Despăgubire. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.550/CA/2009 -
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- -- JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O,- B, jud. B - în nume propriu și în reprezentareaAGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ- cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu intimata reclamantă -""- - O,-, jud. B împotriva sentinței nr.356/CA din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - despăgubire -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă -""- O -avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.53 din 29.10.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante arată că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante susține întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. Depune în acest sens la dosarul cauzei chitanța privind plata onorariului avocațial. În esență învederează instanței că, este nefondat primul motivul de recurs, fondat pe art.304 pct.6 Cod procedură civilă, privind împrejurarea că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât, în realitate, în dispozitivul sentinței s-a strecurat o eroare materială, de dactilografiere, scriindu-se greșit cifra 776.513 lei în loc de 276.513 lei, reprezentând echivalentul dobânzilor și penalităților. Mai arată și că în cuprinsul considerentelor și în minută s-a trecut însă corect suma de 276.513 lei, reprezentând echivalentul dobânzilor și a penalităților la soldurile TVA de recuperat, aferente fiecărei perioade fiscale, conform anexei nr.2 la raportul de expertiză. Astfel apreciază că nu există plus petita, întrucât instanța s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, hotărând numai asupra obiectului cererii precizate de reclamantă prin scriptul depus la termenul de judecată din 05.03.2009, precizare făcută ca urmare a constatărilor și a calculelor efectuate de experții contabili, și. Eroarea materială nu afectează soluția pronunțată și în consecință nu poate constitui temei de modificare a hotărârii de către instanța de recurs, impunându-se îndreptarea erorii materiale, conform art.281 Cod procedură civilă. Totodată mai arată și că, susținerea recurentei că, instanța a înlăturat greșit primul raport de expertiză întocmit în cauză, întrucât expertul contabil a răspuns obiectivelor stabilite și nu și-a depășit atribuțiile ce revin expertului, arată că este nefondată, întrucât din simpla lecturare a primului raport rezultă că, acesta nu a răspuns obiectivului nr.1, nu a făcut constatările de fapt și calculele solicitate, preocupându-se doar de lămurirea problemelor de drept în litigiu, substituindu-se astfel judecătorului cauzei. Și celelalte critici formulate de recurentă sunt neîntemeiate, precum și că aceleași susțineri au fost formulate și la instanța de fond, sub forma obiecțiunilor la raportul de expertiză, și au fost înlăturate motivat prin răspunsurile la obiecțiuni - depuse de către cei trei experți la dosar. Situația fiscală privind TVA, arată că a fost corect întocmită de către cei trei experți și dovedește existența debitului real din TVA de recuperat în sumă de 66.698 lei. Critica recurentei, în sensul că nu are dreptul la despăgubiri, deoarece nu s-a adresat organului fiscal cu cerere, conform Codului d e procedură fiscală, iar calculul întocmit nu este corect, arată că este neîntemeiată, instanța de fond în mod judicios reținând că, invitația la concilierea directă formulată de către reclamantă reprezintă o veritabilă cerere de acordare a dobânzilor, conform prevederilor Codului d e procedură fiscală, iar referitor la calculul prejudiciului, critica este lipsită de relevanță, deoarece instanța de fond a avut în vedere calculul corect cuprins în anexa nr.2 la raportul de expertiză și nu calculul greșit întocmit inițial de reclamantă.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.356/CA din 7 mai 2009, Tribunalul Bihora admis cererea precizată formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și în consecință a obligat pârâta DGFP B în favoarea reclamantei la plata sumei de 66.698 lei reprezentând diferențe de restituit rezultată în urma compensării și suma de 776.513 lei reprezentând penalități de întârziere și dobânzi la soldurile TVA de recuperat.
A obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 18.039,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de control nr.361/15.03.2002 s-a stabilit, în sarcina reclamantei, obligația virării la bugetul de stat a sumei de 1.717.307.316 lei vechi reprezentând, majorări și penalități de întârziere aferente.
Reclamanta a contestat procesul verbal de control, însă pârâta a emis Decizia nr.83/2002 prin care a respins contestația reclamantei obligând-o la plata sumei stabilite prin procesul verbal.
Reclamanta a atacat în contencios administrativ Decizia nr.83/2002 emisă de către pârâtă, obținând în instanță anularea în parte a acesteia, precum și a procesului verbal de control și obligarea doar la plata sumei de 654.097.990 lei.
Așadar, s-a stabilit, în mod irevocabil prin sentința nr.85/2006 a Tribunalului Bihor, menținută prin Decizia nr.178/CA/2006 a Curții de APEL ORADEA, că pârâta a obligat în mod nelegal reclamanta la plata sumei de 792.973.608 lei ( 79.297,36 RON) reprezentând TVA, 262.357.006 lei (26.235,70 RON) majorări de întârziere precum și suma de 16.350.073 lei (1.635 RON) penalități de întârziere.
În conformitate cu dispozițiile art.117 alin.1 Cod procedură fiscală "se restituie la cerere, debitorului, următoarele sume: a ) cele plătite fără existența unui titlu de creanță".
Apărările pârâtei, în sensul că reclamanta nu a respectat dispozițiile menționate, s-a apreciat că nu pot fi primite, în condițiile în care, reclamanta a făcut dovada că a solicitat pârâtei suma reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a efectuării unei plăți nedatorate către aceasta, în temeiul măsurilor dispuse în mod nelegal prin actele administrativ fiscale anulate în instanță. Chiar dacă în cuprinsul cererii sale, reclamanta nu s-a prevalat expres de dispozițiile art.117 al.1 din OG 92/2003 ci a invocat dispozițiile art.720 (1) Cod procedură civilă cererea acesteia îndeplinește condițiile prevăzute de norma cuprinsă de Codul d e procedură fiscală și se impune recalificarea juridică a acesteia și din perspectiva dispozițiilor art.6 ind.1 din OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Împrejurarea că reclamanta a formulat și înregistrat la pârâtă o asemenea cerere este necontestată, instituția pârâtă arătând prin întâmpinare că a și răspuns reclamantei prin adresa nr. 41/14.05.2007.
Pentru a se stabili cuantumul sumei de restituit la care reclamanta este îndreptățită, în cauză a fost administrată proba privind expertiza contabilă și contraexpertiza contabilă.
Instanța a înlăturat cel dintâi raport de expertiză având în vedere că expertul desemnat nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, depășindu-și atribuțiile conferite de lege și oferind însăși soluția asupra problemei de drept ce face obiectul cauzei.
Potrivit raportului de contraexpertiză efectuat în cauză de expertele, și, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a anulat în parte procesul verbal de control nr.361/15.03.2002 a fost înregistrată în evidența fiscală în data de 25.10.2006, în loc de 28.02.2002, dată la care a fost înregistrat inițial procesul verbal de control. În perioada cuprinsă între 28.02.2002 - 25.10.2006 au fost calculate dobânzi și penalități care au fost compensate cu TVA de recuperat. Astfel au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere aferente unor sume care practic, au fost anulate prin sentința nr.85/2006.
În urma refacerii situației fiscale privind societatea reclamantă, s-a constatat că, în realitate, în perioada 15.03.2002 - 25.10.2006 reclamanta nu a datorat TVA, la finele fiecărei perioade de raportare având TVA de recuperat.
Sumele reprezentând TVA de recuperat au fost compensate, însă, cu alte obligații față de bugetul de stat și cu TVA lunar de plată, precum și cu accesoriile stabilite prin procesul verbal de control 361/2002.
Datorită faptului că în evidența fiscală societatea a înregistrat TVA de recuperat mai puțin de 79298 lei ( debit anulat prin sentința nr.85/2006 a Tribunalului Bihor ), nu a fost în măsură să solicite rambursarea, respectiv compensarea acestei sume cu alte obligații.
În fine, până la compensarea integrală a sumelor stabilite prin procesul verbal de control nr.361/2002 la sumele constituite la data de 28.02.2002 s-au calculat accesorii (dobânzi și penalități) care, la rândul lor au fost compensate tot din TVA de recuperat.
Concluzionând, pârâta DGFP B datorează reclamantei despăgubiri pentru plata nedatorată efectuată de către aceasta în temeiul procesului verbal de control nr.361/15.03.2002 și desființat în parte, constând în suma de 66.698 lei, reprezentând debit TVA de recuperat, rezultând din compensările efectuate în evidența fiscală cu accesorii generate de sumele constituite prin procesul verbal de control nr.361/15.03.2002 și nedatorate de către reclamantă. Acest debit a fost constatat în urma verificării evidenței fiscale la TVA și înregistrarea corectă a sumelor menținute prin sentința 85/2006 la data de 15.03.2002, iar nu la data de 25.10.2006 astfel cum în mod greșit a fost înregistrat de către pârâtă.
Compensarea operată a fost posibilă chiar și în lipsa unei cereri exprese de compensare formulate de către reclamantă, întrucât, în conformitate cu prevederile Ordinelor nr.49/2000, nr.865/2002, nr.256/2004 privind aprobarea unor debite și conținutul formularului decont privind taxa pe valoare adăugată; TVA-ul se auto compensează de la o lună la alta, nefiind necesară depunerea cererilor de compensare pentru TVA cu TVA.
Cât privește suma stabilită de experții contabili ca reprezentând dobânzi și penalități, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.119 OG 92/2003"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) sau art. 199, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 115 alin. (5) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de către plătitori".
raționamentului pentru care a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor, interpretând invitația la conciliere directă formulată de către reclamantă ca fiind o veritabilă "cerere" în accepțiunea textului art. 119 al.1 teza finală, instanța a dispus obligarea pârâtei, în favoarea reclamantei la plata sumei 276.513 lei reprezentând echivalentul dobânzilor și a penalităților de întârziere la soldul TVA de recuperat, suma fiind stabilită de către cele trei experte în conformitate cu dispozițiile art.119 al.2.
Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 18.039,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu contraexpertiză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în nume propriu și în reprezentarea AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii precizate.
În motivarea recursului, recurenta arată că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece în dispozitivul sentinței instanța obligă B la plata sumei de 776.513 lei, cu titlu de penalități de întârziere și dobânzi la soldurile TVA de recuperat, contrar atât solicitării formulate prin acțiunea precizată, prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 419.863 lei cu titlu de despăgubiri, cât și contrar considerentelor sentinței recurate în care se arată că "instanța va dispune obligarea pârâtei în favoarea reclamantei la plata sumei de 276.513 lei, reprezentând echivalentul dobânzilor și penalităților de întârziere la soldurile TVA de recuperat".
Pe fondul cauzei, arată că în mod eronat instanța de fond a înlăturat "cel dintâi raport de expertiză, având în vedere că expertul desemnat nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, depășindu-și atribuțiile conferite de lege și oferind însăși soluția problemei de drept ce face obiectul cauzei", motivându-și soluția pe concluziile raportului de contraexpertiză în care se arată că "dispozitivul hotărârilor judecătorești irevocabile prin care s-a anulat în parte procesul verbal de control nr.361/15.03.2002 a fost înregistrată în evidența fiscală în data de 25.10.2006 în loc de 28.02.2002", iar "în perioada cuprinsă între 28.02.2002 - 25.10.2006, au fost calculate dobânzi și penalități care au fost compensate cu TVA de recuperat, dobânzi și penalități de întârziere aferente unor sume care practic, au fost anulate prin sentința nr.85/2006".
Referitor la motivele pentru care instanța arată că înlătură cel dintâi raport de expertiză contabilă și anume că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite, depășindu-și atribuțiile conferite de lege, arată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece prin raportul de expertiză contabilă la o simplă lecturare, se poate observa că expertul contabil a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, iar faptul că expertul contabil a făcut o apreciere arătând că "reclamanta nu ar avea dreptul la sumele pretinse cu titlu de despăgubiri, deoarece nu a epuizat căile de atac prevăzute de Codul d e procedură fiscală", nu reprezintă o depășire a atribuțiilor legale conferite de lege prin dispozițiile art.201 - 214 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, solicită a se observa că a luat act de dispozițiile sentinței nr.85/CA/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, refăcând evidența fiscală începând cu data de 28.02.2002, iar accesoriile datorate de reclamantă sunt aferente doar debitului menținut prin sentința nr.85/CA/2006.
În mod eronat s-a arătat că pe perioada 28.02.2002 - 25.10.2006 s-au calculat dobânzi și penalități care au fost compensate cu TVA de rambursat, iar înregistrarea la o dată diferită de data constituirii debitului stabilit prin procesul verbal nr.361/15.03.2002 a determinat calculul de dobânzi și penalități de întârziere ori refacerea evidenței fiscale s-a făcut cu data de 28.02.2002, accesoriile fiind aferente debitului menținut prin sentința nr.85/CA/2006.
Diferența de accesorii existentă în evidența sa fiscală a fost interpretată de experți că ar fi fost calculată pe perioada 28.02.2002 - 25.10.2006, ori ele privesc accesorii calculate la debite stabilite suplimentar prin alte acte de control mai exact - procesele verbale de control nr.74882/20.09.2002, nr.74958/25.05.2005 și nr.79202/25.05.2005.
Totodată se face trimitere la prevederile art.119 din Codul d e procedură fiscală, conform cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenelor prevăzute la art.112 alin.2 sau art.119, după caz, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin raportul de contraexpertiză, experții nu au avut în vedere faptul că, nu s-a formulat o astfel de cerere de către reclamantă.
Prin raportul de contraexpertiză, experții fac compensarea automată a sumelor de plată stabilite suplimentar fără să țină cont de faptul că stingerea prin compensare a obligațiilor de plată, altele decât cele declarate de agentul economic, se fac doar la solicitarea contribuabilului în urma unei cereri.
Prin urmare, soldul stabilit de experții contabili la data de 25.09.2006, în sumă de 66.698 lei nu coincide cu soldul stabilit de recurentă de 15.793 lei, deoarece experții contabili au compensat în mod automat debitele stabilite suplimentar și nu au ținut cont de accesoriile existente în evidența fiscală anterior emiterii procesului verbal de control, care erau în sumă de 47.276 lei/RON, și nici de accesoriile calculate pentru debitul stabilit suplimentar, rămas de plată în urma sentinței, cât și pentru celelalte debite stabilite suplimentar prin procesul verbal de control nr.74882/20.09.2002, nr.74958/25.05.2005 și nr.79202/25.05.2005.
Învederează recurenta că, organul fiscal a respectat întocmai prevederile legale, iar urmare a comunicării sentinței nr.85/CA/2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, a procedat la scăderea obligațiilor anulate în parte de instanță cu data de 28.02.2002, refăcându-se situația fiscală privind TVA-ul prin recalcularea accesoriilor datorate de reclamantă doar la debitul reprezentând TVA de plată menținut de instanță și nu cum greșit susține reclamanta.
Cu privire la invitația la conciliere la care reclamanta face trimitere în acțiunea formulată, precizează că, relațiile dintre pârâtă și contribuabili nu sunt guvernate de raporturile de drept comercial, care să facă incidente dispozițiile art.720/1 Cod procedură civilă, ce se aplică litigiilor comerciale, activitatea pârâtei fiind guvernată de legislația dreptului administrativ fiscal.
În urma desființării parțiale a actelor administrativ fiscale atacate prin sentința nr.86/CA/2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul 5605/CA/2002, arată că reclamanta avea posibilitatea legală de a se adresa organului fiscal cu cerere de restituire formulată în temeiul art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală, fapt nerealizat de către aceasta din urmă.
Reglementarea legală în materie fiscală a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat, arată că este prevăzută de art.124 alin.1 Cod procedură fiscală, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2 sau la art.23/1, după caz. Acordarea dobânzilor astfel cumulate se face la cererea contribuabilului", ori reclamanta nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere organului fiscal, după cum se arată și în raportul de expertiză contabilă de la dosarul cauzei.
Prin urmare, referitor la calculul dobânzilor din tabelul depus de reclamantă la dosarul cauzei, prin raportul de expertiză contabilă (pag.5), s-a concluzionat că nu au fost respectate prevederile art.124 alin.2 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că nivelul dobânzilor de restituit nu trebuie să depășească majorările de întârziere, iar calculele prezentate instanței conform tabelului depus de reclamantă nu sunt corecte. De altfel, și prin concluziile la raportul de contraexpertiză (pag.12), depus la dosarul cauzei la data de 09.12.2008, cei trei experți au arătat că, situația privind calculul dobânzilor pentru perioada martie 2002 - octombrie 2006 întocmită de - "" - nu este corect întocmită.
În concluzie, arată recurenta că, față de cele arătate mai sus cât și față de concluziile raportului de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei la data de 04.03.2008, reclamanta nu are dreptul la sumele pretinse cu titlu de despăgubiri, deoarece trebuia să se adreseze pârâtei, în temeiul prevederilor Codului d e procedură fiscală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - "" - a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Arată că este nefondat motivul de recurs, fondat pe art.304 pct.6 Cod procedură civilă, privind împrejurarea că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât, în realitate, în dispozitivul sentinței s-a strecurat o eroare materială, de dactilografiere, scriindu-se greșit cifra 776.513 lei în loc de 276.513 lei, reprezentând echivalentul dobânzilor și penalităților.
În cuprinsul considerentelor și în minută s-a trecut însă corect suma de 276.513 lei, reprezentând echivalentul dobânzilor și a penalităților la soldurile TVA de recuperat, aferente fiecărei perioade fiscale, conform anexei nr.2 la raportul de expertiză.
Prin urmare nu există plus petita, întrucât instanța s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, hotărând numai asupra obiectului cererii precizate de reclamantă prin scriptul depus la termenul de judecată din 05.03.2009, precizare făcută ca urmare a constatărilor și a calculelor efectuate de experții contabili, și.
Eroarea materială nu afectează soluția pronunțată și în consecință nu poate constitui temei de modificare a hotărârii de către instanța de recurs, impunându-se îndreptarea erorii materiale, conform art.281 Cod procedură civilă.
Susținerea recurentei că, instanța a înlăturat greșit primul raport de expertiză întocmit în cauză, întrucât expertul contabil a răspuns obiectivelor stabilite și nu și-a depășit atribuțiile ce revin expertului, arată că este nefondată, întrucât din simpla lecturare a primului raport rezultă că, acesta nu a răspuns obiectivului nr.1, nu a făcut constatările de fapt și calculele solicitate, preocupându-se doar de lămurirea problemelor de drept în litigiu, substituindu-se astfel judecătorului cauzei.
Arată că, și celelalte critici formulate de recurentă sunt neîntemeiate, precum și că aceleași susțineri au fost formulate și la instanța de fond, sub forma obiecțiunilor la raportul de expertiză, și au fost înlăturate motivat prin răspunsurile la obiecțiuni - depuse de către cei trei experți la dosar.
Situația fiscală privind TVA, arată că a fost corect întocmită de către cei trei experți și dovedește existența debitului real din TVA de recuperat în sumă de 66.698 lei.
Critica recurentei, în sensul că nu are dreptul la despăgubiri, deoarece nu s-a adresat organului fiscal cu cerere, conform Codului d e procedură fiscală, iar calculul întocmit nu este corect, arată că este neîntemeiată, instanța de fond în mod judicios reținând că, invitația la concilierea directă formulată de către reclamantă reprezintă o veritabilă cerere de acordare a dobânzilor, conform prevederilor Codului d e procedură fiscală.
Referitor la calculul prejudiciului, critica este lipsită de relevanță, deoarece instanța de fond a avut în vedere calculul corect cuprins în anexa nr.2 la raportul de expertiză și nu calculul greșit întocmit inițial de reclamantă.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este fondat parțial, urmând ca în baza prevederilor art.304 pct.6, art.312 Cod procedură civilă, să se dispună admiterea lui și modificarea în parte a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
În sarcina intimatei reclamante, organele financiare au stabilit prin procesul verbal de control nr.361/15.03.2002 obligația virării la bugetul de stat a sumei de 1.717.307.316 lei ROL TVA, cu majorări și penalități de întârziere aferente.
Intimata a contestat acest proces verbal de control, stabilindu-se irevocabil prin sentința nr.86/2006 a Tribunalului Bihor că datorează bugetului de stat doar suma de 654.097.990 ROL, iar pentru prejudiciul cauzat ca urmare a obligării nelegale la plata sumei de 792.937.608 ROL TVA, 262.357.006 ROL majorări de întârziere, precum și a sumei de 16.350.073 ROL penalități de întârziere, reclamanta intimată s-a îndreptat cu cerere în despăgubire împotriva organelor financiare, cerere ce face obiectul prezentei acțiuni.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta intimată a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 419.863 RON despăgubiri, iar ulterior prin precizarea de acțiune depusă la fila 138 și-a redus pretențiile la suma de 343.211 lei, compusă din 66.698 lei sold TVA de restituit și 276.513 lei reprezentând echivalentul dobânzilor și penalităților de întârziere la soldurile TVA de recuperat.
Prin hotărârea recurată prima instanță, admițând acțiunea reclamantei a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de.66.698 lei reprezentând diferență de restituit în urma compensării și suma de 776.513 lei penalități și dobânzi de întârziere.
Cu privire la motivul de recurs invocat de recurentă, în sensul obligării sale prin hotărârea recurată la o sumă reprezentând penalități și dobânzi de întârziere mai mare decât s-a cerut prin acțiune, se reține că este fondat.
Astfel, din precizarea de acțiune depusă rezultă că reclamanta a solicitat cu titlu de penalități și majorări de întârziere obligarea pârâtelor la plata sumei de276.513 lei,însă prima instanță a dispus prin hotărâre obligarea pârâtelor la plata sumei de 776.513 lei, cu titlu de penalități și majorări, sumă mult mai mare decât cea solicitată de reclamantă.
Procedând în acest fel, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea formulată, motivul de recurs invocat prin prisma prevederilor art.304 pct.6 Cod procedură civilă, fiind fondat.
Acest fapt nu poate fi calificat drept o greșeală materială cum invocă intimata reclamantă, deoarece suma de 776.513 lei acordată, apare atât în minuta hotărârii, cât și în dispozitivul sentinței recurate, sumă care în caz de executare silită urma a fi executată. Faptul că, în considerentele hotărârii s-a menționat că suma la care sunt obligați cu titlu de penalități și majorări pârâții este de 276.513 lei, cât a cerut reclamanta, nu poate fi considerat ca fiind suficient pentru a se califica, acordarea prin dispozitiv a altei sume mai mari, drept eroare materială, atâta vreme cât, în caz de executare se execută dispozitivul hotărârii nu considerentele, iar în dispozitiv în ambele sale variante (minută și cel tehnoredactat), apare suma acordată plus petit.
Cât privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei deduse judecății, instanța de recurs reține că sunt nefondate, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri.
Astfel, se reține că în mod corect și legal prima instanță a înlăturat primul raport de expertiză efectuat în cauză, atâta vreme cât expertul desemnat nu a răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiză și a făcut doar judecăți de valoare asupra unei chestiuni juridice din cauză. Asupra acelei probleme juridice, instanța de judecată era îndreptățită a se pronunța și nu expertul contabil, căruia instanța i-a stabilit alte sarcini și responsabilități prin desemnarea sa ca expert contabil.
Drept urmare, în mod judicios a înlăturat prima instanță această expertiză, care nu a răspuns la obiectivele stabilite și care nu poate fi considerată probă pertinentă și concludentă cauzei, motivele de recurs invocate sub acest aspect fiind nefondate.
Cât privește criticile aduse de recurentă constatărilor experților ce au întocmit lucrarea de contraexpertiză din cauză, se reține că sunt de asemenea nefondate.
Astfel, din răspunsurile experților la obiecțiuni, cât și din anexa 1 raportului de expertiză, rezultă că debitele suplimentare stabilite prin procesele verbale nr.74882/20.09.2002, 74958/25.05.2005 și 79202/25.05.2005 au fost avute în vedere de către experți la refacerea situației fiscale privind TVA până la stingerea lor prin compensare din TVA-ul de rambursat (anexa 1 pozițiile 16, 121, 122, 123, 202, 203, 204).
Din aceeași anexă rezultă că, la refacerea situației fiscale a reclamantei intimate au avut în vedere compensările efectuate de organele fiscale, procesele verbale de control invocate, cât și constatările instanței din sentința nr.85/2006 a Tribunalului Bihor.
Experții au avut în vedere numai compensarea TVA-ului cu alte debite ale contribuabilului, așa cum au fost înregistrate în evidența fiscală pe plătitor, existentă la organele fiscale, constatându-se că reclamanta intimată începând cu scadența lunii martie 2002 și până la data de 25.09.2006 a înregistrat la sfârșitul fiecărei scadențe numai TVA de recuperat, care potrivit Ordinelor nr.49/2000, 865/2002 și 256/2004 se autocompensează automat de la o lună la alta, nefiind necesară depunerea cererilor de compensare pentru TVA, cu TVA.
După înregistrarea corectă a sumelor, menținute prin sentința nr.85/2006, la data de 15.03.2002 (data întocmirii procesului verbal de control anulat parțial), și nu la data de 25.10.2006 cum au procedat organele fiscale, raportat la compensările efectuate și aprobate de organele fiscale și accesoriile generate de sumele constituite prin procesul verbal de control nr.361/15.03.2002, a rezultat faptul că, reclamanta are de recuperat suma de 6.698 lei TVA. acest TVA de recuperat s-a procedat la calcularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente fiecărei perioade fiscale, rezultând suma de 276.513 lei.
Prin urmare, nu pot fi reținute ca fondate susținerile recurentei în sensul că experții, la efectuarea lucrării de expertiză, nu au ținut cont de accesoriile generate de cele 3 procese verbale invocate de recurentă și de compensările efectuate. Organele fiscale, în urma refacerii situației fiscale a contribuabilului, i-au rezultat alte sume decât cele constatate de experți, deoarece aceste nu au procedat la refacerea evidenței începând cu data încheierii procesului verbal anulat parțial, ci începând cu data de 25.10.2006, respectiv după data rămânerii irevocabile a sentinței nr.85/2006.
Cât privește motivele de recurs privitoare la inexistența cererii de restituire a reclamantei, se constată că în mod judicios a reținut prima instanță că în cauză reclamanta a făcut dovada că a solicitat pârâtei suma reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a unei plăți nedatorate în temeiul măsurilor constatate nelegale.
Neinvocarea expresă ca temei de drept în cererea formulată a prevederilorart.117 din nr.OG92/2003, nu poate duce la considerarea inexistenței cererii, atâta vreme cât din conținutul ei rezultă cu claritate solicitarea făcută în motivele ei, ea putând fi recalificată prin prisma conținutului ei, conform dispozițiilor legale. De altfel, organele fiscale au și răspuns la cererea formulată, neputând invoca cu drept temei că o asemenea cerere nu a fost formulată.
Cât privește calculul dobânzilor solicitate de reclamantă, întocmit de către aceasta, se reține că în cauză prima instanță nu a avut în vedere acest calcul, ci cel efectuat de experți în lucrarea de expertiză.
În consecință, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurentă sub aspectul fondului cauzei deduse judecății sunt nefondate, fiind fondat doar motivul de recurs invocat prin prisma prevederilor art.304 pct.6 Cod procedură civilă, privitor la acordarea de plus petit, respectiv a sumei de 776.513 lei în loc de 276.513 lei cuvenită reclamantei cu titlu de penalități și majorări de întârziere.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs va dispune admiterea ca fondat a recursului și modificarea în parte a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
În conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea recurentei, ce a căzut parțial în pretenții, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în favoarea intimatei, sumă reprezentând din onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în nume propriu și în reprezentarea AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ B, împotriva sentinței nr.356/CA din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B la plata sumei de 276.513 lei, reprezentând penalități de întârziere și dobânzi la soldurile TVA de recuperat.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs în favoarea intimatei - "" -
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 09.11.2009
- jud. fond -
- tehnoredact. M-/ - 5 ex.
- 26.11.2009
3 com. __________ cu:
- Direcția Generală a Finanțelor Publice
- Agenția Națională de Administrare Fiscală
- - "" -
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
