Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 13/2008

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei G împotriva sentinței civile nr. 208 din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul-reclamant, avocat, lipsă fiind recurentul-pârât.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție cererea de suspendare a prezentei cauzei formulată de recurentul-pârât având în vedere că a formulat cerere de strămutare la.

Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingerea cererii ținând seama că nu s-a depus de către recurent un certificat care să ateste că a dispus suspendarea.

Instanța, față de cererea prin care recurenta solicită suspendarea soluționării cauzei, în temeiul art. 242 alin.1 Cod procedură civilă până la data când se va pronunța asupra cererii de strămutare, constată că recurentul nu numai că nu a făcut dovada că ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă, dar nici nu a făcut dovada că cererea de strămutare pe care a pretins că a formulat-o a fost înregistrată pe rolul Prin urmare, respinge cererea de suspendare a judecării recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentantul intimatului-reclamant pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere ca temeinică și legală a sentinței tribunalului. Apreciază că nu se poate reține faptul că nu a respectat procedura prealabilă potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr. 554/2004, întrucât se află în situația unei proceduri speciale prevăzută de Legea nr. 393/2004, care operează cu prioritate. Consideră ca fiind nefondate și celelalte motive de recurs sub aspectele arătate în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului de față, declarat în termen și legal timbrat, de către Consiliul Local al comunei G-, județul B, împotriva sentinței civile nr.208/17.05.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei G-, județul B și s-a dispus anularea Hotărârii nr.49 din 20.11.2006, emisă de consiliu.

Acesta din urmă a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr.49/20.11.2006, emisă de Consiliul Local al comunei G-, județul B, s-a dispus eliberarea din funcție a viceprimarului, conform procesului-verbal al comisiei de validare, în urma votului secret, prin care 12 consilieri au votat pentru schimbarea din funcție a viceprimarului și 3 pentru menținerea în această funcție.

La baza emiterii hotărârii, a stat procesul-verbal încheiat la 20.11.2006, în ședința ordinară a Consiliului Local G-.

Potrivit ordinii de zi a acestei ședințe, au fost supuse dezbaterii 5 puncte, însă s-a completat cu un nou punct, reluarea votului privind eliberarea din funcție a viceprimarului, ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor încredințate.

Deși inițial nu fusese înscrisă pe ordinea de zi a ședinței, s-a supus la vot eliberarea viceprimarului din funcție, cu mențiunea că expunerea de motive a fost discutată în ședința din luna iulie.

Întrucât hotărârea luată nu a fost motivată, nefiind precizate cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, făcându-se doar referire generică privind neaducerea la îndeplinire a sarcinilor încredințate, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii.

Împotriva sentinței a declarat recurs Consiliul Local al com.G-, care a susținut că este nelegală și netemeinică, în mod greșit fiind anulată Hotărârea nr.49/20.11.2006.

Astfel, reclamantul nu a respectat dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, privind efectuarea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, acesta se face vinovat de neîndeplinirea sarcinilor încredințate, privind distribuirea materialelor cetățenilor sinistrați, în urma inundațiilor din luna iulie 2005.

În ce privește nemotivarea hotărârii contestate, recurenta a precizat că la baza acesteia a stat raportul compartimentului de resort, întocmit de 6 consilieri, aspectele semnalate fiind constatate și de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Jud.

Totodată, prima instanță nu a manifestat rol activ, în analiza legalității Hotărârii nr.49/20.11.2006, în ce privește ordinea de zi.

Deși inițial au fost înscrise cinci puncte, reluarea votului privind eliberarea din funcție a viceprimarului s-a produs avându-se în vedere ședința din 20.07.2006, prin care s-a hotărât reluarea votului, situație reglementată și permisă de prevederile art.43 al.2 din Legea nr.215/2001.

Întrucât din cei 15 consilieri, 12 au votat pentru schimbarea viceprimarului din funcție și doar 3 pentru menținere, iar hotărârea a fost confirmată de Prefectura B, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și menținerea hotărârii consiliului local, ca fiind legală.

Curtea de apel, analizând sentința civilă nr.208/17.05.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, urmează a reține următoarele:

Într-adevăr, prin hotărârea nr.49/20.11.2006 a Consiliului Local al com.G-, județul B, s-a aprobat eliberarea din funcție a viceprimarului, în urma votului secret prin care 12 consilieri locali au votat pentru schimbarea din funcție a acestuia și 3 consilieri pentru menținerea în funcție.

În sarcina intimatului-reclamant s-a reținut că nu și-a îndeplinit sarcinile încredințate, în drept invocându-se dispozițiile art.38 al.2 lit.a și art.78 al.2 din Legea nr.215/2001.

Deasemeni, în luarea măsurii s-a avut în vedere și raportul de avizare al comisiei pentru activități economico-financiare, amenajarea teritoriului și urbanism, juridică și disciplică, înregistrat sub nr.4861/20.11.2006.

Din probele administrate în cauză, rezultă că prin Dispoziția nr.664/1.07.2004 (fila 6 dosar fond), intimatul-reclamant a fost delegat să exercite o serie de atribuții, printre care și organizarea evidenței lucrărilor de construcții din localitate și punerea la dispoziția autorităților administrației centrale a rezultatelor acestor evidențe.

Ulterior, prin Hotărârea nr.28/24.08.2005, s-au stabilit comisiile pentru distribuirea materialelor de construcții pentru sinistrații inundațiilor din vara anului 2005, intimatul-reclamant fiind desemnat începând cu data de 15.11.2006, prin Dispoziția nr.258/14.11.2006, să gestioneze și să distribuie materialele de construcție sinistraților.

Întrucât intimatul nu a prezentat rapoarte privind distribuirea materialelor de construcții, existând suspiciuni că acestea au fost distribuite preferențial, au fost încheiate procese-verbale de către organele de poliție, privind verificarea acestor aspecte, (filele 33-36) iar din adresa nr.-/10.01.2007, a Poliției municipiului O (fila 50) rezultă că împotriva intimatului se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și gestiune frauduloasă.

Inițial, eliberarea din funcție a viceprimarului a fost discutată în ședința extraordinară a consiliului, din 20.07.2006, propunându-se reluarea votului în una din ședințele următoare (fila 44) și care a avut loc la data de 20.11.2006.

La această dată s-a hotărât cu votul a 12 consilieri locali schimbarea din funcție a viceprimarului și 3 pentru menținerea în funcție, așa cum s-a arătat mai sus.

Curtea de apel, având în vedere dispozițiile art.61 pct.4 din Legea nr.215/2001, din care rezultă că schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de către consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, urmează a reține că hotărârea nr.49/20.11.2006 este legală.

În speță, propunerea pentru luarea acestei măsuri a fost făcută prin raportul întocmit de 6 consilieri, iar pentru eliberarea intimatului din funcția de viceprimar, au votat majoritatea consilierilor, respectiv un număr de 12 consilieri locali.

Este de observat totodată, că în recurs, a fost depusă copia Rechizitoriului din 19.04.2007, din dosarul nr.2110/2006, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești și din care rezultă că s-a pus în mișcare acțiunea penală și trimiterea în judecată a intimatului, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214 al.1 din Codul penal, pentru o pagubă cauzată consiliului local, ca urmare a gestionării materialelor de construcții pentru sinistrați.

În concluzie, măsura luată de către recurentă, împotriva intimatului, aceea de eliberare din funcția de viceprimar, este legală, fiind respectate dispozițiile Legii nr.215/2001, art.61, astfel că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea și a dispus anularea Hotărârii nr.49/20.11.2006.

În ce privește excepția invocată de recurent, a neefectuării procedurii prealabile, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, nu este întemeiată, în cauza de față nefiind necesară o astfel de procedură, atâta timp cât măsura a fost luată prin votul secret al consilierilor locali.

De altfel, în Legea nr.393/2004, privind Statutul aleșilor locali, art.70, se face mențiunea că "procedura prealabilă nu este obligatorie".

Pentru considerentele expuse, curtea de apel urmează a admite recursul, în temeiul art.312 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.20 pct.3 din Legea nr.554/2004, va modifica în tot sentința și va respinge acțiunea formulată ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI G, județul B, împotriva sentinței civile nr.208 din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna G, sat, județul

Modifică în tot sentința civilă nr. 208 din 17.05.2007 a Tribunalului Bacău.

Respinge acțiunea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.01.2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

red. sent. -

red. /7.02

tehnored. /3 ex.

13/15.02.2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Aurelia Saftiuc, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Bacau