Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 200

Ședința publică de la 28 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul -. împotriva pârâtului SC SA, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul -. asistat de avocat și pârâta SC SA prin consilier juridic lipsind pârâții MINISTERUL ECONOMIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Avocat pentru reclamantul -. solicită respingerea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, admiterea excepției de nelegalitate și admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

Arată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis ulterior titlului de proprietate al reclamantului.

Consilier juridic pentru pârâta SC SA ridică excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, conform art.7 din Lg.554/2004.

Avocat pentru reclamantul -. solicită respingerea excepției, arătând că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, dovedită cu adresa depusă la dosar.

Consilier juridic pentru pârâta SC SA solicită admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, respingerea excepției de nelegalitate și respingerea acțiunii.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în beneficiul pârâtei, pentru suprafața de teren cu vegetație forestieră ce se suprapune cu terenul său pentru care lui i s-a eliberat titlu de proprietate.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1297/28.05.2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal întrucât potrivit art. 10 alin. 1 teza a II a, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor se soluționează în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal al Curților de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova și s-a dispus citarea legală a părților.

Pârâta a formulat cerere de suspendare în baza art. 244 pct. 1 Cod pr. civilă prin care a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei cer face obiectul dosarului nr- prin care a solicitat anularea absolută a titlului de proprietate al reclamantului, cerere la care a renunțat la 30.10l.2008.

La 23.10.2008, Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare.

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, arătând că Statul Român nu e parte în litigiul dedus judecății.

La 30.10.2008 pârâta SC SA a depus cerere reconvențională prin care a solicitat în contradictoriu cu Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 a comunei, Comisia Județeană G de aplicare Legii 18/191 și, anularea titlului de proprietate nr. -/2007 și a actelor premergătoare eliberării acestuia.

La aceeași dată, printr-o precizare, aceeași pârâtă a invocat excepția inadmisibilității cererii motivată de faptul că reclamantul nu a făcut procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a invocat la 02.04.2009 excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, arătând că porțiunea de teren din certificat este cuprinsă și în titlul său de proprietate, titlu ce este anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

S-au depus la dosar copiile următoarelor acte: certificat din dosarul nr- pe rolul Judecătoriei Tg J, o cerere de chemare în judecată, sentința nr. 7565/2006 din dosarul nr. 7172/F/2006 a Judecătoriei Tg J, sentința civilă nr. 3857/2007 din dosarul nr- a Judecătoriei Tg J, certificat din dosarul nr- a Judecătoriei Tg J, cerere de chemare în judecată, Ordinul nr. 389/1998 emis de, schiță, note de ședință, raport de expertiză extrajudiciară, notificare prin executor judecătoresc către SC SA.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român instanța o apreciază neîntemeiată, întrucât în cauză nu a fost conceptat și citat Statul Român ca subiect de drept ci doar Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de emitent al actului administrativ contestat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Cu privire la excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 10907 emis la 26.03.2008 instanța reține:

C care invocă excepția de nelegalitate are obligația de arăta pe de o parte motivele de nelegalitate a actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului și pe de altă parte să arate actul normativ încălcat la emiterea actului atacat.

În speță, reclamantul n-a arătat în raport de ce dispoziții legale actul administrativ atacat este nelegal și în consecință, excepția de nelegalitate este neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța apreciază că acțiunea că acțiuneaprivind inadmisibilă.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Textul legal menționat prevede ca o condiție obligatorie, ca anterior introducerii acțiunii la instanță, parcurgerea procedurii prealabile administrative, iar prin introducerea acțiunii de față, fără ca în prealabil să se formuleze plângere administrativă, reclamantul nu a respectat prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ceea ce impune respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamantul.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul -., domiciliat în mun. Tg. J,-,. 16,. 1,. 3, jud. G, împotriva pârâtului SC SA, cu sediul în loc.,-, jud. G, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. G

Ex.4//7.07.2009

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Craiova