Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 243/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 243
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Cîrjan Raluca Maria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2184 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 10.06.2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta - pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Justiției și Libertăților pentru a fi obligat să-i furnizeze informațiile necesare în vederea obținerii informațiilor necesare pentru procedura de avizare a cererilor privind acordarea cetățeniei române.
Prin sentința civilă nr.2184 din 10.06.2009 a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul către reclamant la furnizarea informațiilor cerute cu privire la procedura de avizare a cererilor de acordarea cetățeniei de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamantul a formulat prin e-mail o cerere către pârâta pentru a-i fi comunicate informațiile necesare în vederea redobândirii cetățeniei române și anume cu privire la procedura de avizare a cererilor. Deși a trimis mai multe mail-uri în act sens, funcționarii abilitați să trimită răspunsuri la cererile formulate au refuzat în mod nejustificat să-i comunice informațiile necesare.
Legea nr. 544/2001 care reglementează liberul acces la informațiile de intere public prevede în art. 3 că instituțiile publice au obligația să furnizeze publicului informațiile de interes public prin intermediul compartimentului relații cu publicul. Fiind vorba de o obligație legală, aceste instituții nu se pot prevala de acest lucru, fiind obligate să trimită în scris informațiile solicitate.
În cazul de fată, instanța observă că pârâta nu a comunicat către reclamant nici un răspuns în acest sens, în mod oficial, deși acesta a formulat numeroase solicitări în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, invocând în drept disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond nu a analizat susținerile din întâmpinare și nu a arătat care sunt motivele pentru care au fost respinse, nefiind respectate disp. art.261 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
Au fost invocate disp. art.10 din Legea nr.544/2001 precizându-se că reclamantul solicită informații de interes personal și nu informații de interes public, cererea sa fiind transmisă Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților.
Ca urmare a completării dosarului cu actele necesare, secretariatul comisiei l-a înaintat spre soluționare Comisiei pentru cetățenie, iar în ședința din 24.04.2009, cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv, urmând să fie emis ordinul de dobândire a cetățeniei române ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererile adresate pârâtului la datele de 02.04.2009 și 10.04.2009, reclamantul a solicitat informații privind situația actuală a dosarului său de redobândire a cetățeniei române depus în ianuarie 2008 și procedura de avizare a acestor cereri.
Se constată că reclamantul a solicitat comunicarea unor informații de interes personal și nu a unor informații de interes public, astfel cum sunt acestea definite de art.2 lit.b din Legea nr.544/2001.
Or, potrivit art.10 din aceeași lege, nu este supusă prevederilor art.7-9 activitatea autorităților și instituțiilor publice de răspunsuri la petiții și audiențe, desfășurată potrivit specificului competențelor acestora, dacă aceasta privește alte aprobări, autorizări, prestări de servicii și orice alte solicitări în afara informațiilor de interes public.
În aceste condiții, în mod greșit a apreciat instanța de fond că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a furniza reclamantului informațiile de interes public solicitate.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că nu au fost analizate susținerile din întâmpinare având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată la data de 10.06.2009, iar întâmpinarea a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 12.06.2009.
În raport de aceste considerente, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii,fiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2184 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 10.06.2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică, în tot, sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
12.02.2010
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Cîrjan Raluca Maria