Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.552/CA/2009 -
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- -- JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M în contradictoriu cu intimata reclamantăCOOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II SM-S M,-, jud. S M și intimatul pârât JUDEȚUL S M - prin președintele CONSILIULUI JUDEȚEAN SM- S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. SMî mpotriva sentinței nr.159/CA din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru CONSILIUL JUDEȚEAN S M - consilier juridic, în baza delegației nr.18857 din 04.11.2009, pentru intimata reclamantă COOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II S M - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.70/11.09.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual, lipsă fiind JUDEȚUL S M - prin președintele CONSILIUL JUDEȚEAN S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.-/05.11.2009 plus 1 leu timbru judiciar, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului depune la dosar copia ofertei nr.308/20.05.2009 de cumpărare a suprafeței aflată în folosința, înscris pe care îl comunică și cu reprezentanta intimatei, Nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, instanța de fond a soluționat acțiunea promovată de reclamantă împotriva Hotărârii nr.43/2007 a Consiliului Județean S M, aceasta solicitând realizarea controlului judiciar cu privire la legalitatea actului administrativ prin care autoritatea publică județeană a hotărât retragerea dreptului de folosință, pe durata existenței construcției constituit în favoarea Cooperativei de Consum S M cu privire la trenul în suprafață de 1467 mp. Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a reținut că, dreptul de folosință asupra terenului, a fost instituit în favoarea S M, prin Decretul Prezidențial nr.20/1982 și prin CM nr.9/1982 și totodată că acesteia i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul în litigiu. Recurentul invocă art.1 din protocolul la Convenția drepturilor omului, în sensul că proprietatea este garantată de stat, respectiv că nimeni nu poate îngrădi dreptul de proprietate al altcuiva. Astfel, consideră instanța de fond că actul administrativ este un act nelegal și emis cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei. Mai arată recurentul că, dreptul de folosință a fost dobândit și exercitat în mod public de către reclamantă, aceasta fiind de fapt reținerea instanței de fond în motivarea soluției pronunțate, și totodată că, în cauză nu sunt relevante prevederile art.17 din Legea nr.213/1998 și ale art.214 din Legea nr.215/2001. Instanța de fond mai apreciază și că, Hotărârea nr.43 a Consiliului Județean SMa duce atingere principiului securității raporturilor juridice în circuitul civil, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art.107 alin.1 din Legea nr.1/2005. Recurentul mai arată că, temeiul real al consacrării dreptului de superficie îl reprezintă Decretul Lege nr.115/1938, care la art.11 menționează superficia ca drept real imobiliar supus întabulării în CF, însă acest decret lege, apreciază recurentul nu poate fi reținut ca temei legal al dreptului de folosință instituit în favoarea S M, prin Decretul nr.20/1998. De asemenea, art.107 din Legea nr.1/2005 a fost interpretat de către instanța de fond ca restrictiv, părtinitor și parțial, generând o aparență de legalitate a dreptului de folosință. Prin Legea nr.1/2005 s-a recunoscut că dreptul de folosință poate fi transpus într-un drept în regim concesionar sau locativ, atunci când autoritatea publică hotărăște astfel. Instanța de fond, arată recurentul a interpretat și aplicat greșit incidența normei instituite prin art.17 din Legea nr.213/1998 și prin art.124 din Legea nr.215/2001, legi de factură specială și pe care le-a subordonat unei legi organice ca efecte juridice, respectiv a Legii nr.1/2005, lege care a fost gândită de către legiuitor prin raportare la prevederile Legii nr.213/1998, a legii nr.215/2001 și art.136 din Constituția României. Nelegalitatea hotărârii recurate constă și în aprecierea dată efectelor juridice a nr.16/2002 și nr.967/2002, instanța de fond apreciind că nu pot fi reținute ca incidente în aprecierea legalității Hotărârii nr.43 a CJ S Ca un ultim aspect mai arată și că, Consiliul Județean SMd acă nu ar fi retras dreptul de folosință pe durata existenței construcției cu privire la un bun proprietatea publică a Județului S M, ar fi adus atingere interesului legitim public, legii și principiului securității raporturilor juridice, din perspectiva faptului că folosința putea fi continuată numai prin concesionare sau închiriere. În consecință, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. În acest sens depune la dosarul cauzei copia facturii și extrasul de cont privind plata onorariului avocațial. În esență învederează instanței recurentul invocă dispoziții care nu au fost invocate și în scris prin recursul declarat. Susține întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Astfel, mai arată că, în ceea ce privește incidența Decretului lege nr.115/1938, dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe durata existenți construcției au fost întabulate în favoarea societății reclamante prin încheierea nr.657/1982, devenind astfel aplicabile dreptului de superficie al reclamantei, principiile publicității imobiliare. Criticile recurentului sunt nefondate în ceea ce privește faptul că, nr.43/2007 aduce atingere dreptului de superficie al reclamantei, hotărârea recurată făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale la situația de fapt. Cu privire la art.107 din Legea nr.1/2005, criticat de asemenea de recurent, arată intimata că, dreptul de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției a fost dobândit și exercitat de către societatea reclamantă cu respectarea legii. Mai arată și că recurentul invocă prevederile Legii nr.213/1998 și ale Legii nr.215/2001, dispoziții care în opinia sa nu sunt incidente în speță astfel cum de altfel a reținut și instanța de fond. Un alt motiv invocat de către recurent este acela care vizează greșita interpretare și aplicare a art.17 din Legea nr.213/1998 și art.124 din Legea nr.215/2001, motiv care de asemenea în opinia intimatei este nefondat, având în vedere și că, nr.43/2007 dispune doar cu privire la retragerea dreptului de folosință asupra terenului, fără însă a face referire la posibilitatea și condițiile concesionării sau închirierii, ori o astfel de intenție de concesionare nu rezultă din actele care au stat la baza nr.43/2007. Totodată recurentul mai critică hotărârea pentru aprecierea dată efectelor juridice ale nr.16/2002 și nr.967/2002, motiv de recurs nefondat, instanța de fond reținând în mod corect că legalitatea acestor două acte nu a fost verificată. Se mai arată că, din actele care au stat la baza emiterii nr.43/2007 rezultă că recurentul a hotărât retragerea dreptului de folosință față de atitudinea cu privire la evacuarea din clădirea proprietatea lor a Bibliotecii Județene S M și perceperea unei chirii la nivelul celor practicate pentru activitățile comerciale, existând în acest sens la fila 92 în dosarul de fond raportul de specialitate, rezultând astfel excesul de putere al autorității. În consecință, apreciază recursul ca fiind nefondat și drept consecință, solicită respingerea lui, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.159/CA din 19 martie 2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea reclamantei COOP S M-SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II cu sediul în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN S M și JUDEȚUL SMP RIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1 jud,S M, și-n consecință, a anulat Hotărârea Consiliului Județean S M nr.43/29.03.2007, obligând pârâții să plătească reclamantei 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr.43/29.03.2007, Consiliul Județean SMa retras dreptul de folosință pe durata existenței construcției constituit în favoarea Cooperativelor de Consum S M, cu privire la terenul în suprafață de 1467. înscris în CF nr.6596 N sub nr.top.10.372 S
A dispus de asemenea, radierea dreptului de folosință pe durata existenței construcției din CF nr.6596 NSM de sub nr.top.10372 (fila 89 de la dosar).
Așa cum rezultă din expunerea de motive a inițiatorului, respectiv a Președintelui Consiliului Județean, motivele care au condus la luarea acestei măsuri au fost luate în consonanță cu disp.art.123 alin.1, teza 1 și art.124 din Legea nr.215/2001 fiind date de regimul juridic al proprietății publice.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul hotărârii atacate, a fost instituit în favoarea reclamantei prin Decretul Prezidențial nr.20/1982 și prin nr.9/1982, fiind dobândit și înscris din anul 1982 până în anul 2007 în CF nr.4 S M, iar din anul 2007 în CF nr.6596 NSM.
Între părțile litigante au existat mai multe procese, tribunalul constatând că dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție situat în S M,- a fost confirmat, iar legalitatea actelor de dobândire a fost cenzurată de către instanțele judecătorești.
Reclamanta consideră nelegală hotărârea adoptată întrucât îi încalcă dreptul de proprietate, cu motivația că dreptul de folosință asupra terenului este parte componentă a dreptului complex de superficie, neputând avea o existență de sine stătătoare, distinct de dreptul de proprietate asupra construcției.
Pornind de la această premisă, instanța a reținut că dreptul de folosință asupra terenului a fost dobândit de către reclamantă și exercitat în mod public, fiind opozabil tuturor, din anul 1982, iar în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, în speță a art.107 alin.1, terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată pentru activitatea organizațiilor cooperatiste își mențin regimul juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective.
Pârâtul se prevalează de disp.art.17 din Legea nr.213/1998 și ale art.124 din Legea nr.215/2001 și concluzionează că dacă reclamanta ar fi o persoană juridică fără scop lucrativ sau ar desfășura o activitate de binefacere sau de utilitate publică, atunci ar putea să exercite un drept de folosință gratuită asupra unui teren proprietatea publică a Județului S
Așa cum s-a arătat, dispozițiile legale de care se prevalează pârâtul nu au incidență în speță prin raportare la calificarea juridică a dreptului de folosință de care beneficiază reclamanta ca și parte componentă a dreptului real complex de superficie.
Referirile pârâtului la actele administrate respectiv nr.16/2002 prin care imobilul teren aferent construcției a fost inventariat în domeniul public și HG nr.967/2002 prin care a fost atestată apartenența imobilului în proprietatea publică a Județului S M nu pot fi primite întrucât legalitatea acestor acte nu a fost verificată de către instanțele judecătorești, acțiunile judiciare fiind soluționate sub aspect procedural.
Din actele care au stat la baza emiterii hotărârii a cărei anulare se solicită nu rezultă în mod concret care este interesul legitim public care a condus la adoptarea actului, astfel că nr.43/2007 îi creează prejudicii reclamantei, aducând atingere dreptului real de superficie de care aceasta se bucură.
Reținând că nr.43/2007 aduce atingere principiului securității raporturilor juridice în circuitul civil, că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.107 alin.1 din Legea nr.1/2005, tribunalul, constatând că acțiunea reclamantei este întemeiată, în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a admis acțiunea conform prezentului dispozitiv.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs Consiliul Județean S M, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ și menținerii ca legală a Hotărârii Consiliului Județean S M nr.43/2007. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, dreptul de folosință pe durata existenței construcției, cu privire la terenul în suprafață de 1467 mp.a fost constituit prin Decretul Prezidențial nr.20/1982 și nu prin nr.9/1982, cum greși reține instanța de fond. Acest decret reprezintă un act administrativ individual și produce efecte juridice cu privire la atribuirea în folosință a unor terenuri până la intrarea în vigoare a Legii nr.50/1992.
Temeiul legal al consacrării dreptului de superficie îl reprezintă Decretul Lege nr.115/1938 care menționează la art.11, superficia ca drept real imobiliar supus întabulării în CF.
Decretul nr.115/1938 nu poate fi reținut ca temei legal al dreptului de folosință instituit în favoarea S
Art.107 din Legea nr.1/2005 a fost interpretat de către instanța de fond restrictiv, părtinitor și parțial, generând o aparență de legalitate a dreptului de folosință, instanța limitându-se la prevederea de la alin.1, fără să sesizeze că se face referire la folosința transmisă fără plată și cu privire la terenurile atribuite pentru construirea de imobile necesare activității cooperaților.
Cu alte cuvinte, arată recurentul, Legea nr.1/2005, recunoaște faptul că dreptul de folosință poate fi transpus într-un drept în regim concesionar sau locativ, atunci când autoritatea publică hotărăște astfel.
Recurentul mai arată și că, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit incidența normei instituite prin art.17 din legea nr.213/1998 și prin art.124 din Legea nr.215/2001, legi de factură specială, pe care le-a subordonat unei legi organice ca efecte juridice, respectiv Legii nr.1/2005.
Legea nr.1/2005 a fost gândită de către legiuitor prin raportare la prevederile Legii nr.213/1998, Legii nr.215/2001 și art.136 din Constituția României, reglementând că titularii dreptului de folosință beneficiază de un drept de preferință în caz de concesionare sau închiriere a terenurilor față de care aveau un drept de folosință constituit pe durata existenței construcției.
Nelegalitatea nr.43/2007 rezidă și din aprecierea dată efectelor juridice ale nr.16/2002 și ale nr.967/2002, instanța apreciind că nu pot fi reținute ca incidente în aprecierea legalității nr.43/2007, deoarece nu s-a realizat controlul legalității cu privire la aceste acte.
Ca și o ultimă critică se mai arată că, instanța de fond a apreciat cu de la sine putere lipsa justificării interesului public în adoptarea nr.43/2007, că ar fi fost creat un prejudiciu reclamantei prin atingerea adusă dreptului real de superficie deținut de către reclamantă, însă instanța de judecat probabil nu are cunoștință de faptul că actele administrative sunt emise de autorități publice județene în aplicarea legilor întocmai, justificând astfel interes legitim public.
În drept au fost invocate prevederile art.299 și urm. art.304 pct.7,9, art.304/1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata SMa solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, în ceea ce privește incidența Decretului Lege nr.115/1938, dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe durata existenți construcției au fost întabulate în favoarea societății reclamante prin încheierea nr.657/1982, devenind astfel aplicabile dreptului de superficie al reclamantei, principiile publicității imobiliare.
Criticile recurentului sunt nefondate în ceea ce privește faptul că, nr.43/2007 aduce atingere dreptului de superficie al reclamantei, hotărârea recurată făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale la situația de fapt.
Cu privire la art.107 din Legea nr.1/2005, criticat de asemenea de recurent, arată intimata că, dreptul de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției a fost dobândit și exercitat de către societatea reclamantă cu respectarea legii. Mai arată și că recurentul invocă prevederile Legii nr.213/1998 și ale Legii nr.215/2001, dispoziții care în opinia sa nu sunt incidente în speță astfel cum de altfel a reținut și instanța de fond.
Un alt motiv invocat de către recurent este acela care vizează greșita interpretare și aplicare a art.17 din Legea nr.213/1998 și art.124 din Legea nr.215/2001, motiv care de asemenea în opinia intimatei este nefondat, având în vedere și că, nr.43/2007 dispune doar cu privire la retragerea dreptului de folosință asupra terenului, fără însă a face referire la posibilitatea și condițiile concesionării sau închirierii, ori o astfel de intenție de concesionare nu rezultă din actele care au stat la baza nr.43/2007.
Totodată recurentul mai critică hotărârea pentru aprecierea dată efectelor juridice ale nr.16/2002 și nr.967/2002, motiv de recurs nefondat, instanța de fond reținând în mod corect că legalitatea acestor două acte nu a fost verificată. Se mai arată că, din actele care au stat la baza emiterii nr.43/2007 rezultă că recurentul a hotărât retragerea dreptului de folosință față de atitudinea cu privire la evacuarea din clădirea proprietatea lor a Bibliotecii Județene S M și perceperea unei chirii la nivelul celor practicate pentru activitățile comerciale, existând în acest sens la fila 92 în dosarul de fond raportul de specialitate, rezultând astfel excesul de putere al autorității. Pe de altă parte, ar fi greu de demonstrat interesul public al retragerii dreptului de folosință asupra unui teren pe care se află o construcție proprietate privată, acțiunea administrativă fiind lipsită de orice fundament juridic și străină de realizarea unui interes public.
În drept au fost invocate prevederile art.312 alin.1, precum și cele la care s-a făcut referire în întâmpinare.
Intimatul Județul S M - prin președintele Consiliului Județean S M, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurentul Consiliul Județean S M, ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, invocat de recurentul Consiliul Județean S M, în sensul că, Decretul Prezidențial nr.20/1982 producea efecte juridice cu privire la atribuirea în folosință a unor terenuri, până la intrarea în vigoare a Legii nr.50/1991, această susținere a recurentului este neîntemeiată, deoarece legea nr.50/1991, privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor cuprinde în cap.II ( art.10 și urm.) dispoziții referitoare la concesionarea terenurilor destinate executării în construcții, însă aceste dispoziții nu au nici o legătură cu dreptul de folosință pe durata existenței construcției dobândit de societatea intimată în baza Decretului Prezidențial nr.20/1982 și a nr.9/1982.
Este nefondată afirmația recurentului în sensul că Decretul Lege nr.115/1938 care reprezintă temeiul legal al consacrării dreptului de superficie, nu poate fi reținut ca temei legal al dreptului de folosință instituit în favoarea intimatei pentru că în cuprinsul Decretului nr.20/1982 a fost menționată Legea nr.59/1974. Însă în Decretul Prezidențial nr.20/1982 este menționat doar art.51 din Legea nr.59/1974 ca temei al obligării intimatei la plata taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat. Această mențiune nu înlătură aplicarea dispozițiilor Decretului Lege nr.115/1938, dimpotrivă,dreptul de superficie- de proprietate asupra construcției și de folosință asupra terenului - dobândit de societatea intimată prin act administrativ a fostîntabulat în CF, în conformitate cu prevederile art.11 și ar.17 din Decretul Lege nr.115/1938.
Prin urmare, s-a reținut corect în considerentele sentinței recurate, că nr.43/2007 aduce atingere dreptului real de superficie dobândit de S M cu îndeplinirea condițiilor legale.
Cu privire la incidența Decretului Lege nr.115/1938, după cum rezultă din extrasul CF nr.6596 S M, dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de folosință a terenului pe durata existenței construcțiilor au fost întabulate în favoarea S M cu încheierea nr.657/1982. Au devenit astfel aplicabile dreptului de superficie dobândit de intimată, principiile publicității imobiliare în sistemul decretul Lege nr.115/1938, fiind astfel neîntemeiate criticile recurentului vizând nelegalitatea hotărârii instanței de fond pe considerentul că nr.43/2007 aduce atingere dreptului de superficie întabulat în CF în favoarea intimatei.
Referitor la motivul de recurs vizând interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art.107 din Legea nr.1/2005"generând o aparență de legalitate a dreptului de folosință", instanța de recurs consideră că prima instanță a interpreta și aplicat corect dispozițiile legale menționate.
Astfel, dreptul de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției, ca parte a dreptului complex de superficie, a fost dobândit și este exercitat de către intimată cu respectarea legii.
Recurentul invocă dispozițiile art.107 alin.2,3 și 4 din Legea nr.1/2005 potrivit cărora, în cazul în care autoritatea administrativ publică decide înstrăinarea imobilelor aflate în proprietatea sa, organizația cooperatistă titulară a dreptului de folosință beneficiază de un drept de preemțiune, iar în cazul concesionării sau închirierii, beneficiază de un drept de preferință. Dar, Consiliul Județean S M nu a făcut o asemenea ofertă societății intimate, prin actul administrativ atacat, fiind retras dreptul de folosință, cu încălcarea dreptului de superficie al S
Instanța de fond a reținut corect și că nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile Legii nr.213/1998 și Legii nr.215/2001, invocate de Consiliul Județean S M, dispoziții pe care se întemeiază și hotărârea consiliului contestată, iar pe de altă parte, notificarea la care face referire recurentul ( nr.3313/22.05.2006) nu se referă la aplicarea unei modalități juridice legale de realizare a folosinței terenului cum susține Consiliul Județean S M, ci reprezintă de fapt o invitație la conciliere directă, conform art.720/1 Cod procedură civilă, comunicată intimatei împreună cu oferta de cumpărare a clădirii proprietatea, nr.3312/22.05.2006, prin care i-a comunicat că pentru folosința terenului în perioada iunie 2003 - iunie 2006, datorează o sumă apreciată de recurent la 29.000 euro/lunar.
Este nefondat și cel de-al treilea motiv de recurs invocat de recurentul pârât, referitor la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.17 din Legea nr.213/1998 și art.124 din Legea nr.215/2001, deoarece dispozițiile invocate, care permit recurentului și a da în folosința gratuită, pe termen limitat, bunuri proprietate publică sau privată a județului, persoanelor juridice fără scop lucrativ,nu obligă recurentul la încălcarea dreptului intimatei de superficie, prin retragerea dreptului de folosință a terenului pe durata existenței construcției, drept dobândit, întabulat în CF și exercitat de S M, cu respectarea dispozițiilor legale.
Recurentul susține că, a emis nr.43/2007 în scopul aplicării prevederilor art.107 din Legea nr.1/2005 privind dreptul de preferință al societății intimate la concesionare sau închiriere. Însă actul administrativ contestat dispune doar cu privire la retragerea dreptului de folosință asupra terenului, fără a face vreo referire la posibilitatea și condițiile concesionării sau închirierii, avute în vedere de recurent, conform susținerilor sale din recurs. O astfel de intenție de concesionare sau închiriere, nu rezultă nici din actele care au stata la baza emiterii nr.43/2007, susținerea recurentului pârât, neavând nici un suport.
Instanța consideră ca fiind neîntemeiat și motivul de recurs în conformitate cu care efectele juridice la nr.16/2002 și nr.967/2002 au fost înlăturate pe un considerent vădit părtinitor reclamantei, deoarece s-a reținut corect în hotărârea atacată faptul că legalitatea celor două acte administrative, nu a fost verificată, acțiunile judiciare fiind soluționate sub aspect procedural, acest lucru reieșind din cuprinsul hotărârii judecătorești pronunțate în aceste litigii depuse în copie la dosarul cauzei.
Este nefondată și critica adusă de recurent aprecierii instanței de fond vizând lipsa justificării interesului legitim public la adoptarea nr.43/2007, reținându-se corect că actul administrativ atacat creează prejudicii societății intimate, aducând atingere dreptului real de superficie al societății și principiului securității raporturilor juridice civile.
De altfel, din actele care au stat la baza emiterii nr.43/2007, rezultă că recurentul a hotărât retragerea dreptului de folosință, față de atitudinea S M cu privire la evacuarea din clădirea proprietatea lor, a Bibliotecii Județene S M și perceperea unei chirii la nivelul chiriilor practicate pentru activități comerciale ( raportul de specialitate nr.2290/27.03.2007 - fila 92 dosar fond), deci ca o consecință a litigiului intervenit între societatea intimată și Biblioteca Județeană S
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Consiliul Județean S
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurentul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S M, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentulCONSILIUL JUDEȚEAN Sîmpotriva sentinței nr.159/CA din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate COOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II S M, suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 13.11.2009
Jud. fond
Tehnoredact. --
23.11.2009 / 5 ex.
3 com._________
1.CONSILIUL JUDEȚEAN S Mcu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M
2. COOP - SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II SM- S M,-, jud. S M
3. JUDEȚUL S M - prin președintele CONSILIULUI JUDEȚEAN SM- S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
