Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2265/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2265
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: - - -
JUDECĂTOR 1: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta -. împotriva sentinței nr. 1511 din data de 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă -. și intimații pârâți Primarul Comunei și Comisia Locală de Fond Funciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se cererea de sesizare a instanței cu excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local nr.19/30.03.2008 formulată de recurenta - și depusă la dosar prin Serviciul registratură la data de 05.05.2009.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare trece la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.1511 din 06 octombrie 2008 Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost respinsă excepția de nelegalitate a HCL Podari nr.19/30.03.2008, invocată de reclamantă.
Totodată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta -. în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Podari și Comisia Locală de Fond Funciar a comunei, Județul
În motivare, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a HCL nr.19/30.03.2008, că este neîntemeiată, deoarece prin această hotărâre nu sunt încălcate dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 și ale art. 18 din HG123/2002 deoarece s-au stabilit taxele locale și pentru copiile xerox și pentru eliberările de copii de pe documentele arhivate, taxe care se referă la toate documentele eliberate de Primăria com. și nu numai la documentele solicitate potrivit Legii nr. 554/2001, pentru a căror eliberare se achită doar costul serviciilor de copiere.
Prin cererea adresată la 07.06.2007 Comisiei locale de fond funciar reclamanta a solicitat să i se elibereze în copie xerox pe cheltuiala sa actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate, respectiv titluri de proprietate, hotărâri judecătorești, acte vechi de proprietate și procesele verbale de punere în posesie ale cetățenilor din comuna, județul M, care au fost puși în posesie cu suprafețe de pădure în punctele situate pe raza comunei denumite, Dosul, Coturi, C gros.
La data de 05.05.2008 reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâta să-i elibereze în copie xerox, înscrisurile anterior menționate.
În speță, reclamantul a solicitat informații de interes public prin cererea din 06 iunie 2007, cererea sa de chemare în judecată fiind formulată abia la 05.05.2008.
În aceste condiții s-a reținut că cererea de chemare în judecată, raportat la dispozițiile art. 7 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 nu a fost formulată de reclamantă în termenul prevăzut de Legea nr. 544/2001.
A apreciat tribunalul că, și dacă s-ar reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul prevăzut de lege, aceasta nu este întemeiată, fiind generic formulată, ceea ce implică un număr mare de documente, începând cu anul 1991 până în prezent, documente pentru care este necesar ca reclamanta să plătească costul serviciilor de copiere așa cum prevăd dispozițiile legale.
Mai mult reclamanta potrivit dispozițiilor art.5 alin.4 lit. b din Legea nr. 544/2001, avea dreptul să consulte documentația respectivă la sediul instituției publice și putea să aibă cunoștință de informațiile cu privire la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate și modul lor de soluționare ținând seama că acestea se aduc la cunoștință prin afișare, conform art.5 alin.4 lit. a din Legea 544/2001 și Legii nr.18/1991 cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 03.12.2008 reclamanta -. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod pr.civilă), în sensul că nu s-a ținut cont de dispozițiile art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991 și Legea nr.544/2001, invocate în acțiune.
S-a arătat că în mod greșit a fost invocată excepția tardivității și nu a fost analizat fondul, care privea comunicarea unor informații de interes public.
Actele solicitate se află în arhiva Comisiei locale de fond funciar, astfel că și această avea calitate procesuală pasivă.
Reluând expunerea stării de fapt, recurenta a arătat că a încercat de mai multe ori să obțină documentele însă, deși a plătit taxa, i s-a refuzat eliberarea acestora.
S-a mai arătat că în mod greșit s-a soluționat excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local, fără a fi citat acesta din urmă.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 Cod pr.civilă), deoarece au fost specificate clar în acțiune documentele solicitate.
Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii (art.304 pct.7 Cod pr.civilă).
În dovedirea recursului s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod pr.civilă.
La 18.03.2009 cauza a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuția părților excepția tardivității recursului declarat împotriva respingerii excepției de nelegalitate.
La 15.04.2009 s-a depus la dosar procesul verbal nr.1118/09.05.2008.
La 05 octombrie 2009, recurenta a depus un înscris prin care a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a HCL Podari nr.19 din 30.03.2008, arătând că este dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.544/2001 și art.9 alin.1 și art.18 din HG nr.123/2002.
Analizând cu precădere această sesizare, Curtea urmează aor espinge având în vedere faptul că obiectul recursului de față îl constituie tocmai modul cum instanța de fond a soluționat excepția invocată în fața acesteia.
Deoarece a mai fost invocată odată excepția nelegalității HCL Podari nr.19/2008, ea nu poate fi reinvocată în calea de atac, ci doar în cazul nemulțumirilor, ea poate fi contestată pe calea recursului.
În cazul neatacării cu recurs, există prezumția achiesării la soluția pronunțată.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează să respingă recursul formulat de reclamanta. pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul la soluția pronunțată de instanța de fond cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, Curtea constată că acesta este tardiv formulat.
Conform dispozițiilor art.4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ cu privire la excepția de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Cum hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la 22 noiembrie 2008 iar recursul în cauza de față a fost înregistrat la 08.12.2008, deci cu depășirea termenului de 5 zile, Curtea îl va respinge ca tardiv în ce privește excepția de nelegalitate.
Criticile privind acțiunea formulată se referă la aplicarea greșită a legii în cauza de față și în ce privește excepția tardivității și în ce privește fondul cauzei.
Curtea constată însă că, deși prima instanță a antamat problema tardivității formulării acțiunii, în baza art.7 și 22 din Legea nr.544/2001, soluția a fost motivată și respinsă pe fond, și nu în baza excepției.
În consecință, controlul judiciar se va efectua în baza considerentelor care au dus la pronunțarea soluției în cauza de față.
Criticile recurentei referitoare la calitatea procesuală a Comisiei locale de fond funciar sunt nefondate, prima instanță pronunțând hotărârea în contradictoriu cu aceasta, nefiind invocată în nici un moment lipsa calității procesuale pasive a Comisiei.
În ce privește greșita interpretare de către instanța de fond a actului dedus judecății, Curtea constată că nu există o astfel de situație în cauză, recurenta invocând de fapt greșita interpretare de către instanța de fond a obiectului și întinderii cererii de chemare în judecată.
Se observă însă că instanța de fond a constatat corect faptul că, fiind vorba de un număr foarte mare de înscrisuri enumerate generic, pârâta nu poate fi obligată la eliberarea unor copii după acestea, decât după identificarea lor prin dată, număr sau măcar numele persoanei căreia i-a fost eliberat respectivul înscris.
Cât privește ultimul motiv de recurs referitor la existența unor motive străine de natura pricinii în cuprinsul sentinței recurate, Curtea constată că această critică este nefondată, judecătorul primei instanțe făcând referire, în cuprinsul motivării, numai la obiectul pricinii deduse judecății, la considerentele ce i-au format convingerea pentru soluția adoptată, la probele administrate în cauză și la temeiul juridic aplicabil.
În consecință, apreciind hotărârea primei instanțe temeinică și legală, urmează ca, în baza art.301 și 312 Cod pr.civilă recursul formulat de reclamanta. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge sesizarea formulată de reclamanta. privind HCL Podari nr.19 din 30.03.2008.
Respinge recursul declarat de reclamanta. împotriva sentinței nr. 1511 din data de 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/09.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie