Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1499/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1499
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.108/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - intimată "ROMTELECOM" B, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - intimată consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - recurent.
Procedură lipsă cu reclamantul - recurent.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 02.12.2009 copia deciziei penale nr.432/13.09.2005 pronunțată în dosarul nr-.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 13 noiembrie 2008 la Tribunalul Arad, sub nr-, reclamantul, deținut în penitenciarul Arad, a solicitat pe calea contenciosului administrativ în contradictoriu cu pârâtul penitenciarul Arad, să se constate refuzul pârâtei de a furniza informații publice de interes general și legitim solicitate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin scrisoarea nr.- din 17.09.2008 la solicitarea adresată "Romtelecom" de a fi informat de ce nu sunt montate suficiente cabine telefonice antifonice montate de pârâtă în penitenciarul Arad, răspunsul primit nu a conținut datele solicitate.
Pentru acest motiv reclamantul s-a adresat în procedura prealabilă în data de 25.09.2008 dar pârâta, a susținut reclamantul i-a răspuns prin adresa nr. -/3.10.2008 tot parțial și insuficient de amănunțit cu îndrumarea de a se adresa la nr. de telefon indicat în răspunsul formulat.
Ca bonus, a arătat reclamantul, a primit odată cu răspunsul dat de pârâtă și o cartelă telefonică dar care i-a fost reținută de gardieni conform nr. 3042/2007.
Reclamantul a învederat instanței și aspectul că prin Decizia penală nr. 432/R/2005 a Tribunalului Arads -a dispus Administrației Naționale a Penitenciarelor să respecte confidențialitatea convorbirilor telefonice, or, în situația sa, nu i se permite să vorbească la telefon fără să fie lăsat singur.
Pentru aceste considerente reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 lei.
Prin întâmpinare, "Romtelecom" a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
În motivare pârâta a învederat instanței că Romtelecom este o societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar privat, prin urmare nu este nici instituție publică, nici autoritate publică și nici nu utilizează resurse financiare, nefiind aplicabile dispozițiile art.2 lit. a) din Legea nr.554/2001 invocată de reclamant.
Prin sentința civilă nr.108/09.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, deținut în penitenciarul Arad, în contradictoriu cu pârâtul "Romtelecom" B pentru comunicare informații de interes public conform Legii nr.544/2001, fără cheltuieli de judecată.
Examinând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă instanța a constatat că excepția este întemeiată fiind admisă.
Temeiul de drept invocat de reclamant în acțiunea formulată este Legea nr.554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Potrivit art.1 din Legea nr.544/2001, "Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice".
Art. 2 litera a) din același act normativ definește autoritățile publice astfel: "Prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate sau instituție publică, precum și orice regie autonomă care utilizează resurse publice și care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituției".
Legea nr.554/2001 definește informația de interes public, "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Din această perspectivă instanța a apreciat ca fiind judicioasă susținerea pârâtei privitor la faptul că lipsa de condiții tehnice în penitenciarul Arad, pentru instalarea și amplasarea cabinelor de protecție la telefoanele publice existente sunt strict de ordin tehnic și privesc informații fără nici o relevanță pentru reclamant, cu atât mai mult cu cât așa cum corect arată reclamantul, instalarea unui asemenea serviciu telefonic se poate face numai la cererea și cu acceptul expres al proprietarului sau administratorului imobilului în care ar urma să se instaleze și să se furnizeze astfel de servicii.
Cum Societatea Romtelecom este o societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar privat și cum informațiile solicitate de reclamant nu se circumscriu dispozițiilor art.2 lit. a) din Legea nr.544/2001, instanța a constatat că cererea reclamantului de obligarea pârâtei la comunicarea informațiilor publice, nu este întemeiată, drept pentru care a fost respinsă.
Instanța a constatat că în speță nu este vorba nici despre un refuz din partea pârâtei de a răspunde la solicitările reclamantului întrucât așa cum a arătat reclamantul în cererea formulată prin adresele nr.-/17.09.2008 și -/3.10.2008 Romtelecom a răspuns la cererile reclamantului și cu privire la propunerea sa de a suplimenta telefoanele publice cu cartelă în incinta Penitenciarului Arad.
Pe cale subsecventă instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale solicitate de reclamant.
Pentru cele ce preced, în baza art.1, 2, 18 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.1, 2 din Legea nr.544/2001, acțiunea reclamantului a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că pârâta este prestatoare de servicii de interes public, întrucât aparatele telefonice, proprietatea pârâtei sunt denumite generic "telefon public" astfel încât consideră că avea obligația să-i comunice informațiile solicitate în calitate de client al său.
Se mai arată că prin refuzul pârâtei de a-i comunica informațiile solicitate are dreptul să beneficieze de reparații bănești echitabile pe care instanța de fond nu i le-a acordat.
Menționează că a solicitat introducerea în cauză și a Penitenciarului Arad pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă și pentru a monta cabine telefonice în incinta penitenciarului, însă prima instanță deși a consemnat acest aspect nu s-a pronunțat și cu privire la acest capăt de cerere.
Mai arată că instanța de fond a reținut greșit că ar fi solicitat pârâtei să-i comunice de ce nu sunt montate suficiente cabine telefonice în penitenciarul Arad, însă reclamantul în solicitarea adresată pârâtei nu a folosit cuvântul "suficiente", deoarece astfel de cabine nu există deloc în penitenciar.
Pârâta - intimată, Romtelecom" a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
În considerentele întâmpinării se arată că prima instanță a apreciat în mod corect acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă, având în vedere că Romtelecom este o societate comercială pe acțiunii, cu capital majoritar privat, iar informațiile solicitate de reclamant nu se circumscriu dispozițiilor art.2 lit. a) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Se mai arată că a dovedit faptul că s-a răspuns de fiecare dată reclamațiilor recurentului, astfel că, în mod corect, prima instanță a constatat că nu poate fi vorba despre un refuz din partea Romtelecom.
Menționează că în cadrul economiei de piață în care Romtelecom își desfășoară activitatea, agenții economici acționează în mod liber, autonom și eficient, în concordanță cu regulile dinamice ale pieții, astfel că sunt liberi să-și stabilească propria politică de natură comercială. În acest context, apreciată că este apanajul Romtelecom de a-și stabili inclusiv politica de instalare/furnizare servicii, precum și modalitatea concretă de aplicare a acesteia, pe baza cererii și a ofertei, desigur, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Se mai arată că i s-a adus la cunoștință reclamantului faptul că în incinta Penitenciarului Arad nu pot fi suplimentate posturile publice, iar la cele existente nu pot fi instalate cabine, din lipsă de condiții tehnice.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Domnul a criticat în prezenta cauză legalitatea sentinței prin care Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de domnul - deținut în penitenciarul Arad - în contradictoriu cu pârâta Romtelecom B, pentru comunicare informații de interes public conform Legii nr.544/2001. sa a arătat că prin insuficiența cabinelor telefonice disponibile în Penitenciarul Arad sunt încălcate dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul imposibilității asigurării secretului convorbirilor telefonice ale deținuților din penitenciar.
În privința obiectului cererii de chemare în judecată, Curtea constată că domnul - deținut în penitenciarul Arad - a solicitat să se constate refuzul pârâtei Romtelecom de a furniza informații publice de interes general și legitim solicitate.
În motivarea acțiunii, domnul a arătat că prin scrisoarea nr. - din 17.09.2008, la solicitarea adresată Romtelecom de a fi informat de ce nu sunt montate suficiente cabine telefonice antifonice montate de pârâtă în penitenciarul Arad, răspunsul primit nu a conținut datele solicitate.
Curtea subliniază, în primul rând, că în prezenta cauză se verifică exclusiv legalitatea atitudinii pârâtei Romtelecom față de cererea domnului de comunicare a informațiilor solicitate. Așadar, în prezenta cauză Curtea nu este competentă să verifice modul în care sunt respectate dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către autoritățile Penitenciarului Arad.
În raport cu această precizare, Curtea constată - examinând fondul cauzei - că pârâtei Romtelecom a oferit domnului explicațiile referitoare la posibilitatea montării de cabine telefonice suplimentare în penitenciarul Arad.
Astfel, conform adresei de răspuns, atașată la fila 19 din dosarul Tribunalului Arad, pârâta a arătat că momentan nu este posibilă montarea de cabine telefonice suplimentare în penitenciarul Arad datorită lipsei de condiții tehnice din acest loc de detenție.
Instanța subliniază, în acest context, că temeiul acțiunii reclamantului l-a constituit Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, și ulterior modificată prin rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2002, prin Legea nr. 371/2006, prin Legea nr. 380/2006 și prin Legea nr. 188/2007.
În condițiile în care domnul a solicitat explicații referitoare la posibilitatea montării de cabine telefonice suplimentare în penitenciarul Arad, Curtea reține că pârâta a comunicat reclamantului aceste informații
Curtea este de acord cu concluzia instanței de fond, care a apreciat ca fiind judicioasă susținerea pârâtei privitor la faptul că lipsa de condiții tehnice în penitenciarul Arad, pentru instalarea și amplasarea cabinelor de protecție la telefoanele publice existente este strict de ordin tehnic și vizează informații fără nici o relevanță pentru reclamant, cu atât mai mult cu cât, așa cum corect arată reclamantul, instalarea unui asemenea serviciu telefonic se poate face numai la cererea și cu acceptul expres al proprietarului sau administratorului imobilului în care ar urma să se instaleze și să se furnizeze astfel de servicii.
Reținând că pârâta a comunicat domnului informațiile referitoare la cererea domniei sale, Curtea constată, așadar, temeinicia soluției Tribunalului Arad, de respingere a acțiunii reclamantului ca nefondată.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de domnul împotriva sentinței civile nr.108/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 al.1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.108/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.01.2010
TEHNORED:/05.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu