Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 419/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 419/2010
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia
Grefier
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 2586/2009, prin care s-a soluționat recursul declarat de contestator la data de 14.04.2009, împotriva deciziei civile nr. 852/R/2009, în contradictoriu cu ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN.C, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, în contradictoriu cu ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN. C N, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 17.02.2010 s-a depus la dosar, de către contestatorul, concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 11.02.2010 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr.2586 din 22 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Curții de Apel Cluj, s-a espins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 852/R/09.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că otrivit p. art. 320 alin. 3.pr.civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau recurs.
În situația în care contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a tribunalului prin care s-a judecat anterior o contestație în anulare împotriva unei decizii date în recurs, decizia dată astfel în rezolvarea contestației în anulare fiind irevocabilă, hotărârea astfel pronunțată nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că motivele de recurs sunt identice cu cele ale contestației în anulare anterioare ori și din perspectiva dispozițiilor art. 321.pr.civ. recursul este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, modificarea în tot a hotărârii atacate, ca nelegală și netemeinică.
În motivarea contestației în anulare reclamantul arată că instanța în mod greșit a considerat că în urma comunicării către intimată a hotărârii prin care a fost sancționat, aceasta în mod corect a procedat la executarea silita a reclamantului, emițând actul contestat de sub semnat si prin care m-a somat să plătească suma de 700 lei. Ori, la data la care s-a emis somația contestata de către acesta, mai exact 11.04.2008, decizia civila nr. 11t/R/2008 a Curții de Apel, nu era irevocabila in privința amenzii. Așa cum retine instanța de fond, cererea de reexaminare formulata de reclamant a fost soluționata la data de 14.03.2008, după emiterea somației de plata pentru suma de 700 lei. Nu înțelege cum instanța de fond a trecut cu vederea acest aspect, deși acesta a fost menționat de nenumărate ori in fata acesteia. Pentru aceste considerente, somația a fost emisa in mod nelegal si netemeinic, având in vedere ca la data emiterii hotărârea nu era irevocabila, susceptibila de executare silita.
Mai mult, instanța de fond, cu rea-credința, retine faptul conform căruia încheierea civila prin care s-a soluționat cererea de re examinare i-ar fi fost comunicata in cazul in care ar fi cerut-o, insa in cazul in care s-ar fi studiat toate actele de la dosarul cauzei, instanta ar fi observat ca am solicitat aceasta incheiere in doua randuri. In acest sens fac referire la sesizarile adresate Curții de Apel Cluj din 14.05.2008, insotita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, respectiv din 24.04.2008. Aceste sesizari au ramas fara raspuns, refuzandu-se comunicarea solutiei data cererii de reexaminare. Nici pana in prezent nu am intrat in posesia acestei incheieri, astfel incat nu cunosc daca cererea de reexaminare a fost sau nu admisa.
Un alt aspect pe care dorește să-l prezinte, este faptul ca la termenul din data de 28.05.2008, in fata instanței de fond, deși a solicitat, amânarea cauzei pe motive medicale, depunând in acest sens adeverința medicala nr. 1361/26.05.2008, instanța nu a acordat un nou termen de judecata, deși era obligata la aceasta, rămânând in pronunțare si procedând la judecarea cauzei
Necunoscând acest aspect, la data de 02.06.2008 a solicitat printr-o cerere însoțita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar un certificat de grefa, din care sa rezulte la ce data s-a amânat judecarea cauzei, dar nu am primit niciodata acest certificat. La data de 06.06.2008 a depus o sesizare, prin care solicită certificatul de grefa, refuzându-se sa se comunice actul solicitat.
Tot in 06.06.2008, a solicitat, in scris, sa i se aprobe studierea dosarului
cauzei, dar mi s-a refuzat si acest drept.
Ulterior, in data de 24.07.2008, când i s-a comunicat sentința împotriva
căreia a declarat recursul a aflat ca instanța de fond a rămas in pronunțare la termenul din 28.05.2008.
Toate aceste aspecte arătate îl îndreptățește sa creadă ca prezentul dosar nu a fost analizat temeinic de instanțele de judecata.
In temeiul celor ce preced, si pentru toate aspectele invocate de-a lungul judecării cauzei, a solicită admiterea prezentei cai de atac, cu consecința admiterii recursului si a contestației ce face obiectul prezentelor cauze.
Legal citată ( 21) intimata nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 320 alin. 2.pr.civ.
Examinând contestația în anulare, Curtea reține următoarele:
Contestatorul a formulat cererea de contestație în anulare fără a indica în drept niciunul din motivele prevăzute de legea procesual civilă în materie. În această ipoteză Curtea are o sarcină extrem de dificilă de a decela care anume motiv prevăzut de lege stă la baza demersului procedura inițiat de contestator în cauza de față.
Curtea amintește încă de la început că demersul pe calea contestației în anulare pleacă de la calificarea acestei căi de atac ca fiind extraordinară și de retractare, fiind deschisă justițiabililor exclusiv pentru situațiile de la art. 317.pr.civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318.pr.civ (greșeală materieală sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).
Această cale de atac nu este și nici nu poate fi calificată ca permițând critici privind greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii, cum pare să evidențieze contestatorul, deoarece aceste critici sunt compatibile cu motivele de reformare, posibile a fi antamate doar în recurs și nu pe calea contestației în anulare generală ori specială.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 320.pr.civ. Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 852/R/2009, în contradictoriu cu ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare ca inadmisibilă, formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 2586/2009, prin care s-a soluționat recursul declarat de contestator la data de 14.04.2009, împotriva deciziei civile nr. 852/R/2009, în contradictoriu cu ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red./Dact.SM.
5 ex./26.02.2010
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Delia