601alin.5 fiscal, reclamanta, în calitate de cumpărătoare a unor imobile, avea obligația - chiar și în ipoteza în care vânzătoarea nu a procedat în aceeași manieră - să aplice taxarea inversă, respectiv să nu facă plata taxei pe valoarea adăugată către furnizor, să înscrie din proprie inițiativă mențiunea "taxare inversă" în factura fiscală și să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (3), adică să evidențieze taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunii în jurnalele de vânzări și de cumpărări concomitent și să o înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăți efective între cele două unități în ceea ce privește această obligație fiscală.

Reclamanta nu a procedat în acest fel și orice cerere de rambursare a TVA aferentă prețului de cumpărare, plătită deja către vânzătoarea - Motors SRL, nu poate fi admisă de organele fiscale.

O operațiune pentru care TVA se autolichidează prin înregistrările contabile prev. de lege, nu poate fi supusă regimului obișnuit de taxare. Legea nu lasă la aprecierea furnizorului sau beneficiarului înscrierea operațiunii în regimul de taxare inversă sau în regimul obișnuit, astfel că înscrierea din eroare în acest din urmă regim nu dă drept de rambursare a sumei aferente taxei de la organele fiscale.

Reclamanta, care pretinde că a plătit vânzătoarei - Motors SRL și aferentă prețului facturat, are posibilitatea de a solicita doar de la aceasta restituirea sumei plătite cu acest titlu, iar nu de la organele fiscale.

Din acest punct de vedere, Raportul de inspecție fiscală nr. 658/23.04.2008 și Decizia nr. 45/08.- sunt legale.

În privința mențiunilor privind plata TVA suplimentară și a accesoriilor atrase de aceasta, actele fiscale respective și Decizia de impunere nr. 6/23.04.2007 nu sunt legale.

Constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind taxarea inversă, organele fiscale - la rândul lor - nu și-au îndeplinit obligația impusă de HG nr. 44/2004 - pct. 651alin. 12, la momentul achiziționării bunului de către reclamantă, respectiv pct.82 alin. 9 și 10, la momentul efectuării controlului - astfel: "În situația în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute la art. 1601alin. (2) din Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426 = 4427 și înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări".

Or, emiterea unei decizii de impunere privind plata TVA suplimentar și accesorii fiscale pentru o operațiune ca cea din speță în condițiile în care nu există o Dispoziție de măsuri emisă de organele fiscale, în temeiul căreia reclamanta - în termenul prevăzut de aceleași organe fiscale - să procedeze la corectarea înregistrărilor contabile potrivit textului legal sus citat, reprezintă nerespectarea legii.

Cum, deci, în speță, organele fiscale nu au dovedit întocmirea de către echipa de inspecție fiscală a unei astfel de Dispoziții de măsuri9 act administrativ fiscal întocmit conf.. nr.1939/28.12.2004) pentru corectarea, într-un anumit termen, a taxării operațiunii (din înscrisul de la fila 5 dosar rezultând că o astfel de dispoziție de măsuri nu a fost întocmită și comunicată reclamantei), rezultă că emiterea Deciziei de impunere nu este legală.

În măsura în care organele fiscale își îndeplinesc propria îndatorire legală de a obliga pe reclamantă să efectueze operațiunile contabile de taxare inversă, au posibilitatea să emită orice act pe care îl apreciază ca fiind legal și necesar, inclusiv decizie de impunere.

Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica sentința primei instanțe în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei și va anula Decizia nr. 45/08.- și Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 658/23.04.2008 în privința mențiunilor privind stabilirea TVA suplimentar plata și a accesoriilor fiscale. Va respinge acțiunea cu privire la dreptul de deducere TVA în sumă de 160.941 lei. Va menține sentința în rest.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, jud. A, împotriva sentinței nr.27/CF din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind -, cu sediul în P,-, jud.

Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și anulează Decizia nr. 45/08.- și Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 658/23.04.2008 în privința mențiunilor privind stabilirea TVA suplimentar plata și a accesoriilor fiscale.

Respinge acțiunea cu privire la dreptul de deducere TVA în sumă de 160.941 lei.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

4ex/02.07.2008

Jud.fond

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 679/2008. Curtea de Apel Pitesti