Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 844
Ședința publică din data de 04 martie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL- REPREZENTANTĂ PRIN M - AGENȚIA BMî mpotriva sentinței civile nr. 3665 pronunțată în data de 29 octombrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul recurentei, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. De asemenea acțiunea de fond este insuficientă în raport de necesitatea achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aferentă petitului privind acordarea de despăgubiri.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 02.03.2009 se înregistrează din partea recurentei concluzii scrise însoțite de înscrisuri, în probațiune.
Față de obligația achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru aferente judecării petitului privind restituirea taxei de primă înmatriculare, la solicitarea instanței reprezentantul recurentei solicită instanței aplicarea dispozițiilor art. 20 alin5 din Legea nr.146/1997 în privința dării în debit a recurentei cu suma datorată. Mai arată că a prezentat în scris, prin concluziile scrise, modul cum a înțeles să combată excepțiile ridicate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului promovat pentru motivele expuse pe larg, solicitând acordarea de cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3665 pronunțată la data de 29 octombrie 2008 în dosar nr- al Tribunalului Maramureșa fost respinsă excepția prescripției invocate de DGFP M; admisă excepția lipsei calității și capacității procesuale Clubul Român - Filiala M - BMp entru reprezentarea reclamantului invocată de aceeași pârâtă și în consecință a fost respinsă atât pe excepție cât și pe fond acțiunea formulată de reclamanta SRL reprezentat de Automobilul Clubul Român Filiala M/B M împotriva pârâților DGFP M și Administrația Finanțelor Publice B
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că excepția prescripției nu este întemeiată întrucât plata efectivă a sumei ce reprezintă taxa nu face să curgă termenele de prescripție instituite de Legea nr.554/2004; restituirea poate fi cerută oricând în termenul general care în materie fiscală este de 5 ani iar din momentul refuzului se naște pentru contribuabil dreptul la acțiune în contencios administrativ.
Referitor la cea de-a doua excepție reține instanța că este întemeiată. Astfel, reține că reprezentarea reclamantului de către Automobilul Clubul Român M Agenția BMe ste nelegală pentru trei motive:
1. În materie procesuală nu se aplică prevederile art. 1533 cod civil care reglementează instituția mandatului tacit, ci se aplică prevederile art.68(1) cod procedură civilă potrivit căreia "procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată trebuie făcută prin înscris". în acest context,în primul rând,existența unei împuterniciri scrise de la persoana fizică contribuabil către Filiala B M în vederea acționării în judecată pârâților. Existența împuterniciri avocatului dată de este subsecventă și nu este de natură să acopere lipsa primei împuterniciri.
2. Persoanele juridice au o capacitate procesuală de exercițiu determinată de obiectul lor de activitate. Această împrejurare rezultă fără echivoc din conținutul prevederilor art.34 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice potrivit căreia:"persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei,stabilit prin lege,actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul"
Rezolvarea problemelor de contencios fiscal a unor cetățeni sau chiar persoane juridice,nu corespunde cu scopul prevăzut de Statutul.
3. Potrivit art.4 din OG. 26/2000 modificată privind asociațiile și fundațiile." Asociația este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz"
Reclamanta nu este membru situație în care asociația nu poate reprezenta interesele reclamantei.
Faptul că Filiala R M a emis un "comunicat" depus în copie la dosar, prin care anunța că cei interesați "pot mandata" R - Filiala M, să le reprezinte în demersurile judiciare necesare pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, nu înseamnă că această mandatare poate fi făcută altfel decât cu respectarea condițiilor cerute de lege.
Având în vedere cele de mai sus tribunalul va reține lipsa capacitații procesuală de folosință și de exercițiu pentru Filiala R M,în calitatea de reprezentant al reclamantei și va respinge acțiunea pe excepție.
Mai reține instanța în plus că prevederile art. 137 Cod procedură civilă nu împiedică examinarea cauzei și pe fond iar din această ultimă perspectivă analizându-se acțiunea nu este întemeiată. Astfel, în dezvoltare se reține că susținerea reclamantului în sensul că prin adoptarea OUG. 50/2008 nu a avut loc o abrogare a prevederilor art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal deoarece abrogarea nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale din acest cod,adică prin lege și începând cu anul bugetar 2009,implicit,dispozițiile abrogate ar fi în vigoare,nu este întemeiată.
Aceiași susținere a fost formulată de autorul excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 214/1-214/3 Cod fiscal, soluționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 948/23.09.2008, publicată în Of. nr. 706/17.10.2008.
Pentru motivele arătate în considerentele deciziei s-a reținut că abrogarea prevederilor art-214/1-214/3 din Codul Fiscal este efectivă și nicidecum aparentă cum a susținut autorul excepției.
În condițiile de mai sus, considerentele reclamantului care au vizat încălcarea art. 90 din Tratatul d l Roma pentru instituirea Comunității Europene nu mai sunt de actualitate cu privire la taxa de populare.
Taxa de primă înmatriculare nu mai există,prin efectul OUG nr. 50/2008 aceasta taxă a fost transformată din momentul plății ei de către contribuabil în taxă pe poluare. Întrucât modalitatea de calcul celor două taxe a fost diferită Ordonanța a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus,peste cuantumul taxei pe poluare independent de data când a fost plătită taxa de primă înmatriculare. Evident se au în vedere plățile făcute în perioada 1.01.2007 -1.07.2008 când prevederile din Codul fiscal,menționate mai sus au fost în vigoare.
Tribunalul nu poate scoate din vigoare OUG nr.50/2008 pe considerentul că ar încălca principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituție,această competență revenind în exclusivitate Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art.115 (5) din Constituția României republicată, Ordonanța de Urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Aceste cerințe legale sunt îndeplinite, motiv pentru care tribunalul nu poate înlătura din motivarea sentinței dispozițiile Ordonanței respective.
Problema esențială pentru soluționarea cauzei este de a stabili dacă se poate pune semnul egalității între taxa de primă înmatriculare reglementată de art. 214/1-214/2 Cod Fiscal, în prezent abrogate începând din 1 iulie 2008 și taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 care a abrogat prevederile din Codul fiscal privind taxa deprimă înmatriculare.
Tribunalul a considerat că nu este în discuție una și aceeași taxă, sub denumiri diferite, chiar dacă adoptarea taxei de poluare a fost determinată de criticile aduse cu privire la aplicarea taxei de primă înmatriculare.
Împrejurarea că taxa de poluare nu a fost stabilită în sarcina tuturor contribuabililor care au în proprietate autoturisme, ci numai în sarcina acelora care le-au dobândit cu începere din 1 ianuarie 2007, de când a intrat în vigoare taxa de primă înmatriculare, chiar dacă apare discriminativă, nu constituie în sine un argument pentru a asimila taxa de primă înmatriculare cu taxa de poluare.
Prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este inclus la capitolul 2 intitulat "Dispoziții fiscale". Textul prevede că: "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare".
În expunerea de motive ale OUG nr. 50/2008 publicată în Of. nr. 327/25.04.2008 se arată că, actul normativ a fost adoptat în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzută de legislația comunitară în acest domeniu. A fost avută în vedere și necesitatea adoptării de măsuri pentru asigurarea respectării normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței curții de Justiție a Comunităților Europene.
ce în art. 11 din Ordonanță se prevede restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea Ordonanței, nu se poate susține că legiuitorul nu a recunoscut că aplicarea taxei de primă înmatriculare a fost greșită. Faptul că s-a ales ca modalitate de stingere a obligației de restituire, compensarea, nu înseamnă o încălcare a drepturilor contribuabilului. Faptul că datoria contribuabilului cu titlu de taxă de poluare, s-a stabilit retroactiv, cu începere din 1 ianuarie 2007 nu face ca prevederile art. 11. din OUG nr. 50/2008 să fie inaplicabile ci constituie, eventual un motiv de contencios constituțional
Împotriva soluției menționate declarat recurs reclamanta SRl solicitând admiterea recursului, modificarea în tot sentinței în sensul admiterii acțiunii, obligarea intimaților la plata sumei de 3006 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea celor solicitate recurenta susține că a fost interpretat greșit actul dedus judecății hotărârea a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești și este lipsită de temei legal. Astfel, în dezvoltarea celor susținute recurenta arată că prevederile codului fiscal la data pronunțării erau abrogate iar pe de altă parte erau în vigoare dispozițiile OUG nr.50/2008 care au fost ignorate.
În plus arată recurenta au fost ignorate dispozițiile ordinului nr.418/2007 cât și excepțiile invocate care erau întemeiate.
Tot astfel, arată recurenta că și în privința dobânzii și cheltuielilor reținerile sunt greșite deoarece nu există un temei legal, obligația la plată a cheltuielilor se stabilește față de titularul acțiunii nu față de reprezentantul său.
Răspunzând celor invocate intimatul a solicitat respingerea recursului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate intimatul a arătat că excepțiile sunt neîntemeiate întrucât au fost încheiate actele corespunzătoare reprezentării, în cauză sunt incidente dispozițiile statutului profesiei de avocat a, a statutului cât și dispozițiile tratatului.
Pentru dovedirea argumentelor aduse intimatul a depus copie contract asistență judiciară, copie statut, acte privind proveniența autoturismului și înmatriculării în Uniune
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele noi depuse în recurs, cu normele juridice pe care s-a fundamentat demersul introductiv Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.68 pr.civ. procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată iar în cazul în care procura este dată unui avocat semnătura se certifică potrivit legii avocaților.
Dreptul de reprezentare mai prevede același articol alin.2 poate fi dat și prin declarație verbală făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.
Din norma enunțată rezultă că justificarea calității de reprezentant în fața instanței se face prin procură care sub aspectul formei trebuie să fie un înscris sub semnătură legalizată respectiv în situația dată unui avocat semnătura certificată.
În speță actele relevă că în urma unei comunicări făcute prin presă s-a angajat a găsi o casă de avocatură care să reprezinte membrii săi în vederea recuperării taxei de primă înmatriculare.
Față de cele comunicate a găsit un cabinet de avocatură și a încheiat un contract pentru efectuarea demersurilor corespunzătoare.
Ulterior după începerea demersurilor soluționării în primă instanță urmare a solicitărilor în dosare similare de a se oferi lămuriri persoana considerată îndreptățite la restituire, SRL a încheiat cu cabinetul în cauză contractul de asistență judiciară în condițiile legii avocaturii.
Obiectul contractului conform celor convenite l-a constituit: efectuarea tuturor demersurilor prevăzute de lege pentru instituirea taxei speciale pentru autovehiculele plătite de contribuabilul client în temeiul dispozițiilor art.2141- 2145din codul fiscal, demersuri constând în redactarea și semnarea cererii de restituire adresată locale, contestație adresată DGFP M; acțiunea în contencios adresate tribunalului, recursul și întâmpinări la recurs, note de ședință și concluzii.
Din cele de mai sus se observă că inițial a existat încheiat un contract de mandat prin care s-a angajat a găsi un cabinet de avocatură care să reprezinte pe membrii săi iar ulterior a fost încheiat contractul de asistență judiciară ce include și reprezentarea în instanță între persoana în cauză membru și cabinetul găsit. Ori, într-o atare situație a existenței contractului de asistență și a depunerii în recurs nu se mai poate reține o lipsă a împuternicirii date.
Prin urmare față de cele rezultate din acte susținerile recurentei referitoare la lipsa împuternicirii cerute de art.68 pr.civ. se vor respinge.
Respinse vor fi susținerile referitoare la capacitate deoarece în condițiile în care la acest moment a fost încheiat un contract de asistență distinct între persoana juridică și cabinetul de avocatură, este exclusă participarea. Ca atare în condițiile date, se mai pot reține aspecte vizând principiul specialității sau atribuții ale entității relevate inițial.
Cât privește restul susținerilor aduse prin recurs cu privire la taxa de primă înmatriculare reține Curtea de asemenea că sunt fondate cu excepția criticii vizând dovada acordată pentru considerentele ce urmează:
Contrar susținerilor intimatei, reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a mai decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
În privința aplicării dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai reține Curtea, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei iar sub aspectele relevate mai sus susținerile reclamantei sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Cu toate acestea susținerile reclamantei în privința dobânzii nu sunt întemeiate pe temeiul invocat. Astfel, Curtea reține că, restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. Ca atare, nefiind în situația enumerată, Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimat și acesta se realizează doar în condițiile dreptului comun. Prin urmare, pentru obligațiile ce au obiect sume de bani, daunele interese pentru neexecutare se rezumă la dobânda legală instituită de OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamantul-recurent a fost lipsit de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 08.04.2008.
Așadar față de cele arătate, Curtea în baza art.312 raportat la art.20 din Legea nr.554/2004 va admite recursul, va casa în întregime hotărârea și rejudecând și pe baza actelor depuse va respinge excepțiile invocate de DGFP M prin B M; va admite în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu DGFP M și B M și va obliga pârâta B M să restituie reclamantei suma de 9796 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare precum și dobânda legală calculată asupra acestei sume începând cu 08.04.2008 și până la restituirea integrală.
Constatând că pentru fond nu a fost achitată taxa judiciară de timbru datorată în baza dispozițiilor Legii nr.146/1997, Curtea va dispune darea în debit a reclamantului pentru suma de 39 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că față de particularitățile cauzei respectiv complexitatea redusă previzibilitatea soluției, volumul redus al muncii în condițiile existenței mai multor acțiuni similare ce au implicat redactarea acelorași argumente și concluzii în cauză sunt incidente dispozițiile art.274 al.3 pr.civ. și ca atare intimata DGFP va fi obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SRL B împotriva sentinței civile nr. 3665 din 29 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și rejudecând:
Respinge excepția lipsei calității și capacității procesuale a - Filiala M - B M, pentru reprezentarea reclamantei.
Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta SRL B, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 9.796 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda legală calculată asupra acestei sume, începând cu data de 8.04.2008 și până la restituirea integrală.
Dă în debit reclamanta pentru suma de 39 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei, timbru judiciar, datorate pentru fondul cauzei.
Obligă pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei SRL BMs uma de 319,65 lei, reprezentând cheltuieli parțiale la fond și în recurs. Respinge restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red.//3 ex./31.03.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
