Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 12/2008
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursurile declarate de reclamantul G și de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și de Inspectoratul de Poliție Județean B, împotriva sentinței civile nr. 153 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentul-reclamant G, avocat, iar pentru recurenții-pârâți, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul în numele, invocată la termenul anterior de recurentul-reclamant
Avocat pentru recurentul-reclamant susține această excepție, solicitând respingerea recursului sub acest aspect.
Consilier juridic, pentru recurenții-pârâți, arată că Instrucțiunile nr. 1111/2005 privind activitatea de asistență juridică prevăd la art.18 că directorul general și directorii generali adjuncți ai Direcției Generale Juridice semnează în numele ministrului internelor și reformei administrative și pentru acesta acțiunile în justiție, apreciind că persoanele arătate mai sus au competența semnării acțiunilor în justiție.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 18 din Instrucțiunile nr.1111/2005 emise de Ministrul internelor și reformei administrative - instrucțiuni care au fost date în aplicarea art. 9 din nr.OUG 63/2003, dispoziții care au fost preluate în art. 7 din nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative - consideră că directorul general avea calitatea de a semna, în numele ministrului internelor și reformei administrative, recursul formulat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. În consecință, respinge ca nefondată excepția invocată de recurentul-reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.
Avocat pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și a se reține calitatea procesuală pasivă a Instituției Prefectului Județului B, urmând a se modifica sentința sub acest aspect.
Consilier juridic solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și admiterea recursurilor formulate de pârâți, având în vedere că OG nr. 73/1999, care conferea drepturile cerute de reclamant, a fost abrogată, iar sub aspectul excepției lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul recurentului-reclamant G solicită respingerea ambelor recursuri declarate de pârâți.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr. 316/110/23.01.2007 reclamantul Gac hemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului B și Instituția Prefectului Județului B pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata sumelor reținute pe nedrept din salarii, sume reprezentând cote de impozit în cuantum de 40%, respectiv 50% lunar, pentru perioada 16.01.2004 - 16.01.2007.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii, acest minister să fie obligat să-i vireze sumele a căror restituire este solicitată.
La termenele din 14.03.2007 și 4.04.2007 avocatul reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecată împotriva Instituției Prefectului Județului
La termenul din 14.02.2007 reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios administrativ, excepție cu privire părțile au formulat concluzii orale la termenul din 4.04.2007 când a fost soluționată cauza în fond.
Prin sentința civilă nr. 153 din 4.04.2007 Tribunalul Bacăua hotărât următoarele:
- a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău - Secția Contencios Administrativ;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județului B;
- a admis acțiunea principală formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție B;
- a obligat pârâții să restituie reclamantului cota de impozit, în cuantum de 40% și respectiv de 50 % lunar, reținută din salarii, ca urmare a aplicării art. 10 din Legea nr. 80/1995 pentru perioada 16.01.2004 - 16.01.2007;
- a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâta Ministerul Administrației și Internelor;
- a obligat garanta să vireze pârâților sumele necesare executării obligației din acțiunea principală.
Excepția necompetenței materiale este nefondată avându-se în vedere dispozițiile art. 911din Legea nr. 188/1999 modificată prin Legea nr. 251/2007.
Este însă fondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Județului B având în vedere că raportul de serviciu al reclamantului nu a fost încheiat cu această instituție.
Reclamantul ocupa funcția de șef birou pașapoarte iar prin Decretul nr. 838/25.10.2004 i s- conferit semnul Onorific << În Serviciul Patriei >> pentru anii de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 "Polițistul este funcționar public civil cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniforma și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție a statului".
Potrivit art. 12 din Legea nr. 573/2004 "ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri decorați cu Ordinul <<Meritul instituit în anul 1954, cu semnul Onorific <<În Serviciul și cu Semnul Onorific <<În Serviciul, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4, punct IX, poziția 6 din Legea nr. 29/2000".
Potrivit art. 10 din legea nr. 80/1995, cadrele militare în activitate decorate cu <<Meritul Militar clasa a III-a, a II-a și I-a, beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu 30 %, 40 % și respectiv 50 %.
Ulterior, prin art. 10 și art. 11 din Legea nr. 573/2004 ordinul "Meritul Militar conferit ofițerilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 29/2000, a fost substituit cu Semnul Onorific <<În serviciul și cu Semnul Onorific <<În serviciul.
Art. 10 din Legea nr. 80/1995 a fost abrogat de art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/1999, ordonanță care a fost abrogată de Ordonanța Guvernului nr. 7/2001, La rândul ei, Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 a fost abrogată de Legea nr. 571/2003. De asemeni, Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 prin care a fost abrogat art. 10 din Legea nr. 80/1995 a fost respinsă prin Legea nr. 206/2002.
Văzând dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar potrivit art. 62 alin.3 din aceiași lege rezultă că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzute norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament, deci se poate concluziona că în cazul în speță intenția finală a legiuitorului a fost aceea de a repune în vigoare dispozițiile favorabile reclamanților, care se regăsesc și în acte normative emise ulterior, iar cum prin abrogarea unei ordonanțe de către altă ordonanță acest efect nu era produs, ordonanța abrogatorie a dreptului a fost respinsă prin lege.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, prevederile art. 10 din Legea nr. 80/1995 au rămas în vigoare fiind aplicabile.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului au formulat recurs reclamantul G și pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B.
Reclamantul a criticat sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale a pârâtei Instituția Prefectului Județului B, susținând că, începând din anul 2005 Serviciul pașapoarte funcționează în cadrul Instituției Prefectului Județului B, această instituție fiind și cea care are obligația de a-i plăti drepturile salariale.
În dovedirea susținerii sale, recurentul-reclamant a depus adeverința nr. 14258/9.11.2007.
Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a motivat recursul după cum urmează:
Art. 9 lit. c) și art. 10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate prin art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999, ordonanță care, la rândul său, a fost abrogată de Ordonanța Guvernului nr. 7/2001.
În ceea ce privește noțiunea de abrogare, art. 62 pct. 3 din Legea nr. 24/2000 reglementează principiul conform căruia înlăturarea unor dispoziții are întotdeauna caracter definitiv, fiind inadmisibil ca, prin abrogarea unui act care, la rândul său, a abrogat o dispoziție anterioară, să se repună în vigoare actul inițial. În cauză nu poate fi reținută situația de excepție prevăzută de același text întrucât Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 a fost abrogată în mod expres prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 și nu printr-o lege, iar faptul că ulterior abrogării ei a fost respinsă nu poate să producă nici un efect deoarece momentul respingerii a fot ulterior celui al abrogării, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor. În consecință, abrogarea dispusă de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 are caracter definitiv.
De asemenea, Codul fiscal nu conține dispoziții referitoare la reducerea impozitului pe veniturile aferente drepturilor de soldă/salariu ale cadrelor militare și polițiștilor, iar potrivit art. 1 alin. 3 din Codul fiscal, în materie fiscală, dispozițiile codului prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile codului.
Inspectoratul de Poliție al Județului Bai nvocat aceleași motive de recurs ca și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate în recurs, curtea de apel constată următoarele:
Instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată o excepție - excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Județului B - fără ca, mai întâi, să o fi pus în discuție, fără a fi administrat vreo probă sub acest aspect și fără a ține seama de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor. În acest fel, tribunalul a încălcat principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, dar și dispozițiile legale în materie.
Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată prin Legea nr. 362/2002 și modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2004 (aprobată, la rândul său, prin Legea nr. 520/2004),,serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple se înființează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor județene și al Prefecturii municipiului B, prin reorganizarea formațiunilor teritoriale de pașapoarte din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei, respectiv al Serviciului independent de evidență informatizată a persoanei al municipiului.", astfel cum se dispune prin art. 5.
Din adeverința nr. 14258/9.11.2007 eliberată de Instituția Prefectului Județului B rezultă reclamantul a fost angajat în cadrul aparatului propriu al Instituției Prefectului Județului B, la Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, în perioada 1.01.2005 - 26.09.2007.
Având în vedere împrejurările de fapt și de drept anterior reținute, curtea de apel constată că pârâta Instituția Prefectului Județului B are calitate procesuală pasivă și, prin urmare, tribunalul a soluționat greșit această excepție. În consecință, devin aplicabile 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, dat fiind faptul că instanța a soluționat greșit cauza, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului B, fără a intra în cercetarea fondului.
Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora acă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, instanța va admite toate cele trei recursuri și va casa în întregime hotărârea recurată pentru a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile contencios administrativ promovate de recurentul - reclamant domiciliat în B, str. - - nr. 1,. A,. 11, județul B, recurenții - pârâțiINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN Bcu sediul în B, str. -. - nr. 2, județul B șiMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVEcu sediul în B, P-ța - nr. 1A, Sectorul 1, împotriva sentinței civile nr. 153 din 04 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, Sectorul 5 și intimata - pârâtăINSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL.
Casează sentința civilă nr. 153 din 04 aprilie 2007 Tribunalului Bacău, instanță căreia îi trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red.
Red. 3 ex. 22 ian.2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Aurelia Saftiuc, Vera