Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Decizia 502/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 502/CA

Ședința publică de la 10 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 3: Violeta

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții: -, domiciliați în H,-, județul V, în contradictoriu cu intimați: Consiliul Județean V, Sc " "SRL H și SC " " SA H - prin Societatea Profesională Expert Grup H, având ca obiect - anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate, recurs împotriva sentinței numărul 109/CA/14.04.2008 a Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru recurenți, avocat, pentru intimata SC"" SRL H, lipsă fiind reprezentanții intimaților Consiliul Județean V și SC " " SA H - prin Societatea Profesională Expert Grup

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat depune delegație de reprezentare și chitanța seria - nr. - privind onorariul de avocat pentru intimata SC" " SRL H, precum și întâmpinarea - concluzii scrise, duplicatul fiind înmânat reprezentantului recurenților care nu solicită termen pentru luare la cunoștință.

Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța acordă cuvântul la dezbateri, în recurs.

Avocat pentru recurenți, arată că s-a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 109/CA/14.04.2008 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a reținut că nu a fost contestat actul administrativ în discuție, act care a fost comunicat reclamanților în anul 1996, depășindu-se termenul de 30 de zile pentru introducerea plângerii prealabile.

Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, pe motiv că nu s-a dovedit cu nici un mijloc de probă că recurenții ar fi primit actul administrativ în anul 1996. S-a luat la cunoștință despre acest act în cadrul acțiunii pornită împotriva pârâtei SC"" SA H pentru revendicarea unei suprafețe de teren.

Ca atare, recurenții nu au cunoscut de existența acestui act pentru că el a fost depus în acțiunea de revendicare și nu mai aveau posibilitatea atacării acestuia în prealabil.

Cu toate acestea, consideră că prin plângerea pe care au făcut-o către Prefectul Județului V în anul 2005, poate avea caracterul plângerii prealabile împotriva actului administrativ.

Față de conținutul său, se poate deduce că s-a contestat atribuirea către SC"" SA Hau nui teren care, în realitate, fusese dobândit anterior de către recurenți, prin contract de vânzare-cumpărare.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata SC"" SRL H, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat.

Arată că Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 109/CA/14.04.2008 a admis excepția lipsei plângerii prealabile în raport cu dispozițiile art. 7 ind. 1 din Legea 554/2004, și drept consecință, a respins acțiunea formulată de recurenții în cauză.

Consideră că în mod corect prima instanță a admis excepția tardivității acțiunii reclamanților în raport de dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea -, de asemenea, a avut în vedere o recunoaștere a reclamanților la instanța de fond, că nu au atacat actul respectiv, lăsând totodată la aprecierea instanței admisibilitatea excepției.

De asemenea nu s-a făcut nici o probă cu privire la formularea vreunei plângeri prealabile adresată emitentului certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, înscrisul la care se face referire în cuprinsul motivelor de recurs din 2005, adresat Prefecturii V, nu are caracterul unei plângeri prealabile în sensul legii contenciosului administrativ.

Invocă dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, potrivit cu care, reclamanții - recurenți, înainte de a se adresa instanței de contencios competente, trebuiau să solicite autorității emitente, respectiv Consiliului Județean V, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Acceptând ideea că recurenților nu li s-a comunicat actul administrativ, având calitatea de terți față de raportul juridic menționat, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea mai sus menționată.

Astfel, plângerea prealabilă trebuia formulată în termen de 6 luni de la momentul la care au luat cunoștință de act, ceea ce nu s-a întâmplat, acest termen fiind unul de prescripție, având în vedere și practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Brumarescu contra României), care a considerat că prin neimpunerea unui termen înlăuntrul căruia să poată fi exercitată o acțiune,s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.

Rezultă așadar, că îndeplinirea procedurii prealabile administrative este o condiție de admisibilitate a acțiunii în anulare a unui act emis nelegal, recurenții având obligația să demonstreze că s-au adresat organului emitent cu o reclamație administrativă în termenul prevăzut de lege.

Față de aceste considerente solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța, constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin sentința civilă nr. 109/CA/14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă excepția lipsei plângerii prealabile și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul -, și în contradictoriu cu Consiliul Județean V, H și H, prin Societatea Profesională Expert Grup

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0028 din 26 martie 1996.

Instanța de fond a examinat cu prioritate excepția lipsei plângerii prealabile în raport de prevederile art. 7 (2) din Legea nr. 554/2004, mai ales că reclamanții au recunoscut că nu au formulat această plângere.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții care apreciază că sentința recurată este nelegală și netemeinică, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că reclamanții - recurenți ar fi primit actul în anul 1996, astfel că nu au avut cunoștință de existența acestui act decât în cadrul acțiunii pornite împotriva pârâtei

Apreciază recurenții că plângerea adresată Prefecturii județului V la data de 19 octombrie 2005 poate avea caracterul unei plângeri prealabile.

Prin întâmpinare Consiliul Județean V solicită respingerea recursului ca fiind nefondat în cauză reclamanții - recurenți nu au făcut dovada formulării plângerii prealabile și au și ieșit din termenul legal pentru a formula o astfel de acțiune.

Reclamanții - recurenți au introdus pe rolul Judecătoriei Huși dosarul nr. 2450/2006 al cărui obiect îl constituie revendicarea unei suprafețe de teren, recurenții au luat cunoștință, la acel moment - 2006 - de existența Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria - nr.28/13.12.1995 (a se vedea și dosarului civil nr-, introdus inițial pe rolul Judecătoriei Huși, acțiune în cadrul căreia reclamanții recurenți recunosc faptul că luau cunoștință de cuprinsul certificatului sus-menționat). La cel moment - 2006 - și nu în anul 1996, recurenții luau cunoștință de existența certificatului.

Având în vedere natura actului administrativ contestat (certificatul de atestare a dreptului de proprietate) instanța de contencios trebuie să verifice îndeplinirea cerințelor legale impuse de dispozițiile art. 7 alin. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Înainte de a se adresa instanței de contencios competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității emitente (în speță, Consiliului județean V) în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Deoarece reclamanților nu li s-a comunicat actul administrativ atacat (aceștia fiind terți față de acesta) le sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut".

Plângerea prealabilă trebuia introdusă într-un termen de 30 de zile din momentul în care s-a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența actului care a produs vătămarea, dar nu mai târziu de 6 luni (termenul de 6 luni fiind un termen de prescripție).

Cu privire la cele arătate de reclamanții - recurenți, că: "plângerea pe care au făcut- la Prefectura județului înregistrată cu nr. 1072/19.10.2005, poate constitui și poate avea caracterul plângerii prealabile împotriva actului administrativ, respectiv, certificatul emis de Consiliul județean V la data de 26.03.1996", se va reține că Instituția Prefectului este o instituție separată de Consiliul județean V, cu personalitate juridică cu organe proprii de conducere, personal și buget propriu, iar actele depuse și înregistrate la această instanță nu le sunt opozabile intimaților.

Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.

Conform art. 274 din Codul d e procedură civilă vor fi obligați recurenții la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de -, și împotriva sentinței civile nr. 109/CA/14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care menține.

Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

09.12.2008

Tribunalul Vaslui

Jud.

Jud.

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Decizia 502/2008. Curtea de Apel Iasi