Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1006/

Ședința publică de la 5 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V, cu sediul în F,-,bis, jud. V, împotriva sentinței nr. 180 din 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:intimatul și recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.180/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, s-a respins excepția de prematuritate a cererii invocată de pârâta V, ca neîntemeiată, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul, domiciliat ăn F, str.-.-,.29,.16, jud.V, împotriva Deciziei nr.1372/2008, emisă de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE V cu sediul în F,- bis, jud.V, a fost anulată Decizia nr.1372/14.10.2008 emisă de pârâta. V în ceea ce privește majorările de 1.691 lei și penalitățile de întârziere de 41 lei și s-a constatat că reclamantul a achitat sumele reprezentând contribuție la fondul de sănătate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V solicitând anularea Deciziei nr.1372/ 14.10.2008.

Persoana asigurată are obligația de a plăti contribuția la fondul de sănătate în cuantum de 6.5%, cuantum care se aplică asupra veniturilor realizate.

Tribunalul a reținut faptul că reclamantul realizează venituri din activitatea de taximetrie, venit supus impozitării potrivit Legii nr.571/2003, astfel încât obligația sa de plată a contribuției la fondul de sănătate există legal.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art.53 aliniat 2 din OUG nr.150/2002, persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația de a-și asigura sănătatea, au obligația de a comunica direct casei de asigurări alese veniturile pe baza declarației de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției la fond.

Reclamantul nu a comunicat Casei Naționale de Asigurări veniturile realizate dar legea nu prevede nici o sancțiune pentru această faptă pentru persoanele în situația reclamantului.

Mai mult, reclamantului nu i s-a dat posibilitatea de a-și alege liber casa de asigurări și nici nu i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile care-i revin în sistemul asigurărilor de sănătate.

Astfel, potrivit art.15 din Lege "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o data pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalitatii de plata, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale."

Cum prin stipularea acestei obligații legiuitorul a înțeles să renunțe la principiul potrivit căruia nici o persoană nu se poate apăra de necunoașterea legii din momentul publicării ei în Monitorul Oficial, cum reclamantului nu i s-au adus la cunoștință drepturile și obligațiile în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, Tribunalul apreciază că nu puteau se poate imputa reclamantului că nu a comunicat casei de sănătate veniturile realizate din cedarea folosinței unui imobil, după cum nu poate să se nască în același timp în sarcina sa și creanța fiscală propriu - zisă și majorările și penalitățile de întârziere, în condițiile în care majorările și penalitățile apar cu titlu de sancțiune pentru neachitarea contribuției în termenul stabilit prin decizie.

Cu actele depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că a achitat sumele datorate cu titlu de contribuție la fondul de sănătate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs CAS V cu următoarea motivare;

CAS V înțelege să invoce excepția lipsei procedurii prealabile.

În data de 20.11.2008 a introdus în instanță contestația împotriva titlului de creanță, respectiv a deciziei nr. 1372/2008 cum menționează în cererea de chemare în judecată.

Ulterior în data de 24.11.2008, deci după 4 zile, a contestat decizia nr. 1372/14.10.2008 la Casa de asigurări de sănătate, ce constituie un titlu de creanța-decizie ce nu a fost contestata mai întâi pe cale administrativa așa cum prevede art.205 alin.1 Cod de procedura fiscala si cum de altfel este menționat si în cuprinsul ei.

Mai mult decât atât, potrivit art.7 alin.l din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau printr-un act administrativ trebuie sa solicite in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Art. 8 din OUG 150/2002 raportat la arî.215 din Legea 95/2006, reglementează obligația persoanelor fizice ce exercită profesii liberale desfășoară activități independente de a-si declara veniturile realizate la casa de asigurări de sănătate in vederea stabilirii contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate si a achitării acesteia la termenele scadente.

Contestatorul nu a făcut dovada ca si-ar fi îndeplinit aceasta obligație arătata, astfel ca nu se poate reține vreo forma de vinovăție a intimatei de a nu fi calculat trimestrial contribuția și de a nu fi informat.

Casa de Asigurări de Sănătate V nu a avut cunoștință tocmai datorită atitudinii culpabile a contestatorului care avea obligația achitării trimestriale a contribuției, ori calcularea acestei contribuții și comunicarea cuantumului era posibilă numai în condițiile în care contribuabilul comunica casei de asigurări de sănătate, periodic veniturile realizate și numai în această situație,casa de asigurări de sănătate și-ar fi putut realiza obligația de informare la care face referire instanța de fond prin invocarea art.15 din OUG150/2002.

Simpla neplată a contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate la termenele scadente prevăzute de legislația asigurărilor sociale de sănătate, naște în sarcina contribuabilului rău-platnic, fără să fie necesară îndeplinirea unei proceduri de punere în întârziere la plată, obligația de a plată majorări de întârziere.

Curtea analizând actele dosarului constată;

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile instanța de fond s-a pronunțat respectând spiritul legii, iar toate normele de lege invocate de recurentă se referă la contestația administrativă ce constituie o cale de tac împotriva unui titlu executoriu fiscal, în procedura contenciosului administrativ.

Or, în cauza de față s-a recurs la procedura atacării titlului executoriu reprezentat de decizia nr.1372/2008, direct la instanța de judecată.

Ca atare corect a procedat instanța de fond atunci când a respins excepția pentru că atâta timp cât această procedură prealabilă se circumscrie nulităților relative, ea a fost acoperită pe parcursul judecății, pentru că autoritatea administrativă s-a pronunțat așa cum a reținut și instanța de fond, prin decizia nr.113/10.02.2009 prin care s-a respins contestația administrativă a reclamantului.

Pe fond, s-a reținut în mod temeinic de către tribunal, că reclamantul datorează către recurenta-pârâtă, contribuțiile în conformitate cu disp.art. 53 al.2 din OUG nr.150/2002, mai puțin majorările în sumă de 1691 lei și penalitățile de întârziere în suma de 41 lei.

Totodată s-a constatat corect că fondul obligațiilor a fost achitat.

De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod just că nu au fost respectate de către autoritatea recurentă disp.art.15 din Legea nr.571/2003, privind obligația imperativă ce-i revine pentru dreptul reclamantului de a fi informat cel puțin o dată pe an, asupra nivelului de contribuție și modalităților de plată.

Ca atare, curtea constatând că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a situației de fapt, reținând că pentru a opera sancțiunile aplicate de autoritatea pârâtă trebuia mai întâi să-și îndeplinească obligațiile corelative ce-i reveneau față de reclamant, urmează ca pe temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE V, cu sediul în F,-,bis, jud. V, împotriva sentinței nr. 180 din 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./26.01.2010

Tehnored./2 ex./29.01.2010

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Galati