Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 714/ Dosar Nr-

Sedința publică din 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu

- - - - JUDECĂTOR 3: Clara

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr. 683/CA din 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009, apoi pentru data de 2 noiembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față

Constată că prin sentința civilă nr. 683 din 23.06.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și, in consecință:

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.988 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 02.10.2008 și până la data plății; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 904,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, in contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu și, in consecință:

A obligat chematul in garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Făgăraș suma de 2.988 lei și dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.

Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.

Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.

Deși pârâtul invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.

Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.

In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța de fond a apreciat că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.

Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care nu i-a fost soluționată. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.

Va fi admisă și cererea privind obligarea pârâtei la platadobânziilegale aferente sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare și de poluare. Cu privire la data de la care se datorează această dobândă de către pârâtă, instanța de fond a reținut că in cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 124 OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, întrucât, după cum am arătat anterior, dispozițiile legale in baza cărora a fost încasată taxa de poluare nu sunt conforme cu dispozițiile comunitare, așa încât se aplică reglementările generale (și nu cele speciale prevăzute de OG 92/2003) in materie de dobândă, ceea ce înseamnă că, pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin plata unor taxe nedatorate, dobânda trebuie acordată de la data achitării taxelor.

Cu privire la cererea de chemare in garanție, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma la care a fost obligată, plus dobânda legală.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamantă, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat și cheltuieli cu deplasarea apărătorului la instanță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.

Recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare recurenta a arătat că instanța de fond a aplicat greșit reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene.

Recurenta a precizat că reclamanta avea obligația achitării taxei de poluare în România potrivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării, care nu a fost declarat neconstituțional și a fost acceptat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene.

Recurenta a susținut că plata acestei taxe are un caracter imperativ și nu poate fi restituită,situațiile în care aceasta să poată restitui fiind reglementate de art.117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Recurenta a mai arătat că taxa a fost stabilită printr-un act normativ cu caracter special în materie fiscală astfel că, organele fiscale aveau obligația de a respecta prevederile legislației interne care reglementează încasarea taxei pe poluare.

Recurenta a învederat instanței faptul că nu a fost declanșată nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare iar formula de calcul a acesteia instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost acceptată de către Comisia Europeană.

Recurenta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta Administrației Fondului pentru Mediu a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cat și n cazul celor rulate, achiziționate din afara țării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, în conformitate cu prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, era plătita de orice persoană fizică sau juridică, care înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.

Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunitarii Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second hand achiziționate din alte state membre, invitând țara noastră să adopte masurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de 2 luni de la primirea acestuia.

Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre maginile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.

Ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru ca România să se conformeze avizului motivat adresat de Comisia Comunitarilor Europene în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene, prin care s-a declanșat cea de-a doua etapă a procedurii de contestare a nerespectării obligațiilor de stat membru în cazul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a fost aprobata Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeana ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.

In forma publicată în aprilie 2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeana a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusa de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însa emisiile poluante.

Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituita prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe,se constituie o discriminate a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunitarii Europene".

Practic, nici Curtea Europeană de Justiție a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încălca tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării. Curtea Europeana de Justiție (CEJ) a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie sa aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.

Recurenta a susținut că într-o jurisprudență, constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ci fiind seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.

Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotararea Tulliasiamies si, punctul 88).

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele proc. civ. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Intimata a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta a susținut că taxa percepută în temeiul Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 încalcă flagrant prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și ale art.33 ale celei de-a 6 Directive - care prevăd în mod imperativ și expres că nici un stat membru nu va aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Intimata a mai arătat că la data de 25 iunie 2009 România a fost din nou somată de către organismele europene pe motivul incompatibilității acestei taxe cu legislația europeană în vigoare.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovate împotriva sentinței civile nr.683/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, sunt întemeiate în parte.

Reclamanta a achitat la data de 2.10. 2008, suma de 2988 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea autovehiculului Astra, achiziționat din Italia și înmatriculat în această țară pentru prima dată.

La data de 25 februarie 2009 reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe prin cererea adresată Făgăraș și înregistrată sub nr. 16618/25 februarie 2009.

Pe fond, Curtea constată că în speță instanța de fond în mod corect a aplicat prevederile Tratatului Comunității Europene, fiind consacrată preeminența dreptului comunitar prin art. 148 din Constituție.

România s-a angajat să respecte și să pună în aplicare obligațiile ce decurg din dreptul comunitar.

Tratatul instituind Comunitatea Europeană se bucură de aplicabilitatea directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementările naționale contrare, indiferent de caracterul acestora general sau special.

Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr. 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumita " taxa de poluare ", are o sferă de aplicabilitate restrânsa și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.

Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circula în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 însa, principiul "poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. In schimb, deși autoturismul sau poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.

Aceasta taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Susținerile recurentei Făgăraș potrivit cărora achitarea taxei pe poluare reprezintă o condiție a primei înmatriculări în România a unui autoturism second-hand achiziționat dintr-o altă țară membră UE nu conduc la legalitatea acestei taxe.

Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat ca acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitării lor interne eu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.

Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă,impunere interna de taxe" ca sintagma folosită în cuprinsul art. 90 TCE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind din state membre UE, o taxă care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxa vamală.

Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat și la rațiunea impunerii taxei de poluare bazata pe principiul,poluatorul plătește", nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite aparerile primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.

Pe cale de consecință, criticile vizând neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 90 din TCE, precum și conformitatea taxei pe poluare cu prevederile comunitare sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

În mod corect instanța de fond a concluzionat că taxa achitată de reclamanta este nedatorată și a dispus restituirea acesteia, precum și actualizarea cu indicele de inflație, făcând aplicarea principului "restitutio in integrum". Data de la care curge dobânda este însă data punerii în întârziere, respectiv data formulării cererii de restituire a acestei taxe, 25 februarie 2009.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile art. 60 și 61 Cod procedură civilă și ținând seama de prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă pe poluare a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 683/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.

Va modifica în parte sentința atacată, în sensul că data de la care curge dobânda este 25 februarie 2009, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă va obliga recurentele să plătească intimatei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite în parte recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș cu sediul în Făgăraș,-, jud. B și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294 Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 683/CA/23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că data de la care curge dobânda este 25 februarie 2009.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă recurentele să plătească intimatei suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. /10.12.2009

Dact./21.12.2009/5 ex.

Jud. Fond:

Președinte:Silviu Gabriel Barbu
Judecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Brasov