Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 677/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 677/R-
Ședința publică din 27 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții,, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, din Rm. V,-, județul V, împotriva sentinței nr. 450 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, intimați fiind pârâțiiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm. V,-, județul V,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1 și STATUL ROMÂN -prin pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței, că s-au depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 26 și 27 iunie 2008, întâmpinări din partea intimatului - pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată;
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.10.2007, reclamanții, și, în calitate de funcționari publici la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea - Departamentul economico-financiar, au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea primilor patru pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte unități de parchet, pe perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, actualizată cu coeficientul de inflație până la data plății efective a acestora;
- obligarea acordării în continuare, către reclamanți, ale acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute de lege pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare;
- obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, sumelor datorate reclamanților;
- acordarea fondului de premiere pentru perioada 01.07. - 31.12.2005, suspendat prin nr.OUG63/2005.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea în calitate de funcționari publici la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea - Departamentul economico-financiar și întrucât activitatea pe care o desfășoară, este similară indiferent de gradul de jurisdicție al instanței cu activitatea desfășurată de aceeași categorie de personal de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se impune să beneficieze de o salarizare egală și nu discriminatorie, cum se întâmplă în prezent.
Astfel, începând cu data de 01.11.2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a fost stabilită prin Anexa 1 nr.OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, nr.OG6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007.
Celelalte categorii de personal, din cadrul celorlalte parchete de pe lângă instanțele judecătorești, au fost salarizate conform Anexei 3 din același act normativ, creându-se astfel o discriminare nejustificată și încălcându-se principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Prin Hotărârea nr.262/21 iunie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, că salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, reprezintă un tratament diferențiat și a recomandat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare.
Situația discriminatorie diferențiată, a fost menținută și prin Anexa 3 nr.OUG92/2004 pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, de nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2006 și de nr.OG6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007.
În aceste condiții, se impune repararea prejudiciului creat prin tratamentul discriminatoriu privind salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin obligarea pârâților la plata diferențelor salariale pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007.
De asemenea, se precizează, că prin tratamentul discriminatoriu aplicat în prezent, se încalcă flagrant dispozițiile art.20 din Constituția României, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Social Europeană, precum și o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturi salariale.
În acest sens, a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale au indus distincții între situații analoage și compatibile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare (26-33) a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți, întrucât este neîntemeiată.
Astfel, se arată, că prin acțiunea formulată, reclamanții solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, situație în care se urmărește modificarea actelor normative în vigoare, ceea ce este inadmisibil.
În cauză, nu se poate vorbi despre o discriminare în sensul nr.OG137/2000, deoarece stabilirea unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii reprezintă reglementări ale legiuitorului a anumitor aspecte, care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă care poate fi apreciată sub aspectul discriminării.
De asemenea, se arată, că atribuțiile de serviciu ale reclamanților, nu sunt identice cu cele ale personalului din Departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sub aspectul complexității și responsabilității funcției, motiv pentru care, și nivelul de salarizare și acordarea altor drepturi bănești, trebuie să fie diferențiat.
Prin urmare, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Drepturile salariale ale funcționarilor publici, la care fac referire reclamanții, nu fac obiectul art.14 al, întrucât Protocolul nr.12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, prevede expres la art.1 că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, trebuie asigurată fără discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, naștere sau oricare situație" și, ca atare, nu poate fi aplicată în cauza dedusă judecății, din moment ce nu există nici un text legal care să recunoască drepturile pe care le cer reclamanții.
La data de 18 februarie 2008, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea și inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanți, invocând dispozițiile art.276 alin.1 din nr.OG137/2000, în sensul că litigiul trebuie soluționat de instanța de drept comun, iar solicitarea reclamanților este inadmisibilă, întrucât presupune schimbarea sistemului de salarizare a funcționarilor publici, reglementat de nr.OUG92/2004.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare (55-57), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În baza art.60-63 din Codul d e procedură civilă, prin cererea de la filele 81-83 dosar, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă sumele solicitate.
Prin Sentința nr.140/18.03.2008, Tribunalul Vâlceaar espins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și ale Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, acestea au fost privite ca neîntemeiate, întrucât reclamanții, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, sunt aceia care aleg modalitatea prin care doresc să-și rezolve litigiul, iar calitatea lor de funcționari publici, atrage competența instanței de contencios administrativ. Prevederile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, sunt dispoziții cu caracter general în ceea ce privește discriminarea, însă în cauza dedusă judecății, au prioritate dispozițiile din legea specială care se aplică funcționarilor publici.
S-a reținut că acțiunea formulată de reclamanți, nu este inadmisibilă, așa cum se susține de pârât, deoarece reclamanții pretind diferența drepturilor salariale în calitatea lor de funcționari publici, aspect pe care instanța l-a examinat în raport de dispozițiile legale aplicabile și motivele invocate.
În ceea ce privește excepția invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât reclamanții se pretind victime ale discriminării și, în conformitate cu prevederile art.27 din nr.OG137/2000, au introdus acțiunea direct la instanță, solicitând despăgubiri și restabilirea situației anterioare, invocând în acest sens o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. De altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu este chemat în judecată de reclamanți, pentru a fi obligat la plata diferențelor salariale solicitate, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la aspectul dedus judecății.
Pe fondul cauzei, in actele și probele dosarului, s-a reținut, că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar al Parchetului de pe lângă Tribunalului Vâlcea.
În această calitate, susțin, că Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu încălcarea dispozițiilor legale, nu le-au acordat drepturile salariale, reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al celorlalte parchete, aferente perioadei 01.11.2004 - 01.11.2007.
Astfel, începând cu data de 01.11.2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a fost stabilit prin Anexa nr.1 nr.OUG82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor celorlalte parchete, sunt salarizați conform Anexei 2 din același act normativ.
Ulterior, această salarizare diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, de grad diferit, a fost menținută prin nr.OG92/2004, pentru anul 2005, prin nr.OG2/2006 pentru anul 2006 și prin nr.OG6/2007 pentru anul 2007.
S-a reținut, că această situație, reglementată prin actele normative menționate, nu vine în contradicție cu prevederile art.6 alin.2 din Codul muncii, raportat la art.1 alin.2 din același act normativ, întrucât din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiunilor de serviciu, complexitatea acestora și responsabilitățile funcției, nu sunt identice și ca atare, este justificată o salarizare diferențiată, cum de altfel a procedat legiuitorul.
Prin urmare, nu există o situație identică care să fie comparabilă între categoriile de funcționari publici din sistemul Ministerului Public, întrucât, spre deosebire de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care are calitatea de ordonator principal de credite, și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele și curțile de apel, au calitatea de ordonatori terțiari și secundari de credite și, ca atare, și atribuțiile acestora sunt diferite.
În cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, salarizarea acestora se realizează nu prin raportare la atribuțiile de serviciu generice, ci prin raportare la conținutul concret al acestora.
Criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici, sunt reglementate de art.4 din nr.OG6/2007, care dispune, că "salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit nr.1-6".
Susținerea reclamanților, că, în calitate de funcționari publici la departamentul economico-financiar, se pot transfera la departamentul similar din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a fost privită ca neîntemeiată, întrucât, potrivit art.90 alin.5 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, prevede că "transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc, numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori, după caz, între autorități și instituții publice din administrația publică locală".
Așadar, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, determină soluții diferite ale legiuitorului, în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității.
Ca atare, s-a reținut că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcțiile în categoriile de personal cărora li se acordă.
Susținerea reclamanților, că prin modul de salarizare adoptat de legiuitor, s-a realizat o discriminare, în sensul prevederilor nr.OG137/2000, a fost privită ca nejustificată, deoarece, potrivit art.1 alin.2 din actul normativ menționat, există discriminare numai în situația în care are loc o restrângere a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, care se datorează unor acțiuni ori inacțiuni ilicite, prin care se încalcă norme ale dreptului obiectiv și sunt cauzate prejudicii unei persoane.
Instanța a reținut, că un asemenea tratament discriminatoriu, nu există în cauza dedusă judecății, deoarece nu a avut loc nici o restrângere sau înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
În cauza dedusă judecății, problema unei discriminări în materie de salarizare a fost analizată, nu numai prin prisma calității de funcționari publici a reclamanților, ci și din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitatea funcției.
Sub acest aspect, nu se poate reține că prevederile art.125 și urm. din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea este uniformă, deoarece funcționarii publici din cadrul instanțelor menționate, au o responsabilitate și o complexitate a atribuțiunilor de serviciu diferite.
Instanța a reținut, că simpla enumerare a atribuțiilor ce revin funcționarilor de la departamentele economico-financiare a instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care este identică, nu justifică prin ea însăși o salarizare nediferențiată, din moment ce complexitatea și responsabilitatea este diferită.
Într-o atare situație, nu au fost încălcate prevederile art.6 alin.2 din Codul muncii, care stipulează că pentru toți salariații, se garantează retribuție egală pentru muncă egală.
De asemenea, nici dispozițiile art.14 din nu au fost nesocotite, deoarece în sensul Protocolului nr.12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, se arată că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte situații, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare situație, nu-și găsește aplicabilitatea în cauza dedusă judecății.
În ceea ce privește Hotărârea nr.262/21 iunie 2006, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se stabilește, că salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea reprezintă un tratament diferențiat, s-a reținut, că nu poate justifica acțiunea reclamanților din moment ce legiuitorul, nu a înțeles să modifice actele normative prin care se realizează o asemenea diferențiere.
Prin urmare, instanța nu poate să modifice actele normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și, ca atare, nici să adauge la lege prin acordarea drepturilor salariale pe care le solicită petiționarii.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".
Împotriva acestei soluții, reclamanții au formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța de fond i-a încadrat în mod greșit în categoria funcționarilor, enumerați la Anexa nr.3 din Ordonanța nr.6/2007; departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul instanțelor judecătorești, nu poate fi considerat o structură a administrației publice (fără a se indica nici o prevedere legală).
- instanța de fond, nu a avut în vedere constatările făcute de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.262/21.06.2007, prin care s-a reținut tratamentul diferențiat de salarizare al funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare, ale instanțelor de judecată.
cadrului legislativ pentru instituirea unui sistem unitar de salarizare a tuturor categoriilor de personal din sistemul de justiție, constituie un angajament asumat de România în cadrul procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Prin comparație, recurenții au evidențiat că Departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție administrează activitatea unui singur parchet, și al unui singur imobil, în timp ce, departamentul similar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în conformitate cu anexa nr.1 din Legea nr.304/2004, administrează, activitatea a 6 parchete de pe lângă tribunal și judecătorii, având de gestionat un patrimoniu compus din 6 imobile.
Au considerat, ca la exigențe egale de recrutare, atribuții și responsabilitate, este necesar și un tratament egal de salarizare, în conformitate cu prevederile nr.OG137/2000, art.1 alin.2, lit.Î și Directiva nr.2000/78/CE, art.2 alin.1, alin.2 lit.a, coroborat cu art.3 alin.1, lit.
Au mai susținut, că s-a creat o situație de inegalitate între funcționarii publici ai celor două departamente, în contradicție cu principiul egalității în fața legii a tuturor cetățenilor, egalitatea de tratament pentru muncă egală, precum și interzicerea discriminării (art.16 din Constituție, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din CEDO și art.2 din Pactul Internațional nr.12, cu privire la drepturile civile și politice).
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, după cum se va detalia în considerentele, ce vor urma.
Astfel, potrivit art.125 alin.(1) din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, " ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție, curțile de apel, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă tribunale, au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic".
Art.126-128 din aceeași lege, prevăd ca atribuțiile și modalitatea de ocupare a funcției pentru managerul economic, să fie identice, indiferent unde funcționează.
În aceleași condiții, sunt recrutați și ceilalți funcționari publici din cadrul departamentelor economico-financiare și au de asemenea aceleași atribuții, însă salarizarea este diferită, astfel încât cei de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, sunt salarizați în conformitate cu Anexa 1 a nr.OUG92/2004, iar ceilalți funcționari publici, din cadrul departamentelor celorlalte unități de parchet, sunt salarizați, în conformitate cu Anexa 3 a aceluiași act normativ.
Întrucât toți acești funcționari, îndeplinesc atribuțiile prevăzute de art.127 și art.130 alin.2 din Legea nr.304/2004, este firesc să fie salarizați în mod egal, în raport de dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii, care stipulează, că retribuția trebuie să fie egală, pentru munca și pregătirea profesională egală.
Prin art.14 din, s-a dispus interzicerea discriminării, pentru "persoane plasate în situații analoage sau comparabile în materie".
Discriminarea a fost constatată și prin Hotărârea nr.262/21.06.2007, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Este corectă aprecierea formulată de către instanța de fond, în sensul că nu este obligatorie pentru instanță, însă nu trebuie ignorată, ci coroborată cu celelalte probe și dispoziții legale.
În speță, instanța de fond, trebuia să analizeze atribuțiile ce revin celor două compartimente și să stabilească, dacă se impune sau nu o salarizare diferențiată, în raport de actele normative interne și internaționale.
Actuala reglementare internă pentru drepturile salariale este Ordonanța nr.6/2007 și se aplică "până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici", iar pe plan extern, prevederile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la data de 14.12.1955, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr.103/2008, art.4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr.74/1999 (Dreptul la o salarizare echitabilă).
De asemenea, prin art.1 alin.1 din nr.OG137/2000, se consacră, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării.
Se poate constata, că instanța de fond, a pronunțat soluția, fără a avea în vedere atribuțiile identice ale funcționarilor, precum și textele de lege încălcate, precum și discriminarea creată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind fondul de premiere solicitat de către reclamanți, aferent perioadei 01.07. - 31.12.2005, se constată că a fost suspendat prin art.1 din nr.OUG63/2005 și nu înlăturat prin vreun act normativ.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu înlăturarea lui, însă pârâții l-au înlăturat. Scopul legii, a fost, ca acesta să se acorde.
De aceea, instanța de fond trebuia să admită acest capăt de cerere, chiar dacă suspendarea, nu le este imputabilă pârâților.
În ceea ce privește, calitatea procesuală a, se rețin următoarele:
Potrivit art.3 alin.2 din nr.HG208/2005 (text în vigoare până în luna iunie 2007), Ministerul Finanțelor Publice, "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
În condițiile art.28 din Legea nr.500/2002, "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor, se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor " pe baza unor elemente expres menționate în textul de lege. sumelor bugetare deja alocate instituțiilor, se face în conformitate cu art.48 și următoarele din aceeași lege, atribuții în acest sens având nu numai, dar și ordonatorii principali și secundari de credite.
Deci această instituție nu are, printre atribuțiile enumerate expres de art.19 din Legea nr.500/2002, obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege, pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
În aceste condiții, apare ca nejustificată obligarea la alocarea de fonduri din bugetul de stat, deoarece acest pârât nu are calitatea de subiect pasiv al unui raport juridic, de debitor față de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.60 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora, o astfel de instituție de procedură este pusă la îndemâna persoanei care, căzând în pretenții, ar putea să se îndrepte împotriva debitorului său.
Reținându-se că nu are calitate de debitoare față de pârâta ce a formulat cerere de chemare în garanție, se apreciază că ea nu are legitimare procesuală pasivă în raport de aceasta, concluzie față de care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se impune ca acțiunea să fie respinsă față de acesta.
Calitatea procesuală pasivă a celorlalți pârâți, se stabilește în funcție de calitatea de angajator. Numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea are calitate de angajator.
Între ceilalți pârâți, nu există raporturi juridice directe.
Prin urmare, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Pachetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, nu au calitate procesuală pasivă.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, se va admite recursul, în sensul că se va modifica sentința și se va dispune obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să plătească reclamanților drepturile salariale solicitate, la valoare reactualizată, precum și fondul de premiere.
Se va respinge acțiunea față de ceilalți pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr.450 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și STATUL ROMÂN - prin pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Modifică sentința în parte în sensul, că admite acțiunea în parte, în sensul că obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și ceilalți funcționari publici de la celelalte parchete pe perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, actualizate la data plății efective și în continuare, până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare, cât și acordarea fondului de premiere pentru perioada 01.07.-31.12.2005.
Respinge capătul de cerere pentru includerea sumelor în bugetul de stat și acțiunea față de ceilalți pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./04.07.2008
Jud.fond:
G
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim, Constantina Duțescu
