Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1210/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 1210/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului O împotriva sentinței civile nr. 289 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului O, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus concluzii scrise de către intimata-reclamantă SRL, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în totalitate a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii în anularea art.4 din HCL nr. 42/2005 și art. 4 din HCL nr. 72/2006.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- (-) la Tribunalul Bacău reclamanta B a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul O și Consiliul Local O, anularea art. 4 din nr. 42/10.10.2005 și art. 4 din nr. 72/2006.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii, în baza dispozițiilor art. 26 alin. 5 din nr.OUG 45/2003. Pe fond a arătat ca taxa de salubritate mediu a fost instituită prin HCL 72/2006 ca o taxa pentru activitățile de întreținere a străzilor și zonelor publice din mun.
Prinsentința civilă nr. 289/16.03.2009 Tribunalul Bacăua respins excepția tardivității ca nefondată, a admis acțiunea, dispunând anularea dispozițiilor art. 4 din nr. 42/10.10.2005 și art. 4 din nr. 72/2006, hotărâri emise de către Consiliul Local al mun. O, jud. B, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispozițiile art. 4 din nr. 42/2005 și nr. 72/2006, Consiliul Local Oai nstituit o taxă specială denumită taxă de salubrizare și mediu, în sarcina persoanelor juridice care produc deșeuri menajere și nemenajere, care beneficiază de zonele de agrement și spațiile verzi din municipiu, care solicită măsuri de deratizare, dezinsecție sau tăieri arbori, precum și de cei care utilizează drumurile publice pe raza municipiului Taxa este variabilă, funcție de numărul de angajați, respectiv câte 10 lei RON/lună/angajat.
Excepția tardivității acțiunii este nefondată având in vedere dispozițiile art. 4 alin. 4 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și natura de acte administrativ cu caracter normativ a 42/2005 și 72/2006, decizia nr. 32/2007 a ICCJ nefiind incidentă în cauză. În ceea ce privește abrogarea HCL 42/2005 instanța apreciază că această hotărâre poate face obiectul prezentei acțiuni din moment ce a produs efecte față de reclamantă, in baza acesteia fiind calculată taxa de salubrizare și mediu reclamantei pentru anul 2006.
Dispozițiile din art. 4 din nr. 42/2005 și nr. 72/2006 încalcă dispozițiile din OUG nr. 45/2003 și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Potrivit art. 26 alin. 6 din OUG nr.45/2003 (art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006) taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. Potrivit art. 2 pct. 49 din nr.OUG 45/2003 (art. 2 pct. 55 din Legea 273/2006) prin taxă se înțelege suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciileprestateacesteia de către un operator economic, o instituție publică ori un serviciu public. Potrivit art. 282 alin. 3 din Codul Fiscal axele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridicecare beneficiază de serviciile oferitede instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Așa cum este redactat textul din anexele la hotărâri, cu privire la scopul acestei taxe, se constată că nu concretizează un serviciu în interesul persoanelor, ci mai degrabă un impozit datorat lunar și calculat după un anumit algoritm, respectiv numărul de salariați. Aceasta rezultă din faptul că taxa de salubritate-mediu este datorată depersoanele juridicecare produc deșeuri menajere sau nemenajere, această categorie cuprinzând practic toate persoanele juridice care își desfășoară activitatea în mun. O, iar din conținutul art. 1 al anexelor 5, respectiv 6 ale celor două hotărâri nu rezultă că serviciului public "Direcția Tehnică a Domeniului Public Privat" din cadrul Primăriei O ar desfășura activități în legătură cu deșeurile menajere sau nemenajere produse de persoanele juridice și cu atât mai puțin că aceste persoane ar beneficia de aceste activități.
Văzând diferența între formă și conținut a taxei și mai ales termenul juridic al stabilirii acesteia care excede atât art. 282 Cod fiscal, cât și nr.OUG 45/2003 privind impozitele și taxele locale, acțiunea se impune a fi admisă.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâtul Consiliul local al Municipiului Oaf ormulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
Acțiunea promovată de reclamantă a avut ca obiect anularea art. 4 din nr. 42/2005 și art. 4 din nr. 72/2006. În motivarea sentinței tribunalul a reținut în mod greșit art. 4 din Legea nr. 554/2004 care se referă la excepția de nelegalitate.
Instanța de fond avea a se raporta la dispozițiile art. 26 alin. 5 din nr.OUG 45/2003, preluate și de art. 30 din Legea nr. 273/2006. Aceste prevederi sunt menținute și în prezent prin dispozițiile art. 196 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004. Având în vedere că taxa de salubritate mediu este o taxă specială prevăzută de o lege specială, calea de atac împotriva acesteia este contestația care se introduce în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea actului a cărui revocare se cere. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 32/16.04.2007.
De asemenea, sunt de reținut dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001.
Hotărârile Consiliului Local O sunt aduse la cunoștința prin publicarea pe site-ul instituției - www.onesti.ro - prin afișare la sediul instituției, prin publicarea lor în Primăriei Municipiului O, devenind astfel opozabile față de terți. Prin urmare, reclamanta trebuia să conteste 72/2006 în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea acesteia. Așadar, acțiunea în anularea art. 4 din această hotărâre este tardivă.
În privința nr. 42/2005 instanța de fond s-a pronunțat în mod incert. Atâta vreme cât un act normativ a fost abrogat definitiv nu se mai poate dispune anularea acestuia.
Taxa de salubritate mediu a fost stabilită în aplicarea art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003, ca o taxă pentru activitățile de întreținere a străzilor și zonelor publice asigurate de Direcția tehnică a domeniului public, în baza gestiunii directe delegate de către Consiliul local al mun.
Taxa se percepe în baza legii, iar serviciul public din cadrul instituției utilizează integral veniturile obținute din această taxă pentru salubrizarea și întreținerea domeniului public, a străzilor și zonelor publice.
Alături de toate societățile comerciale din mun. O, reclamanta beneficiază de aceste servicii, finalitatea lor vizând toate persoanele fizice și juridice care utilizează infrastructura stradală și zonele publice ale mun.
Mai mult, în sensul celor arătate, este de reținut decizia nr. 183/2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Tribunalul a soluționat acțiunea în limitele obiectului acesteia, pronunțându-se doar cu privire la ceea ce s-a cerut, respectiv anularea unor dispoziții cuprinse în două hotărâri adoptate de Consiliului Local al mun. Referirea instanței de fond la art. 4 din Legea nr. 554/2004 este o simplă eroare materială având în vedere faptul că tribunalul a reținut dispozițiile tezei a doua (alin. 4 al art. 4 având o singură teză) și natura de acte administrative cu caracter normativ a nr. 42/10.10.2005 și nr. 72/2006. Ori, alin. 4 teza a doua din Legea nr. 554/2004 care reglementează imprescriptibilitatea acțiunilor în anularea actelor administrative cu caracter normativ este al art. 11 și nu al art. 4.
Tardivitatea acțiunii a fost susținută în recurs numai în ceea ce privește art. 4 din nr. 72/2006. În privința art. 4 din nr. 42/2005 recurentul a susținut faptul că nu mai putea fi anulată după ce fusese abrogată prin nr. 72/2006.
Hotărârea Consiliului Local nr. 45/2005a fost abrogată implicit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 76/2006. Însă, efectele juridice ale acestei hotărâri au continuat să se producă, perceperea taxei de salubritate-mediu pentru anul 2006 făcându-se în baza hotărârii în discuție. Așadar, atâta vreme cât nr. 42/2006 continuă să producă efecte juridice, anularea sa poate fi dispusă de instanță. Abrogarea unui act normativ are loc la data prevăzută în actul abrogator - în cauză, abrogarea 42/2005 s-a produs la data intrării în vigoare a nr. 72/2006, adică la data de 1.01.2007; întrucât nulitatea retroactivează anularea unui act normativ produce efecteex tunc, ceea ce înseamnă că respectivul act nu putea produce niciun efect juridic încă de la data adoptării sale.
Tardivitatea acțiunii în ceea ce priveșteHotărârea Consiliului Local nr. 72/2006se impune a fi analizată împreună cu chestiunile de fond având în vedere că termenul de 15 zile reglementat de art. 26 alin. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 este aplicabil numai în privința taxelor speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale. Ori, ceea ce se contestă în cauză este tocmai caracterul de taxă specială a sumelor impuse prin art. 4 din 72/2006. În condițiile în care taxa contestată nu este, în realitate, o taxă în sensul art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003, nu poate fi aplicat nici termenul de 15 zile prevăzut de alin. 5 al art. 26.
Hotărârea Consiliului Local nr. 76/2006 a fost adoptată în ședința din 30.11.2006, dată la care mai era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 - abrogată prin Legea nr. 273/2006. Această din urmă lege a intrat în vigoare la data de 1.01.2007, astfel că incidența dispozițiilor sale nici nu poate fi analizată. Totodată, este de constatat că, la data adoptării acestei hotărâri, erau în vigoare dispozițiile Codului fiscal, dispoziții care, de altfel, au fost reținute și în preambulul 72/2006.
Impozitele și taxele locale sunt cele prevăzute de art. 248 din Codul fiscal. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 are ca obiect stabilirea principiilor, cadrului general și procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale (art. 1 alin. 1), dispozițiile sale aplicându-se în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului B, județelor și municipiului B (art. 1 alin. 2 lit. a).
În Codul fiscal taxele speciale sunt prevăzute de art. 248 lit. h), art. 282. Potrivit art. 282 alin. 1 - care la data adoptării 72/2006 avea doar două alineate, alin. 3 și 3 fiind introduse prin Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României 662/1.08.2006) care au intrat în vigoare la data de 1.01.2007 - pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale (județene și Consiliul General al Municipiului B, după caz) pot adopta taxe speciale. Domeniile în care consiliile locale pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale (alin. 2). 3 al textului, în vigoare de la 1.01.2007 prevede că taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Trimiterea pe care art. 248 alin. 2 din Codul fiscal o face la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 se limitează doar la domeniile în care consiliile locale pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora, nu și la procedura de contestare a hotărârilor prin care consiliul local stabilește asemenea taxe. Prin urmare, în privința procedurii de contestare aplicabile sunt dispozițiile dreptului comun la data formulării acțiunii, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004. Nu sunt relevante nici dispozițiile art. 49 din Legea nr. 215/2001, căci prin aceste dispoziții nu se stabilește o procedură și termene în care poate fi contestată o hotărâre a consiliului local, ci se prevede doar momentul de la care hotărârile cu caracter normativ produc efecte.
În ceea ce privește legalitatea taxei de salubritate mediu se constată că prin Regulamentul privind stabilirea acestei taxe, plata sa este doar în sarcina persoanelor juridice, deși beneficiari ai respectivului serviciu public sunt locuitorii municipiului O - fiind vorba de salubrizarea și întreținerea străzilor și a zonelor publice - ceea ce înseamnă că așa numita taxă este destinată satisfacerii necesităților de ordin general ale municipiului Așa fiind, contribuția bănească impusă persoanelor juridice are figura juridică a unui impozit, definit de art. 2 pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 ca fiind o prelevare obligatorie, fără contraprestație imediată, directă și nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităților de interes general; la pct. 49, taxa este definită ca fiind suma plătită de o persoană fizică sau juridică pentru serviciile prestate acesteia de către o instituție publică sau un serviciu public organizat în structura unei autorități a administrației publice locale. Ori, în cauză, nu este vorba despre prestarea unui serviciu direct către persoanele juridice în sarcina cărora este impusă sarcina fiscală litigioasă.
Totodată, prin art. III, Legea nr. 343/2006 s-a prevăzut ca, în termen de până la 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, prin hotărâre a Guvernului, se vor aproba impozitele și taxele locale aplicabile în anul fiscal 2007, instituite prin Codul fiscal și Legea nr. 343/2006. Potrivit alin. 2, în termen de până la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), autoritățile deliberative ale administrației publice locale adoptă hotărâri privind impozitele și taxele locale aplicabile în anul fiscal 2007, în condițiile legii, iar potrivit alin. 3, hotărârile adoptate până la data prevăzută la alin. (2) de către autoritățile deliberative ale administrației publice locale își încetează aplicabilitatea. Recurentul-pârât nu a făcut dovada că s-a conformat art. III alin. 2 din Legea nr. 343/2006 la data la care a adoptat nr. 72/2006.
Decizia Curții Constituțională nr. 183/26.02.2008 (invocată de recurent) - publicată în Monitorul Oficial al României 255/1.04.2008 - a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 și ale art. 282 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, ale art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și ale art. 9 alin. (1) lit. b) și c), ale art. 13 lit. i), ale art. 14 alin. (3), ale art. 15, ale art. 26 alin. (3) lit. b), ale art. 28 alin. (1) și (2), ale art. 31 alin. (3), ale art. 37 lit. d) și ale art. 66 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. S-au reținut dispozițiile art. 56 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite și taxe; totodată, s-a reținut că, în conformitate cu art. 139 alin. 2 din Constituție, impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene "în limitele și în condițiile legii". Așadar, prin chiar decizia invocată de recurent, stabilirea taxelor și impozitelor locale trebuie să se facă în limitele și condițiile legii, ceea ce, potrivit celor anterior reținute, nu a făcut Consiliul local al Mun.
Față de cele ce preced, curtea constată că nu există motive de casare ori de modificare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ formulat de - recurentul - pârât Consiliul Local al municipiului O împotriva sentinței civile nr. 289 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă L B,-, județul B și intimatul - pârât MUNICIPIUL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
red. 5 ex.
21 dec. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
