Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 656/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR. 656/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Consiliul Local P împotriva sentinței civile nr. 439/Ca din 09.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata I, lipsă fiind recurentul Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri, instanța, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru intimată, solicită respingerea recursului, în considerarea practicii constante a Curții de Apel Iași în materie.
Precizează că cere cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul d e procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 439/CA din 9 iunie 2009, Tribunalul Iași, respingând ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului, a neefectuării procedurii prealabile, a lipsei de obiect a cererii și a tardivității, excepții ridicate de pârât, a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului P, dispunând anularea parțială a Hotărârii nr. 81 din 31 mai 2007, în ceea ce privește instituirea, la art. 17, taxei pentru sport, cultură, artă și știință, obligând pârâtul să restituie reclamantei suma de 1.000 lei reprezentând taxa achitată conform chitanțelor nr. 440/12.05.2008 și nr. 21681/17.09.2008 și să plătească 8,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că a solicitat revocarea actului contestat la data de 24.10.2008, că plângerea împotriva actelor administrative cu caracter normativ poate fi formulată oricând, că reclamanta justifică interesul și are calitate procesuală activă prin faptul că se consideră vătămată în interesele sale legitime prin actul administrativ contestat, și că împlinirea anului fiscal pentru care taxa a fost instituită nu semnifică absența obiectului acțiunii, întrucât legalitatea măsurii luate se analizează în raport cu prevederile legale aplicabile în momentul adoptării actului, în condițiile în care efectul acestuia subzistă și în prezent.
Prima instanță a reținut, de asemenea, că reclamanta este o societate comercială ce-și desfășoară activitatea pe raza municipiului P, că, prin art. 17 din nr. 871/31.05.2007, pârâtul a aprobat instituirea unei taxe pentru sport, cultură, artă și știință, în sarcina a patru categorii de contribuabili, persoane juridice, categorii din care face parte și reclamanta și că, raportat la prevederile art. 139 alin. 2 din Constituția României, la art. 1 alin. 1 și art. 282 din Legea nr. 571/2003, la art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006 și la art. 79 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, instituirea taxei pentru sport, care face parte din categoria taxelor speciale, se putea face numai în scopul asigurării funcționării unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice și juridice, și doar de la persoanele care au beneficiat de serviciul oferit de instituția publică, sau care sunt obligate legal să efectueze prestații în afara serviciului public respectiv, cerințe considerate a nu fi îndeplinite în cauză.
S-a reținut, în acest sens, că, din expunerea de motive, din raportul de specialitate la proiectul de hotărâre și din conținutul hotărârii atacate nu rezultă, sub nici o formă, identitatea serviciilor publice pentru a căror funcționare este oportună încasarea taxei pentru sport, că modul de desemnare a contribuabililor, prin art. 17 din nr. 81/2007, nu ține cont de criteriul imperativ al prestării de către aceștia a serviciilor realizate în domeniul sportului, culturii, artei și științei, fiind particularizate doar categoriile de contribuabili, după criterii străine de domeniile respective, criterii ce au legătură cu veniturile contribuabililor, cu activitățile pe care le desfășoară, sau doar cu simplul fapt al deținerii unor bunuri impozabile, sau a deschiderii unor puncte de lucru sau filiale pe raza municipiului P; împrejurări din care s-a tras concluzia că pârâtul a stabilit o taxă cu caracter general, nediferențiată, fără a exista o bază legală în acest sens, în condițiile în care nu s-a dovedit că reclamanta din prezenta cauză ar fi beneficiat, în mod direct, de un serviciu realizat de către o instituție publică din municipiul P în materia sportului, culturii, artei sau științei, sau că ea ar fi prestat activități în sfera acestor servicii.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâtul Consiliul Local P, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a observat că nr. 81/2007 are ca izvor de drept nr. 57 din 27 iunie 2002, act administrativ prin care a fost instituită taxa pentru sport, cultură, artă și știință, că taxa respectivă are regimul specific impozitelor și taxelor locale, ea producând efecte juridice ce se extind asupra tuturor celorlalte hotărâri care decurg din ea, că actul în cauză trebuie asimilat legii, întrucât produce efecte erga-omnes pe teritoriul municipiului P, conform Legii nr. 215/2001, consiliul local fiind definit ca organ al administrației publice locale cu rol și caracter deliberativ, în condițiile în care însăși Constituția României recunoaște consiliilor locale dreptul de a stabili taxe și orice alte venituri, iar dispozițiile Codului fiscal nu pot avea caracter retroactiv, având în vedere că taxa a fost instituită în anul 2002, iar exercițiul bugetar al anului 2008 s-a încheiat.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acțiunea reclamantei vizează anularea unui act administrativ cu caracter normativ, că astfel precum rezultă din chiar titlul actului de reglementare, invocat, prin Hotărârea nr. 81 din 31 mai 2007 au fost aprobate impozitele și taxele locale pentru anul 2008 și că, pentru acel exercițiu financiar, la art. 17 s-au stabilit categoriile de contribuabili care datorau taxa pentru sport, cultură, artă și știință, precum și cuantumul acestei taxe.
Atâta timp cât taxa pentru sport este anuală, iar aprobarea și cuantificarea sa se face pentru fiecare exercițiu financiar în parte, prin hotărâri distincte, nu mai are nici o relevanță când a fost instituită pentru prima dată această taxă și nici cum a fost reglementată și percepută ea în anii anteriori; taxa pentru anul 2008 apărând, din chiar modul în care a fost redactat actul administrativ contestat, ca o taxă cu valabilitate anuală, a cărei existență și aplicare nu este condiționată de situațiile de fapt și de drept precedente anului 2008.
În aceste condiții, taxa pentru sport pe anul 2008 se consideră a fi o taxă distinctă, a cărei verificare, cub aspectul legalității, trebuie să se realizeze în funcție de cadrul normativ care este stabilit în Legea nr. 571/2003, act normativ despre care, în raport de anul fiscal pentru care taxa a fost aprobată, respectiv anul 2008, nu se mai poate susține că produce efecte în mod retroactiv.
Faptul că Legea nr. 215/2001, Constituția României și Codul fiscal au recunoscut autorităților publice locale dreptul de a institui taxe locale și de a realiza venituri din alte surse, nu conferă însă consiliilor locale un drept absolut de a impune obligații fiscale, funcție de viziunea proprie pe care autoritatea deliberativă o are în materie, ele fiind condiționate în acest demers de reglementare, astfel cum a reținut și prima instanță, de nevoia reală și de neînlăturat de a asigura funcționarea unor servicii publice.
Cum sportul, la care pârâtul-recurent a mai adăugat, pentru a da greutate demersului său, cultura, arta și știința, nu fac parte din categoria serviciilor publice și cum nu s-a dovedit că reclamantul contribuabil are vreun beneficiu din aceste activități, care țin mai mult de domeniul privat decât de domeniul public, sau că reclamanta ar fi efectuat prestații în sfera serviciului public respectiv, Curtea constată că în mod justificat prima instanță a apreciat că prin instituirea acestei taxe nu se urmărește realizarea intereselor întregii colectivități, ci doar interese private, de imagine, care nu pot fi acceptate a fi satisfăcute prin spolierea agenților economici.
Drept urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de către pârât, ca fiind nefondat, urmând a se face, totodată, aplicațiunea art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Consiliul Local P împotriva sentinței nr. 439/CA/09.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurenta Consiliul Local P să plătească intimatei I suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
26.11.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
