Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1356/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1356
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 3: Stoicescu
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta- SRL,cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr.248 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P- SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE - DIRECȚIA FISCALĂ- BIROUL CONTESTAȚII ȘI FISCALE, cu sediul în P, nr. 16, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-reclamantă - SRL reprezentată de avocat - din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public Finanțe Locale - Direcția Fiscală - Biroul Contestații și Fiscale reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-pârât, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 5,00 lei, potrivit chitanței nr.- din 19.10.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, care au fost anulate și atașate la dosar, declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta intimatului declară, de asemenea, că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile reprezentanților părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat -, pentru recurenta-reclamantă - SRL, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar pe fond admiterea contestației.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. Precizează reprezentanta intimatului-pârât că motivele de recurs sunt identice cu motivele din contestație, nefiind criticată hotărârea instanței de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local P - Serviciul Public Finanțe Locale - Direcția Fiscală - Biroul Contestații și Fiscale, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 392/30.07.2008 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. -/12.06.2008 privind creanțele datorate bugetului local și a raportului de inspecție fiscală nr. -/12.06.2008, emise de Serviciul Inspecției Fiscale din cadrul Consiliului Local al municipiului P - Serviciul Public Finanțe Locale, solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută și netemeinicia deciziei nr. 392/30.07.2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 30.07.2008 a fost emisă decizia înregistrată sub nr. 392, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscală, întrucât în preambulul deciziei la pct. 1 nu se menționează că reclamanta a contestat atât decizia de impunere nr. -/12.06.2008, cât și raportul de inspecție fiscală nr. -/12.06.2008 și, totodată, în dispozitiv nu este menționat termenul în care poate fi exercitată calea de atac de către contestator, fiind încălcate prevederile art. 218 alin. 4, astfel că întocmirea unui act administrativ cu nesocotirea dispozițiilor legale imperative impune constatarea nulității absolute a respectivului înscris.
În subsidiar, reclamanta a arătat că înțelege să reitereze mai multe aspecte, respectiv că toate bunurile inserate în tabel sunt mijloace fixe ce nu pot fi asimilate
clădirilor, nefiind părți componente ale clădirilor si, implicit neputând fi cuprinse în valoarea totală a clădirilor și neavând același regim de impozitare cu cel a clădirilor, bunurile au intrat în posesia societății pe parcursul anului 2001, conform informațiilor cuprinse în documentele care fac parte din raportul de inspecție fiscală, reprezentanții pârâtei au invocat în mod nelegal și netemeinic hotărârea nr. 1278/2002 privind aprobarea normelor pentru aplicarea OUG nr. 36/2002, această hotărârea a intrat în vigoare la data de 04.12.2002, la un interval mare de timp de la momentul în care ar fi trebuit să fi fost calculată baza de impozitare pentru bunurile achiziționate în anul 2001, că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre anul fiscal 2003, ci despre anul fiscal 2001, an fiscal ce a fost guvernat de alte acte normative în materie.
Reclamanta a mai arătat că bunurile achiziționate în anul 2001 și eventualele obligații fiscale aferente nu puteau constitui obiectul inspecției fiscale efectuată în luna iunie a anului 2008.
După administrarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă, întocmită de expert, prin sentința nr.248 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în urma controlului privind perioada 01.01.2003-31.03.2008, s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr.-/12.06.2008 și s-a emis Decizia de impunere nr.-/12.06.2008, fiind nesusținută critica reclamantei în sensul că decizia nr.392/30.07.2008 privind soluționarea contestației formulată de
împotriva Deciziei de impunere nr.-/12.06.2008 privind creanțele datorate bugetului local și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.-/12.06.2008, este nulă absolut, întrucât în dispozitivul acesteia s-a menționat că poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă conform art.218 alin.2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, iar potrivit dispozițiilor art. 46 din nr.OG92/2003, numai lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la anumite elemente enumerate limitativ de textul legal, atrage nulitatea acestuia, iar din conținutul acestei decizii rezultă că nu lipsește nici un element de natură a atrage nulitatea acesteia.
Tribunalul a reținut că prin decizia de impunere nr.-/12.06.2008 s-a stabilit că reclamanta P figurează cu următoarele obligații fiscale: 7.555 lei, reprezentând impozit pe clădire și 3.507 lei, reprezentând majorări de întârziere, fiind achitată în plus suma de 3.780 lei și în conformitate cu art. 116 alin.4 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, suma stabilită ca achitată în plus prin Raportul de inspecție fiscală nr.-/12.06.2008 a fost compensată, cu ocazia inspecției fiscale societatea nu a prezentat listele de inventariere solicitate de inspectorii fiscali pentru anii 2002 și 2005, însă la verificarea mijloacelor fixe cu numerele de inventar 10034, 10035, 10038, 10041, 10049, 60072.20149, 20158 și 60077 au fost supuse impozitării începând cu data de 01.01.2003, întrucât potrivit fișelor acestor mijloace fixe transmise ulterior de către societate, a rezultat că datele de dobândire sunt anterioare perioadei de verificare.
S-a mai constat că anumite mijloace fixe aferente clădirii și remizei nu au fost incluse în valoarea acestora deși le deservesc, respectiv instalație alimentare cu apă-nr. inventar 10041, instalație alimentare cu gaze-nr. inventar 10049, echipament centrală termică-nr. inventar 10034, 10035, 10038, instalație incendiu-nr. inventar 20149, centrală telefonică-nr. inventar 20158, pentru anul 2003 au fost incluse în mod corect în valoarea clădirilor, potrivit pct. 6.08 din nr.HG1278/2002 privind Normele metodologice de aplicare a nr.OG36/2002, republicată, privind impozitele și taxele locale, în mod corect s-a procedat la includerea acestor mijloacele fixe în baza impozabilă, pentru anii 2004-2008 în conformitate cu prevederile art.253 pct.52 alin.2 din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 care stipulează că la determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorii tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, printre care sunt enumerate și instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir.
Tribunalul a înlăturat susținerea expertului contabil cu privire la mijlocul fix instalație alimentare cu apă-nr. inventar 10041, întrucât din registrul numerelor de inventar perioada 2002-2008, listelor de inventar a mijloacelor fixe, a reevaluării clădirii din decembrie 2004, denumirea este cea menționată anterior, nu s-au prezentat documente din care să rezulte că aceasta ar fi instalație de apă exterioară clădirii, situație în care ar fi fost scutită, iar în vederea scutirii potrivit dispozițiilor art.250 alin.1 pct.11 lit. t și a și alin.2 din Legea nr.571/2003 trebuia să depună o cerere de asimilare.
În ceea ce privește mijlocul fix instalație alimentare cu gaz cu nr. inventar 10049, potrivit registrului numerelor de inventar perioada 2002-2008, listelor de inventar a mijloacelor fixe, a reevaluării clădirii din decembrie 2004, nu apare nicio
altă instalație sau conductă de gaz a cărei valoare putea fi majorată astfel încât organul de control a apreciat că este aferent unei instalații de gaz a cărei valoare era deja inclusă în valoarea clădirii.
Cu privire la mijlocul fix "instalație de incendiu" cu număr inventar 20149, în factura fiscală nr.-/07.06.2001 se precizează ca fiind interior cu dotări, astfel că nu poate fi asimilată o instalație de incendiu cu o instalație de transport a apei, și acest lucru se putea realiza conform prevederilor art.250 alin.1 pct.11 lit. t și art.250 alin.2 din Legea nr.571/2003, prin depunerea unei cereri tip, în urma căreia o comisie a Consiliului Local P putea asimila sau nu un mijloc fix cu altul.
Referitor la mijlocul fix "centrale termice" cu număre de inventar 10034, 10035, 10038, potrivit prevederilor art.253 pct.52 alin.2 din nr.HG44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, s-a reținut că centralele termice se încadrează la instalații de încălzire și nu la aparate individuale de climatizare, cum din eroare au fost clasificate de către expert, iar pentru mijlocul fix "centrală telefonică" cu număr de inventar 20158, potrivit prevederilor art.253 pct.52 alin.2 din nr.HG44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, s-a constat că centrala telefonică este înregistrată în evidența contabilă fiind parte componentă dintr-o instalație de telecomunicații, potrivit evidenței contabile acest mijloc fix aflându-se în patrimoniul reclamantei la data inspecției fiscale și deservind clădirea, apreciindu-se că în mod corect organul de control a avut-o în vedere la determinarea valorii de inventar a clădirii.
Instanța de fond, a mai reținut că dobânzile de restituit reclamantei pentru mijloacele fixe care nu se încadrează la capitolul clădiri, nu au fost achitate, astfel încât nu se pot calcula majorări pentru nerestituirea la timp, întrucât potrivit dispozițiilor art. 124 alin.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, reclamantul nu a solicitat restituirea suprasoldului înregistrat la sursa impozit clădiri în perioada 31.03.2008-02.06.2008, și în baza prevederilor art.116 alin.2 coroborat cu art.122 alin.1 lit. b din nr.OG92/2003, la data de 02.06.2008 s-a efectuat compensarea plusului de virament înregistrat la impozitul pe clădiri cu o parte din diferența constatată în cadrul aceleași sume.
Împotriva acestei soluții, a declarat recurs - SRL, criticând sentința 248/22.04.2009, pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, desființarea acestei hotărârii, iar pe fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că decizia nr.392/30.07.2008, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale OG 92/2003, respectiv art. 211referitor la forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, în preambul nu se menționează faptul că - SRL, a contestat atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală, în dispozitiv nu este menționat termenul în care poate fi exercitată calea de atac de către contestator, decizia fiind nulă absolut pentru nerespectarea condițiilor de formă impuse imperativ de lege, iar instanța de fond a nesocotit total aceste dispoziții legale făcând referire la art. 46 din OG 92/2003, inaplicabil în speță, întrucât acest se referă la actul administrativ fiscal în general și nu la cel emis în soluționarea contestației formulate împotriva acestor acte.
De asemenea, s-a susținut că în mod greșit și cu nesocotirea raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a asimilat clădirilor bunurile, respectiv instalația exterioară de alimentare cu apă, instalația exterioară de alimentare cu gaze, instalația de incendiu, cabina modulară, trei centrale termice, centrala telefonică, considerând că acestea sunt supuse aceluiași regim de impozitare ca și clădirile, însă toate aceste bunuri nu pot fi asimilate clădirilor, nu sunt părți componente ale clădirilor, nu pot fi cuprinse în valoarea totală a acestora, și nu au același regim de impozitare, fiind bunuri mobile portabile, detașabile, ce pot fi atașate oriunde dorește proprietarul acestora, în Codul fiscal, prevăzându-se că nu intră sub incidența impozitului pe clădiri, construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri, expertul concluzionând că pentru toate bunurile enumerate societatea nu datorează impozit pe clădiri.
Recurenta, a mai învederat instanței de recurs că tribunalul nu a răspuns tuturor criticilor formulate, bunurile menționate au intrat în proprietatea societății pe parcursul anului 2001, iar temeiul de drept - pct.6.08 din HG 1278/2002, privind Normele Metodologice a OG 36/2002, nu este aplicabil categoriilor de bunuri, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii, impozitele aferente acestor bunuri trebuiau să fie stabilite și percepute în anul 2002, iar hotărârea la care face referire Consiliul Local a intrat în vigoare la 2 decembrie 2002, în cauză, nu poate fi vorba de anul fiscal 2003, ci de anul fiscal 2002, iar potrivit art. 91 alin. 1 din OG 92/2003, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale s-a prescris.
S-a mai arătat că nu sunt incidente nici dispozițiile HG 44/2004, care în art. 253 pct. 52 alin. 2 prevăd că, la determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea tuturor valorilor elementelor și instalațiilor funcționale ale acestora, fiind enumerate respectivele elemente și instalații, însă aparatele individuale de climatizare nu fac parte din aceste instalații, interpretându-se eronat dispozițiile legale, fiind considerate ca impozabile bunurile societății, respectiv instalație exterioară de alimentare cu apă, instalație exterioară de alimentare cu gaze, cabină modulară pentru portar, trei centrale termice, ca fiind separat sau împreună instalații de climatizare.
La data de 19 octombrie 2009, intimata Serviciul Public Finanțe P, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea instanței de fond, întrucât obligațiile fiscale au stabilite corect în sarcina recurentei.
Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civ. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În perioada 5 mai 2008-2 iunie 2008, consilieri din cadrul intimatei, au efectuat o inspecție fiscală parțială la contribuabilul - SRL, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale datorate bugetului local al municipiului P, întocmindu-se raportul de inspecție fiscală nr. - din 12 iunie 2008, în baza căruia s-a emis decizia de impunere cu același număr din aceeași dată, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei obligații fiscale în cuantum de 7555 lei reprezentând impozit pe clădire și 3507 lei majorări de întârziere, fiind achitată în plus suma de 3780 lei, ce a fost compensată prin raportul de inspecție fiscală.
Societatea recurentă a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale, respectiv, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, care au fost respinse prin decizia 392/30.07.2008, fiind menținute actele emise de organele
fiscale, decizia privind soluționarea contestației emisă de Biroul Contestații și facilități fiscale, din cadrul Consiliului Local P - Serviciul Public de Finanțe Locale, îndeplinind condițiile de formă prevăzute de art. 46 din OG 92/2003, nefiind nulă absolut, cum corect a concluzionat instanța de fond.
De asemenea, tribunalul a constat că obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății recurente, sunt datorate de aceasta, întrucât mijloacele fixe respectiv, instalația alimentare cu apă, instalația alimentare gaz, instalație de incendiu, centrale termice, centrală telefonică, achiziționate de - SRL, în anul 2001 sunt incluse în valoarea clădirilor, conform punctului 6.08 din HG 1278/2002, din Normele Metodologice de aplicare a OG 36/2002, pentru anul 2003, iar pentru anii 2004 și 2008 conform art. 253 pct.52 alin. 2 din HG 44/2004, iar dobânzile solicitate de reclamantă a fi restituite nu au fost achitate de societate, neputându-se calcula majorări pentru nerestituirea la timp.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia Decizia 392/30.07.2008, este nulă absolut, întrucât nu are forma și conținutul prevăzut la art. 211 din OG 92/2003, respectiv în preambul nu se menționează faptul că a fost contestat și raportul de inspecție fiscală, iar în dispozitiv nu este menționat termenul în care poate fi exercitată calea de atac de către contestator, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât decizia de impunere este actul emis în baza raportului de inspecție fiscală, este titlu de creanță și susceptibil de executare silită în situația în care creanța bugetară nu este achitată în termenul stabilit în decizie, împrejurarea că în preambulul deciziei de soluționare a contestației nu s-a menționat că - SRL, a formulat contestație și împotriva raportului de inspecție fiscală, nu afectează legalitatea deciziei 392/2008, întrucât în dispozitiv Biroul și Contestații Fiscale s-a pronunțat asupra contestației formulate în totalitatea sa. De asemenea, în dispozitivul deciziei 392/2008, s-a menționat că acesta poate fi contestată la instanța de contencios administrativ, conform art. 218 alin. 2 din OG 92/2003, text de lege ce precizează termenul de 6 luni înlăuntrul căruia poate fi investită instanța, astfel că decizia de soluționare a contestației administrative, cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 43 din OG 92/2003, neavând incidență sancțiunea nulității expres reglementată de art. 46 din același act normativ, acest din urmă text de lege fiind aplicabil în ceea ce privește sancțiunea nulității absolute pentru toate actele administrativ fiscale din care face parte și decizia de soluționarea contestațiilor.
Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia instanța de fond a asimilat în mod
greșit bunurile enumerate respectiv, instalație exterioară de alimentare cu apă, instalație exterioară de alimentare cu gaze, instalație de incendiu, cabină modulară, trei centrale termice, centrală telefonică cu clădirile, nesocotindu-se concluziile expertului contabil, Curtea constată că nu este fondat, întrucât expertul nu a dat eficiență în lucrarea sa dispozițiilor legale ce au incidență în cauză.
Astfel, respectivele mijloace fixe aferente clădirii și remizei, cu numerele de inventar 10041, 10049, 10034, 10035, 10038, 20149, 20158, dobândite înainte de perioada de verificare, nu au fost incluse în valoarea clădirilor ce le deservesc, pentru anul 2003 ele trebuiau incluse în valoarea clădirilor potrivit pct. 6.08 din HG 1278/2002, privind Normele Metodologice de aplicare a OG 36/2002, iar pentru anii 2004-2008, trebuiau de asemenea incluse în valoarea clădirilor conform art. 253 pct. 52 alin. 2 HG 44/2004. Referitor la instalația alimentare cu apă cu nr. de inventar 10041, valoarea
acesteia trebuie inclusă în valoarea clădirii, fiind o instalație funcțională a acesteia și nu una exterioară, care să fie scutită de impozit potrivit art. 250 alin. 1 pct. 11 lit. t și alin. 2 din Codul fiscal, de o astfel de scutire neputându-se beneficia decât în baza depunerii unei cererii de asimilare, instalația de incendiu nu poate fi asimilată cu o instalație de transport a apei care să beneficieze de scutirea prevăzută de textele de lege indicate mai sus, în urma depunerii unei cereri de asimilare, pentru cele trei centrale termice se datorează impozit pe clădiri, întrucât sunt instalații de încălzire și nu aparate individuale de climatizare, datorându-se impozit și pentru centrala telefonică, ce este parte componentă dintr-o instalație de telecomunicații ce deservește clădirea.
În ceea ce privește motivul de recurs, potrivit căruia în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile HG 1278/2002, ce au intrat în vigoare la 4 decembrie 2002, încălcându-se principiul neretroactivității legii, Curtea constată că nu este fondat întrucât inspecția efectuată a cuprins perioada 01.01.2003-31.03.2008, pentru această perioadă s-au stabilit obligații fiscale reprezentate de impozitul pe clădiri în sarcina recurentei, pentru anul 2003, s-au aplicat dispozițiile pct. 6.08 din această hotărâre, ce era în vigoare în perioada 01.01.2003-31.12.2003, neaplicându-se pentru anul 2002, ce nu a făcut obiectul inspecției.
De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs, potrivit căruia nu sunt aplicabile nici dispozițiile HG 44/2004, întrucât aceste reglementări s-au aplicat pentru perioada 2004-2008, erau în vigoare și aplicabile pentru acești ani fiscali, neavând relevanță, faptul că respectivele mijloace fixe au fost dobândite în anul 2001, impozitul pe clădiri datorându-se anual.
Nici motivul de recurs potrivit căruia dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 91 alin. 1 și 2 din OG 92/2003, nu este întemeiat, întrucât perioada verificată și calcularea impozitului pe clădire vizează perioada 01.01.2003-31-.03.2008, termenul de 5 ani începe să curgă de la data de 01. 01 a anului următor, celui în care s-a născut creanța fiscală, astfel că obligațiile fiscale au fost corect stabilite.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Prahova, a reținut că obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății recurente cu titlul de impozit pe clădirii, sunt datorate de - SRL, întrucât sunt bunurile achiziționate în anul 2001, sunt mijloace fixe aferente clădirii și remizei și se includ în valoarea acestora, Decizia 392/2008 privind soluționarea contestației îndeplinește condițiile de formă prevăzute de Codul d e procedură fiscală, nefiind incidente dispozițiile art. 46 din OG 92/2003, dreptul organului fiscal de a stabili obligația fiscală nu este prescris, fiind respectat termenul prevăzut de art. 91 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală, criticile formulate de societatea reclamantă au fost analizate în totalitate de instanța de fond, sentința recurată, nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 pr. civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta- SRL, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr.248 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P- SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE - DIRECȚIA FISCALĂ- BIROUL CONTESTAȚII ȘI FISCALE, cu sediul în P, nr. 16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored. MA/DL
4 ex./5.11.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana, Stoicescu
