Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.712/ Dosar nr-

Sedința publică din 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu

- - - - JUDECĂTOR 3: Clara

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială B împotriva sentinței civile nr. 537/CA din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009, apoi pentru data de 2.11.2009.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.537/CA/12.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brașov Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a admis acținea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtaDIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂși în consecință:

S-a anulat Hotărârea nr.142/07.11.2008 emisă de pârâtă.

S-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și că beneficiază de drepturile prevăzute în OUG nr.6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr. 341/2004.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

La data de 07.03.2008 reclamanta a formulat cerere către pârâta Direcția și Protecției Sociale B pentru a i se recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008

Prin Hotărârea nr.142/07.11.2008 pârâta a respins cererea reclamantei, întrucât "din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petenta a fost suspusă la presiuni din partea securității sau miliției ca urmare a participării soțului acesteia, la evenimentele muncitorești anticomuniste de la B din 15.11.1987 și astfel nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute art.19 alin.4 din OUG nr.6/2008."

În condițiile art.22 din OUG nr.6/2008 reclamanta a contestat această hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, motivând că din actele depuse la pârâtă rezultă persecuția sa datorită participării soțului la revolta anticomunistă din 15 1987.

La soluționarea acțiunii s-au avut în vedere dispozițiile acestui actul normativ -art. 18 din Legea nr. 341/2004, modificată, care stabilește că "rezentul p. capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:

a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987;

b) soțul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;

c) urmașii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987".

De asemenea, art.19 alin.4 din OUG nr.6/2008 arată că dovada calității de soț al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face de către persoana interesată, cu înscrisuri eliberate de organele competente, din care să rezulte supunerea la presiuni, din partea securității sau a miliției, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soțul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu.

Din interpretarea coroborată a acestor norme rezultă că drepturile prevăzute de acest act normativ special se acordă fie persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 prin privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea, fie soțului persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, fie urmașilor persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987.

Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei, (decedat la data de 5.12.1988) a participat la revolta muncitorească din 15 1987, iar prin Hotărârea nr.243/3.12.1993 emisă de Direcția Județeană de Muncă și Ocrotire Socială B s-a recunoscut calitatea acestuia de fost deținut politic.

De asemenea, în Hotărârea nr.939/21.06.1991 a Direcției Județene de Muncă și Ocrotire Socială B se reține că reclamanta împreună cu soțul și cei 5 copii minori au fost strămutați în urma evenimentelor din 15 1987, din B la Bîrlad.

Din toate aceste probe instanța de fond a reținut că reclamanta a avut de suferit ca urmare a participării soțului său la evenimentele din 15 1987.

Prin urmare, reținând că reclamanta nu a făcut parte din structurile de represiune comuniste, instanța de fond a constatat că în persoana sa sunt întrunite condițiile art. 18 lit.b din Legea nr. 341/2004, modificată.

În aceste condiții acțiunea reclamantei a fost admisă, fiind anulată Hotărârea nr. 142/07.11.2008 emisă de pârâtă și s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și beneficiază de drepturile prevăzute în OUG nr.6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr. 341/2004, începând cu data de 07.03.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivare recurenta a arătat că intimata nu a probat cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente că în urma condamnării soțului său a fost supusă la presiuni din partea securității sau miliției.

Recurenta a precizat că intimata nu a depus la cererea pe care a formulat-o avizul prealabil consultativ al Asociației 15 1987.

Recurenta a susținut că sentința atacată a fost dată fără temei legal, nefiind precizată încadrarea juridică a situației de fapt dedusă judecății și dată de la care, drepturile recunoscute urmează a fi acordate.

Intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.

Aceasta a arătat că prin sentința penală nr.2823 din 03.12.1987 a Judecătoriei Brașov, dar și prin Decizia penală nr.171/23.02.1990 dată în dosarul penal nr.161/1990 și Decizia penală nr.33/04.03.1991 dată în dosarul penal nr.156/1990 - ambele dosare ale fostei Curți Supreme de Justiție s-au admis recursurile extraordinare declarate de Procurorul General în favoarea soțului ei care astfel a fost achitat post mortem, situație prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că a avut de suferit împreună cu familia sa în urma din 15 1987 de la

Dacă nu ar fi existat aceste hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, atunci într-adevăr pentru a dovedi calitatea sa de persoană care a avut de suferit în urma revoltei din 15 1987 de la B ar fi trebuit să probeze cu înscrisuri oficiale situația prevăzută la alin.2 al art.19 din actul normativ sus indicat.

Intimata a invocat și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic discriminarea, fiind inechitabil și contrar spiritului acestui articol ca membrii familiei să fie excluși de la aplicarea Legii recunoștinței.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul pronunțat împotriva sentinței civile nr.537/CA/12.05.2009 a Tribunalului Brașov este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că reclamanta a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 15 1987, revoltă la care a participat în mod activ soțul său. În urma acestei revolte soțul reclamantei a fost condamnat prin sentința penală nr.2823/03.12.1989 a Judecătoriei Brașov și strămutat cu întreaga familie compusă din soție și 5 copii minori din B în Bârlad. În data de 5 decembrie 1988 soțul reclamantei da decedat.

Această stare de fapt rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar și din actele de stare civilă, motiv pentru care, Curtea constată neîntemeiată critica recurentei cu privire la lipsa probelor din care să rezulte calitatea reclamantei de persoană care a avut de suferit în urma revoltei din 15 1987.

Cu privire la lipsa avizului prealabil consultativ al Asociației 15 1987 invocată de recurentă, Curtea constată că acest aviz există și a fost depus atât la dosar (fila 51), cât și atașat cererii înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială Acest aspect rezultă din cuprinsul hotărârii nr.142/07.11.2008, prin care aceasta a respins cererea.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.537/CA/12.05.2009 a Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, CU SEDIUL ÎN B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 537/CA/12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red./26.11.2009

Dact./04.11.2009

Jud.fond.

Ex.4

Președinte:Silviu Gabriel Barbu
Judecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Brasov