Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 740/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 740
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr. 996/CA din 26.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, pentru pârâta recurentă se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocații părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar ca practică judiciară extras de pe site-ul Ministerului Justiției privind dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la ribunalul Timiș sub nr- la data de 30.04.2008 reclamantele si - SRL au chemat in judecata pârâtul Consiliul Local, solicitând anularea/revocarea Hotărârii nr. 57/7.08.2007 a Consiliului Local privind reglementarea numărului de câini care poate fi deținut de către cetățenii comunei in cadrul gospodăriilor proprii si de către societățile comerciale.
In motivare, reclamantele au arătat ca s-au adresat paratului in procedura administrativa prealabila prev. de L 554/2004 pentru anularea acestei hotărâri iar prin adresa nr 996/2.04.2008 paratul i-a comunicat ca in urma dezbaterilor plenului ședinței ordinare a din data de 17.03.2008 aceasta hotărâre a fost menținuta.
Astfel reclamanta a considerat ca măsura adoptata si menținuta este nelegala întrucât incalca dispozițiile constitutuionale cu privire la accesul liber al persoanei la o activitate economica, la libera inițiativa si exercitarea acestora in condițiile legii, drepturi care sunt garantate prin Constituția României (art.45).
Totodată hotărârea incalca dreptul la proprietatea privata garantat si ocrotit prin Constituție in cale si timp nesocotind inviolabilitatea domiciliului si a reședinței oricărei persoane prin obligarea locuitorilor comunei sa se limiteze la deținerea unui număr de câini stabilit arbitrar de catre.
De asemenea măsura este nelegala întrucât actul administrativ a fost adoptat in cadrul unei ședințe extraordinare fara ca măsura sa aibă un caracter de urgenta si vizeaza mai mult o singura persoana decât interesul general. Mai mult nu a existat nici o dezbatere publica asupra acestui proiect la care sa participe întreaga populație a comunei. De altfel, in cuprinsul actului nu au fost indicate si masurile ce ar urma sa fie adoptate ca efect al punerii in aplicare a hotararii.
Aducerea la îndeplinire a actului menționat ar duce la obligarea detinatorilor ai număr mai mare de 2 caini, la lăsarea lor in libertate sau la eutanasierea acestora, fapt ce contravine disp.art.4 din legea privind protectia animalelor 205/2004.De asemenea nu s-a avut in vedere nici prevederile OUG nr 155/2001 privind gestionarea câinilor fara stăpân.
In drept si-a întemeiat acțiunea pe disp.L 554/2004.
Prin întâmpinarea depusa de paratul Consiliul Local al comunei, acesta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, se arata ca hotărârea nr. 57 din 07.08.2007 a Consiliului local nu încalcă, nici una in prevederile legale invocate în această acțiune.
In ce privește dispozițiile art. 45 din Constituție privind libertatea economică, solicita sa se constate că aceste dispoziții constituționale nici nu au incidență în cauză, întrucât Hotărârea atacată nu se referă la un asemenea domeniu, iar activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, desfășurată de reclamante nu poate fi încadrată în categoria activităților economice. Mai mult, prin această hotărâre nu s-a interzis desfășurarea unei asemenea activități de către cei interesați, ci s-a dispus amplasarea adăposturilor de animale in extravilanul localității.
Cât privește dispozițiile art. 44 din Constituție referitoare la proprietatea privată, considera că nici aceste dispoziții constituționale nu au fost transgresate prin Hotărârea atacată, întrucât aceasta nu aduce vreo restricție dreptului de proprietate al reclamantelor sau al altor persoane. Dimpotrivă, reclamantele sunt cele care trebuie să se conformeze art. 44 alin 7 din Constituție potrivit căruia " dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".
Adoptarea Hotărârii atacate în ședință extraordinară reprezintă o chestiune de oportunitate care se circumscrie dreptului de apreciere al Consiliului local, acest aspect de procedură administrativă neputând constitui motiv al acțiunii în anularea respectivei hotărâri. Susținerea reclamantelor potrivit căreia hotărârea atacată vizează mai mult o singură persoană decât interesul general" este vădit nefondată și duplicitară, întrucât, pe de-o parte, această hotărâre nu se referă la anumite persoane determinate, iar pe de altă parte, înseși reclamantele au tratat hotărârea respectivă ca fiind o hotărâre cu caracter normativ, această concluzie rezultând din modul în care au înțeles să exercite procedura prealabilă și dreptul la acțiune în justiție, adică cu nerespectarea termenelor prevăzute de lege, în cazul actelor individuale.
Aspectele invocate de către reclamante privind necesitatea unei dezbateri publice asupra hotărârii atacate și a luării de măsuri pentru punerea în executare a acestei hotărâri nu constituie motive de nelegalitate ale hotărârii în cauză.
Hotărârea atacată nu încalcă nici prevederile art. 4 din Legea nr. 205/2004, cum susțin reclamantele, întrucât prin această hotărâre nu s-a dispus nici o măsură referitoare la tratamentul câinilor fără stăpân, iar faptul că prin Ordonanța de urgență nr. 155/2001 nu s-a reglementat numărul de câini din gospodăriile private nu înseamnă că Consiliul local nu poate adopta această măsură de interes public în baza altor acte normative, invocate chiar în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, de exemplu, potrivit art. 8 lit.a și b din Ordonanța nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, asigure măsurile necesare pentru protecția sănătății publice și pentru conservarea și protecția mediului, una din aceste măsuri fiind și cea dispusă de Consiliul local prin hotărârea atacată, adică stabilirea numărului maxim de câini care pot fi deținuți de către cetățenii comunei în gospodăriile proprii din intravilanul localității.
Prin hotărârea în cauză, Consiliul local nu a dispus încetarea activității vreunor societăți comerciale, cum susțin reclamantele, (de altfel, ar fi fost imposibil așa ceva), ci închiderea activității adăposturilor pentru câini din intravilanul localității, dacă deținătorii lor nu le mută în afara localității.
Prin sentința civilă nr. 996/CA din 26.1.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamantele și - SRL in contradictoriu cu pârâtul și a dispus anularea HCL nr 57/7.08.2007.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea L nr 57/7.08.2007 privind reglementarea numărului de câini ce poate fi deținut de către cetățenii com in cadrul gospodăriilor proprii si de câtre societățile comerciale s-a dispus ca persoanele fizice sa destina un număr de 2 câini adulți si caței pe o perioada de 3 luni iar in cazul societăților 2 câini adulți si catei pe o perioada de 2 luni. S-a interzis totodată lăsarea in libertate a câinilor pe domeniul public si privat al com iar in cazul persoanelor fizice sau societatilor comerciale care au înființat deja adăposturi pentru câini, scoli de dresaj sau pensiuni pentru animale de companie in intravilanul localității si au acordul primăriei acesta se va anula si se va acorda un termen de 90 zile pentru închiderea activității sau mutarea in afara intravilanului localității.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat plângerea prealabila prev de art 7 alin 1.554/2004 solicitând revocarea sau anularea actului administrativ atacat iar prin adresa nr 996/2.04.2008 emisa de Primăria com li s-a comunicat faptul ca solicitarea de revocare a hotărârii a fost analizata in ședința din 17.03.2008 iar in urma dezbaterilor s-a hotărât menținerea Hot nr 57/7.08.2007.
Printre motivele invocate de reclamanți in procedura prealabila, reluate apoi in acțiunea de anulare a hotărârii întemeiata pe art 1 si 8 din L 554/2004 se precizează faptul ca actul administrativ atacat a fost adoptat in cadrul unei ședințe extraordinare fara ca măsura sa aibă un caracter de urgenta si vizează mai mult o anumita persoana decât interesul general. Se mai arata ca nu a existat nici o dezbatere publica asupra acestui proiect la care sa participe întreaga populație.
Din analiza hotărârii de Consiliu local atacate instanța de fond a reținut ca mențiunile cuprinse la art 1 punctele 1,2 si 3 configurează hotărârii caracterul unui act administrativ normativ câta vreme cuprinde reglementari de principiu aplicabile unui număr nedeterminat de persoane respectiv tutror persoanelor fizice sau juridice care dețin câini pe teritoriul com. Efectele se produc "erga omnes" fata de toți subiecții de drept ce cad sub incidenta normei in cauza cata vreme reglementările au caracter impersonal,aplicându-se tuturor situațiilor particulare ce fac obiectul lor iar eficienta acestora nu încetează prin unul sau mai multe acte individuale de executare.
Nu același caracter îl au si prevederile cuprinse la art 1 alin 4 din HCL 57/2007 in care sunt cuprinse in fapt obligații exprese pentru persoane fizice sau juridice predeterminate respectiv acelea care au înființat adăposturi pentru câini, scoli de dresaj sau pensiuni pentru animale de companie, in intravilanul localității si care au acordul primăriei pentru aceasta activitate. In cazul acestor subiecti de drept s-a dispus anularea acordului primăriei si acordarea unui termen de 90 zile pentru închiderea activității sau mutarea in afara intravilanului localității. Aceste dispoziții configurează hotărârii caracterul unui act administrativ individual cata vreme stabilește obligații determinate pentru subiectul de drept căruia i se adresează.
Instanța de fond a considerat că nimic nu interzice autoritații publice adoptarea unui act administrativ care sa cuprindă atat dispoziții cu caracter normativ cat si cu caracter individual, cu condiția insa a respectării cerinței motivării actelor adoptate precum si a intrării in vigoare a acestor dispoziții după distincțiile ce exista in funcție de natura actului administrativ, respectiv publicarea in cazul actelor normative si comunicare in cazul celor individuale. Sub acest aspect nu poate fi reținuta susținerea paratului potrivit căreia reclamanții au tratat actul atacat ca fiind unul cu caracter normativ aspect ce a rezultat din termenul in care au inteles sa formuleze plângerea întrucât insasi autoritatea locala emitenta a inteles sa trateze Hot nr 57/2007 ca fiind un act administrativ normativ de vreme ce a procedat la comunicarea acestora prin publicare in mass media locala. Ori, momentul de la care actele administrative produc efecte juridice este cel al publicării actelor normative si respectiv al comunicării in cazul actelor individuale. Conform art 81 din L 24/2000 in vederea intrării lor in vigoare, actele normative adoptate de autoritățile administrației publice locale se aduc la cunoștința publica in condițiile L 215/2001 prin afișarea in locuri autorizate si publicate intr-un cotidian local.
In speța, paratul a procedat la afișarea hotărârii conform prev art 81 din L 24/2000 tratând actul adoptat ca un act administrativ cu caracter normativ in condițiile in care asa cum s-a reținut anterior dispozițiile cuprinse la art 1 alin 4 au un caracter de act administrativ individual, motiv pentru care ar fi trebuit sa procedeze la comunicarea catre subiecții predeterminați pe care ii viza ori in aceste condiții nu se poate retine ca reclamanții nu au atacat in termen legal hotărârea întrucât prezenta acțiune a fost introdusa in termenul de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabila iar acțiunea in anulare nu a depasit termenul de 1 an de la data luării la cunoștința despre hotărârea atacata.
In ceea ce privește analizarea condițiilor de legalitate a hotărârii atacate instanța de fond a constatat ca disp.art.1 alin 1 si 3 au la baza referatul 2975/6.08.2007 emis de Primarul com prin care s-a solicitat reglementarea numărului de câini deținuți in gospodăriile proprii si de către societățile comerciale pe raza com cu referire astfel la prev art 8 lit a si b din OG 21/2002 privind obligația consiliilor locale de a asigura masurile necesare pentru protecția sanatatii publice si pentru conservarea si protecția mediului dar, daca viza protectia mediului atunci hotărârea trebuia sa cuprindă dispoziții cu caracter general, care sa vizeze si celelalte categorii de animale. Pe de alta parte fiind vorba despre un act administrativ normativ adoptat in interes public era absolut necesara respectarea prevederilor art 6 din L 52/2003 privind transparenta decizionala obligație ce impunea autoritatii emitente ca înainte de adoptarea hotărârii sa procedeze la publicarea unui anunț referitor la elaborarea unui proiect de act normativ care sa fie adus la cunoștința publicului însoțit de o nota de fundamentare, expunere de motive sau referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului propus împreuna cu textul complet al proiectului.
Dispozițiile art. 6 52/2003 au drept scop sa sporească gradul de responsabilitate al administrației publice locale fata de cetățeni ca beneficiari ai deciziei administrative precum si gradul de transparenta decizionala si nu in ultimul rând stimularea participării cetățenilor la procesul decizional art.1 al.2 L 52/2003. Aceste obligații fiind incalcate instanta de fond a reținut ca interesul legitim public invocat de reclamanți ca fiind incalcat prin nerespectarea acestor dispoziții legale se grevează pe interesul legitim privat al acestora fiind îndeplinita condiția prev de art 8 al.1 ind 1 554/2004.
Instanța de fond nu a reținut susținerile paratului potrivit cărora neîndeplinirea acestor obligații legale nu reprezintă motive de nelegalitate ale hotărârii atacate întrucât in analiza îndeplinirii condițiilor de legalitate ale hotărârii atacate instanța de fond a verificat daca actul administrativ normativ emis respecta dispozițiile cuprinse in actele cu forța juridica superioara si cata vreme L 52/2003 nu lăsa la latitudinea autorităților publice îndeplinirea obligațiilor prev la art.6 si următoarele din lege, folosind termeni imperativi in ceea ce privește transparenta in procedura decizionala instanța de fond a reținut ca se impune anularea HCL nr 57/2007 in privința disp.art. 1 al.1-3 precum si pe cale de consecința a celor referitor la sancțiunile aplicate.
Instanța de fond consideră ca in final decizia aparține autoritatii administrației publice locale dar aceasta nu inseamna ca aceasta poate acționa discreționar cu incalcarea principiilor cuprinse la art. 2 52/2003 cetățenii localitatii având dreptul de a fi informați asupra masurilor de interes public ce urmează a se adopta pe raza localității, iar opiniile acestora ar putea reprezenta o mai buna fundamentare a masurilor luate de autoritatea locala.
In ceea ce privește dispozițiile cuprinse la art 1 alin 4 din HCL 57/2007 instanța de fond a observat ca aceasta dispoziție are la baza sesizarea 2825/23.07.2007 a d-nei legate de funcționarea societatii reclamante in intravilanul com iar sub aspectul masuri luate se constata lipsa de motivare a actului administrativ individual,prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului fiind invocate doar cu caracter general,astfel incit nu se poate vorbi despre o motivare a actului administrativ sub acest aspect întrucât nu sunt cunoscute rațiunile pentru care paratul a luat aceasta decizie. Nu exista o legătura necesara intre prevederile cuprinse la art 1 al 1 si 3 ce se refera la numărul de câini ce pot fi deținuți de persoane fizice sau juridice pe raza localității si dispoziția cuprinsa la alin 4 privind mutarea in afara intravilanului localității a adăposturilor pentru câini,scoli de dresaj sau pensiuni pentru animale de companie,indiferent de numărul câinilor pe care asemenea societati ii poseda.
Referirea in mod general la prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului nu poate constitui o motivare pentru un act administrativ individual in condițiile in care art.70 si următoarele reglementează obligațiile autoritatilor locale si ale persoanelor fizice si juridice pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos si printre acestea nu se regăsesc cele legate de amplasamentul adăposturilor de animale.
Instanța de fond a constatat ca împotriva societatii reclamante s-a dispus de către Garda Naționala de Mediu - Comisariatul Județean T luarea unor masuri legate de protecția mediului privind mutarea câinilor deținuți de aceasta societate in alta locație si alocarea de către Primaria com a unui teren de amenajare a unui spațiu pentru adăpostirea animalelor.
Legat de prevederile cuprinse la art. 1 alin 4 instanța de fond a observat ca nerespectarea acestora atrage achitarea unei amenzi contravenționale de la 1000 la 3000 lei aspect ce contravine disp.art.8 alin 2 lit d OG 2/2001 potrivit cărora limita maxima a amenzilor contravenționale stabilite prin hotărârile consiliilor locale ale comunelor nu poate depăși 2.500 lei.aspect ce este de asemenea de natura a atrage nulitatea acestei dispoziții.
Faptul ca nu este prevăzuta expres nulitatea ca si sancțiune pentru incalcarea acestor dispoziții legale nu conduce la concluzia ca incalcarea acestor dispoziții nu are nici o sancțiune întrucât nulitățile relative presupun existenta unei vatamari ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea actului intocmit cu nerespectarea dispozitiilor legale iar vatamarea rezulta din posibilitatea aplicării unei amenzi in cuantum mai mare decât cel prevăzut de OG 2/2001, iar in privința dispozițiilor cuprinse la alin 4 vatamarea rezulta din lipsa motivării deciziei autoritatilor cata vreme măsura s-a luat la sesizarea unor persoane fizice iar referirea la dispozițiile OUG 195/2005 privind protecția mediului este una cu caracter absolut general.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Deși niciuna dintre părțile acestui proces nu a contestat natura juridică de act administrativ normativ a Hotărârii nr. 57/2007 a Consiliului local, dedusă judecății, prima instanță a apreciat, din nou fără consultarea părților, că o anumită parte din această hotărâre (alineatul 4 al art.l) are caracter individual, deși o asemenea calificare, pe lângă faptul că nu este justificată, nu este de natură a-i servi la susținerea soluției pronunțate.
, prima instanță a analizat legalitate legalitatea acestei Hotărâri, atât ca act normativ, cât și ca act individual și dispunând anularea ei în întregime, pentru faptul că a fost adoptată tară respectarea condițiilor de transparență decizională, obligatorii în cazul adoptării actelor administrative normative, deși interesele reclamantelor sunt lezate-susține prima instanță-prin dispozițiile cu caracter individual ale art. 4 alin 1 din hotărârea atacată.
În mod greșit prima instanță consideră că scopul acestei reglementări a Consiliului local nu a fost protejarea interesului public, susținând că dacă dispozițiile art. I alin 1 și 3 din Hotărârea nr 57/2007 "vizau protecția mediului atunci hotărârea trebuia să cuprindă dispoziții cu caracter general, care să vizeze și celelalte categorii de animale". Or, măsurile pentru protecția mediului ce trebuie adoptate de un consiliu local potrivit reglementărilor legale în domeniu sunt lăsate de lege la aprecierea autorității administrative, ci nu la aprecierea instanței judecătorești.
În susținerea opiniei sale privind scopul ilicit al dispozițiilor art l alin 4 din Hotărârea nr 57/2007, instanța de fond reproșează faptul că respectiva hotărâre "are la bază sesizarea 2825/23.07.2007 a d-nei legate de funcționarea societății reclamante", deși mai înainte - în considerentele sentinței sale-instanța reține că "dispozițiile art. 1 alin I și 3 au la bază referat 2975/6.08.2007 emis de Primarul comunei ", (in realitate, acest referat a stat la baza întregii hotărâri a consiliului local).
Recurentul arată că prima instanță nu a văzut și sesizarea celorlalți cetățeni comunei, aflată la pag. 24 și 32 din dosarul de fond, înregistrată cu nr. 2825 din 03.07.2007, prin care i s-a solicitat intervenția pentru luarea măsurilor necesare împotriva poluării mediului de către adăposturile de câini situate în incinta localității. Nici Nota de constatare a Gărzii de Mediu, înregistrată Primăria cu nr. 431 din 01.02.2008, depusă și ea în dosarul cauzei, prin care s-a cerut administrației publice locale, la sesizarea cetățenilor comunei mutarea adăposturilor de animale în extravilanul localității, nu a putut convinge instanța de judecată despre cauza licită a hotărârii adoptate de consiliul local, fiind interesant faptul că instanța de judecată ia act de acest document, dar atât.
Și mai absurdă este susținerea primei instanțe potrivit căreia OUG nr. 195/2002 privind protecția mediului nu poate constitui o motivare a hotărâri recurentului pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, întrucât-susține instanța, printre obligațiile sale prevăzute de această reglementare "nu se regăsesc cel legate de amplasamentul adăposturilor de animale".
Recurentul arată că prima instanță consideră că hotărârea sa este lipsită de motivare "prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului fiind invocate doar ci caracter general" și, mai susține instanța, "nu sunt cunoscute rațiunile pentru care pârâtul a luat această decizie". Motivarea unui act administrativ, indiferent de caracterul lui (normativ sau individual) se poate face sau completa și printr-un înscris separat, în speță însăși instanța reținând faptul că la baza hotărârii atacate a stat și referatul Primarului comunei. In plus, atât timp cât însăși legea prevede că adăposturile pentru animale nu pot fi amplasate în intravilanul localităților, nu poate exista o altă motivare a unui asemenea act administrativ decât dispozițiile legale pe care le pune în aplicare, în niciun caz, o hotărâre administrativă nu trebuie motivată atât de riguros și de detaliat ca o hotărâre judecătorească, cum, probabil, și-a imaginat prima instanță.
Singurul motiv de nelegalitate, invocat de către reclamante, și pe care îl regăsim în considerentele sentinței atacate, îl constituie neîndeplinirea de către Consiliul local a procedurii reglementate de Legea nr 52/2003 privind transparența decizională, prima instanță considerând că acest viciu procedural este o cauză de nulitate a hotărârii deduse judecății, inclusiv în ce privește dispozițiile art. 1 alin 4, deși. potrivit legii, respectarea acestei proceduri este cerută numai în cazul adoptării actelor administrative normative. De la bun început, prima instanță a calificat aceste dispoziții legale (ale art.l alin 4) ca fiind dispoziții cu caracter individual, abordarea caracterului unui act administrativ fiind conjuncturală și nu poate fi acceptată.
Recurentul arată că în speță reclamantele nu se pot prevala de aceste dispoziții legale, întrucât prin neîndeplinirea procedurii transparenței publice a adoptării hotărârii în cauză nu au fost lezate, din acest punct de vedere, interesele acestora, întrucât ele au participat, prin reprezentantul lor, la dezbaterea proiectului de hotărâre în cadru! Consiliului local, depunând dovezi în acest sens.
Potrivit art.8 alin 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantele nu pot invoca în susținerea acțiunii lor lezarea unui interes public (în speță acela de a lua cunoștință de existența proiectului de hotărâre și de a participa la dezbaterea acestuia), decât dacă invocă și un interes propriu al lor și dacă fac dovada lezării acelui interes propriu prin respectarea unei dispoziții legale de protejare a interesului public, în celelalte cazuri contenciosul obiectiv nefiind accesibil particularilor. invocat de către prima instanță, potrivit căruia în art. 2 din Hotărârea nr. 57/2007 a fost prevăzută o sancțiune peste limita legală, nu este de natură să atragă, el singur, nulitatea întregii hotărâri.
Recursul este nefondat.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice consemnate în hotărârea atacată, cu următoarele precizări:
Sub un prim aspect, Curtea reține caracterul nelegal și abuziv al HCL nr. 57/7.08.2007, fiind adoptată cu nesocotirea Legii nr. 205/26.05.2004 privind protecția animalelor.
Din analiza sistematică a prevederilor acestui act normativ rezultă excluderea posibilității de a limita numărul câinilor sau a altor animale domestice în gospodăriile individuale, de către autoritățile administrative.
Contrar legislației în materie, prin art. 1 din HCL nr. 57/7.08.2007, s-a dispus ca numărul de câini ce pot fi deținuți de către cetățeni în gospodării individuale este de 2 câini adulți și pentru o perioadă de 3 luni cățeii, iar de către societăți comerciale este de 2 câini adulții și 2 căței pe op perioadă de 2 luni, cu mențiunea interdicției de a fi lăsați pe domeniul public sau privat.
Aceste prevederi nu numai că aduc atingere dreptului de proprietate individuală al cetățenilor care se bucură de o ocrotire constituțională, prin impunerea unor reguli în gospodăria proprie, dar pe de altă parte prin restricțiile impuse îi pot determina pe cetățenii să ia măsura eutanasierii, măsură interzisă prin dispozițiile art. 71 din lege.
Prin aceeași hotărâre în mod generic și nelegal se dispune încetarea activității societăților comerciale cât și a activității umor persoane fizice care au înființat deja adăposturi pentru câini, școli de dresaj, pensiuni pentru animale de companie, cu acordul primăriei, ceea ce este inadmisibil, în condițiile în care încetarea activității unor societăți comerciale se realizează în condițiile legii și nu în masă, fapt ce ar determina o instabilitate gravă a raporturilor juridice existente.
Drept urmare, în raport de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile art. 312 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr. 996/CA din 26.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /12.06.2009
Tehnored. /19.06.2009/ 2 ex.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu
