Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativi Fiscal

Decizia nr. 595/ Dosar Nr-

Ședința publică din data de 30 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

-- - - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul sentinței civile nr. 346/CA/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30 septembrie 2008.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 346/CA/30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMUNA reprezentată prin primar.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1428 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

În fapt, prin cererea înregistrată la Primăria Comunei sub nr. 3128 din 30 octombrie 2007 reclamantul a solicitat o copie xerox a tabelului privind evidența titlurilor de proprietate eliberate persoanelor fizice pe întreaga comună.

La data de 8 noiembrie 2007 Primăria Comunei a răspuns petiției reclamantului în sensul că în conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 lit. D din Legea nr.544/2001, informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. B din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prin " informație de interes publice se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".

În speță, informația solicitată de petent, respectiv copia titlurilor de proprietate din Comuna nu se circumscrie noțiunii de informații de interes public, conține date personale ale beneficiarilor Legii nr.18/1991 și potrivit dispozițiilor art. 12 alin.1 lit. "d" este exceptată de la accesul liber al cetățenilor.

Reprezintă informații de interes public și sunt deschise liberului acces al cetățenilor doar actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate potrivit art. 12 alin.4 din Legea nr. 18/1001.

În aceste condiții refuzul pârâtei de comunicare a informației este justificat și a fost motivat potrivit cerințelor art. 7 alinb.2 din Legea nr. 544/2001.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, văzând dispozițiileart. 22 din Legea nr. 544/2001 instanța de fond, a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 7 din Legea nr. 677/2001.

De asemenea a susținut că în Legea nr. 18/1991 nu s- prevăzut că titlurile de proprietate sunt interzise liberului acces la informații.

Recurentul a mai arătat că instanța de fond în mod eronat a reținut că pot fi furnizate informații doar despre actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate.

Intimata Comun a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 346/CA/30 aprilie 2008 Tribunalului Brașov este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că refuzul pârâtei de a comunica informațiile solicitate este justificat.

Informația solicitată de recurent, aceea de a i se comunica o copie a tabelului privind evidența titlurilor de proprietate eliberate persoanelor fizice în întreaga comună, nu se încadrează în cele care potrivit art. 2 lit. l din Legea nr. 554/2001, fiind exceptată în temeiul art. 12 alin.1 lit. d din același act normativ.

Prevederile invocate de recurent, cele din Legea nr. 677/2001 și Legea nr. 18/1991 nu schimbă caracterul exceptat de la accesul liber la informații al celor solicitate intimatei.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 346/CA/30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

În temeiul art. 274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă Curtea va obliga recurentul să plătească intimatei cheltuieli judiciare parțiale, având în vedere pe de o parte obiectul litigiului, iar pe de altă parte dificultatea relativ redusă a cauzei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul cu domiciliul în mun. B,-, Sc. A,. 8, împotriva sentinței civile nr. 346/CA/30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimatei Comuna suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - -- - - - -

Grefier

Red. 24.10.2008

Dact./31.10.2008/ 2 ex.

Jud. Fond:

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Brasov